Fete cuminţi la MNAC
La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în expoziţia „Good Girls“, deschisă între 20 iunie şi 29 septembrie, expun peste 60 de artiste – din România, Franţa, Germania, Estonia, Turcia, Rusia, Ungaria, Israel etc. Din generaţii diferite, încît pot fi regăsite atît nume ca acela al influentei pictoriţe interbelice Cecilia Cuţescu-Storck (n. 1879), cît şi acela al Irinei Broboană (n. 1986). Atît de multe lucrări pe cele două etaje, încît pauzele de reflecţie ale privitorului nu pot fi lungi; iar, la un moment dat, cele trei mari teme – memorie, dorinţă şi putere – se intersectează fără voie, în mintea vizitatorului. Atît de diferite valoric lucrările expuse, încît ai impresia unui slalom printre obstacolele unui joc aflat simultan la niveluri diferite. Multă pictură – de la tablourile unui pop-art postcomunist bucureştean, la cele realist fotografice, un figurativ bine învăţat, dar nedistilat, care nu sare încă de pe băncile şcolii. Multă artă video, fotografie, instalaţie, obiect. Printre lucrările de vîrf ale expoziţiei se află video-ul Lovely Andrea (2007) al artistei germane Hito Steyerl, care merge la Tokyo pe urmele unei fotografii de-acum douăzeci de ani, în care ea însăşi e protagonista unui act bondage. De asemenea, lucrările neobosite ale Anettei Mona Chişa şi Lucia Tkácova. Iar întîlnirea cu artista Ana Lupaş, figură importantă a artei conceptuale româneşti, a anilor ’70, şi un personaj-cheie care a format la Cluj multe generaţii de artişti, este în sine un eveniment: lucrările Anei Lupaş sînt rareori scoase la vedere.
Curatoarea „Good Girls“, Bojana Peji´c, născută la Belgrad în 1948, este o cunoscută personalitate a scenei de artă internaţionale care, după 1990, şi-a consolidat reputaţia realizînd expoziţii itinerante de mari dimensiuni, precum „After the Wall – Art and Culture in Post-Communist Europe“ în 1999 (printre artişti români, Dan Perjovschi şi Grupul SubREAL) ori show-ul-mamut „Gender Check. Feminity and Masculinity in the Art of Eastern Europe“, în 2008, la MUMOK, în Viena. Din România expuneau atunci Corneliu Baba (surpriză!), Geta Brătescu, Alexandra Croitoru, Ion Grigorescu, Paul Neagu, Lia Perjovschi şi Marilena Preda Sânc. Expoziţiile Bojanei Peji´c vin în deja tradiţia post-’89, a proiectelor curatoriale de cercetare „în teritoriu“, care recuperează ceea ce s-a aflat „dincolo de Zid“ şi care scriu astfel noua istorie a artei postcomuniste, avînd grijă să lase în urmă consistente instrumente de lucru, cum este cazul, de exemplu, al impresionantului „Gender Check. Art and Theory in Eastern Europe“. Nu este de mirare că expoziţia de la MNAC, al cărei sîmbure pare că a apărut odată cu explorarea „femininului“ pentru „Gender Check“, va beneficia atît de o publicaţie cît şi de un eveniment conex, un simpozion internaţional, pe 27 şi 28 septembrie. Expoziţii enciclopedice, fără restricţii, proiectele curatoriale ale Bojanei Peji´c se construiesc mai degrabă prin acumulare, generos, fără autoritate. Sau, mai bine spus, cu autoritatea disimulată a celei care aşază alături, deloc disciplinat, lucrări care trebuie să facă faţă unor vecinătăţi în aparenţă puţin probabile.
Titlul expoziţiei face ironic referire la „fetele bune“ ale artei, docile, fetele care trebuie „să facă frumos“ sau, din contră, să fie furioase la comandă. Fetele care se pricep mai bine la anumite teme, medii, texturi şi ar trebui să lase pentru bad boys subiectele „tari“. Fetele care sînt strecurate uneori într-un show doar pentru că trebuie reprezentate, nu şi pentru că ele ar cîntări foarte mult. Şi, iată, „Good Girls“ este expoziţia exclusiv a artistelor şi a curatoarelor (co-curatoarea expoziţiei este Olivia Niţiş), care te lasă pe alocuri nedumerit şi cu o întrebare pe buze: este nevoie de o expoziţie-„rezervaţie“ de artiste, pentru a le înţelege mai bine practica, forţa? Este, cu siguranţă, o expoziţie în care se formează noile ierarhii, între generaţii, dar de acelaşi sex.
Subiectul infinit „Good Girls“ nu poate fi închis, fără a aminti trei dintre artistele regăsite acolo, puternice şi discret actuale. Aşezată la geam, cu vedere către Catedrala Mîntuirii Neamului, în plină înălţare, lucrarea Cristinei David te proiectează – poetic, înţelept – în prezent: „Ne căutăm pe orizontală“, scrie pe fereastră, un pic mai sus de linia orizontului, pe cerul încă liber, neatins încă de nici o verticală. Alături, artista ne permite să intrăm în spaţiul său intim şi să-i citim corespondenţa: o vedere de la, către vărul său proaspăt călugărit care constată că ea, Cristina, „încă“ se caută pe orizontală, aparţine încă lumii.
Cea de-a doua artistă este Alexandra Croitoru. Lucrarea pe care a produs-o special pentru această expoziţie este în conjuncţie cu interesul ei faţă de Brâncuşi şi cultul (de multe ori abuziv) al acestuia în România şi intersectează de asemenea „zona evenimentelor şi serbărilor populare cu tentă naţionalistă, organizate, printre alţii, de Laurian Stănchescu“ – aşa cum declară artista. Alexandra Croitoru a realizat o adaptare muzicală după o cugetare despre viaţă a lui Constantin Brâncuşi. Cîntecul se aude difuz în mai multe zone ale expoziţiei, iar, la un moment dat, poate deveni sîcîitor; e muzica imnului României, pe îndemnul înălţător-ironic al lui Brâncuşi: „Deşteaptă-te om / Pe drumul bun porneşte / Învinge trîndăvia şi lenea ce te opreşte / Tu ca vulturul te-avîntă spre sferele senine / Darul lumei cîntă / Uită-te pe tine!“ Brâncuşi, cel care devine la tot pasul subiect de ştiri, cel a cărui donaţie, Statul român (prin vocile unui Sadoveanu şi Călinescu) a refuzat-o în 1951, cel despre ale cărui oseminte Laurian Stănchescu spune că vor fi repatriate curînd.
Într-un loc întunecat, pe o măsuţă, într-un biblioraft, se află un interviu preluat din revista Idea artă+societate. Este un dialog mai vechi cu artista Ioana Nemeş, pe care scena artei româneşti a pierdut-o mult prea devreme, în 2011, la doar 32 de ani. Ea este a treia artistă despre care vorbim, prezentă la MNAC doar cu acest interviu. La o zi după deschiderea „Good Girls“, pe 21 iunie, a fost inaugurată în spaţiul-anexă al muzeului, Salonul de Proiecte, o expoziţie dedicată Ioanei Nemeş, „Sometimes We Should’t Pretend Everything is OK“. Concepută de Alexandra Croitoru şi Magda Radu, expoziţia s-a concentrat asupra unuia dintre cele mai îndelungate proiecte ale artistei, seriile de „Evaluări lunare“ (2003-2011), o lucrare tranşantă care porneşte de la viaţa cotidiană, observată printr-un sistem personal de reguli şi parametri. Cînd parcurgi modurile atît de diferite în care Nemeş îşi conceptualizează propriul timp, eşti conştient că te afli în mijlocul unei drame din care tu însuţi faci parte. Sînt monumentele zilelor care trec, de culori diferite, mai vii sau mai terne, uneori transparente şi lăsate fără nici o notaţie, zile în care te reflecţi chiar tu.
Coincidenţă sau nu, un proiect curatorial care privilegiază una dintre artistele expoziţiei colective „Good Girls“ nu este deloc întîmplător. Ioana Nemeş, cu rădăcini adînci în opera unei artiste conceptuale ca Geta Brătescu, dar şi în „egografiile“ contemporane, a cristalizat timpul prin sondarea propriei subiectivităţi. „Fetele cuminţi“, cum sînt tentaţi să le numească unii critici de artă, good girls te plasează în mijlocul intersecţiei a numeroase drumuri artistice care au ajuns deja sau poate vor ajunge într-un punct al consacrării.
Daria Ghiu este critic de artă
Foto: Ş. Sava
