Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede? Probabil ar trebui să detaliez, ca să nu fiți nevoiți să mă credeți pe cuvînt.
Să ne gîndim la o expoziție-eveniment organizată într-un un muzeu prestigios. De pildă, la retrospectiva Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, pe care-a făcut-o posibilă, pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, Fundația Art Encounters. Fiecare vizitator a rămas cu senzația pregnantă a ceva nu tocmai lesne de definit. Sigur, arhitectura expozițională a lui Attila Kim, care a combinat viziunea personală cu rigorile impuse de experții de la Centre Pompidou, a funcționat impecabil. Luminile care ofereau fiecărei lucrări un halou aveau un dublu rol – de a scoate în evidență, dar și de a păstra un anumit mister – și-au îndeplinit, impresionant, rolul. Dar a mai existat, la fața locului, ceva ce a desăvîrșit impactul. Pereții celor unsprezece săli ale muzeului au fost acoperiți cu o vopsea într-o culoare intensă, saturată, aleasă de echipa de arhitecți. Faptul că încăperile au fost „îmbrăcate” într-o nuanță anumită și nu în oricare alta a sporit efectul întregului. În paralel, în același muzeu al Timișoarei putea fi vizitată o altă expoziție antologică: cea dedicată marelui Paul Neagu. Odată ieșit de la Brauner, nimereai în camere „înecate” în lumeni, cu pereți văruiți plicticos. Noroc că Neagu e un artist care domină orice spațiu și n-are neapărat nevoie de sprijin artificios. Dar oare cum ar fi arătat creațiile lui fabuloase într-o lumină bine calculată și într-un decor atent colorat?
După Brauner, Timișoara a fost luată cu asalt de fanii lui Brâncuși. Pentru că tot la Muzeul Național de Artă, oamenii de la Art Encounters au recidivat cu ceea ce este considerată cea mai importantă expoziție dedicată fabulosului sculptor în România. Reamintesc că „Brâncuși: surse românești și perspective universale” mai poate fi văzută pînă pe 28 ianuarie 2024. Și în această expoziție, o „scenografie” spectaculoasă a servit bine scopului. Soclurile și podiumurile pe care au fost așezate sculpturile sînt de o nuanță gri antracit, care a întregit decorul într-un mod pe cît de subtil, pe atît de eficient. Dar Art Encounters nu „contaminează” Timișoara cu arte doar anul acesta. Cu mult înainte ca orașul să-și capete rîvnitul titlu de Capitală Europeană a Culturii, Bienala Art Encounters îi obișnuise pe localnici cu modul în care peisajul vizual românesc (și chiar cel internațional) evoluează și se transformă. Așa se face că toate spațiile dedicate maratonului artistic s-au cerut adaptate corespunzător, iar locurile în care au avut loc evenimente – Fundația Art Encounters, Castelul Huniade, Garnizoana Timișoara, Isho D, Faber, Isho Office, STPT Multiplexity – și-au primit un update de ordin cromatic.
Prinși cu Capitala Europeană a Culturii, ne-am putea trezi că lăsăm în plan secund Capitala tradițională. Nici o grijă, cei care se îndeletnicesc cu arta și promovarea ei nu-și vor permite o asemenea greșeală. Așa se face că veteranul Art Safari își vede nestingherit de treabă, chiar în zilele acestea. Cel mai recent eveniment, „Art Safari Stars Edition”, îi aduce pe vizitatori față în față cu Corul Madrigal și cu istoria lui de șase decenii. În Palatul Dacia-România, o propunere complexă aduce laolaltă descoperiri muzicale interactive și senzoriale, culoare și chiar miros. Dar să nu trecem așa repede peste partea care ține de culoare. Fiindcă realitatea polifonică a acestui experiment inedit avea nevoie de nuanțele potrivite. Evident, tonurile vibrante ale pereților nu sînt acolo din întîmplare, ci dintr-un calcul precis, cu scop bine definit: să desăvîrșească experiența. Poate sună pompos, dar nu e cu nimic mai puțin exact.
Ce au toate locurile astea în comun? Faptul că vopseaua folosită pentru fiecare dintre ele, aceeași peste tot, este rezultatul unui amplu proces tehnologic în care un produs se colorează într-un sistem de nuanţare computerizată. Sistemul poartă numele ArtColor și are marele avantaj de a le pune designerilor la dispoziție nuanțe intense, ultradurabile și precise, cu posibilitatea de a alege din mii de variante. Și mai există un numitor comun: „Policolor” este entitatea responsabilă pentru faptul că marea artă are un „șevalet” pe măsură. De la marile muzee la zidurile acoperite cu picturi murale, „Policolor” susține în permanență ceea ce e creativ și colorat în România.
Cum spuneam, ceea ce nu se vede sau ceea ce trece, premeditat, în background e la fel de important ca ceea ce „sare în ochi” imediat, de la prima vedere, pentru că fundalul poate da consistență, profunzime și forță prim-planului. Sau îl poate concura în cel mai neprofitabil mod.
Elena Curelaru este expert în marketing și comunicare.
