„Cum am devenit subiectul istoriei, şi nu obiectul ei“ - interviu cu Lia PERJOVSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
„Cum am devenit subiectul istoriei, şi nu obiectul ei“   interviu cu Lia PERJOVSCHI jpeg

Pe artista Lia Perjovschi o vezi extrem de rar într-o expoziție la București. La Galeria Ivan s-a deschis pe 19 mai solo-show-ul „Timeline cu martori“. O expoziție pe care ai greși dacă ai considera o o retrospectivă Lia Perjovschi. În cazul acestei artiste, definițiile uzuale, etichetele trebuie lăsate deoparte. Alături de lucrările sale – diagrame, cronologii, desene, obiecte, pictură, video, fotografii –, înțelegi că arta contemporană nu este un domeniu restrictiv, că arta are capacitatea de a-ți arăta Lumea. Lia Perjovschi privește de foarte sus, fără a folosi un ton al puterii, și face asta de la începuturile sale ca artistă, toate aceste începuturi fiind captate în expoziția prezentă. Am provocat-o pe artistă la un tur în acest „Timeline cu martori“. Expoziția rămîne deschisă pînă pe 2 iulie.

Îmi spuneați că titlul este foarte important. Vă propun să pornim de la el.

Da, Timeline cu martori. Îmi place ideea de linie a timpului. Am un timeline pe cultură generală, de la descoperirea focului pînă în 2025, pe care îl întrerup în 1961 – cînd m-am născut – şi de acolo dezvolt în paralel istoria personală. În această cronologie generală, am încercat să recuperez descoperiri, invenţii, în general ceea ce lipseşte din timeline-urile mainstream. Acolo ai accentul pe războaie, pe eroi, pe oamenii puternici.

Pe victorie, în general. Pe imagini ale puterii.

Clar, doar puterea. Am vrut să contrazic povestea asta. Nu am putut evita cele două Războaie Mondiale (au schimbat foarte mult). Am inserat o mică istorie a artei (mici replici): la poziţia 1914 am Malevici, Pătratul negru, în 1953 îl am pe Rauschenberg, care capta lumina şi praful pe pînză, și în 1965 pe Fontana, cu pînza perforată, el reușind să ajungă astfel din două dimensiuni în trei, adică în spaţiu. Timeline-ul personal are, la început, niște detalii din 1985: un desen găurit, o hartă, un fragment dintr-un nod, o carte rotundă. Îmi plăcea să-mi imaginez traseele mele în oraș, în Sibiu. În același timp, am crescut cu Burda, aveam multe tipare, mă fascinau. Pentru cartea rotundă am tăiat pe verticală o carte de călătorii, mai veche, am distrus logica textului, e călătoria mea.

Din tinerețe aveați această viziune de sus, un bird’s eye view?

Îmi place privirea generală, fără să mă pierd în detalii. Îmi place să înțeleg lucrurile în ansamblul lor. Dar totul e subiectiv. Nici instituțiile nu pot ieși din subiectivitate, oricît ar fi de riguroase și și ar negocia selecțiile în grup, tot sînt subiective, în funcție de foarte mulți parametri. Nu putem scăpa. Eu o declar, provocîndu-i și pe ceilalți.

Cît timp vă dedicați unui timeline? E o operă continuă?

Interesul meu pentru ele a apărut în 1997: aveam nevoie de context pentru lucrările mele. Din 1990 am început să studiez arta contemporană – realizînd că nu am învățat nimic despre anii ’50-’90, am studiat obsesiv ca să recuperez. Apoi, am simțit nevoia ca, pentru a putea înțelege toată această istorie a artei, să îmi construiesc un context. Dacă privești din exterior și nu te gîndești la context, zici că Malevici e un geniu, cum a venit el cu acest gest categoric, să picteze o pînză neagră. Dar dacă îl pui în context cultural, atunci îți dai seama că atunci cînd el apărea cu pătratul negru, se vorbea despre fizică cuantică. Nu e neapărat un geniu, ci un gest care ne duce mai departe. Să ne calmăm puțin, nu inventăm nimic, nimeni nu a inventat nimic din nimic, e un lanț de contribuții, ai șansa să fii la capătul lanțului, faci un statement mai important, dacă ești într-un alt moment al istoriei, ai o altfel de contribuție. Toți vrem să fim number one, geniali, și sîntem, dar nu vedem momentul nostru, din cauza acestei presiuni, care e, de fapt, falsă...

La sfîrșitul anilor ’80, întrezăresc primele dvs. performance-uri.

Am început în 1987, în 1989 mi-am tratat corpul ca pe o foaie de hîrtie, am încercat apoi să îl curăț, să mă eliberez.

Obsesia rețelelor, a nodurilor persistă în timp.

Probabil că mă simțeam legată, condiționată de ceva. Tot în 1989, am făcut un experiment (le consider experimente pentru că nu știam atunci de happening și performance): mi-am rugat colegii să mă lase să îi pun în cerc, să le leg mîinile și picioarele și să vedem cum simțim aceste dependențe. Au sfîrșit prin a depinde fiecare de alți patru, mișcarea unuia a declanșat un haos, pe care unii îl simțeau puternic, de nesuportat, iar alții – convenabil.

E practic ceea se întîmplă cu toată istoria. Fiecare mișcare o influențează pe următoarea. Aveți ceva de om enciclopedic, omul total, care vrea să știe, să cunoască tot.

Recunosc. Sînt obsedată de timp, să înțeleg cît mai bine tot ce se întîmplă, să aflu ce e nou. În aceste timeline-uri e o selecție de lucruri interesante, nu mă preocupă toate detaliile, mă interesează că noi sîntem în mișcare, pe o planetă care se mișcă, într-un sistem solar care se mișcă, într-un univers care vibrează. În fotografia asta din 1996, din Timișoara, am aruncat în făină multe haine pe care le îmbrăcasem în prealabil. Pentru mine avea importanță și mesajul în sine, dar și spectacolul, urmele pe care le lăsau.

Aceste urme sînt tot forme abstracte și au, din nou, tot forma unor scheme, unor posibile hărți.

Da. Tot, la Timișoara, de data asta în 1993, mi-am creat un alter ego, o umbră, memoria mea, o păpușă. Mi-am creat acest personaj într-un timp cînd toți spuneau: „Ceaușescu e de vină, noi nu“ etc.

Continuă și astăzi acest discurs.

Exact. Am vrut, prin această păpușă mare de cîrpă, să îi bruschez, să-i trezesc. Am înmuiat păpușa într-un container cu apă și pigment negru, am aruncat-o de toți pereții și apoi înspre oamenii prezenți, în apropierea lor. Înmuiată în apă, păpușa a devenit foarte grea, exact ca un corp. Surpriza mea a fost că oamenii nu s-au mișcat. Picăturile acelea negre i-au murdărit: oamenii încă erau paralizați în acei ani sau, poate, voiau să-și arate rezistența. Eu aș fi fugit dacă vedeam pe cineva făcînd asta... dar ei au stat.

Din cînd în cînd, în această cronologie a dvs. își fac apariția desenele.

Sursa mea de inspirație în desen sînt copiii. Nu au reguli, par a ști ce fac, sînt hotărîți, vezi că desenele lor arată mult mai bine, mult mai expresiv decît desenele pe care tu încerci să le compui, să le elaborezi. Cînd intră în grădiniță, încep regulile... un fel de a face. Foarte puțini au tupeul să nu facă după reguli, să se salveze.

În expoziție, este și o lucrare video, din 1993, care mi se pare o chintesență a practicii dvs. artistice, și imagini dintr-un alt video ce vă aparține, din 1996.

Sînt imagini dintr-o performanță filmată: am sărit în fața camerei video pînă am obosit, sus, jos (mișcare de întreținere)... Era pe fond de blocuri comuniste, Rahova, 1996. Noi sîntem încă niște experimente, trăim în funcție de politic, toate prostiile lor ne alergizează tot timpul. Am senzația că nu trăiesc pentru mine, trăiesc ca să repar niște greșeli, niște situații, trebuie să fiu atentă la cei din jur, prea mulți sînt fragili și trebuie să intervin. Luptăm foarte mult ca să supraviețuim în România. Cînd am făcut video-ul din 1993, mă gîndeam la un ping-pong, hai să ne jucăm, o pasă celuilalt, am lăsat să cadă din mînă o bilă pe o suprafață transparentă, sub care se afla camera video. Ai senzația că e un dialog, dar nu știi cu cine, poate fi cu privitorul, numai cu cîțiva, cu cineva... M-am gîndit și la Stanislaw Lem, la oamenii de știință, care vorbesc de un univers care gîndește, ne preia ideile, sîntem parte din el, e inteligență. E un dialog între noi și univers, dacă prinzi undele, frecvența, descoperi tot mai mult...

Aveți numeroase diagrame, care vă ordonează cunoașterea, în jurul unor cuvinte și termeni-cheie.

Îţi voi vorbi despre una dintre ele. Despre diagrama referitoare la subiect, la identitate (1999-2006). În momentul cînd noi spunem: „eu vreau asta“, cine e acest eu? Cel modificat de familie, în școală, alterat de context, de lecturile avute, teoriile postmoderne, mass-media? Toate ne modifică, identitatea e altă chestie instabilă. Lîngă această diagramă e un obiect achiziționat recent, care ne spune că sîntem în război.

O farfurie de carton, cu un pattern de camuflaj.

Da, se folosește la party-uri, ideea e că noi sîntem în război, deși nu realizăm, ne aflăm într-o nesiguranță în care ne cufundăm tot mai mult. Iar apoi, am un alt obiect, o replică la arta care devine spectacol: vorbim de bani, nu de idei, teorii, vorbim de milioane.

Craniul din diamante al lui Damien Hirst.

E replica mea la el.

O biluță cu paiete aurii, ușoară...

Asta e arta comercială de mare succes: ușoară și cu multe zerouri. În general, eu caut sensul, or, mulți artiști construiesc piste false. Nu înțeleg asta, acum, cînd totul este aruncat în aer, e prea mult, prefer să construiesc ce pot.

Ce vă ține să faceți asta, să fiți artistă?

E o cercetare, o lume din care nu pot ieși, sînt provocată de orice... Mi-am creat propria instituție, Arhiva de artă contemporană (reciclată din 1999 în Muzeul Cunoașterii), mi-am dat seama că poate fi utilă și altora, m-am pus singură în diferite roluri, dar cu pasiune, mi-a plăcut, am făcut tot timpul ce am vrut și, din cînd în cînd, am fost susținută. Sînt mulțumită.

E dificil să fii artistă, femeie artistă?

Este, dar nu am vrut să stau în drama situației, am luptat. Asta trebuie să facem – indiferent dacă ești femeie sau bărbat, trebuie să lupți pentru ceea ce vrei și mai puțin să cauți neapărat de ce, de ce nu merge, să mergi mai departe, să cauți soluții. E bine de înțeles, dar e o pierdere de timp pentru că te ține blocat. Ai senzația că doar celălalt e de vină, or, în mare, totul e despre noi, ține de noi (nu te-ai întîlnit cu cine trebuia, ai ambiții verticale, iar instituțiile au structură orizontală, nu te potrivești cultural cu celălalt…).

Cine sînt toți acești martori din titlu?

Sînt eu, sînt documentele, fotografiile, fragmentele din lucrări sau lucrările în sine. Nu am lucrări secrete, cineva le-a văzut, a fost martor cînd le-am făcut. În restaurare, se delimitează ceea ce se numește un „martor“, un mic timbru în cîmpul pictural, pe care îl izolezi ca să vezi după restaurare cum a arătat, pentru că tu, restaurînd, ștergi orice urmă. De exemplu, la Biserica Crețulescu, găsiți fragmente negre din loc în loc. Și expoziția asta e un martor, o vizualizare a activității mele, mici detalii, ca să văd care au fost ideile, temele, ritmul și desfășurarea.

(fragment dintr-un interviu difuzat în emisiunea Aceasta (nu) este artă la Radio România Cultural)

a consemnat Daria GHIU

Foto: S. Sava

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
NYP: Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
La patru ani de la izbucnirea pandemiei de Covid, în SUA se aduc acuzații de falsificare a adevărului de către oamenii de știință, iar dr. Fauci este arătat cu degetul pentru că a ținut cu „big pharma”.
image
Copii forțați de părinți să stea la cerșit pe vânt și ploaie, printre mașini, pe un drum din Buzău
Poliția a pus capăt chinurilor la care au fost supuși mai mulți copii și un adult cu handicap chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Două cupluri din comuna buzoiană Siriu, care aveau relație de concubinaj, și-au obligat copiii și nepoții, minori și un adult invalid, să cerșească
image
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
O profesoară de matematică din Marea Britanie, în vârstă de 30 de ani, supranumită „Bunda Becky” de către elevi, a fost găsită vinovată pentru că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți. În fața instanței, ea a încercat să dea vina pe comportamentul elevilor.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.