„Cînd scriu, nu am în minte niciodată premii, promovare, cîștiguri din vînzări, vandabilitate, și nu știu cum sînt scriitorii aceia care le au“ - – interviu cu scriitorul Morten A. STRØKSNES –

Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
Morten Strøksnes/ Photo: Cathrine Strøm
Morten Strøksnes/ Photo: Cathrine Strøm

Sînteți jurnalist, fotograf, scriitor, istoric... În ce măsură acest profil profesional eclectic a influențat scriitura dumneavoastră? 

Scrisul a funcționat dintotdeauna pentru mine ca un exercițiu al spontaneității, nu prea ai cum să prevezi ce se va întîmpla cu textul tău. Cînd am scris Cartea mării, am făcut‑o în calitatea de scriitor. Jurnalismul e altceva, țin la această distincție a genurilor, pentru că atunci cînd fac jurnalism mă raportez altfel la subiectele pe care le documentez. La fel aș putea spune despre fotografie sau literatura de călătorie, un alt gen de care mă simt foarte apropiat. Pe scurt, mă raportez diferit la toate aceste genuri pentru că fiecare în parte vine cu propriile cerințe. Însă cînd scriu literatură, mă urmărește o senzație de libertate totală. 

Editura Polirom a publicat Cartea mării în 2020. Știu de la redactorii care au lucrat la acest manuscris că editarea a presupus un proces laborios din cauza jargonului specializat, pe de o parte, iar pe de altă parte, imaginarul ficțional al cărții e imersat în referințe la spațiul scandinav. În presa internațională a fost calificată drept o carte „foarte scandinavă“. Cu toate acestea, cum puteți explica succesul internațional fulminant pe care l‑a avut Cartea mării?

Cartea asta ar fi incomprehensibilă chiar și pentru un norvegian în general. Poate pentru cineva din nordul Norvegiei ar fi mai ușor să identifice referințele. Multe cuvinte vehiculate nu se regăsesc în dicționarele standard pentru că ele descriu viața din nord, cu tot ce înseamnă cultură, ecosistem și viață naturală specifice acestui spațiu. Din punctul acesta de vedere, nordul s‑a demarcat dintotdeauna de sud și a prezentat aceste singularități la care generația mea, de exemplu, încă a ținut mult, dar care par a dispărea pe măsură ce se succed generațiile mai recente și pe măsură ce trece timpul. Am scris în parte această carte și dintr‑un gest de prezervare a acestei culturi. De exemplu, cultura pescuitului, imaginarul maritim... toate acestea sînt esențiale pentru literatura pe care o scriu. Iar cînd a apărut cartea, nu mă gîndeam că va avea vreun succes editorial. Imediat ce am terminat manuscrisul și l‑am trimis editoarei mele, ea s‑a arătat nespus de entuziastă. M‑a surprins într‑un fel reacția ei, doar era vorba de doi bărbați de vîrstă medie care pleacă într‑o aventură pe o barcă. Însă trebuie să mai zic că succesul internațional al cărții se datorează, în parte, și agentei mele, Monica Gram, care a purtat volumul cu ea pe la toate tîrgurile mari de carte.

Cum a fost receptată cartea în țările nordice, dincolo de premiile literare cîștigate, în ce măsură cititorii din spațiul scandinav mai sînt interesați de subiecte atît de ancorate în cultura nordică?

Adevărul este că n‑aș putea spune că, de exemplu, în Danemarca sau în Suedia cartea s‑a bucurat de o primire mai diferită decît în Norvegia. Imediat ce cartea a apărut în ediția originală, s‑a bucurat de o receptare și o apreciere masive, absolut neașteptate pentru mine. Au început să apară cronicile de întîmpinare pe mai toate platformele culturale importante și s‑a vorbit despre carte în termeni generoși. Apoi au mai venit premiile, care țin să menționez că pentru mine, ca scriitor, nu înseamnă mult, însă pentru o carte e important pe undeva. Am primit Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia și multe alte nominalizări locale, iar cel mai important a fost totuși Premiul Brage (Brageprisen). În sfîrșit, cred că ar fi important să mai spun că dinamica aceasta a succesului de care se bucură o carte ține și de un oarecare hazard. E ca o constelație. Spui că lucrurile s‑au aliniat în favoarea cății tale și iei lucrurile exact așa cum sînt. 

Ce impact a avut obținerea acestor premii literare asupra cărții?

Aș fi ipocrit să spun că n‑au avut impact. Premiile literare funcționează ca o recomandare pentru o carte și joacă un rol important în ceea ce se numește „internaționalizarea“ unui scriitor. Țin minte cum, de exemplu, toți editorii au reperat cartea mea, la Tîrgul Internațional de la Frankfurt, după premiile obținute mai întîi, iar agenta mea, Monica, le folosește drept instrumente de recomandare. Cred că așa funcționează lumea asta editorială. Uite, de exemplu, știu sute de cărți strălucite care au rămas îngropate tocmai din cauză că au fost trecute cu vederea de către instituția premiului literar. În fond, și aici cred că e vorba despre un fel de a surprinde un moment, de a scrie cartea la momentul și la timpul potrivit. Cînd scriu, nu am în minte niciodată premii, promovare, cîștiguri din vînzări, vandabilitate, și nu știu cum sînt scriitorii aceia care le au. Revenind la premiu, uite, cînd am devenit un autor premiat, am învățat că în profesia asta e vorba și de strategii de vînzare, de „branding“, lucruri la care eu stau cît se poate de prost, însă trebuie să spun că lucrurile astea nu au schimbat niciodată nimic în mine, ca scriitor.

Piața de carte norvegiană este cît se poate de stabilă în raport cu piețele de carte restrînse din punct de vedere al accesului la resurse și al consumului, precum e cazul României. Credeți că lucrul acesta are de‑a face cu educația literară din sistemul școlar norvegian?

În ceea ce privește piața de carte, pot spune doar că în Norvegia poți trăi decent din scris. Uite, mulți scriitori români pe care i‑am întîlnit la FILIT mi‑au zis contrariul despre situația autorilor în România. Înțeleg că aici toți scriitorii se ocupă de scris doar parțial, fiindcă sînt nevoiți să aibă alte ocupații lucrative în paralel. În Norvegia nu‑i așa. Există un sistem de grant‑uri bine pus la punct și generos la care avem acces cu toții, indiferent de ceea ce scriem. Nu știu cît de bine se corelează acest lucru cu cifrele de vînzare sau cu prosperitatea pieței. Nu am expertiză nici în curriculum‑ul școlar, nu știu dacă sînt în măsură să mă pronunț asupra modului în care își fac treaba profesorii de literatură. Însă pot să spun că există o îngrijorare generală în ceea ce privește viitorul cititului. Procentele de cititori și de cărți citite este în scădere în rîndul tinerilor și al copiilor. Accesul precoce la gadget‑uri și la toate platformele de social media reprezintă un pericol pentru viitorul cărții, mai precis al consumului ei. Realitatea și mai tristă este că, în afara școlii, mulți dintre copiii și tinerii din Norvegia nu au expunere la literatură deloc și nu au o bibliotecă acasă. 

Revenind asupra scrisului dumneavoastră: cît de tipică este Cartea mării pentru literatura pe care o scrieți?

Nu sînt genul de scriitor care să se cantoneze într‑un fel „particular/individual“ de a face literatură. Am fost dintotdeauna un scriitor eclectic din punctul acesta de vedere și am scris despre lucrurile la care eram conectat și care îmi erau apropiate. Cartea mării s‑a legat de Lofoten, de mitologia nordului, de imaginarul maritim, biologie marină, oceanografie, ecologie și, deloc în ultimul rînd, de călăuza noastră prin acest univers: Hugo Aasjord. O să mai spun despre Cartea mării și că a fost scrisă de un scriitor activist. Sînt în mod public implicat în boicotarea exploatării petroliere și, mai ales, piscicole a zonelor nordice din Norvegia (n‑am mîncat niciodată somon din comerț și nici nu o voi face). 

Acum aproape un an am publicat o nouă carte, care mai degrabă este o monografie a unei mari personalități, Carl Lumholtz, un om care m‑a fascinat dintotdeauna și pe care l‑am luat drept reper în formarea mea. E o carte care atinge aproape 1.000 de pagini și am lucrat la acest manuscris aproape zece ani. Am făcut cercetări arhivistice și pot spune că forma finală a cărții e rezultatul unui efort mare de a condensa arhivele lui Lumholtz. Apariția cărții a coincis cu centenarul Carl Lumholtz. El este unul dintre cei mai relevanți exploratori și proto‑antropologi norvegieni, a fost de asemenea colecționar, scriitor și a explorat zone din Australia, Mexic, deșerturile din Statele Unite. În cadrul acestui proiect monografic, am luat la pas călătoriile întreprinse de el și am încercat să reconstitui traseul lui. Acesta mi s‑a părut un exercițiu crucial de recuperare a unei figuri invizibile în cultura noastră, care, modest și retras în munca lui pe care o efectuase în mare parte pe teren, nu în Norvegia, n‑a reușit să semneze opere canonice și a rămas îngropat în arhive.

De care dintre autorii nordici vă simțiți mai apropiat?

Ar fi greu de spus, în primul rînd pentru că pot spune că ceea ce fac eu conține ceva singular, nu cred că scriitura mea ar suferi comparație cu scriitura unui alt autor (congener sau nu) tocmai pentru că simt că fac ceva foarte diferit de ceea ce fac alți scriitori. Cînd eram tînăr într‑adevăr îl admiram foarte mult, din punct de vedere literar, pe V.S. Nai­paul. Cam atît însă. Aș putea să mai spun doar că m‑am simțit dintotdeauna apropiat de literatura islandeză. Am o mare admirație pentru scriitorii din Islanda. De exemplu, Jón Kalman Stefánsson este un om care mi‑e apropiat, întotdeauna mi‑au făcut o adevărată plăcere intîlnirile cu el și mereu am băut mult împreună.

Cartea mării are și o dimensiune poetică. În raport cu care dintre scriituri vă simțiți mai încrezător? În beletristică sau non‑ficțiune?

Cînd scrii, întotdeauna te folosești de aceleași instrumente de luptă, indiferent de ceea ce scrii, că e roman sau poezie, folosești aceleași tehnici. Atunci cînd scrii non‑ficțiune, lucrurile se schimbă puțin. Cumva simt că în non‑ficțiune există lucruri pe care nu le poți face. Cu toate acestea, eu am încetat să mai simt o diferență crucială între cele două. Mi se pară că această frontieră care se trasează între ele nu este viabilă. Pentru mine sînt interșanjabile. Îmi place să mă joc cu ele, să strecor non‑ficțiunea în texte ficționale și invers. Cred din ce în ce mai puțin în aceste clasificări cu care operează școala și teoriile literare.

interviu realizat de Ioana MOROȘAN

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.