„Cum folosim istoria? Ce facem cu ea? Obiectul istoriei e unul fragil“ – interviu cu Irina BOTEA BUCAN

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
„Cum folosim istoria? Ce facem cu ea? Obiectul istoriei e unul fragil“ – interviu cu Irina BOTEA BUCAN jpeg

Ferestrele Sălii „Dalles“ din Bucureşti îţi opresc paşii grăbiţi pe bulevard. Au devenit în această perioadă ecrane către stradă, cu două poveşti personale, semnate de artista Irina Botea Bucan. La MNAC, expoziţia continuă, la etajul patru. În întuneric, proiecţiile video ale artistei creează o sală de proiecţie spontană, avînd în centru, asemeni unui tablou votiv, schiţa unui stadion dispărut, stadionul Republica. Irina Botea Bucan a studiat pictura la Universitatea de Arte din Bucureşti, apoi a plecat pentru mai -mulţi ani la Chicago, continuîndu-şi studiile, dar devenind şi profesoară. În prezent, cercetările sale artistice merg în diferite direcţii, una devenind proiect doctoral şi vizînd istoria şi potenţialul Caselor de Cultură. Un interviu realizat în mijlocul expoziţiei sale, deschise la MNAC pînă pe 26 martie şi intitulată „Apostrof. Totul“ a început cu o ezitare a portarului (curator: Anca Mihuleţ). Pentru Irina Botea Bucan, o expoziţie personală e, de fapt, una colectivă, ajunsă posibilă prin puterea solidarităţii oamenilor.

Cum s-a născut această expoziţie?

Ideea inițială a fost să încercăm să facem o distribuție în spațiu a metodei mele de lucru. Printr-un dialog constant cu Anca Mihuleț, ne-am gîndit pînă la urmă la două modele utopice: unul ar fi cel al stadionului și altul ar fi cel al cinema-ului invizibil. Expoziția s-a construit organic, din discuții continue, din schimburi de mesaje, așa s-a născut și titlul. Expoziția are această structură de eseu. Și cînd mă gîndesc la eseu, mă gîndesc la modul în care Adorno definește eseul, în lucrarea sa Eseul ca formă, în care, practic, ideea e că îl introduci pe vizitator într-o țesătură de idei, ideile sînt țesute ca într-un covor, nu e vorba de linearitate, de o structură pe care tu o stabilești, ci mai degrabă de a crea acest cîmp de forțe, un cîmp de idei. Și asta, de fapt, încerc să fac și în structura filmelor, să introduc cît mai multe idei și celălalt să navigheze printre ele.

Îmi place această paralelă cu un covor. Înseamnă că fiecare lucrare depinde de cealaltă sau o susţine pe cealaltă, ca într un eseu în care ideile evoluează.

Da, importantă e proximitatea lor: e prima oară cînd fac o expoziţie atît de mare – acum le pot vedea împreună pe toate!

Care este criteriul care le-a adus împreună? Are legătură cu o practică mai recentă a dvs. ori cu anumite teme de lucru?

Una dintre idei e cea de stadion utopic. Un stadion este un loc cu un potenţial extraordinar de negociere şi în acelaşi timp de consumare şi de proiecţie a dorinţelor, a discursurilor politice. Foarte multe lucruri se întîmplă pe stadion. Pe lîngă istoriile diverselor stadioane, folosite de exemplu ca închisori, cum s-a întîmplat în Chile, există o solidaritate între suporterii de fotbal. Şi această proiecţie a dorinţelor foarte clară. Şi apoi emoţiile de pe stadion sînt absolut incredibile. Cînd simţi că eşti împreună cu oamenii care îşi doresc acelaşi lucru. M-a impre-sionat foarte mult la un moment dat tăcerea de pe stadion, timp de un minut. Alt lucru important pentru noi a fost să facem legătura cu locul de aici, întotdeauna simt această nevoie de a lucra şi site specific. În cazul de faţă este vorba despre stadionul Republica. L-am ales pe acesta şi pentru că devine un stadion utopic: a fost îngropat şi nu mai există decît în memoria oamenilor, ca ficţiune, şi atunci are o logică să fie aici, într-un cadru în care îţi imaginezi relaţii interumane, emoţii şi interacţiuni. Încercăm să creăm un dialog între stadionul de afară şi stadionul dinăuntru, prin schiţa tatălui meu. L-am rugat pe tata să creioneze din memorie stadionul aşa cum şi-l aduce aminte, mai ales pentru că mă duceam împreună cu el, atunci cînd exista. Acolo am văzut-o pe Iolanda Balaş, de exemplu.

Apoi, e cinema-ul invizibil, conceput de Peter Kubelka, dar cu o viaţă scurtă. Invizibil însemna că lumina venea numai de la ecran, el îşi dorea să creeze aceste condiţii optime de a vedea un film, făcuse şi nişte casete separate, aveai pereţi laterali şi un pic de tavan, dar nu total izolat. Pentru el era important să nu uiţi nici o secundă că eşti parte dintr-o comunitate, dar nimeni să nu deranjeze pe nimeni, fiecare să poată fi şi foarte atent la film.

Probabil că îşi dorea tocmai ca privitorul să lase deoparte mecanismele proiecţiei şi să fie imersat în film. Acest cinema invizibil pare că dvs. îl duceţi conceptual către ceea ce faceţi. Modul în care vă alegeţi subiectele sau cel în care vă apropiaţi de ceea ce filmaţi ţine de o idee a imaginii tăiate: deşi avem un ecran, imaginea e printre noi, ca o tăietură de cadru reală.

Cred în filme şi în capacitatea cinematografului de a aduna oamenii şi consider că într-o sală de cinema se creează o comunitate temporară, care îşi exprimă emoţia şi gîndeşte împreună. De aceea, pentru mine, ideea de cinema este încă foarte importantă. Apoi, şi ideea de a ţi concentra atenţia pe ceva, mai ales în momentul actual cînd atenţia ne este răpită, fragmentată în atît de multe direcţii. În acelaşi timp, în acest mastodont imens care este Casa Poporului, a fost important să facem o zonă de întuneric, să creăm un spaţiu care să dea impresia de cinematograf. Am ales special ca podeaua să fie acoperită de un covor de cauciuc: îmi place că e o ţesătură în care firele se topesc şi nu mai vezi urmele ţesăturii, pe de-o parte. Pe de altă parte, îmi dă senzaţia de piele artificială şi foarte sensibilă…

S-a întîmplat ceva cu dvs. de-a lungul timpului, în modul în care vă alegeți subiectele sau modul în care ele vă aleg pe dvs.? Unele subiecte apar într-o situaţie total neaşteptată. Să vorbim puţin despre relaţia dvs. cu ceea ce devine film.

Lucrurile se pot întîmpla în mai multe feluri. Pot să construiesc ceva avînd o cercetare în spate sau un subiect poate veni către mine şi să mă atragă atît de mult încît să filmez şi aşa, din mers, să înceapă şi cercetarea. În general, îmi doresc ca ele să mă găsească. Pentru mine e foarte important să nu am o activitate agresivă despre ceea ce fac. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, cu lucrarea Ferenc Bar. Alăturarea acestui film cu schiţa stadionului e şi ea importantă. E vorba de un moment utopic în istoria fotbalului. Barul respectiv este arhiva personală a unui fotbalist, Ferenc Deák. Acest bar este precum un centru comunitar. Îmi place mult cum suporterii mai multor echipe, care sînt de fapt în conflict în Budapesta, aici se înţeleg. E un bar local, cu aceiaşi oameni, cu beţivii cartierului.

„Întîlnire“ e un cuvînt-cheie pentru dvs. Sînteți nu doar un călător în lume, dar şi un explorator al fiinţei umane, sînteți curioasă, vă bucurați mereu de întîlniri noi. Felul acesta de a fi se resimte şi în modul în care lucrați. În unele lucrări, regia pare minimă. Dați cîteva direcţii, dar lăsați protagonistului libertate de acţiune. De ce este important acest lucru?

Pentru mine e foarte importantă experienţa pe care o are omul în faţa camerei, nu rezultatul în sine, ci experienţa din momentul acela, a celuilalt şi a mea alături de el. Nu vreau să existe o relaţie ierarhică pe care, în general, un regizor o poate avea cu cei cu care lucrează. Atunci cînd camera se porneşte, te întrebi: ce se întîmplă cu tine, în faţa camerei? Ce schimbi în relaţie cu tine?

Dar nu se pierde sinceritatea în faţa camerei, pentru că apare dedublarea?

Nu se pierde niciodată sinceritatea, cred. E vorba de nevoia omului de a interpreta un anumit rol într-un anumit moment. Pînă la urmă, comportamentul nostru e o serie de performativităţi, pe care noi le alegem într-o clipă sau alta, în funcţie de tot felul de factori. Aşa văd mişcarea noastră în lume.

Există artişti în care credeți?

Am ţinut mult la profesorul meu, Alexandru Chira, şi la modul în care a creat instalaţia de pe deal, de la Tăuşeni, care pentru mine rămîne un mare exemplu de interacţiune cu oamenii. Cum i-a convins pe săteni să îi dea lui dealul pentru a face acolo o instalaţie, apoi reacţiile oamenilor, ceea ce a urmat. Toată instalaţia e, de fapt, despre cum te poţi situa poetic în lume, un lucru foarte important şi pentru mine. E un artist extraordinar şi chiar îmi doresc să fac un film despre Tăuşeni.

Istoria e un concept important în lucrările video pe care le realizați…

Da, mă întreb mereu: cum folosim istoria? Îmi doresc mult să creez un monstru al istoriei, făcut din bucăţi din piele de animal, din resturi rămase de la diferite muzee. Un monstru-Frankenstein al istoriei. Pielea animalului, pe care, exact ca istoria, o refaci, o reconstitui, o reinterpretezi. Mă interesează această plasticitate. Ce facem cu istoria? Obiectul istoriei e fragil.

E o naraţiune făcută de oameni. Mereu avem o perspectivă, o anumită privire, un anumit unghi: al învingătorului ori al victimei.

Foarte multe lucrări din expoziţie sînt, de fapt, reconstrucţii istorice. Încep să cred din ce în ce mai mult în ceea ce spunea Boris Buden. Că utopia nu se poate întîmpla şi reconstrui decît în trecut. Pentru mine e importantă deschiderea largă a unui moment istoric tocmai pentru a te uita la care a fost potenţialul de atunci, al schimbării. Unul dintre „prietenii“ mei, autorii la care mă gîndesc mereu, este Walter Benjamin. El vorbeşte despre istorie: prezentul e consecinţa potenţialului neîmplinit al trecutului. Atunci, pentru a schimba prezentul, trebuie să mergem în trecut, pentru a căuta acel potenţial neîmplinit. Trebuie să reprivim continuu trecutul. 

(interviul a fost difuzat în emisiunea Arte frumoase la Radio România Cultural) 

a consemnat Daria GHIU

Foto: J. Dean

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.