Dulcea adiere a kitsch-ului

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
Dulcea adiere a kitsch ului jpeg

Într-o lume de share-uri, copy-paste-uri și emoticoane, și pe o scenă de artă care stă de atîtea decenii sub semnul lui „am mai văzut asta“, chiar mai putem vorbi despre kitsch? Am metabolizat kitsch-ul într-un proces de continuă reciclare.

În romanul de debut al lui Alessandro Baricco, Castele de nisip, se regăsește o scenă care descrie în cel mai poetic, plastic mod felul în care ochiul trebuie să se adapteze, încet-încet și totuși violent de rapid, la noua lume, cîndva la mijlocul secolului al XIX-lea. Este un fragment care surprinde, mai bine ca orice istorie de artă, modernitatea, viteza, minunata lume nouă și imaginile ei fragmentate, explodate, „hipetrofierea văzului și a auzului“. Modernitatea aduce cu ea rapiditatea, comunicarea dincolo de granițele satului tău, noutatea, celălalt mai aproape de tine ca niciodată, veștile umblă rapid, trenurile aleargă pe proaspetele șine dintr un punct în altul, un punct tot mai îndepărtat. Călătorești. Afli. Omul e tot mai mult mașină, lucrurile sînt tot mai mult la îndemîna lui, accesibile. Ca urmare, ai timp mai mult, posibilități mai multe. Odată cu secolul XX, vidul se lărgește, timpul liber crește, crește, se extinde și, alături de el, plictisul. Odată cu el, entertainment-ul, tot mai diversificat. Și, iată, kitsch-ul, arta „eficientă“, așa cum o numește Matei Călinescu. Ieftin, popular, gustul noilor clase de mijloc. Gustul societății de consum. Kitsch-ul e modernitatea, răsare din „povara vidului“. E evadarea plăcută, la îndemînă, accesibilă. Îmi hrănește propria nevoie – ascunsă sau la vedere – de frumos. Un frumos mediu, care să mă facă să mă simt bine, confortabil. Kitsch-ul e drăguț și simpatic, e o aglomerare estetică. Și cu toții îi zîmbim galeș, într-un colț al gurii sau cu toată gura. E dulcea adiere a inutilității. Este produsul revoluției industriale. E parte din noua viață. Apare din necesitatea mea de a-mi împodobi viața cu forme la îndemînă.

Odată cu avangardele istorice, ­kitsch-ul devine o formă subversivă: hai să rîdem, cu bună-știință, de toate convențiile împămîntenite ale bunului-gust. Hai să șocăm, ne spun dadaiștii. Să producem anti-artă, să epatăm, să aruncăm „marea artă“ din muzee la gunoi. Să facem artă din obiectele la îndemîna noastră, din puțin, să facem scandal, teatru de varietăți, haos, cabaret. (La drept vorbind, privite astăzi, anumite palate somptuoase de altădată își arată adevărata față kitsch. Dar cîți dintre noi au curajul să o spună cu voce tare? Sîntem impregnați de tradiție estetică și de ea e cel mai greu să ne debarasăm.)

Să fim politici prin mesajul nostru, ne spune avangarda. Să zgîndărim lumea bună, cu toate formele ei academiste! Dadaiștii berlinezi, de exemplu, lucrează cu materialul clientului: iau imagini din presa germană și le folosesc împotriva ei, diseminînd colaje cu mesaje politice puternice. Mai tîrziu, odată cu apogeul societății de consum, iată-i pe unii dintre marii prieteni ai kitsch-ului: arta pop. Da, ei se simt cel mai bine scăldați în kitsch! Dar postmodernismul? Kitsch-ul este una dintre armele și instrumentele lui. E cercetarea lui.

La sfîrșitul anilor ’90, începutul anilor 2000, grupul clujean Duo van der Mixt a arhivat, într-un proiect artistic complex intitulat The Very Best of Red, Yellow and Blue, toate fragmentele de tricolor prezente în spațiul public clujean din era primarului Gheorghe Funar (1992 2004). De la bănci tricolore, stîlpi tricolori și coșuri de gunoi tricolore, la vitrine concepute tricolor, roșu, galben și albastru, cîrciumi vopsite în cele trei culori, garduri de case, ramele ferestrelor, mingi și cagule tricolore. Ne aflăm, cu această colecție a lor, în mijlocul unei diversități absolut neașteptate. E incredibil cum, de la o formă exacerbată de marcare teritorială a naționalismului și extremismului de către primăria unui oraș multicultural, s-a ajuns la adevărate expoziții „curatoriate“ cu extremă grijă în spațiul public de către omul de rînd. El a intrat, iată, în joc, imediat. Parcă abia aștepta o asemenea temă dată pentru a-și manifesta creativitatea. În pattern tricolor. Un fenomen ­kitsch în toată regula.

Gîndiți-vă, așadar, la kitsch-ul politic, periculos. La kitsch-ul-manipulare. Care nu mai umple lejer, cu aparentă ingenuitate, un timp liber tot mai lung, ci transmite, perfect conștient, semnale periculoase, propagandă, intoleranță, respingere a celuilalt, agresivitate. Dacă analizăm istoria secolului XX, lucrurile stau cu atît mai grav odată ce privim îndelung întreaga artă de propagandă a fiecărui regim totalitar în parte și modul în care ea se folosește, strategic, pentru a se legitima, de anumite forme ale istoriei artei, de exemplu. Dar, în paralel, și de instrumentele omului de rînd. Vine în întîmpinarea lui. Arta de propagandă vs arta modernă, devenită „degenerată“, nesănătoasă, ne indică Hitler, pentru noile viziuni politice (vezi celebra expoziție „Entartete Kunst“, München, 1937). Realismul socialist (cu toate calitățile lui estetice) vs formalismul în artă, ni se dictează, cît se poate de ferm, din paginile revistei Arta plastică, la mijlocul anilor ’50. Cum cîntărim calitățile estetice ale unei asemenea arte care servește politicul? Ce este kitsch, ce este artă în ea? Este coerentă estetic, unde apar rupturile? Dar arta oficială a lui Ceaușescu, pictorii lui oficiali? E kitsch? Estetic vorbind, are calități? Ofensează bunul-gust? Kitsch-ul a fost – și continuă să fie! –, în multe puncte de pe glob, instrumentul marilor dictatori. Prin kitsch ajungi, subtil, la mase. Manipularea se ascunde cel mai bine în aceste forme, aparent, nevinovate.

Priviți acum în jurul vostru. Cît de des aveți acea senzație de artificial, de fals, de simulacru, de amestecat, în spațiul public atît de needucat estetic și haotic? La un alt pol, kitsch-ul e tentant, cu siguranță. Trăim sub imperiul lui „drăguț“, „cool“, „simpatic“, sub semnul colorat al lui „made in China“ (față de care avem cele mai diferite atitudini: fugim / îl căutăm pentru că „dă bine“ / nu putem să îl ocolim din motive financiare). În expozițiile de muzeu cu Ceaușescu pămîntiu, zîmbind tîmp, uneori disproporționat, din pînzele care nu au mai mult de 30-35 de ani, pătrundem astăzi cu încîntare, declanșăm rapid telefonul și ne facem selfie-uri, care ajung în secunda doi pe rețele sociale. Odată cu trecerea timpului, asemenea lucrări intră din nou în sfera plăcutului. Înfioară puțin, dar produc rîsul. Nostalgia după anumite aspecte ale comunismului ne face să ne simțim bine, amuzați, în preajma acelor obiecte kitsch de altădată.

Mergem la tîrgul de vechituri și căutăm cu febrilitate acele obiecte de care fugeam pînă mai ieri. Tablourile cu pepeni mai că ne înduioșează: așa că ne fotografiem cu ele, nu? Kitsch-ul atrage în mod inconștient, produce zîmbete, duioșie și, mai mult de atît, dacă acum cîțiva ani nu mărturiseam nimănui un anumit gust pe care îl simțeam îndoielnic, pentru o anume muzică dubioasă, acum îl zic în gura mare, e semn de popularitate: da, kitsch-ul e cool, manelele sînt cool, muzica ușoară, cu acele avataruri kitsch, e cool. Provoacă reacții în lanț, like-uri și inimioare. Îmi fac poză „cu maimuța“. Adică cu „kitsch“-ul. Dar, oare, rezultatul nu e și el unul kitsch? Sau ce este el de fapt? E, poate, ironie benefică, în defavoarea kitsch-ului? Cum mai recunoaștem bunul-gust? Mobila stil la comandă, cu găuri minuscule de carii create special în ateliere (timpul nu mai are răbdare!), e bun-gust sau e kitsch? Fotografiile luxului ostentativ sînt bun-gust, sînt kitsch? Cu toții ne construim o identitate pentru ceilalți, cu mai mult sau mai puțin ­kitsch în ea, cu adevăratul nostru gust sau cu unul de import, la modă.

Dacă kitsch-ul era înainte evadare, acum, aflați într-o continuă evadare, cînd viața e evadare, ce mai poate însemna kitsch-ul? Devine o formă excesiv de difuză. Atunci cînd privește ingenuu către mine, piticul de grădină (exemplul „de manual“ de obiect kitsch) nu îmi vrea răul, dar proliferarea lui s-ar putea să deterioreze orice urmă de educație estetică. Atunci cînd beculețele de Crăciun din oraș îmi zîmbesc naționalist, în forme populare care mai de care mai inconșient ridiculizate, s-ar putea ca, subtil, răul să fie mult mai mare. 

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: Ema Cojocaru

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

facturi
Românii vor plăti 2-3 facturi deodată la energie electrică. Furnizorii nu au putut modifica softurile la timp
Românii ar putea plăti câte două-trei facturi deodată la energie electrică, pentru că furnizorii nu au avut timp să modifice softurile, având în vedere că OUG 119 a fost aprobată la 1 septembrie.
Miliardarul Rinat Ahmetov FOTO EPA-EFE
Dezastrul suferit de Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean. Ce-a pierdut din cauza războiului
Războiul, pentru Rinat Ahmetov, precum și pentru întreaga Ucraină, a început în 2014 cu anexarea Crimeei și confiscarea unei părți din teritoriul Donbass-ului.
Dacia link logo
Întârzieri de livrări pentru modelele Spring și Jogger de la Dacia
Din cauza deficitului de componente electronice, Dacia Spring și Jogger comandate înainte de 16 iunie 2022 se confruntă cu termene de livrare prelungite până în februarie și martie 2023.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.