Curators' Network: despre artişti, curatori şi instituţii de artă

„Trebuie să ştii să faci networking“ aud tot mai des în jurul meu, fie că o zic artiştii, curatorii, criticii de artă, galeriştii. Dacă nu ai ocazia să împărtăşeşti ceea ce gîndeşti, îţi tai radical din şanse. Pe scurt, dacă eşti artist tînăr, trebuie să poţi porni de undeva, să ţi se dea posibilitatea să discuţi ceea ce faci, să îţi verifici ideile şi proiectele artistice. Dacă eşti curator, trebuie să ai acea scurtătură şi poartă de intrare către artiştii tineri şi, în plus, să înţelegi cum funcţionează tipuri diferite de instituţii de artă din locuri diferite.

Curators’ Network este o reţea europeană creată în noiembrie 2011 de către cinci organizaţii culturale din Europa: Hablar en Arte (Madrid), Studio of Young Artists Association (Budapesta), Foundation for Visual Arts (Cracovia), Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu), Kunsthalle Exnergasse (Viena). Simţind că există anumite prăpăstii în interiorul scenei de artă din Europa, reprezentanţi ai acestor organizaţii au gîndit o serie de întîlniri găzduite de fiecare dintre cele cinci centre. Întîlnirile presupun contactul curatorilor cu artişti tineri din zonă, cu alţi agenţi culturali, au loc discuţii şi prezentări şi un tur al spaţiilor de artă.

Între 18 şi 24 iunie, locul de întîlnire a fost Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, în Sibiu. De fiecare dată, paşii sînt aceiaşi. Anca Mihuleţ, critic de artă şi curator al Galeriei de Artă Contemporană din 2006 şi pînă în prezent, a invitat la aceste discuţii un număr de curatori internaţionali, a stabilit un traseu al locurilor importante pentru artă în România, a lansat un apel public de proiecte. În urma unei jurizări locale, au fost selectaţi 20 de artişti români.

Artistul în acţiune

Privită de sus, sala Galeriei de Artă Contemporană arăta în timpul Curators’ Network ca mecanismul unui ceas, ca o fabrică în miniatură: doi cîte doi – artist şi curator – stăteau de vorbă la mese instalate în galeria de la etajul unu. Discuţiile erau pe marginea proiectelor artistice pe care artiştii le prezentau şi aveau timp limitat: la cincisprezece minute o dată, fiecare curator se muta la un alt birou şi dialogul o lua de la capăt. E captivant să vezi ce e în mintea unui artist şi în cea a unui curator. Fiecare artist are modul lui de a-şi aborda lucrările. Fie apelează la o structură narativă şi se referă mai degrabă la practica sa de lucru, la modul în care şi-a construit proiectul respectiv, fie este teoretic şi riscă uneori să cadă în stereotipuri din care iese cu greu: îşi pune singur etichete, într-o încercare de obiectivare excesivă, îşi creează o „zonă sigură“ din care iese cu greutate. Curatorii se apropie diferit de subiect: unii dintre ei îşi propun, înainte de toate, să stabilească contextul din care artistul provine, abia apoi vor să afle mai multe despre lucrările sale. Alţii vor să vadă imediat cît mai mult.

Artiştii mi-au spus că întîlnirile au funcţionat uneori ca un laborator în care reuşeşti să te desprinzi de propriile lucrări şi să le priveşti la microscop: răspunzi la întrebări imprevizibile, eşti surprins să fii asociat cu artişti de care nu ai auzit, primeşti sugestii tehnice, te identifici mai bine cu practica anumitor curatori, îţi asumi eventuale remarci critice.

Cincisprezece minute respectate cu rigoare erau o primă tatonare a terenului. Fiecare curator venea oficial în vizită în „ateliere mobile“. „Îmi place mult cum lucrează artistele Alexandra Bodea şi Lea Rasovszky“, îmi mărturiseşte Hilde de Bruijn (curator, Cobra Museum, Amstaelveen).

tranzit.ro: responsabilitatea curatorială

tranzit.ro, organizaţie non-guvernamentală de artă, s-a deschis în martie 2012 în România. Finanţată de ERSTE Foundation şi fiind al cincilea membru al tranzit.org – alături de Austria, Cehia, Ungaria şi Slovacia – tranzit.ro este înfiinţată de cinci membri şi are trei spaţii de expoziţie la Iaşi, Cluj şi Bucureşti, de care se ocupă Livia Pancu, respectiv Attila Tordai-S. şi Raluca Voinea. Despre tranzit.ro vom vorbi în viitor, în luna următoare, cînd spaţiul din Bucureşti va fi inaugurat. Dar această platformă a fost şi ea implicată prin Lia Perjovschi, membru tranzit.ro. Artista ne-a primit în atelierul său, mutat cu totul de la Bucureşti la Sibiu, şi a organizat o întîlnire intitulată „brainstorming nr.1/the responsible cultural agent“, chiar în mijlocul Arhivei de Artă Contemporană – platformă pentru cercetare şi rezistenţă culturală, proiect pe care artista l-a dezvoltat din 1985 pînă în prezent. O discuţie despre problemele instituţiilor de artă contemporană, despre compromisuri, responsabilităţi şi motivaţiile actului curatorial. Toată seara mi-a amintit de un moment pe care îl ştiu doar din poveşti: întîlnirile din atelierul Liei, în curtea Universităţii Naţionale de Arte din Capitală, acea şcoală paralelă pentru unii studenţi.

Sibiu-Bucureşti-Cluj-Napoca

La Sibiu, Galeria de Artă Contemporană a funcţionat din 2007 încoace ca o platformă vie, coordonată de Liviana Dan şi Anca Mihuleţ, cu un accent pus deopotrivă pe expoziţii ale artiştilor consacraţi şi pe proiecte ale curatorilor tineri, fără experienţă. Să dai şansa unor tineri să lucreze cu un muzeu, să pariezi necondiţionat pe ei mi se pare o idee extraordinară pe care – de-obicei – nu mizează decît instituţiile puternice din Vest. Nu o instituţie fragilă care astfel îşi riscă şi mai mult poziţia pe care o are în muzeu.

De la Sibiu, din Galeria transformată pentru cîteva zile în atelier mobil, grupul de curatori şi manageri culturali a ajuns la Bucureşti, unde a cunoscut alte modele instituţionale de artă: Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bienala Bucureştiului, Salonul de Proiecte, Galeria comercială Anca Poteraşu. Iar la Cluj – cel de-al doilea important centru de artă, cu ieşire direct spre vest, ocolind Capitala – Fabrica de Pensule îţi oferă imaginea reconfortantă că un spaţiu cultural independent tip federaţie, plasat într-o clădire industrială, poate funcţiona bine de trei ani încoace.

Powerless or powerful?

Pe 28 septembrie, s-a încheiat la galeria din Sibiu ultima expoziţie din Secţiunea Curatorilor Tineri. Nu se ştie cum vor arăta programele curatoriale ale acestui spaţiu, de aici înainte. În iunie, expoziţia artistului Sorin Vreme nu a mai fost realizată aşa cum trebuia. Probleme instituţionale au făcut ca lucrurile să nu mai funcţioneze ca pînă acum. Anca Mihuleţ a oferit ca temă de discuţie în cadrul Curators’ Network tocmai puterea/lipsa de putere a curatorului şi „demarcaţiile fine dintre deciziile administrative, presiunea instituţională, şi perspectivele curatoriale în contextul display-ului artei contemporane într-un muzeu clasic“. O temă care depăşea situaţia de la Sibiu şi descria sistemul artei şi relaţiile dintre instituţii şi curatori, artişti, critici de artă.

Baza europeană de date

Următoarea întîlnire Curators’ Network are loc în octombrie la Budapesta. În 2013 la Madrid se va organiza o expoziţie colectivă. În schimb pe website-ul http://www.curators-network.eu/database/ se găseşte o bază de date cu artişti şi agenţi culturali, actualizată constant, un instrument de lucru important.

Noi spaţii de artă, galerii de artă fragile, finanţări externe, discuţii cu artişti, despre responsabilităţi curatoriale, propuneri de colaborare – toate au trecut în viteză într-o săptămînă de întîlniri la capătul cărora toată lumea se simţea ca la finalul unei tabere de vară. Nu-mi dau bine seama de unde provine acest spirit, ceea ce ştiu e că un alt format de „tabără artistică“ a avut loc în septembrie, atunci cînd Club Electroputere Craiova a realizat „Turul României în 7 zile“. Un alt fel de atelier mobil. „Pentru cîteva zile am fost o comunitate internaţională“ – spune Dan Perjovschi, artist invitat la Curators’ Network. Acum mai mult ca oricînd întîlnirile faţă în faţă sînt necesare: în afara unei expoziţii, a unui vernisaj, prezenţa fizică, efectivă, artişti şi curatori laolaltă.

Daria Ghiu este critic de artă.