Mircea Cantor: artă pentru un an

17 aprilie 2013
Mircea Cantor: artă pentru un an jpeg

E o avalanşă în spaţiul virtual de interviuri şi articole despre artistul Mircea Cantor, multe apărute ca urmare a cîştigării, în octombrie 2011, a celui mai prestigios premiu pentru artă din Franţa, Prix Duchamp. Un an mai tîrziu, a urmat răsplata pentru acest premiu, expoziţia solo de la Centre „Georges Pompidou“ din Paris, expoziţie vizitată – aşa cum spune chiar artistul – de 90.000 de oameni, „un sfert din populaţia Clujului“. Pe 10 aprilie, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti a inaugurat „Q.E.D.“ – un proiect de proporţii, prima expoziţie personală în România „a unuia dintre cei mai importanţi tineri artişti, activi pe scena internaţională în ultimii ani.“

Născut în 1977 la Oradea, Cantor şi-a început studiile de artă la Cluj, le-a continuat la Nantes, a fost de tînăr reprezentat de una dintre cele mai importante galerii din Paris – Galeria „Yvon Lambert“ – şi a avut expoziţii personale în instituţii precum: Philadelphia Museum of Art, Kunsthaus (Zürich), Le Crédac (lîngă Paris), MACRO (Roma). A avut lucrări în Bienala de la Berlin, în cea de la São Paulo, în Yokohama Triennale (2011), iar anul viitor va fi pe afişul celei de-a nouăsprezecea ediţii a prestigioasei Sydney Biennial.

„Naţional“, „identitate“, „influenţă“

Oprind aici acest tur în jurul lumii, prin intermediul unor importante instituţii de artă, trebuie să înţelegem situaţia în care ne aflăm cu „Q.E.D.“ la MNAC. Expoziţia de la muzeul situat în Casa Poporului, îngrijită de Raluca Velisar şi Mihai Pop, va dura un an, pînă pe 13 aprilie 2014. Conţine 30 de lucrări (proiecţiile video de acum vor fi înlocuite cu altele, în septembrie), cuprinse între 1999 şi 2013: fotografie, video, desen, sculptură. Un element important din show este prezenţa spaţiului denumit „Camera de oaspeţi a lui Mircea Cantor“, un loc de întîlnire cu cei de care artistul e legat spiritual, conceptual, afectiv, fie că vorbim de alţi artişti, din aceeaşi generaţie (Gabriela Vanga, Victor Man, Ciprian Mureşan) sau de cei care au funcţionat ca mentori (Geta Brătescu, Corneliu Brudaşcu, Ion Grigorescu, Rudolf Bone şi Miklós Onucsán), Victoria Berbecaru, Andrei Şerban, Matei Vişniec, cantorul Ioan Opriş de la biserica din Breb şi Oanea Vasile, fotograful satului său, în ultimii 20 de ani – acelaşi sat Breb din Maramureş. În fiecare lună, pe data de 10, invitatul este unul nou.

„Q.E.D.“ este o expoziţie în care multe dintre lucrări au fost, fiecare în parte, vedete în alte expoziţii din lume. Artistul român, din a cărui biografie aflăm că „trăieşte şi lucrează pe Pămînt“, a obţinut succesul internaţional în Occident, şi iată-l la MNAC, într-o retrospectivă, dar şi cu lucrări noi, într-un soi de festival de artă de un an, exclusiv cu invitaţi români, din diferite colţuri şi lumi. Să aduci, în acest caz, în discuţie cuvintele „naţional“, „identitate“, „influenţă“, să cauţi elementele locale, să încerci să identifici originea unor lucrări, să vorbeşti despre „mîndrie naţională“ sînt gesturile normale, de vizitator care vrea să îşi ia artistul în posesie, alături de toată gloria lui. Dar Cantor vrea şi face altceva.

O scurtcircuitare a locului

Într-un comentariu pe o reţea de socializare, cineva scrie că „nenea ăsta avea expo şi la Paris, la Pompidou, sub Dalí. Dalí era la etajul 5, Cantor pe la 1, dacă ţiu bine minte“. Iar Brâncuşi – adaug eu, forţînd lucrurile – îşi are atelierul chiar în faţa muzeului din Paris. Sonor, expoziţia de la MNAC e dominată de tensiunea impusă de sunetul de toacă, venită dinspre o lucrare video. Pe eticheta acesteia citeşti că e toaca Mănăstirii Putna. În sala din dreapta, spaţiul e dominat de Prag resemnat (2012), o sculptură ce reproduce – la scară reală – o casă maramureşeană, cu un acoperiş doar schiţat, sugerat, neîncheiat. Iniţial era vorba doar de expunerea acestei case, o „scurtcircuitare a locului“. Apoi, expoziţia de la MNAC s-a extins în jurul ei. Anul trecut, casa a fost expusă în Jardin des Tuileries, lăsînd cerul parizian să-i fie acoperiş. Aici, acoperiş e Casa Poporului.

Toaca este coloană sonoră pentru un video foarte curat vizual, redus la puritatea simbolurilor, Sic Transit Gloria Mundi (2012). Aşezaţi într-un cerc, oameni cu mîna întinsă, ca nişte cerşetori („toţi cerşim ceva“ – cum spune artistul) primesc de la o tînără – o figură asiatică – un fitil de dinamită; odată ce ea iniţiază focul, acesta trece prin fiecare mînă, urcă cu dificultate de-a lungul fiecărei palme, în cerc. E impresionant detaliul pe mîini: deşi palmele sînt înfăşurate în pînză, degetele tresar, reacţionînd la trecerea focului. Ultima scenă din film – cea în care capătul acestui fitil îşi încheie traseul de foc în mîna fetei – a fost rejucată şi expusă la MNAC într-o serie de şapte fotografii, în care protagonistă este – surpriză – Monica Bârlădeanu. Relaţia dintre mesajul filmului şi ritualul de alegere a Papei – în care acestuia i se amintea că este şi va rămîne un muritor – devine una foarte îndepărtată. Ceea ce vezi e un răspuns contemporan la lumea din jur: în film sînt aduse împreună elemente din realităţi diferite, aşa cum, de fapt, se construieşte realitatea noastră.

Cantor nu critică societatea sau vreun strat al ei, nu o denigrează, dar nici nu o observă pasiv: el lucrează cu instrumentarul ei, cu ceea ce fix lumea contemporană îi dă, pentru a crea un mesaj pozitiv, pentru a formula o posibilă reordonare. El deturnează obiecte şi menirea predeterminată a acestora. Aşa se întîmplă, de exemplu, cu Holy Flowers, o serie de fotografii alb-negru din 2010. Reflectate caleidoscopic, armele israeliene devin flori. La fel, în filmul de 13 secunde, Wind Orchestra (2012), băieţelul suflă şi dărîmă cuţitele pe care înainte le-a aşezat în picioare (într-un joc periculos şi interzis copiilor), cu vîrful în sus. Este o violenţă anihilată, dar apărută din aparenta violenţă – căci, oare, mentalul copiilor de astăzi nu este bombardat tocmai de imagini din registrul agresivităţii? Mircea Cantor pare că nu vrea să facă distincţia între imagini bune şi imagini rele, de care, artistic vorbind, trebuie să te fereşti. Înmagazinează continuu imagini din jurul lui, oriunde s-ar afla.

Întorcîndu-ne asupra celuilalt element românesc, sculptura din lemn de brad – casă maramureşeană –, aceasta are o modificare care apare organic, din ea însăşi: e legată cu o funie sculptată în lemnul casei şi în geamurile ei. O casă-pachet, legată strîns, împinsă la limită.

În funcţie de locul în care te situezi în expoziţie, sunetul puternic de toacă intră în armonie cu vocea băieţelului care declară, în engleză – „I decided not to save the world“ (2011), în filmul cu acelaşi titlu, ce durează şase secunde şi merge în buclă. Funcţionează ca un joc de copii/formulă magică împotriva eroismelor de tot felul, a marilor scenarii de salvare/distrugere a lumii, utopii şi distopii care ne înconjoară.

„Q.E.D.“ este o expoziţie greu de văzut deodată, cu multe (poate prea multe) lucrări, fiecare în parte extrem de concentrată vizual. Cantor ne sfătuieşte „să vedem doar trei-patru lucrări o dată“ şi apoi să ne întoarcem în altă zi. Altfel spus, discret pedagogic, să ne umplem timpul, viaţa, fără emfază şi aroganţă, cu artă. Să faci însă asta e aproape imposibil, dar faptul că o spune e deja o lecţie. Toată expoziţia este o lecţie despre artă, iar Mircea Cantor – un personaj foarte vital în arta lui şi în declaraţiile despre ceea ce face – globalizează elemente simbolice (uneori şi româneşti), le împachetează la nivel macro. În spaţiul dăruit prietenilor – lucrarea de artă sinceră, a ospitalităţii pure –, în luna martie 2014, vor fi expuşi (vor expune) chiar copiii lui, Pavel şi Tudor.

Să ne reorganizăm, aşadar, viaţa în jurul artei. 365 de zile cu Mircea Cantor, la MNAC, un ciclu de viaţă, viaţa ordonată în jurul celor patru anotimpuri.

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: D. Ghiu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi