Vedere asupra lumii din casele bunicilor
Lângă evazaţii uzi până la genunchi ai tatei,
lângă păhărelele de fericire turnate de cumnaţi între ei,
lângă vorbele drăgăstoase spuse de naşul Stoian viitorului fin după cerere,
mama nici nu bănuia că buchetul ei de gladiole de plastic
se va înmuia de trei ori şi va trăi
până ca eu să mă apropii de mâinile ei descărnate,
să suflu în vinişoarele vineţii ca să văd deasupra lor vibrând
acele vorbe născătoare de izbucniri.
Acum, când tot n-am reuşit să fiu tată,
privesc elevii de la Băncilă care pocnesc de talent,
şi-nţeleg de ce tata n-a ajuns la nici o serbare de-a mea,
la nici o şedinţă cu părinţii sau la cursul festiv.
Venirea lui la depunerea jurământului m-a pus pe gânduri mereu.
Îmi privesc șervețelul îmbibat cu sângele curs din nas cum arde în sobă.
Când se termină închid portița și privesc lumea de afară.
Am ajuns să-mi doresc să fie război la mine, la Tecuci, doar acolo,
și etajul patru al blocului meu să fie bombardat, dar vizitabil,
să mai văd iar orașul de la acel nivel,
din direcția vecinilor mei dispăruți aici sau dincolo.
Recunosc o disperare aici, acceptată pe jumătate trupește, pe jumătate
din volumul Arborele de oraș, Casa de pariuri literare, 2021
