Bazarul culegătoarei

Doina IOANID
4 septembrie 2019
Bazarul culegătoarei jpeg

Cu timpul, am învățat că oamenii sînt case cu încăperi lăuntrice nebănuite, unde înfloresc miriștile îndată ce-s cosite. Unde merg pe sîrmă îngeri de sineală. Sau poate cu alte încăperi lăuntrice, unde zboară păsările portocalii ale fantasmelor, unde-și țin visele neciobite, vise de atingeri și apropieri, vise topitoare de caramel sau poate vise deocheate, sau poate vise sălbatice cu tundre străbătute în goană, sau poate vise de aer albastru, sau poate vise de copil cu luni de lămîie. Sau poate în încăperile astea, oamenii se așază la masă cu cei nevăzuți demult. Și aici pot spune un noi numinos, aici pot așeza stările de bine, pot face zîmbetele să circule pe fețe ca untdelemnul unei zile sfinte. Aici fiecare-și compune povestea și muzica ce-l saltă de la pămînt. Aici se pot urzi zilele alea de neuitat și vorbele cu care te trezești în alte încăperi, încăperi transversale, din pieptul altuia, unde să te simți bine poftit. Și de încăperile astea trebuie avut grijă, trebuie umblat cu pași abia simțiți, cu armonii și partituri de păsări cîntătoare, altfel se întunecă, se fac negre, opace și trebuie să mergi pe orbește. În unele încăperi depozităm te miri ce, de la o pătură moale, la o pară sau o margaretă de vară. În altele, dosim cîte un pumn mototolit în batistă sau cîte un gest ratat, vreo dorință neîmplinită. Sînt multe camere lăuntrice și nu e ușor să treci prin toate. Sînt multe, mai multe decît în casele-vagon. Și au mirosuri speciale, de lămîiță, de stătut, de doruri amare de pelin, de scorțișoară și de sărut, de inimă plină rodie. Mie îmi place să arunc cîte o privire fugară, atît cît să nu fiu băgăcioasă, în camerele lăuntrice ale altora. Alteori întorc capul, să nu le zăresc, căci nu sînt încăperi pe placul meu, acolo e frigul dospit, acolo sînt vîrtejuri vineții, guri rupte, chipuri scorojite, degete prinse în năvoade tulburi sau semeții burlești călărind pe hule de mare. Și altele se află departe, la mare distanță, în zonele mărginașe ale ființei lor. Pînă la ele e cale lungă și ai parte de multe surprize, și de surprize dintre cele cu păduri de piepteni, și dintre cele cu adulmecări. Și încăperile astea din zonele mărginașe sînt ca lăzile cu surprize din poveste.

din volumul omonim aflat în curs de apariţie în colecţia „Vorpal“ la Editura Nemira

Foto autoare: Jan H. Mysjkin

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

arta de a gati acasa jpg
Arta de a găti cu gust: Cum să transformi mesele obișnuite în experiențe culinare memorabile
Fiecare dintre noi s-a confruntat, cel puțin o dată, cu senzația că mâncarea pregătită acasă, deși corect executată, nu are acel „ceva” care face diferența într-un restaurant de top.
Maia Sandu FOTO Profimedia
,,Mai multă unitate europeană, mai mult sprijin pentru Ucraina”. Reacția Maiei Sandu după atacul armatei lui Putin în Ucraina
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, condamnă atacul armatei lui Putin asupra Ucrainei, care a luat viața a cel puțin 15 persoane, subliniind că este necesară, acum mai mult ca oricând, mai multă unitate europeană pentru sprijinirea Kievului și impunerea de sancțiuni împotriva Moscovei.
Conferință la Muzeul Drents (Assen) despre recuperarea coifului de la Coțofenești și a două brățări de aur. FOTO Inquam Photos / Vincent Jannink
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în România sub escortă internațională. Traseul repatrierii
Coiful de la Coțofenești și brățările de aur recuperate din Olanda sunt readuse în România în cadrul unei operațiuni coordonate între autoritățile române și cele olandeze. Piesele, furate de la Muzeul Drents, au fost recuperate recent
bbc facebook jpg
BBC urmează să dea afară 2.000 de angajaţi. Este cel mai mare val de concedieri, înainte de procesul cu Donald Trump
BBC urmează să desfiinţeze 2.000 de locuri de muncă - reprezentând aproximativ 10% dintre angajaţi -, pentru a-şi reduce costurile în următorii trei ani, în cadrul celui mai mare val de concedieri în cadrul grupului audiovizual britanic din ultimii 15 ani, scrie presa britanică.
 Ce vedete s-au întors dezamăgite de la Disneyland Paris
Șoc la Disneyland Paris! Cozi infinite, copii plângând și o atracție celebră blocată: „Am fugit pe ușa de urgență!” Ce vedete s-au întors dezamăgite de acolo
Ce ar trebui să fie vacanța perfectă s-a transformat într-o experiență care le-a testat la maximum răbdarea.
Batoane cu miere si nuci  Sursa foto shutterstock 2139679543 jpg
Batoane cu miere şi nuci, deliciul crocant care face furori primăvara asta
În sezonul în care astenia de primăvară își face simțită prezența, iar ritmul zilelor pare să alunece într-o lentoare dulce, aceste batoane cu miere și nuci devin aliatul tău secret. Crocante, aurii și încărcate cu elemente nutritive, te repun în mișcare.
Romani la aeroport  Sursa Freepik com jpg
Român oprit pe aeroport în Germania! A plătit 3.200 de euro pe loc ca să poată zbura spre București
Un român în vârstă de 34 de ani a trecut prin momente tensionate pe aeroportul din Stuttgart, unde a fost oprit de autoritățile germane chiar înainte de îmbarcarea spre București. Verificările de securitate au scos la iveală un mandat pe numele său, iar situația a fost rezolvată pe loc, după plata u
Alegeri in Bulgaria FOTO Profimedia jpg
Alegerile de duminică din Bulgaria l-ar putea da pe noul Viktor Orbán al Europei. „A avut deja un conflict serios cu Zelenski”
Politologul Radu Albu Comănescu, de la UBB Cluj, consideră că fostul președinte bulgar Rumen Radev are un profil asemănător cu Viktor Orbán. Totuși, cel puțin până acum, Radev nu a blocat ajutorul acordat Ucrainei, deși se află în conflict cu Zelenski și a criticat permanent această țară.
Bust Octavian Goga
Bustul poetului Octavian Goga, îndepărtat din zona Copou din motive de antisemitism: „Nu am vrut să creăm neplăceri”
Bustul poetului Octavian Goga, fost premier cu atitudini controversate, a fost îndepărtat din zona Copou a municipiului Iaşi după ce Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Antisemitismului şi Legionarismului din Arad a solicitat acest lucru Primăriei şi Consiliului Local Iaşi.