Dulcea adiere a kitsch-ului

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
Dulcea adiere a kitsch ului jpeg

Într-o lume de share-uri, copy-paste-uri și emoticoane, și pe o scenă de artă care stă de atîtea decenii sub semnul lui „am mai văzut asta“, chiar mai putem vorbi despre kitsch? Am metabolizat kitsch-ul într-un proces de continuă reciclare.

În romanul de debut al lui Alessandro Baricco, Castele de nisip, se regăsește o scenă care descrie în cel mai poetic, plastic mod felul în care ochiul trebuie să se adapteze, încet-încet și totuși violent de rapid, la noua lume, cîndva la mijlocul secolului al XIX-lea. Este un fragment care surprinde, mai bine ca orice istorie de artă, modernitatea, viteza, minunata lume nouă și imaginile ei fragmentate, explodate, „hipetrofierea văzului și a auzului“. Modernitatea aduce cu ea rapiditatea, comunicarea dincolo de granițele satului tău, noutatea, celălalt mai aproape de tine ca niciodată, veștile umblă rapid, trenurile aleargă pe proaspetele șine dintr un punct în altul, un punct tot mai îndepărtat. Călătorești. Afli. Omul e tot mai mult mașină, lucrurile sînt tot mai mult la îndemîna lui, accesibile. Ca urmare, ai timp mai mult, posibilități mai multe. Odată cu secolul XX, vidul se lărgește, timpul liber crește, crește, se extinde și, alături de el, plictisul. Odată cu el, entertainment-ul, tot mai diversificat. Și, iată, kitsch-ul, arta „eficientă“, așa cum o numește Matei Călinescu. Ieftin, popular, gustul noilor clase de mijloc. Gustul societății de consum. Kitsch-ul e modernitatea, răsare din „povara vidului“. E evadarea plăcută, la îndemînă, accesibilă. Îmi hrănește propria nevoie – ascunsă sau la vedere – de frumos. Un frumos mediu, care să mă facă să mă simt bine, confortabil. Kitsch-ul e drăguț și simpatic, e o aglomerare estetică. Și cu toții îi zîmbim galeș, într-un colț al gurii sau cu toată gura. E dulcea adiere a inutilității. Este produsul revoluției industriale. E parte din noua viață. Apare din necesitatea mea de a-mi împodobi viața cu forme la îndemînă.

Odată cu avangardele istorice, ­kitsch-ul devine o formă subversivă: hai să rîdem, cu bună-știință, de toate convențiile împămîntenite ale bunului-gust. Hai să șocăm, ne spun dadaiștii. Să producem anti-artă, să epatăm, să aruncăm „marea artă“ din muzee la gunoi. Să facem artă din obiectele la îndemîna noastră, din puțin, să facem scandal, teatru de varietăți, haos, cabaret. (La drept vorbind, privite astăzi, anumite palate somptuoase de altădată își arată adevărata față kitsch. Dar cîți dintre noi au curajul să o spună cu voce tare? Sîntem impregnați de tradiție estetică și de ea e cel mai greu să ne debarasăm.)

Să fim politici prin mesajul nostru, ne spune avangarda. Să zgîndărim lumea bună, cu toate formele ei academiste! Dadaiștii berlinezi, de exemplu, lucrează cu materialul clientului: iau imagini din presa germană și le folosesc împotriva ei, diseminînd colaje cu mesaje politice puternice. Mai tîrziu, odată cu apogeul societății de consum, iată-i pe unii dintre marii prieteni ai kitsch-ului: arta pop. Da, ei se simt cel mai bine scăldați în kitsch! Dar postmodernismul? Kitsch-ul este una dintre armele și instrumentele lui. E cercetarea lui.

La sfîrșitul anilor ’90, începutul anilor 2000, grupul clujean Duo van der Mixt a arhivat, într-un proiect artistic complex intitulat The Very Best of Red, Yellow and Blue, toate fragmentele de tricolor prezente în spațiul public clujean din era primarului Gheorghe Funar (1992 2004). De la bănci tricolore, stîlpi tricolori și coșuri de gunoi tricolore, la vitrine concepute tricolor, roșu, galben și albastru, cîrciumi vopsite în cele trei culori, garduri de case, ramele ferestrelor, mingi și cagule tricolore. Ne aflăm, cu această colecție a lor, în mijlocul unei diversități absolut neașteptate. E incredibil cum, de la o formă exacerbată de marcare teritorială a naționalismului și extremismului de către primăria unui oraș multicultural, s-a ajuns la adevărate expoziții „curatoriate“ cu extremă grijă în spațiul public de către omul de rînd. El a intrat, iată, în joc, imediat. Parcă abia aștepta o asemenea temă dată pentru a-și manifesta creativitatea. În pattern tricolor. Un fenomen ­kitsch în toată regula.

Gîndiți-vă, așadar, la kitsch-ul politic, periculos. La kitsch-ul-manipulare. Care nu mai umple lejer, cu aparentă ingenuitate, un timp liber tot mai lung, ci transmite, perfect conștient, semnale periculoase, propagandă, intoleranță, respingere a celuilalt, agresivitate. Dacă analizăm istoria secolului XX, lucrurile stau cu atît mai grav odată ce privim îndelung întreaga artă de propagandă a fiecărui regim totalitar în parte și modul în care ea se folosește, strategic, pentru a se legitima, de anumite forme ale istoriei artei, de exemplu. Dar, în paralel, și de instrumentele omului de rînd. Vine în întîmpinarea lui. Arta de propagandă vs arta modernă, devenită „degenerată“, nesănătoasă, ne indică Hitler, pentru noile viziuni politice (vezi celebra expoziție „Entartete Kunst“, München, 1937). Realismul socialist (cu toate calitățile lui estetice) vs formalismul în artă, ni se dictează, cît se poate de ferm, din paginile revistei Arta plastică, la mijlocul anilor ’50. Cum cîntărim calitățile estetice ale unei asemenea arte care servește politicul? Ce este kitsch, ce este artă în ea? Este coerentă estetic, unde apar rupturile? Dar arta oficială a lui Ceaușescu, pictorii lui oficiali? E kitsch? Estetic vorbind, are calități? Ofensează bunul-gust? Kitsch-ul a fost – și continuă să fie! –, în multe puncte de pe glob, instrumentul marilor dictatori. Prin kitsch ajungi, subtil, la mase. Manipularea se ascunde cel mai bine în aceste forme, aparent, nevinovate.

Priviți acum în jurul vostru. Cît de des aveți acea senzație de artificial, de fals, de simulacru, de amestecat, în spațiul public atît de needucat estetic și haotic? La un alt pol, kitsch-ul e tentant, cu siguranță. Trăim sub imperiul lui „drăguț“, „cool“, „simpatic“, sub semnul colorat al lui „made in China“ (față de care avem cele mai diferite atitudini: fugim / îl căutăm pentru că „dă bine“ / nu putem să îl ocolim din motive financiare). În expozițiile de muzeu cu Ceaușescu pămîntiu, zîmbind tîmp, uneori disproporționat, din pînzele care nu au mai mult de 30-35 de ani, pătrundem astăzi cu încîntare, declanșăm rapid telefonul și ne facem selfie-uri, care ajung în secunda doi pe rețele sociale. Odată cu trecerea timpului, asemenea lucrări intră din nou în sfera plăcutului. Înfioară puțin, dar produc rîsul. Nostalgia după anumite aspecte ale comunismului ne face să ne simțim bine, amuzați, în preajma acelor obiecte kitsch de altădată.

Mergem la tîrgul de vechituri și căutăm cu febrilitate acele obiecte de care fugeam pînă mai ieri. Tablourile cu pepeni mai că ne înduioșează: așa că ne fotografiem cu ele, nu? Kitsch-ul atrage în mod inconștient, produce zîmbete, duioșie și, mai mult de atît, dacă acum cîțiva ani nu mărturiseam nimănui un anumit gust pe care îl simțeam îndoielnic, pentru o anume muzică dubioasă, acum îl zic în gura mare, e semn de popularitate: da, kitsch-ul e cool, manelele sînt cool, muzica ușoară, cu acele avataruri kitsch, e cool. Provoacă reacții în lanț, like-uri și inimioare. Îmi fac poză „cu maimuța“. Adică cu „kitsch“-ul. Dar, oare, rezultatul nu e și el unul kitsch? Sau ce este el de fapt? E, poate, ironie benefică, în defavoarea kitsch-ului? Cum mai recunoaștem bunul-gust? Mobila stil la comandă, cu găuri minuscule de carii create special în ateliere (timpul nu mai are răbdare!), e bun-gust sau e kitsch? Fotografiile luxului ostentativ sînt bun-gust, sînt kitsch? Cu toții ne construim o identitate pentru ceilalți, cu mai mult sau mai puțin ­kitsch în ea, cu adevăratul nostru gust sau cu unul de import, la modă.

Dacă kitsch-ul era înainte evadare, acum, aflați într-o continuă evadare, cînd viața e evadare, ce mai poate însemna kitsch-ul? Devine o formă excesiv de difuză. Atunci cînd privește ingenuu către mine, piticul de grădină (exemplul „de manual“ de obiect kitsch) nu îmi vrea răul, dar proliferarea lui s-ar putea să deterioreze orice urmă de educație estetică. Atunci cînd beculețele de Crăciun din oraș îmi zîmbesc naționalist, în forme populare care mai de care mai inconșient ridiculizate, s-ar putea ca, subtil, răul să fie mult mai mare. 

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: Ema Cojocaru

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.