Poate

Florin PARTENE
3 august 2020
la o artistă jpeg

capul dar poate și copacul

în plin soare plin cu explozii despre care credem,

credem că e lumină și că scopul ei

este să ne îmblînzească să ne rumenească pe noi care merităm

să  creștem pe el sub el pe el

tîrziu în fața lui ne vom scoate cu toții pălăriile

și se va vedea

generație de sacrificiu că nu au avut serbare

ei au plantat pămîntul

iar eu doar acoperiș nou peste casă veche

discurs postuman

deasupra unei gropi pline de căcat

din nou, la noi a venit

poate și copacul are suflet

a venit

rîma are limbaj

dar poate și fierăstrăul și mobila pat

ce cred eu e rumeguș presat

cu odihna care devine fugă pe patinoar în bocanci

în privirile părinților cuțite lungi:

las-o să încerce singură

strici gheața

vei muri înaintea ei, ce va face atunci?

atunci am reușit,

Ruxandra a patinat și viața si-a urmat cursul firesc

pe stradă în bocanci, pe gheță cu ce e potrivit pe gheață

cățăratul în copaci doar cu hamac

dar acum că poate, nu o mai interesează

avem împreună o amintire

cum era lumea cînd eram mai mici

lumea zidită în gheața aceea

și poate de la astfel de gesturi gheața planetei se retrage

pentru că noi oameni

suflete tot mai calde brațe întinse ca broaștele

peste culori diferite

brațe unite peste practici sexuale diferite

iarăși în cele din urmă în pat

rumeguș 

o scînteie

steaua care mi-a căzut în cap

sînt doar două principii, o diviziune, meioză

uneori doar o poruncă

și gata, viața s-a făcut

dintr-un anus incert se reped

consumatorii de carne și consumă carne

consumatorii de cum se consumă sarea corect

și consumă sarea corect

consumatorii de tutun consumă tutun

consumatorii h consumă liniștea cartierelor

la bar și la patinoar

tragem ca la patul de-acasă

rumeguș cu memorie

o dată intrat nu mai poți să ieși

chiar dacă patinele se tocesc

metalul se descompune în elementele sale

nu poți să te oprești

poate așa face copacul

poate noi avem cuvintele,

cu ajutorul lor

consumatorii de carne devin adoratorii de carne

draga mea, dacă ai fi din lavandă

te-aș mai dori?

consumatorii de tutun

devin hoituri adoratoare de tutun

și înfundă sistemul sanitar cel facător de viață

draga mea, tu ești sistemul sanitar

pentru mine viața s-a oprit

fac burtă

adoratorii de carne urcă scările greu

poate urcă cu inima grea și ea

cînd eram doar două principii

făceam ce doream fără grijă la burtă

aștept o poruncă să redevin plat

am fost atom

sînt Atom

mai sînt însă și nesfîrșite metode

să predai viața proprietarului

principiilor și diviziunii, celor ce poruncesc

să o poată spăla, să fie reciclată,

la o poruncă să apară nouă,

poate suflet vegetal

apropo... suflarea de viață

pare o suflare printr-o țeavă curată,

țeava cea mai potrivită e de soc,

băgată în cur sau în aer

poți cu toată bucătăria

poți cu pixul, cu cuțitul, cu sexul

poți strecura șoricioaică-n cafea

poți să te îndopi cu pastile

să eliberezi gazul

cu poza veche să te tai

sau cu ecranul telefonului spart

poți cu nesfîrșite metode să o predai

gramatica generativă a apus după un pix

telefonul e și el pe ducă

persoana la fel

suplimentele alimentare se schimbă

mai repede decît filosofiile de viață

de dormit de iubit de consumat sarea corect

și iarăși de viață

ecologia frînează la intrarea în oraș

nu mai e gheață de ieri

nici cu apă rece

nici cu bioetică

nici cu planeta intactă

nici cu suplimente

moartea nu trece niciodată

deloc

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

ziar iranian  negocieri sua iran FOTO EPA EFE jpg
Washingtonul ar fi oferit Teheranului 20 de miliarde de dolari în active iraniene înghețate în schimbul uraniului îmbogățit
Washingtonul ar fi propus Teheranului deblocarea a aproximativ 20 de miliarde de dolari din active iraniene înghețate, în schimbul transferului sau gestionării uraniului îmbogățit, potrivit unor surse citate de Axios.
pret benzina carburanti grafic pompa benzinarie foto shutterstock
Prețul petrolului a scăzut brusc după anunțul redeschiderii Strâmtorii Ormuz
Prețul petrolului a scăzut brusc după anunțul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, atât petrolul Brent, cât și petrolul WTI situându-se sub 88 de dolari pe baril, potrivit datelor oficiale.
imagine 1(1) jpg
Ce vezi prima dată în imagine? Iată ce arată despre tine!
Uneori, o simplă imagine alb-negru este suficientă pentru a dezvălui multe despre starea noastră interioară.
putin epa efe jpg
Mesajul viral al unui influencerițe adresat lui Putin a „atins” milioane de ruși. Kremlinul respinge acuzațiile
Kremlinul a negat vineri afirmațiile potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin este ținut departe de veștile proaste, după ce o influenceriță cunoscută a susținut că oficialii de rang înalt nu îi spun adevărul despre situația reală din Rusia.
image png
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au dat vestea cea mare: „Proiectul este gata, trebuie doar să ne apucăm”
După ani de zile în care s-au gândit dacă să rămână în țară sau să înceapă un nou capitol în Italia, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au dat vestea cea mare: cei doi au decis să construiască o nouă casă în România, pe terenul pe care l-au cumpărat în urmă cu ceva timp.
66782073 1004 webp
Cum a ajuns România "un bulevard pentru drone rusești"
Radarele militare autohtone au pierdut drona rusească rătăcită deasupra teritoriului național în această noapte. Cum a dispărut? Și cât de pregătită e România să facă față unei eventuale agresiuni?
copii in remorca foto Alba iulia Non Stop 2 jpg
Inconștiență în trafic: copii transportați în bena unei mașini, pe un drum intens circulat. Ce măsuri au fost luate împotriva șoferului
Mai multe imagini surprinse vineri, 17 aprilie 2026, în Alba Iulia au stârnit revoltă pe rețelele de socializare. Fotografiile arată o mașină de teren care circula prin oraș având mai mulți copii în benă, fără nicio formă de protecție.
D4vd jpg
Cântărețul D4vd, arestat pentru uciderea unei adolescente. A fost găsită moartă în portbagajul mașinii sale Tesla
Cazul care a atras atenția autorităților din Los Angeles face acum un pas major: artistul D4vd, pe numele real David Anthony Burke, a fost arestat sub suspiciunea de crimă, în legătură cu moartea unei adolescente găsite anul trecut în circumstanțe greu de explicat.
Sorin Grindeanu și Dominic Fritz FOTO Mediafax
Un partid din Coaliție cere PSD-ului să înceteze „jocul cu economia României”: „Crizele politice se fac la București, dar se plătesc în fiecare casă”
Biroul Național USR a adoptat vineri, 17 aprilie, o rezoluție politică prin care lansează un apel public la responsabilitate adresat Partidului Social Democrat, în contextul deliberărilor privind retragerea PSD de la guvernare.