Rănile oraşului. Pisica Pătrată, viaţă unui fost cinematograf
Urmăresc Pisica Pătrată prin oraş de peste opt ani de zile. La fel, îl urmăresc pe Alexandru Ciubotariu în benzile sale desenate şi apreciez enorm modul în care s-a apropiat de-a lungul anilor de această istorie a BD-ului autohton: cercetează în biblioteci, răsfoieşte fără oprire publicaţiile vechi, cît mai vechi, îl întîlneşti la Biblioteca Academiei, la biblioteci universitare din alte oraşe unde ajunge, eventual, pentru un desen în spaţiul public, în arhive personale ori la tîrguri de vechituri, te revezi cu el la tîrguri de carte, în cărţi pentru copii şi înconjurat de copii.
În timp, deşi personaje separate, cu vieţi şi credinţe diferite, Pisica Pătrată şi Ciubi, autorul de BD, au dezvoltat o viaţă împreună. Alexandru Ciubotariu e Pisica Pătrată şi e autorul de benzi desenate ori cel în căutarea continuă a vechilor şi noilor creatori de BD şi romane grafice.
Îi descopăr întîmplător semnătura în oraş – fie el Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Arad – şi continuitatea acestei semnături, alături de altele, mi se pare esenţială, pe fundalul unor oraşe nu doar cenuşii, dar în pragul unor veşnice reconfigurări. Pisica Pătrată funcţionează ca o cusătură în spaţiul public. Prezenţa Pisicilor în diferite zone (Magheru cu numeroasele lui clădiri ale căror parteruri stau închise, nu mai au permisiunea să funcţioneze – acelaşi Magheru cu alte parteruri care au reuşit, surprinzător – să se redeschidă; Calea Victoriei prea puţin circulată şi, din păcate, aproape nefuncţională; poduri bucureştene; teatre de vară uitate etc.) transformă oraşul şi într-o reţea invizibilă de amprente artistice, discrete, modeste, lipsite de ostentaţie şi agresivitate. Acolo unde oraşul îşi poartă rănile – mai mult sau mai puţin la vedere, mai mult sau mai puţin exhibate, mai adînci sau, din contră, mai superficiale – Pisica Pătrată apare cu desenul ei.
După un prim album al Pisicii Pătrate, publicat la Editura Vellant la începutul lui 2010, remarc şase ani mai tîrziu, în octombrie 2016, apariţia, în tiraj limitat, a unui nou album al Pisicii, care documentează cele mai recente intervenţii ale acesteia în toată ţara. O carte-obiect, cu fotografii din cele mai nebănuite locuri.
Dar pe lîngă acest album – care are totuşi nevoie de susţinerea în viitor a unui editor şi de apariţia în mult mai multe exemplare (alături de o bună distribuţie) – îmi doresc să fac o recomandare de Pisică Pătrată nouă în oraş. Nu e graffiti, nu are nimic din vechile proiecte ale Pisicii. E repopularea simbolică a unui cinematograf, e noua viaţă a acestuia. Cinema Dacia, fost Marconi, o clădire construită la începutul anilor '20 şi situată în apropierea Gării de Nord, pe un colţ fragil, un cinematograf închis, dar o clădire încă în picioare, fără acoperiş şi cu o viaţă vegetală înăuntru. Un loc deschis şi pestriţ altădată, azi abandonat şi plasat într-o zonă înghesuită.
Ce face Pisica Pătrată? Nu aş vrea să descriu în multe cuvinte ceea ce vedeţi cu toţii în fotografii şi puteţi, dacă vă aflaţi la Bucureşti sau în trecere pe aici, să trăiţi cu ochii voştri. Cum poţi, cu mijloace artistice, să redai viaţa unei clădiri? Pe un fundal într-o culoare fosforescentă, desene fine, în negru, omuleţi care se perindă parcă prin acest cinematograf, feţe vesele ori neutre, ochi mari, guri mari, priviri uneori la limita grotescului. Desene pe panouri plasate în ferestrele fostului cinematograf.
Gestul Pisicii Pătrate nu aparţine de fapt doar acestui fost cinematograf, ci deschide o discuţie mult mai amplă despre clădiri în pragul demolării, despre clădiri fragile şi care vor dispărea în cazul unui eventual cutremur, despre cinematografe dispărute ori închise, despre cum, dacă nu avem grijă, viaţa se va muta doar la mall, despre puterea unei comunităţi de a aduce schimbarea. Ironic sau nu, acea culoare fosforescentă pe care şi-a dorit-o Alexandru Ciubotariu pentru fundalul desenelor sale la cinematograf se foloseşte pentru colantarea maşinilor de salvare. Salvarea spaţiului public, de data aceasta.
Viaţa redată de Alexandru Ciubotariu acestei clădiri este parte dintr-un proiect mai amplu al Asociaţiei Industrii Cultural Creative, „Marconi playground”, co-finanţat de Arcub şi PMB, în programul „Bucureşti oraş in-vizibil”, în colaborare cu Şcoala Sfinţii Voievozi. Asociaţia, comodatar al clădirii din 2015, îşi propune să renoveze cinematograful şi să transforme acest loc într-un reper cultural pentru oraş.
Albumul Pisica Pătrată, editat în tiraj limitat, se găseşte la Magazinul de prezentare și desfacere Fabrik (strada Ceremușului 3-5). Şi, sper eu, va apărea curînd şi la o editură.
Foto: Daria Ghiu. Atunci cînd am făcut fotografiile, era un vînt puternic care deteriorase parţial una dintre "ferestre". Între timp, lucrarea a fost "reparată" de artist. Dar această "în bătaia vîntului" este, şi ea, o metaforă bună pentru întreaga situaţie.
