„Arta de stradă are puterea să schimbe o societate“ – interviu cu VHILS

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
„Arta de stradă are puterea să schimbe o societate“ – interviu cu VHILS jpeg

Celebrul artist de origine portugheză Vhils (Alexandre Farto) a realizat în România, într-un timp record, la inițiativa Asociației DUNE, trei intervenții în spațiul public: pe unul dintre zidurile Universității de Arte din București, pe Filarmonica „Banatul“ din Timișoara și pe Fabrica de Pensule din Cluj. Modul în care Vhils operează în spațiul public este diferit: el nu adaugă straturi de graffiti, ci lucrează prin eliminarea atentă a celui mai recent strat al suprafeței pe care o ia drept suport pentru noul său portret (decapare parțială, cioplire, mici explozii controlate uneori). Vhils sapă în memoria colectivă, în faldurile istoriei: uneori alege să deseneze portretul unui necunoscut – ca un omagiu adus trecătorului, omului pur și simplu, eroului-antierou. Alteori, alege personalități cunoscute, cum e cazul lui Brâncuși pe Facultatea de Arte. Ceea ce face Vhils sînt basoreliefuri interioare, introspective. Nu sînt monumentele victoriei, ale gloriei, ale puterii, sînt monumentele-martore ale istoriei pur și simplu. Monumentele fugitivului, care te fac să fii conștient de istoria recentă, de modificările zilnice ale spațiului urban. La Timișoara a creat un ochi uriaș – o privire către trecători –, iar la Cluj, portretul unei femei de la țară. Am stat de vorbă cu Vhils la București, în timpul lucrului său la imaginea lui Brâncuși.

De ce l-ați ales pe Brâncuşi pentru București?

Voiam să fie o figură reprezentativă pentru artă, deoarece lucrarea mea se plasează pe unul dintre zidurile Universității de Arte. Dar e vorba de mai mult de atît: e o arheologie, o incursiune în istoria stratificată a acestei clădiri. Eu mă consider un revelator al trecutului zidului cu care mă confrunt. În zidul respectiv eu dau formă unui portret. În acest caz, îi aduc un omagiu lui Brâncuşi. Figura pe care o fac nu e niciodată perfect clară, ci se pierde în ţesătura zidului. De asemenea, m-a interesat şi un alt aspect: după cum veţi putea vedea, portretul artistului se pierde, dispare într-o formă binecunoscută a sa, un pattern brâncuşian, pe care am ţinut să îl reprezint: modulul care compune Coloana Infinitului, pe el îl puteţi recunoaşte în lucrarea mea. Vreau să creez o relaţie între Brâncuşi, opera lui şi modul în care el devine etern prin ceea ce a realizat, chiar dacă fizic fiinţa lui dispare. E o metaforă nu doar a operei artistice, ci şi a modului în care aceasta se pierde, se dizolvă în memoria colectivă. Ceea ce vreau să spun prin lucrarea mea e că portretul era deja acolo, eu nu am făcut altceva decît să sap, să sparg zidul pînă ce am ajuns din nou la el. E, practic, despre cum creaţia apare şi dispare în straturile istoriei.

E ca un palimpsest. Iar dvs. sînteți un revelator. Aduceți la suprafaţă ceea ce e deja acolo, metaforic vorbind. Uneori decideți să faceți portretul unui om oarecare, nu al unei personalităţi. Care este scopul dvs. atunci?

Fac diferite tipuri de lucrări. De obicei, lucrez în zone abandonate, iar eu, din gestul distrugerii, creez ceva, încerc să umanizez locul şi să îi omagiez pe cei care se chinuie să ducă o viaţă în oraşele lor.

Componenta socială e esenţială pentru dvs…

Da, cu siguranţă. E un proces arheologic. Cred că fiecare om trebuie să îşi găsească locul său într-un oraş, iar oraşul trebuie să îi dea acestuia colțuri umanizate şi tot mai multă artă în spaţiul public, pentru ca oamenii să poată să comunice cu aceasta.

Cum vi se pare zidul pe care lucrați acum? Îmi imaginez că uneori planul se schimbă în funcţie de ceea ce întîlniți.

Nu vreau să am control asupra procesului. Vin cu o schiţă clară, dar niciodată nu ştiu ce voi găsi. Zidul, straturile lui, istoria oraşului – toate modelează rezultatul final. Controlez astfel parţial locul. Tocmai de aceea, atunci cînd lucrez, mă simt într-un continuu dialog între trecutul, prezentul şi viitorul oraşului respectiv.

Deci zidul are o viaţă a lui, care trebuie respectată.

Vin dintr-un loc în care zidurile îţi spuneau multe, absorbeau multă istorie. În 1974 am avut în Portugalia lovitura de stat şi, ca urmare, zidurile au fost ocupate în totalitate de artişti. Majoritatea de stînga, anarhişti, uneori şi de dreapta… Au întrebuințat spaţiul public ca pe un mijloc de comunicare cu masele. În anii ’80 au apărut alte straturi de graffiti, apoi a urmat boom-ul advertising-ului în anii ’90, iar zidurile au devenit suprafețe albe. Practic, aceste ziduri spun istoria ultimilor 30 de ani. Pentru mine, un zid nu e doar un zid: ne desparte, ne aduce împreună, e un indicator al timpurilor pe care le trăim. Am început prin a face graffiti şi m-am întrebat la un moment dat de ce simt nevoia să adaug mereu: de ce nu lucrez în ceea ce există deja, de ce acopăr straturile istorice cu încă unul?

E o estetică a distrugerii. O distrugere controlată. Lucrările dvs. sînt asemenea unor basoreliefuri interioare. Un basorelief vine ca un simbol al puterii, un monument al victoriei, dar ceea ce faceți provine dintr-un registru opus. Lucrările sînt monumentele cui?

Cînd lucrezi în spaţiul public eşti conştient de oamenii care îl locuiesc, iar eu cred cu putere că fiecare dintre noi ar trebui să se poată regăsi în acele personalități alese să fie monumentalizate. Pentru mine e important ca fiecare dintre noi să cîştige recunoaştere publică. De aceea, aleg să portretizez personaje care funcţionează ca repere pentru societate, dar la fel de importanţi sînt oamenii pur şi simplu. Pentru mine, toţi se situează la acelaşi nivel! Şi acesta este mesajul pe care vreau să îl transmit.

Ați început prin a lucra ilegal. Cum vedeți acum acel moment din viața dvs.?

Lucram noaptea, am fost arestat de mai multe ori. Vreau să subminez ideea de vandalism. Cred cu putere că este vorba despre altceva: eu creez, or, fiecare creaţie înseamnă distrugere, e un lanţ din care nu putem scăpa. La fel se întîmplă cu un oraş: vechi părţi ale oraşului lasă loc pentru clădirile noi. Dacă noi am fi cu adevărat conştienţi de ceea ce ne înconjoară, am fi mai responsabili cu ceea ce lăsăm în urma noastră.

Au avut loc multe schimbări în istoria recentă a graffiti-ului? Mă refer la raportul legal – ilegal…

Mereu va exista o zona ilegală a graffiti-ului, e în mecanismul său de funcţionare, dacă pot spune aşa, dar apar azi mulţi artişti care încearcă să împingă graffiti-ul către noi zone inovatoare. Cred că oraşele au mult de cîştigat de la aceste lucrări, ele dau un conţinut social şi cultural puternic. Şi, mai recent, au şi un impact economic considerabil. Graffiti-ul atrage vizitatori. Dacă îi dai spaţiu, arta de stradă are puterea să schimbe o societate.

Ați fost martorul multor schimbări urbane din copilărie şi pînă acum?

M-am născut într-o suburbie a Lisabonei în 1987. Cu un an înainte, Portugalia intrase în Uniunea Europeană. Am fost martorul creşterii urbane a oraşului şi martorul boom-ului imobiliar. Acest proces m-a făcut să mă gîndesc mult la modul în care modificările afectează mediul înconjurător şi viaţa noastră. Erau enorm de multe picturi murale şi graffiti, era o zonă foarte implicată social, de stîn-ga. Apoi a venit publicitatea. Îmi amintesc cum erau pe de-o parte ziduri care stăteau efectiv să cadă, iar pe de altă parte, panouri uriaşe de publicitate. Se confruntau două lumi în acelaşi spaţiu public! Îmi plăcea să văd cum aceste ziduri absorb toate naraţiunile oraşului.

Sînteți conştient că lucrarea dvs. se va modifica în timp? Nu vă deranjează asta?

Actul meu e doar un pas. La un moment dat se va transforma în altceva, apoi va dispărea. Nimic nu e veşnic. Nu cred că o lucrare e definitivă atunci cînd eu o închei. Prefer să aştept un an sau doi, să o văd evoluînd: cineva pictează ceva, o plantă răsare în zid, de unde nu te aştepţi. Îmi place cînd noile straturi vin peste ceea ce am făcut, înseamnă că istoria îşi urmează cursul.

Călătoriți mult cu intervenţiile dvs. Cum ați defini oraşul preferat, fără să l numiți, neapărat?

Fiecare oraş are zidurile şi trecutul său şi toate sînt speciale în felul lor, mă simt bine oriunde merg. Zidurile pe care am intervenit în mica mea suburbie sînt foarte similare altora, din oraşe aflate pe alte continente. De la Shanghai la Bucureşti. Procesele de transformare, modelele de dezvoltare sînt similare. Oraşele au multe în comun, sînt ca nişte insule care se conectează invizibil, chiar dacă vorbesc limbi diferite. Diferenţele sînt tot mai mici, am pierdut acel ceva care ne făcea unici, speciali.

Aveți un artist stradal preferat?

Cred că toţi sînt speciali, faptul că lucrează în spaţiul public şi fac artă în stradă e deja un gest politic şi îl respect enorm. Dincolo de asta, îi apreciez foarte mult pe Blu, pe JR, Banksy, Gordon Matta-Clark.

Există mai multe galerii care vă reprezintă. Nu vi se pare că asta vă ia ceva din puterea artei – faptul că v-ați integrat în sistemul artistic?

Nu cred. Cred că un artist care lucrează în spaţiul public poate să o facă şi în spaţiul unei expoziţii. Nu se pierde nimic. Important e să nu îți uiți niciodată idealurile. Eu, personal, am nevoie deopotrivă de ziduri şi de săli de expoziţii. În spațiul închis pot fi mai introspectiv, pot intra într-o analiză mai profundă. În spaţiul public, privitorul nu se aşteaptă să vadă ceva, deci surpriza e foarte mare. În spaţiul închis, vizitatorul vine cu un bagaj de aşteptări. Nu fac nici o discriminare între cele două, cred doar că este vorba despre contexte diferite. Iar fiecare artist ar trebui să aibă acest drept.

Totuşi, vă interesează ca lucrările dvs. să fie conservate?

Cred că arta are această componentă efemeră şi asta o face frumoasă, pentru că o apropie de uman. Prefer lucrarea care se schimbă, care evoluează, care dispare – la fel ca noi. În locul celei care caută eternitatea şi îşi arată la fiecare pas puterea.

Dar piaţa de artă e perversă. De exemplu, lucrări ale lui Banksy sînt protejate, acoperite cu un nou strat, un geam de protecţie…

Cu siguranţă, dar nu e intenţia artistului, e cea a sistemului. Cînd o lucrare e tăiată din spaţiul public şi e pusă în galerie, aceea nu mai e o lucrare de artă, e un „altceva“.

Ce vă motivează să continuați? Să faceți asta zi de zi?

Pentru mine e esenţială captarea momentului, să gravez acest „acum“, cred că trăim un moment special. În plus, vreau ca oamenii să reflecteze asupra faptului că fiecare act de creaţie şi fiecare gest al nostru înseamnă o distrugere.

Trăim într-o lume a distrugerii, Siria e primul cuvînt care îmi vine în cap.

Da. Şi într-o lume în care istoria se repetă. Or, asta este înfricoşător. 

a consemnat Daria GHIU

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.