Poem 000

Mi-am amintit! Coşmar matinal. Mă trezesc la 4.15, readorm, iar mă trezesc, tot aşa de mai multe ori. Pînă ce apare coşmarul de serviciu! Sînt într-un spital mare, pacient cu o boală relativ uşoară. Merg şi acasă din cînd în cînd. Mi se dă o rezervă. Îmi place o doctoriţă cu fusta roşie, blondă, caut mereu să fiu în rezerva ei. Acum am o rezervă de lux. Vine şi mama să mă vadă, apoi apare tata într-un palton impecabil, foarte elegant. Mama zice ceva. Tata aruncă enervat o pungă mare pe jos şi pleacă furios. Mama pleacă şi ea, nedumerită. Punga se sparge, curg bomboane dreptunghiulare, parcă şi castane, e o vraişte pe covorul rezervei. Tocmai trece o delegaţie de englezi. Trece şi doctoriţa cu fustă roşie, dar dispare. Mă gîndesc să renunţ la medicină. Explic ce e cu dezordinea unei surori medicale. Mă dau jos din pat şi caut să bag într-o pungă tot. Cînd termin, constat că punga nu are fund şi iar curge tot ce am strîns cu migală, chinuitor de greu. Pe pat văd poşeta albă a doctoriţei simpatizate. E din piele fină, albă, cu şnururi aplicate, roşii. Ştiu că nu va mai veni. Aud delegaţia engleză vorbind la director. Ultima imagine e poşeta pe care o pun bine pe pat, era pe-o margine, să nu cadă şi ea. Mă trezesc. E, incredibil, 7.46. Fac mai multe cruci, deschid radioul de la cap, apoi televizorul: un accident de maşini, morţi, oameni veniţi acasă de sărbători. Cafea... Cînd fierb cafeaua, fac iar cîteva cruci. Mă gîndesc: în camera aceea cu grămezi de cărţi am dormit un timp cu Tamara... ani de zile de fapt... Afară e o ceaţă s-o tai cu cuţitul... Şi iar mă gîndesc, serios, că în camera mea există un duh rău... S-ar putea să fie chiar în cărţile aduse acolo, multe cu istorii ale diavolului, ale răului... altă explicaţie ar fi medicamentele luate de vreo 10 ani, ba chiar mai de mult unele... cine ştie ce combinaţii chimice... sau faptul ca mănînc uneori seara fel de fel... Alte amănunte: 1) Taică-miu avea şi pălărie. 2) Punga părea a fi o valiză diplomat cu mînerul pe lateral. 3) Doctoriţa blondă e micuţă, gracilă, are fundul gogonat, manifest mişcător, nu-mi primeşte avansurile, ba chiar pare a mă dispreţui cu un soi de milă profesională. Nu am nici o şansă la curul ei agresiv, absolut remarcabil, la inima ei ţîfnoasă, totuşi îşi lasă poşeta pe patul meu, deci va reveni... 4) Mama e modest îmbrăcată, cînd pleacă, pare a fi doar într-un combinezon alb, scurt, murdar. 5) Pe cît e taică-miu pus la şpiţ, pe atît mama e mai lălîie şi mai lejeră – dovadă combinezonul vechi, mînjit, prăfuit... cu luciul pierdut de atîta purtat, milaneză tocită de scaune, paturi... şi în rezervă stă pe un scaun, oarecum resemnată, în timp ce asistenta, infirmiera au halate apretate albe, albastre... 6) Englezii par miraţi de debandada din rezerva mea. Nu ştiu engleza, nu le pot explica. 7) Am mai stat şi în alte rezerve, mai sărăcăcioase, mereu urmărind unde lucrează doctoriţa şi plasîndu-mă acolo. Pare a fi observat, dar e neutră, nu-i pasă... Acum, treaz, mă întreb de ce şi-a lăsat poşeta în ultima rezervă, renunţînd să mă consulte, din cauza bomboanelor şi a castanelor de pe covor. E o speranţă că va reveni totuşi? Şi de ce tata a fost atît de imperios iritat? Şi de ce mama e sumar îmbrăcată într-o vizită la spital? Şi, în fond, cine este acea doctoriţă atrăgătoare, capricioasă? Şi de ce, iarăşi, mă gîndesc, în coşmar, să nu mai fac medicina? Nu mai sînt medic din 1975! Părinţii sînt morţi amîndoi de mult timp. Mama era în floarea frumuseţii pe la 35 de ani. Eu aveam atunci 8 ani. Tot atunci am avut halucinaţia cu un cuţit strălucitor între fesele ei goale, cînd dormea pe burtă, pe care m-am dus să-l iau şi nu era nimic... Mama nu s-a trezit, a dormit în continuare. Noaptea următoare am visat acelaşi cuţit sprijinit cu vîrful ascuţit de un fir lung de iarbă foarte verde, se legăna şi nu cădea. Cred că e un vis foarte important, de asta îl ţin mine de la 7-8 ani. În visul acela erau multă lumină şi prospeţime, iar legănatul firului lung de iarbă ce sprijinea cuţitul mi se părea neverosimil de mlădios... de periculos; oricînd cuţitul putea să cadă sau să rupă firul de iarbă, dar asta nu s-a întîmplat.

din Opere vol. VI: Ne-ndepărtăm din ce în ce de viaţă..., ediție îngrijită şi prefață de Bogdan Creţu, Editura Polirom, 2020.