Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă

Ion FLORESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1022 din 9 noiembrie – 15 noiembrie 2023
image

Din punct de vedere curatorial, se pare că există decenii în care nu se întîmplă nimic și săptămîni în care se petrec decenii întregi. Astfel, la sfîrșitul lunii septembrie, singurele expoziții românești Picasso și Brâncuși ale ultimelor decenii și-au deschis porțile la doar cîteva zile distanță una de alta. Expoziția Picasso de la Muzeul de Artă Recentă din București (MARe) e a doua expoziție Picasso adusă vreodată în țară, prima (doar gravuri) avînd loc în 1968, într-o perioadă de încălzire a relațiilor cu Occidentul. Expoziția Brâncuși, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara, a fost precedată de alte două expoziții ale sculptorului, una în 1956 (chiar cu puțin înainte de moartea sa), cealaltă în 1970. Expoziția Picasso e deschisă pînă pe 8 ianuarie, expoziția Brâncuși pînă pe 28 ianuarie 2024, e deci suficient timp pentru a le vizita.

E foarte probabil ca expoziția Brâncuși să devină un important punct de referință, care va stabili un nou standard (și un reper) pentru viitoarele expoziții dedicate artistului. Pereții închiși la culoare, aproape negri, surprinzător de rar folosiți pentru expozițiile de sculptură, în combinație cu spoturi de lumină scenice care iluminează fiecare lucrare în parte, îi permit vizitatorului să contemple fiecare lucrare în relativă intimitate, chiar și în spații care devin inevitabil aglomerate. Mai mult, din fotografiile pe care Brâncuși le-a făcut propriilor sale lucrări (din care multe sînt expuse), putem vedea că stilul de iluminare e fidel preferințelor artistului, pe care îl preocupau nu doar lucrările ca atare, dar și contextualizarea lor, felul în care lumina cade asupra lor, efectul chiaroscuro, crearea unei mise-en-scène. În unele cazuri, cum ar fi sculptura „Măiastra”, folosirea luminii reproduce întocmai felul în care Brâncuși a iluminat o sculptură similară, pentru a face o fotografie, aflată și ea printre exponate.

La celălalt pol, îmi amintesc că în 2004 am vizitat o expoziție Brâncuși la galeria Tate Modern (unde se aflau și cîteva dintre sculpturile expuse la Timișoara) și am plecat dezamăgit și neimpresionat. Sculpturile erau expuse pe socluri înalte, deasupra nivelului privirii vizitatorilor, iluminarea era anostă și uniformă, iar sălile erau „cuburi albe”, în stilul minimalist conform modei de atunci. Lucrările erau decontextualizate, senzația de intimitate lipsea. Nici vizitarea atelierului lui Brâncuși, recreat fidel la Centrul Pompidou din Paris, nu e o experiență pe deplin satisfăcătoare. Ești nevoit să mergi în jurul incintei, privind în interior din spatele unor pereți de sticlă, ceea ce face imposibil să observi îndeaproape lucrările. Din fericire, închiderea temporară a acestui spațiu e ceea ce a făcut posibilă expoziția de la Timișoara.

Ceea ce mă trimite la al doilea motiv pentru care expoziția reprezintă un triumf: ea aduce laolaltă lucrări din atelierul artistului, care în mod normal nu sînt expuse ca lucrări individuale – mă refer mai ales la magistrala, totemica lucrare „Piatra de hotar”. Măsurînd aproape doi metri înălțime – jumătate sculptură, jumătate element de arhitectură, jumătate „Sărutul”, jumătate „Poarta sărutului” –, ea evocă, printre altele, atașamentul de durată al lui Brâncuși față de țara sa, lucrarea fiind nu doar o celebrare a iubirii universale care nu cunoaște limite, dar și un dureros „element comemorativ” al teritoriului pierdut de România la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Lucrarea din 1945 reprezintă piatra de temelie a întregii expoziții și e expusă, necronologic, la jumătatea spațiului expozițional (cronologic vorbind, e ultima sa lucrare). Sculptura e expusă diagonal, pentru a le permite vizitatorilor să observe diferențele subtile dintre reliefurile celor două laturi ale sale. Expoziția se încheie, în mod similar, cu o altă lucrare monumentală din atelierul lui Brâncuși, o versiune a „Coloanei Infinitului”, sculptată în lemn și cu puțin doar peste trei metri înălțime. Și aici, modul de iluminare îi permite vizitatorului să observe (să simtă, aproape) fiecare dintre gesturile de cizelare prin care a fost creată sculptura, ceea ce ar fi fost cu neputință la Centrul Pompidou.

Aducînd laolaltă lucrări din România, Franța, Anglia și SUA, expoziția acumulează un număr de opere suficient de mare pentru a-i permite vizitatorului să perceapă modul în care au evoluat unele serii iconice („Capete de copii”, „Sărutul”, „Madame Pogany”, „Păsările”). Iar prin combinarea sculpturilor cu fotografii, filme, documente și desene, expoziția contextualizează în mod strălucit lucrările și oferă o viziune integrată asupra artistului Brâncuși, chiar dacă omul Brâncuși rămîne într-o oarecare măsură greu de atins.

Expoziția Picasso e mai problematică. Intitulată „Efectul Picasso”, ea urmărește să arate publicului patruzeci și șase de lucrări ale maestrului spaniol, puse față în față cu lucrările unor artiști români despre care se presupune că au fost influențați de acesta. Printre cele patruzeci și șase de lucrări se află și cîteva gravuri ale lui Picasso, care probabil au făcut parte din prima expoziție Picasso de la București din 1968 (despre care se pare că nu s-au păstrat decît puține mărturii scrise) și care se presupune că au fost o sursă directă de inspirație pentru artiștii români de la acea vreme. Selecția de picturi în ulei, nu foarte clar explicată, e destul de cuprinzătoare, incluzînd lucrări din 1908 pînă în 1972, dar nu include, din păcate, nici o lucrare din perioadele formative esențiale „albastră” și „roz” ale artistului.

„Efectul” poate să însemne o mulțime de lucruri; în artă, ca și în legile fizicii, poate să însemne atracție, dar și respingere, poate să însemne copiere, furt, dar și influențe mai subtile, subterane, cum ar fi folosirea anumitor inovații tehnice sau stări de spirit și dezvoltarea lor în alte direcții. De prea multe ori, expoziția de la Muzeul de Artă Recentă nu reușește să exploreze subteranele, concentrîndu-se în schimb pe imitații, derivări, citate, „omagii aduse lui Picasso”, adesea de către artiști de rang secund. Lucrarea lui Kádár Tibor „Natură moartă după Picasso” (1959) și „Ceasul (omagiu lui Picasso)” (2013) de Alma Redlinger sînt exemple bune: imitații făcute la cincizeci de ani distanță, dar care puteau fi la fel de bine făcute și în același an. Sau „Familia” (1967) lui Max Hermann Maxy, care, după cum pe bună dreptate susține și catalogul expoziției, e un exemplu de cubism „retrograd” superficial. Alte lucrări sînt comenzi politice făcute de mîntuială, precum lucrările lui Nagy Albert „Portretul lui Picasso” (1967) și „Ehrenburg și Picasso” (1966) – celebrări ale adeziunii lui Picasso la Internaționala comunistă, care au astfel o anumită relevanță istorică și politică, fără însă a avea nici o valoare artistică. Într-una dintre săli sînt expuse laolaltă diferite picturi cu tauri – o aluzie la bine-cunoscuta obsesie a lui Picasso pentru tauri și minotauri. Doar un număr restrîns de lucrări – printre care picturile lui Marin Gherasim „Strigătul” și „Neliniște în cosmos”, două opere excelente din 1969 care exprimă o angoasă emoțională in spiritul lui Francis Bacon – încearcă în mod autentic să ducă limbajul artistic și spațial al lui Picasso într-o nouă direcție. Alte lucrări (de exemplu, ale unor Ion Grigorescu, Corneliu Baba, Constantin Piliuță) se referă mai mult la perioadele „albastră” și „roz” ale lui Picasso, care, după cum spuneam, nu sînt reprezentate în expoziție.

Adevărul e, după cum admite în textul de prezentare și Erwin Kessler, curatorul expoziției, că Picasso a avut un efect foarte restrîns asupra avangardei interbelice românești, care desconsidera sentimentalismul și expresionismul lucrărilor sale timpurii, iar influența sa directă asupra artiștilor români de după cel de-al Doilea Război Mondial a continuat să fie minoră. Chiar dacă influența politică și culturală a lui Picasso a atins un vîrf în anii 1960, începînd cu anii 1980, spune în continuare Erwin Kessler, Picasso a fost exploatat în mod oportunist și chiar frivol de către artiștii români, „o fază picassiană, benign-imitativă devenind un rit de trecere aproape obligatoriu pentru artiștii locali de viitor”. Pe scurt, catalogul oferă o serie de argumente bine structurate care explică relevanța artistică limitată a expoziției și trece în revistă mai mult semnificația cultural-politică a lui Picasso în România ultimilor cincizeci de ani.

Așadar, cu ce se alege vizitatorul expoziției? Oportunitatea de a vedea o selecție bună de picturi, desene și gravuri ale lui Picasso la București, fără să trebuiască să iei avionul, e binevenită, dar multe dintre lucrări (precum pictura „Golful Cannes” din 1958) nu prea au legătură cu lucrările expuse ale artiștilor români. În linii mari, expoziția tinde să grupeze, pe de o parte, lucrări ale lui Picasso și, pe de altă parte, lucrări despre care se presupune că au fost influențate de el – cu doar cîteva potriviri inspirate între cele două categorii. Iar în catalogul expoziției, lucrările lui Picasso și lucrările presupus influențate de el sînt redate în secțiuni separate, cu intenția parcă de a evita o comparație prea directă între cele două categorii. Pe scurt, de la această expoziție pleci cu impresia că nu ai perceput un întreg coerent, orchestrat in dialog, ci două corpuri de lucrări separate. Ele ne spun ceva despre Picasso și despre istoria culturală și politică a României din ultimii cincizeci de ani (inclusiv despre felul în care s-a făcut uz și abuz de Picasso omul, artistul și mitul), dar oferă puține intuiții artistice, cu atît mai puțin epifanii. 

Dar ce putem spune despre efectele mai generale ale lui Brâncuși și Picasso în România? După cel de-al Doilea Război Mondial și cînd gheața realismului socialist a început să se topească în România, Brâncuși – și nu Picasso – a fost cel care a inspirat o întreagă nouă generație de artiști. încurajîndu-i să îmbrățișeze stilul abstract. Într-un fel, artiști precum Paul Neagu, Roman Cotoșman și Grupul Sigma, Ana Lupaș, Pavel Ilie, Peter și Ritzi Jacobi, pentru a numi doar cîțiva dintre ei, sînt cu toții descendenți ai lui Brâncuși – platonicianul care a suprimat din propria sa artă durerea de a fi om, creînd o artă a formelor pure, ideale. Cînd însă, în anii 1970 și la începutul anilor 1980, arta figurativă și expresionismul au cunoscut o revenire, atît în România, cît și pe plan internațional, noi generații de artiști l-au redescoperit pe Picasso, artistul care ne-a redat, prin arta sa, suferința existenței umane – a poseda și a fi posedat, a fi deposedat, a locui într-o lume fragmentată în timp și spațiu – pe care o regăsim în arta unei noi generații de artiști români figurativi: Constantin Piliuță, Florin Mitroi, Vasile Gorduz și artiștii grupului Prolog. Mai tîrziu, spre finalul secolului XX, Marcel Duchamp – satiricul, ironistul, conceptualistul, a treia figură constitutivă a artei moderne – e cel care revine, în România și pe întinsul întregii lumi, influențînd o nouă generație de artiști. Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Spion FOTO Pixabay
Un român, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei, a fost reținut în regiunea separatistă Abhazia controlată de ruși
David Kerch Adrian, cetățean român, a fost reținut în regiunea separatistă Abhazia fiind acuzat că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene.
banner oana pellea png
Cum a reacționat Oana Pellea după ce un internaut i-a scris „să se ducă după tatăl ei”. Actrița a dat dovadă de elegență și a știut cum să-l pună la punct
Oana Pellea, fiica regretatului Amza Pellea, a devenit ținta răutății umane de care unele persoane dau dovadă. Marii actrițe, care în urmă cu câteva zile și-a comemorat tatăl trecut în neființă de 41 de ani, i-a fost transmis un gând nu foarte frumos și decent. Cum a reacționat aceasta?
WhatsApp Image 2024 12 14 at 14 16 16 (1) jpeg
„Fabrică” de țigarete acasă. Cum reușea să vândă producția slătineanul prins de polițiști
Un slătinean în vârstă de 44 ani avea acasă o adevărată unitate de producere a țigaretelor. Folosea mai multe utilaje și se aproviziona cu tutun din județele vecine. Reușea să vândă țigaretele, polițiștii descinzând la două societăți prin care acestea se comercializau.
pirvulescu jpg
Un candidat unic la prezidențiale este o mare greșeală, susține Cristian Pîrvulescu. Ce spune despre Crin Antonescu
Un candidat comun al partidelor pro-europene ar însemna ”un cadou” pentru tabăra suveranistă, care automat îşi va trimite candidatul în turul doi, a avertizat politologul Cristian Pîrvulescu. Acesta a mai susținut că prezența lui Crin Antonescu în spațiul public nu este întâmplătoare.
mircea diaconu jpg
Ce pensie și ce avere avea Mircea Diaconu, actorul care a candidat la prezidențiale. A dus o viață fără griji
Mircea Diaconu, actorul și fostul candidat la funcția de președinte al României, a încetat din viață sâmbătă, 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer la colon.
tigru zoo pitesti 02 foto Primaria Pitesti jpg
Acuzații grave aduse de fiica bărbatului ucis de tigru la Grădina Zoologică. „Nu aveau echipamente necesare”
Detalii șocante în cazul îngrijitorului de la Grădina Zoologică din Pitești, care a fost atacat și sfâșiat de un tigru. Familia acestuia aduce acuzații grave la adresa conducerii instituției susținând că ar fi aflat vestea tragică de pe internet.
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
Un român are cele mai mari venituri din Parlamentul European: 657.000 de euro pe an
Un raport realizat de Transparency International EU scoate în evidență câștigurile fabuloase ale unora dintre eurodeputați, obținute pe lângă salariile și indemnizațiile de bază oferite de Parlamentul European.
romania tragere la sorti captura tv jpg