transmiterea de la mine la mine

Bogdan O. POPESCU
23 aprilie 2020
transmiterea de la mine la mine jpeg

sînt la spital, de gardă

sînt asimptomatic, însă simt că sînt și COVID pozitiv și COVID negativ

deși testele sînt negative mă tem ca eu să nu mă infectez pe mine

mă duc și mă spăl îndelung pe mîini, pe încheieturi, pe față, pe nas

încă și încă o dată

pentru că nu pot să mă izolez eu, de mine, nu mă pot carantina

de poveștile mele senzaționale, de amintirile mele voluptoase

sper ca eu cel rău să nu îl infecteze pe eu cel bun

îmi aduc aminte de superpopescu și de minipopescu

îmi aduc aminte de mine, cel rămas în urmă, și de mine cel trecut mai departe

și mă gîndesc că tot ceea ce face infecția asta acum a făcut mintea mea mai înainte

și hotărăsc să mă despart eu de mine, să nu ne mai întîlnim niciodată

eu cu mine, și se întîmplă în mintea mea

cum că și minipopescu și superpopescu s-ar îmbolnăvi, pentru că această infecție

nu poate despărți tot fără niciun efect advers.

viața, de acum, chiar cu teste bune, este despărțită de ea însăși

viața nu mai are orchestre.

viața nu mai are grandoare.

transmiterea de la mine la mine reduce polifonia lumii la un fluierat.

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

living room istock jpg
3 greșeli de renovare care îți pot scădea valoarea casei. Experții spun ce trebuie să eviți
Cândva, aceste sfaturi erau foarte populare iar proprietarii din întreaga lume încercau să-și remodeleze casele urmând aceste indicații. Acum, ele sunt complet depășite, iar dacă vom dori să ne vindem casa, riscăm să îndepărtăm potențiali cumpărători care își doresc ceva mult mai modern.
Entrevue Erfurt by Nicolas Grosse jpg
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
De două ori în istorie, românii au fost dați pe mâna rușilor, de marile puteri ale momentului. În ambele situații, țara noastră a rămas fără teritorii importante, iar populația a suferit rusificare, jaf economic și deportări. Efectele pe termen lung au fost cumplite.
Banane FOTO Shutterstock
Nu ține bananele lângă aceste fructe. Se vor strica mult mai repede
Bananele sunt fructe care se găsesc în orice magazin din țara noastră și despre care deja se știe prea bine că sunt foarte sănătoase. Însă, un detaliu pe care nu foarte multă lume îl știe este faptul că bananele nu trebuie ținute niciodată lângă aceste fructe, deoarece se vor strica mult mai repede.
ziua recoltei slatina, 9 octombrie 2026   foto alina mitran (23) jpeg
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
Întâlnirea între producătorii de hrană și cumpărători se desfășoară, în toamna 2026, sub semnul austerității. Vânzătorii se plâng de vânzări slabe, clienții se plimbă printre standuri mai mult pentru a admira culorile toamnei bogate.
Casa de pensii Bucuresti  Foto Inquam Photos  George Calin (2) jpg
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Împlinirea vârstei standard de pensionare nu garantează automat obținerea pensiei. Persoanele care au doar 10 ani de vechime nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare necesar pentru a beneficia de acest drept, însă există câteva variante prin care pot încerca să își completeze contribuțiile.
ceai beneficii jpg
Ceaiul care poate proteja dinții și gingiile. Dentiștii îl recomandă neîndulcit
Ceaiul este a doua cea mai populară băutură din întreaga lume, după apa potabilă. Iar această popularitate nu se datorează numai gustului pe care diversele sortimente de ceai îl au, ci și nenumăratelor beneficii pe care ceaiul le aduce pentru sănătate.
colesterol eatingwell1 jpeg
Ouă fierte sau brânză proaspătă? Ce aliment ajută mai mult la reducerea colesterolului
Atunci când analizele de sânge ne arată că avem un nivel ridicat de colesterol, o dietă strictă devine absolut necesară. Iar două alimente recomandate des în astfel de situații sunt ouăle fierte și brânza proaspătă de vacă.
Putin și Trump vorbesc la telefon FOTO shutterstock jpg
Acordul lui Trump cu Putin pentru motorină rusească. Miza electorală a Washingtonului și riscurile pentru Europa, Ucraina și România
Acordul lui Donald Trump cu Vladimir Putin pentru importul de motorină rusească ridică semne de întrebare privind sancțiunile împotriva Moscovei și securitatea Europei. Expertul în securitate Cătălin Buciumeanu explică miza electorală a deciziei și riscurile pentru Ucraina și România.
Orașul Baia Mare, Maramureș  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (15) JPG
De la „râul mort” al celui mai poluat oraș din Europa anilor '90, la bărcuțe și pontoane. Secretele întunecate ale Săsarului
Râul Săsar, cunoscut în trecut drept unul dintre cele mai poluate râuri din România, va trece printr-un amplu proces de regenerare. Autoritățile din Baia Mare îl vor „navigabil”, în timp ce râul care traversează orașul maramureșean păstrează amintirea poluării industriale.