Noua ordine mondială a artei - scena de artă din Cluj

Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
Noua ordine mondială a artei   scena de artă din Cluj jpeg

Piaţa de artă e volatilă şi perisabilă. Are nevoie constantă de „produse“ noi, de creatori noi. Se hrăneşte din artişti tineri, din locuri tot mai exotice şi tot mai îndepărtate geografic. În toată această schemă, România pare şi ea doar un punct estic care trebuie exploatat. Dar ce rămîne în urmă, cînd vesticii (cine mai sînt ei, vesticii?!) cred că au epuizat totul, că au cules toate prăzile de război şi pleacă mai departe?

Deschizi, într-o zi de noiembrie 2013, The New York Times Style Magazine şi dai peste un amplu articol despre scena de artă din Cluj – vezi cea mai nouă lucrare a artistului (care, citim în legenda fotografiei, a fost comparat de critici cu celebrul pictor american Edward Hopper), încă aflată în atelierul său de la Fabrica de Pensule, îi priveşti apoi, într-o altă fotografie, realizată pe acoperişul aceleiaşi Fabrici, pe galeristul de la Plan B, Mihai Pop, şi pe cîţiva dintre artiştii clujeni: Ciprian Mureşan, Cristian Rusu şi acelaşi Şerban Savu. Au aerul unui grup rock de succes. Dacă te-ai plimbat pe Champs-Elysées în lunile trecute de toamnă, sigur te-ai oprit în faţa uriaşelor vitrine Louis Vuitton: cea din rue de Bassano s-a transformat într-o dioramă apocaliptică, cu sculpturi din poliester ale tînărului artist Mihuţ Boşcu, stabilit şi el tot la Cluj, o figură atipică şi tot mai căutată pe scena internaţională. Espace Culturel Louis Vuitton a inaugurat, pe 12 octombrie 2013, expoziţia „Scènes roumaines“, care cuprinde lucrări semnate de 13 artişti români, din generaţii foarte diferite. La vernisaj şi-au făcut loc prin mulţime curatorii, criticii de artă şi colecţionarii veniţi special şi din alte ţări.

Iei apoi la întîmplare aproape orice revistă de artă din lume din vara/toamna lui 2013, citeşti o cronică despre cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de artă de la Veneţia şi găseşti o analiză elogioasă despre participarea României. Cronicarul de artă de la The Guardian, Adrian Searle, nu a scris doar la cald, în zilele vernisajului din iunie, despre „O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia“ a artiştilor Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş, ci a inclus-o la final de an şi în topul său select al celor mai bune zece expoziţii de artă din lume, în 2013... Prezenţa şirului continuu de performance-uri în Pavilionul României a lăsat cu gura căscată criticii de artă, curatorii, directorii de muzee, pentru că era un proiect proaspăt, hiperinventiv şi realizat cu – probabil – unul dintre cele mai mici bugete naţionale. Era o expoziţie impecabilă şi perfect adecvată contextului nu doar românesc, ci global. Politic, social, cultural. O expoziţie redusă la corp şi la prezenţa lui atunci şi acolo, spaţiu gol şi lumină naturală. Fără obiecte.

„Culmea este că simt că trebuie să cuceresc România. Cu Vestul nu am nici o problemă. Lucrurile merg unse. De fapt, nici cu Estul nu am probleme... Tocmai ce-am fost la Odessa, la Tartu şi Priştina“, spune Dan Perjovschi, pentru care Bucureştiul şi Sibiul au devenit simple locuri de trecere şi scurte popasuri către noi destinaţii. Perjovschi este artistul reacţiilor rapide, reporterul de război care se duce la faţa locului, producătorul de text la purtător. El e „textul românesc“, peste care se aşază fiecare context pe care îl ocupă. E artistul absolut necesar, a cărui carieră vestică s-a construit în timp, după 1989. Fiecare an nu face decît să adauge noi locuri sau vechi spaţii care trebuie constant revizitate. Dar scena românească nu are mult loc pentru el. Perjovschi e un caz unic, arta lui de intervenţie rapidă e, poate, una dintre definiţiile cele mai bune ale secolului XXI.

Şi să nu ignorăm un eveniment important din viaţa Liei şi a lui Dan Perjovschi, în 2013: ei au fost laureaţii celei de-a cincea ediţii a premiului „Prinţesa Margriet“ al Fundaţiei Culturale Europene, un premiu decernat – atenţie! – celor care, prin munca lor, „demonstrează importanţa culturii în construirea unei Europe democratice şi cuprinzătoare“.

Forţa comunităţii

Bucureştiul şi Clujul – cele mai active artistic – se configurează tot mai mult ca spaţii de producţie, de lucru. România nu oferă o scenă de artă puternică instituţional, ci una construită din cazuri, din modele mai degrabă alternative. Aici se lucrează, încet, în linişte, curatorii internaţionali merg în vizită în atelierele artiştilor şi acolo fac selecţia pentru viitoarele expoziţii internaţionale. Bucureştiul este fragmentat şi interesant pentru anumite figuri pe care scena internaţională le urmăreşte mai mult sau mai puţin constant – fie că vorbim despre artiştii consacraţi Ion Grigorescu sau Geta Brătescu sau despre mult mai tinerii Mona Vătămanu & Florin Tudor, Cristina David sau Anca Benera & Arnold Estefan. La Bucureşti, scena nu este omogenă, ci e mai degrabă neliniştită, neaşezată, cu spaţii publice sau private, precum Salonul de Proiecte, tranzit.ro sau Ivan Gallery, care fac eforturi pentru a susţine anumiţi artişti. Şi cu un fenomen atît de interesant precum Centrul Naţional al Dansului.

Clujul, în schimb, are forţa comunităţii. O comunitate de artişti care au studiat împreună şi şi-au servit drept model unul altuia, o comunitate de prieteni, fie ei pictori – Victor Man, Adrian Ghenie, Şerban Savu – sau artişti conceptuali: Mircea Cantor, Ciprian Mureşan. Un grup de tineri (adolescenţi în momentul Revoluţiei) care s-au organizat paralel cu şcoala. Ceea ce ei au făcut a fost nu să aştepte, ci să se autodescopere, să se autoinstituţionalizeze, să meargă ei în întîmpinarea pieţei şi scenei de artă internaţionale. La Cluj te afli deja în faţa unui fenomen interesant, al apariţiei noilor valuri de artişti, pentru care cei deja consacraţi pot funcţiona drept modele. Această continuitate internă – serioasă, fără glume şi mode – este cea care dă substanţă şi consistenţă. Fabrica de Pensule (o fostă fabrică de pensule, transformată în 2009 într-o platformă colectivă de artă contemporană) este locul în care artiştii vin la lucru în atelier zi de zi, este spaţiul de întîlnire cu galeriile situate acolo (Plan B, Sabot), spaţiu de dialog şi de verificare a ideilor, loc din care pleci spre un nou opening (la Londra, Paris, Los Angeles ori New York) şi locul în care te întorci, la fel de modest, la lucru. Clujul artistic e un ecosistem, pe a cărui hartă intră şi revista IDEA, artă+societate, o publicaţie de artă şi teorie critică pe care o găseşti în librăriile celor mai mari muzee din lume. Clujul a oferit un fenomen de luat cu totul – perfect construit şi funcţional. Iar foarte mulţi artişti ai săi au intrat în portofoliile unor galerii importante de artă din lume.

Aşa se face că, în 2013, Muzeul ARKEN din Danemarca a deschis expoziţia „Hotspot Cluj. New Romanian Art“, care – la cererea publicului – şi-a prelungit programul şi rămîne deschisă pînă pe 9 februarie 2014. Dorthe Juul Rugaard, curatoarea daneză, vorbeşte fascinată despre „mediul fertil şi efectul sinergic“ pe care îl întîlneşti la Cluj şi printre artiştii clujeni. Tot în 2013, la sfîrşitul lui septembrie, prestigioasa editură Phaidon a publicat volumul Art Cities of the Future: 21st-Century Avant-Gardes. „Uită de New York, Londra sau Paris – vechile centre ale artei sînt provocate de o nouă ordine a comunităţilor artistice...“ sună prima propoziţie din prezentarea cărţii. Iar Clujul este printre cele 12 oraşe globale de urmărit în viitor, alături de Beirut, Bogotá, Delhi, Istanbul, Johannesburg, Lagos, San Juan, Sao Paulo, Seul, Singapore şi Vancouver. La începutul lui 2013, agenţiile de presă anunţau că tabloul Dr. Mengele 2 al lui Adrian Ghenie a fost vîndut pentru 140.747 de euro la o licitaţie a casei Sotheby’s, la Londra. În primăvara aceluiaşi an, Pace Gallery din New York, care îl reprezintă pe Ghenie din 2011, i-a organizat un solo show, despre care Polly Robinson Gaer (senior director, Pace Gallery London) spune că s-a bucurat de un real succes: aproximativ 75% dintre lucrări au intrat în importante colecţii şi muzee americane. La sfîrşitul lui 2013, grupul german Deutsche Bank l-a desemnat pe Victor Man drept Artistul anului 2014, el fiind considerat „unul dintre cei mai interesanţi protagonişti de pe scena artei contemporane“. În martie, artistului i se va deschide o amplă expoziţie solo în capitala germană, pe Unter den Linden.

2013 a fost un an al confirmărilor şi al continuităţii normale a ceva deja cucerit. Am depăşit faza efemeră a exotismului şi, iată, ne putem considera intraţi în sistem. Scena de artă din Cluj pare că se află, în acest moment, într-o fază intermediară de impunere pe durată mai lungă, cu artişti puternici, activi. Au intrat în topuri, în stereotipuri, în reflexele discuţiilor despre artă. Probabil că unul dintre lucrurile-cheie este să ştii să îţi negociezi constant poziţia pe care o ai, să ştii ce şi cînd să dai pieţei, să începi chiar să ştii, cu graţie, să refuzi. Să îţi păstrezi statutul iniţial, să nu hrăneşti artificial o scenă care, altfel, te va abandona.

Daria Ghiu este critic de artă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.