Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Prima ediție a Festivalului de film și cultură balcanică Taifas, intitulată „Noi Începuturi / New Beginnings”, va avea loc în perioada 5-12 noiembrie la Timișoara (www.taifasfestival.ro), proiectînd la Cinema Victoria 14 dintre cele mai recente și premiate producții balcanice ale anului, în premieră absolută în România. Pe durata festivalului vor fi prezenți la Timișoara peste 50 de cineaști – regizori, producători și actori – din Bulgaria, Grecia, Croația, Turcia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Slovenia și România, iar o parte dintre aceștia au răspuns întrebărilor anchetei noastre: 1) Care a fost cel mai dificil lucru, dar și cel mai satisfăcător, în realizarea filmului? 2) Cu ce anume v-ar plăcea să rămînă publicul după vizionare? 3) Care ar fi cel mai interesant aspect legat de cinematografia acestor ani din țara dvs.? 4) Cum vedeți viitorul AI în arte, inclusiv în cinema? 5) Ce regizor de film v-ar plăcea să vadă filmele dvs.? (M. C.)
● Kaarle AHO, producător, The good driver, Bulgaria
1) Am filmat în timpul pandemiei în trei reprize. Cîteva săptămîni în Bulgaria, apoi, peste cîteva luni, alte săptămîni tot în Bulgaria, apoi, peste cîteva luni, o săptămînă în Finlanda. A fost dificil financiar, dar și mental, pentru că trebuia să funcționăm la fel pentru trei filmări separate. Satisfacția vine din faptul că între filmări am avut timp să ne evaluăm munca și să ne dăm seama ce am putea face mai bine. 2) E o întrebare dificilă pentru că nu-mi place să impun oamenilor ce să creadă. Poate faptul că nu este, sau nu ar trebui să fie, atît de greu pentru nici unul dintre noi să simtă empatie pentru oamenii pierduți, singuri sau dizlocați, deopotrivă fizic și mental. 4) Nu știu. Este inevitabil faptul că AI va fi folosită în arte. Stă în spiritul uman nevoia de a încerca lucruri noi. Pe de altă parte, cred că modul tradițional de a face artă va rezista pentru că oamenii preferă să vadă lucruri făcute doar de oameni. 5) Mi-ar plăcea ca Martin Scorsese să îl vadă, pentru că, lucrînd la acest film, am discutat mult despre primele lui filme, în special despre Mean Streets.
● Serpil ALTIN, regizoare, Once upon a time in the future: 2121, Turcia
1) Cel mai dificl aspect l-a constituit însuși genul filmului. Genul science-fiction nu este asociat Turciei. De aceea mulți au încercat să mă convingă să nu fac acest film. Dar vocile curajului au continuat să-mi șoptească în ureche și astfel am ajuns să fac filmul, să particip cu el la 27 de festivaluri internaționale și să cîștig zece premii. Sînt bucuroasă că mi-am ascultat vocea interioară. 2) Lucrul care m-ar bucura cel mai mult ar fi ca publicul să-mi împărtășească îngrijorările și să găsească soluții pentru viitor. Mi-aș dori să înceapă să chestioneze sistemul care îl conduce. Mi-aș dori să-și reevalueze viața și lumea în care trăiesc. 3) Cred că filmele realizate în Balcani și în Orientul Mijlociu se resimt din cauza presiunii genului de filme pe care Occidentul vrea să le vadă. În general, drame rurale și povești din zone defavorizate. Nu cred că ne oferă oportunități pentru a aborda genuri moderne. Pare că numai ei trebuie să facă astfel de filme. Se vede acest lucru în felul în care selectează filmele noastre la marile festivaluri. Ar trebui să ieșim din acest cerc vicios și cred că eu am făcut un pas în această direcție. 4) În domeniul artelor, AI nu poate decît să copieze, nu cred că va putea merge mai departe de atît. Sigur, AI va fi de mare folos celor care vor dori să scoată bani din a face același gen de filme la infinit. Dar oamenii se plictisesc repede de filmele care arată la fel. Numai oamenii pot produce opere originale, iar acest lucru va deveni limpede mai devreme sau mai tîrziu. Nu am nici o îndoială. 5) Eu nu fac filme ca să le vadă alți regizori. Admir filmele multor regizori contemporani – Yorgos Lantimos, Jean-Pierre Jeunet, Wes Anderson –, dar vreau ca filmele mele să provoace doar imaginația și gîndirea publicului.
● Edi CELIC, actor, Pelikan, Croația
1) Cel mai provocator aspect al rolului meu a fost să joc un individ care este esențial invizibil, ca și cum ar fi o fantomă în povestea propriei vieți. Deși e personajul principal, are o partitură care îl face să pară secundar. Pentru că e atît de rezervat și nu-și afișează prea mult emoțiile, cel mai greu a fost să ofer o non-partitură sau o partitură ștearsă. În plus, a trebuit să găsesc un echilibru între gravitatea problemei sale și elementele comice ale filmului. 3) Interesul pentru războiul croat de independență a scăzut și acum apar noi concepte și narațiuni care rezonează mai mult cu publicul contemporan. Filmele croate devin tot mai reflexive în ceea ce privește prezentul și nu trecutul. În acest timp există și o majoră schimbare estetică, apar stiluri cinematografice tot mai distincte. 4) Este vital să stabilim limite și restricții folosirii AI. Adevărata problemă rezidă în felul în care oamenii folosesc această tenhologie, lăcomia și lenea putînd duce la folosirea greșită. În ceea ce privește creativitatea, ideal ar fi să dezvolte potențialul uman, nu să-l înlocuiască. AI poate fi un instrument valoros, care să nu diminueze, ci să pună în valoare creativitatea umană. Pentru o folosire responsabilă și etică este necesar ca niște legi clare să guverneze asupra felului în care AI este folosită, protejîndu-ne, individual și ca societate, împotriva folosirii greșite.
● Josip JUVAN, regizor, Carbide, Croația
1) Cu excepția unor complicații cauzate de pandemie, cel mai greu a fost faptul că două dintre personajele mele principale au 12 ani. Cei doi băieți trebuia să „ducă” filmul în spate, așa că a fost important să-i găsesc și apoi să reușesc să-i fac să dea totul de-a lungul filmărilor. Am avut un PlayStation în pauze pentru ei, dar una peste alta a fost o mare provocare din care am învățat multe. Același lucru a fost și cel mai satisfăcător. E greu să lucrezi cu copii, dar dacă le oferi un mediu confortabil în care să poată fi ei înșiși, poți obține un joc incomparabil cu al actorilor profesioniști. 2) Mi-ar plăcea ca publicul să-și amintească de propria copilărie și de experiențe asemănătoare. Cu toții am avut prieteni, am trecut prin bătăi, despărțiri... Cînd sîntem copii privim și abordăm lumea cu sinceritate și nu realizăm cît de mult contează în formarea noastră lucrurile mici. Încerc să evit „mesajele tari”, cred că acel gen de filme sfîrșesc prin a fi prea didactice. Îmi place să-i arăt pe oameni în viața lor de zi cu zi, fără obsesii personale de ordin politic sau social pe fundal. Mi-ar plăcea ca publicul să înțeleagă personajele și lupta lor. 3) Cel mai interesant aspect al cinema-ului croat este probabil o nouă privire asupra filmului și asupra lumii: începem să ne spunem propriile povești în filme, să combinăm mai multe tipuri de abordare și să fim curajoși. Sînt bucuros că facem parte dintr-un „nou val” și că filmele noastre sînt remarcate în festivaluri din toată lumea. Toți colegii mei de clasă au debutat cu lungmetraje și cu toții le-au prezentat la festivaluri mari (Juraj Lerotic cu Safe Place și Andrija Mardesic/David Kapac cu Uncle). 4) Cred că AI în cinema și în arte, în general, reprezintă o mare provocare. Îmi place faptul că tehnologia avansează și eu însumi folosesc nenumărate instrumente pentru a-mi ușura procesul creativ, dar cred că AI nu va putea niciodată să transfere experiența umană în artă. Oricît de mari vor fi bazele de date, nu cred că va avea puterea imaginației umane. Poate că va concura doar mediocritatea și generalul din arte, a început deja să o facă. 5) Nu spun asta pentru că voi veni la un festival românesc, dar Noul Val românesc din anii 2000 a însemnat mult pentru mine ca student cînd am văzut filmele unor Corneliu Porumboiu și Radu Jude. Nu sînt fascinat de virtuozitate, ci de simplitate. Cînd am văzut Toată lumea din familia noastră, despre care cred în continuare că este cel mai bun film al lui Jude, mi-am zis: „Uau, atît de simplu și totuși genial”. Cînd am văzut filmele din Noul Val românesc mi-am spus că și eu, ca om simplu din Balcani, am ceva de spus lumii.
● Steljona KADILLARI, actriță, Europa, Albania
1) Nu am avut un rol complicat, cred că aveam multe în comun cu personajul. Așa că, într-un fel, m-am jucat pe mine. Mi-a fost greu la început să improvizez pentru că nu am avut un scenariu, dar pe parcurs m-am obișnuit. 3) Ultimii ani au arătat că albanezii pot face filme foarte bune. Avem mulți regizori și actori talentați. Apreciez că regizorii sînt fideli realității fără să o glorifice sau fără să o „aranjeze” cu clișee. Multitudinea de subiecte mi se pare cel mai interesant aspect. Albanezii au devenit mai deschiși la minte și se ocupă acum de subiecte delicate precum misoginia, sexualitatea, rasismul și trimit mesaje puternice către oameni, în special către cei tineri, pentru a-i face conștienți de aceste aspecte. 4) AI este revoluționară, dar mă și sperie. AI poate servi ca un asistent foarte creativ, oferind artiștilor idei și chiar conținut nou în limita unor parametri specifici. Pe de altă parte, folosirea excesivă a AI poate duce la pierderea elementului uman și emoțional. De asemenea, o bază prea mare pusă în AI poate limita dezvoltarea abilităților artistice și a creativității. Depinde de regizori să găsească echilibrul necesar.
● Nevenka SABLIC, producătoare, Safe place, Croația
1) Cel mai greu a fost să înțelegem că genul de evenimente prezentate în film au avut loc în realitate și că i s-au întîmplat aidoma lui Juraj Lerotic, regizor, scenarist și actor. Faptul că a putut scrie un asemenea scenariu despre cele întîmplate a fost un lucru minunat și totodată trist. Cînd l-am citit, mi-a fost clar că e vorba de ceva unic, dar faptul că scenariul trebuia transformat în film, asta a fost în egală măsură terifiant și incitant. A fost nevoie de multe pregătiri pentru film, dar puterea fizică și cea mentală ale lui Juraj s-au dovedit remarcabile. Să transferi ceva atît de personal pe ecran și să-l arăți unui public, asta a fost deopotrivă înspăimîntător și plin de satisfacție. Din partea producției, dificultățile au fost cele tipice cinematografiei mici. Abia dacă ne-a ajuns bugetul, am filmat în pandemie, iar asta ne-a îngreunat accesul în spital unde trebuia să filmăm cîteva scene. Echipa noastră a reușit însă un mic miracol. 2) Sentimentul de căldură și dragoste, că nu sîntem singuri în ciuda vieții fragile și a faptului că nu există catharsis, asta a rămas cel mai mult cu mine și asta vreau să simtă și publicul. Sigur, oamenii au experiențe diferite și pentru unii va fi un film despre lupta unui bărbat în interiorul unui sistem sau despre inexplicabilul bolii mentale. Și astea sînt în film. Dar eu prefer căldura și umorul care străbat filmul a cărui poveste este, totuși, una îngrozitoare. Îmi place cînd oamenii rîd în timpul proiecției, îmi arată că pot rîde chiar și în cele mai rele momente. 3) Într-o cinematografie mică precum a noastră, cu bugete limitate, este provocator să faci film în sine, iar cînd facem unul bun, fericirea e cu atît mai mare. Și e grozav că asemenea reușite se întîmplă tot mai des cu tinerii regizori care debutează acum. Nu pot vorbi despre o poetică comună, e vorba mai mult de individualități, dar din fericire se întîmplă. 4) Dacă sînt într-o pasă romantică, îmi place să cred că posibilitățile oferite de AI în orice aspect al vieții, nu doar în arte, nu vor limita creativitatea, ci o vor ajuta, oferindu-ne mai mult timp pentru a ne ocupa de ceea ce ne interesează cu adevărat, sărind peste aspectele care ne irosesc timpul. Cînd sînt într-o pasă rea, văd filmul Terminator în fața ochilor. Așa că nu știu. Urmăresc ce se întîmplă și sper că vom putea folosi aceste posibilități spre binele nostru.
● Christos SOUGARIS, actor, Embryo Larva Butterfly, Grecia
1) Marea provocare a fost să joc cît mai puțin. Sînt pentru minimalismul expresiei, dar în acest film a trebuit chiar să-mi forțez limitele obișnuite. 3) Mulți tineri greci studiază cinematografia în străinătate, unde capătă o educație tehnică foarte bună și cred că acest lucru a adus o schimbare majoră în cinema-ul grecesc, vizibilă în festivalurile internaționale. 4) Sînt optimist prin natură și, cum oamenii au nevoie de povești, cred că AI va ajuta artele să continue și să se dezvolte, adoptînd și totodată creînd moduri noi de expresie.
● Umut SUBASI, regizor, Almost entirely a slight disaster, Turcia
1) Cel mai dificil a fost să las deoparte orice temeri și să mă decid să fac filmul așa cum am vrut. Cel mai plăcut a fost să am aproape colegi care au crezut în mine în timp ce lucram împreună. 2) Publicul poate păstra ce dorește din acest film. Nu impun nimic publicului, iar acest aspect este semnificativ pentru felul în care abordez regia. Publicul va găsi mereu cîteva uși care se deschid înspre străzi diferite și nici una nu va fi încuiată. 5) Nu știu, poate Radu Jude. Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
anchetă realizată de Marius CHIVU
