„Politica culturală se face cu cei care fac cultura” – interviu cu Dan PERJOVSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
„Politica culturală se face cu cei care fac cultura” – interviu cu Dan PERJOVSCHI jpeg

La aproape doi ani de cînd ați demarat „Jurnalul de virus”, proiectul rămîne la fel de actual. Ați avut vreo intuiție la momentul respectiv?

Nu m-am gîndit prea departe, ci doar la cele trei luni de lockdown (planetar). Proiectul a crescut din săptămînă în săptămînă. De fapt, din zi în zi și din noapte în noapte. Am experimentat, cercetat și răscolit prezentul. Intuiția a fost să stîrnesc ceva colaborativ, am fost o echipă de patru artiști care ne sfătuiam și discutam cum și ce. Intuiție a fost și să invităm artiști diverși, care lucrează cu medii diverse. Cred că asta este atractiv pentru publicul de acum.

„Jurnalul de virus” s-a plimbat prin lume, deși o bună parte dintre lucrări sînt în limba română, iar altele comentează realitatea românească. Cum a reacționat publicul străin?

Referințele directe la România (ca și textele în română) sînt răspîndite printre imagini și răspunsuri general valabile. Eirini Linardaki, care a invitat „Jurnalul” la New York, este o prietenă artistă greco-franceză care a participat la „Jurnal” și atît de mult i-a plăcut, încît l-a vrut în proiectul ei mai mare de „ocupare” a consulatelor francez și grec din New York. Pe cînd îl făceam și se posta în draci zilnic pe Facebook și Instagram, aveam reacții bune din toată lumea. Cred că am creat și un model, pentru că, după șocul inițial, instituțiile de artă s-au dezmorțit și au început să facă proiecte online.

Multă lume care vizitează expoziția întreabă dacă va urma o continuare, un update, o doză booster, legată de valurile care au urmat. Aveți în plan așa ceva?

Personal mi-am făcut „Jurnalul de virus 2”, care poate va apărea ca fanzin sau ziar de artist. Zic poate, pentru că am o mie de chestii pe cap anul ăsta și nu știu dacă găsesc timp. Dar cine știe, Alina Andrei (care guvernează itinerarea internă a expoziției) și Gloria Luca (care cumva a ajuns să supervizeze călătoriile externe ale „Jurnalului”) sau Luciana Tamaș, care locuiește în Germania, dar a dus „Jurnalul” la Muzeul de Artă din Satu Mare, poate ele sau George Roșu sau Ana Kun din echipa inițială să gîndească o continuare. Eu nu mai am energie. Magdalena Pelmuș, care a participat masiv la „Jurnal”, a inițiat o expoziție separată, care la rîndul ei a călătorit de la București la Tîrgu Mureș. Așa că proiectul se ramifică și fără mine. Cînd am pornit „Jurnalul“, am încercat să atrag ca participanți permanenți artiștii care reacționau deja la pandemie și își făceau cumva propriul jurnal (George, Ana, Magdalena, Aldo Giannotti, Olivier Hölzl, Oana Lohan, Roberto Uribe Castro). Sînt sigur că și ei au continuat. Poate după proiectul „colectiv” e timpul celor individuale.

931 15 covid 2021 jpg jpeg

Artiștii au fost încadrați ca neesențiali. Muzeele, sălile de spectacole și evenimentele culturale în aer liber sînt primele care se închid sau sînt restricționate. Ce părere aveți despre cum se raportează statul la artă?

Ce să mai zic? Văd raportarea asta de 30 de ani. E adevărat că e greu să fii președinte sau prim-ministru în vremuri de criză. E clar că ai categorii vulnerabile și ai categorii strategice de care depind direct stabilitatea și mersul societății. E clar că trebuie să ai priorități. Dar de aici și pînă la a face liste cu frizeri, schimbători de macaz și artiști e cale lungă... În fine, cum-necum, mi-am aflat poziția „oficială” în societate. Nu m-am încadrat printre esențiali ca meserie și nu m-am încadrat ca priorități prin vîrstă. În ce privește instituțiile de cultură (mai ales alea independente, că alea de stat și-au luat salariul integral nefăcînd nimic-nimic), a fost o aiureală totală. Cîteodată se opreau doar ca să se vadă că Comitetul X e-n criză.

Pe de altă parte, e nedrept să ne uităm chiorîș la pelerinajul la Sfînta Parascheva, în timp ce la Festivalul „Enescu” instrumentiștii aduși de peste mări suflă cu tromboanele fără mască. Cu alte cuvinte, eu înțeleg restricțiile în vremuri de criză. Chestia este că arta nu s-a adaptat. Toată lumea așteaptă ca cineva să dea bani și să rezolve. Dom’le, aveți muzeul închis? Scoateți picturile în ferestre. E cu 30% mai puțin public în sala de concert? Cîntați în parc. Nu se poate teatru pe scenă? Băgați actorii în containere de plastic. Nu poți face performance în sală? Dansează pe zidul care desparte orașul de favela romă etc. Aproape în toată lumea, muzee mici sau mari, bienale, galerii, artist-run space-uri, universități sau licee de artă au ratat șansa să facă ceva radical, altfel. E o șansă unică să nu ți se ceară să produci public. Să nu mai ai tirania succesului în felul ăsta. Eu nu mă pot supăra pe stat și pe comitetul de criză cu limba de lemn cînd văd că nici o instituție plătită de la buget nu a întins o mînă independenților. Hai, nu zic să dai 10% din salariu trupei de teatru care nu mai are spațiu și proiecte, deci nici bani pentru a-și asigura existența, dar poți să o inviți la tine în stagiune, nu? Atunci cînd se poate. Nu a existat pic de solidaritate. Singurele acțiuni cît de cît decente au fost că instituții de prestigiu precum CNDB s-au abținut să aplice la AFCN ca să lase independenților șanse mai mari.

931 15 fake news 2021 1 jpg jpeg

Ministerul Culturii a avut, la final de 2020 și început de 2021, consultări intense pentru a ajuta sectorul cultural independent. Între timp, inițiativa a dispărut, pur și simplu. Singurul beneficiu al demersului a fost că reprezentanții diferitelor domenii au aflat despre activitățile și nevoile celorlalți. Cum comentați?

Care minister? După cum zicea Corina Șuteu recent, într-un text publicat în revista 22, nu mai bine desființăm ministerul ăsta și facem niște comisii pe discipline și direcții care să analizeze proiecte de două ori pe an? Și facem loc și în Biblioteca Națională, care e ocupată o treime de minister.

O profesoară de chimie este secretar de stat în Ministerul Culturii. Ar putea fi aceasta o șansă pentru un proiect serios de educație prin cultură?

Nu. Eu ca artist am ajuns să evit tot ce vine oficial sau de la oficialități. Am obosit și, de ceva vreme, refuz să mai înțeleg că un funcționar de stat (în general și în particular din zona culturală) habar nu are de arta zilelor noastre, nici conceptual, nici vizual, nici instituțional. Refuz să mai accept ca un politician să îmi spună ce este arta. Refuz să accept acțiuni grobiene neoliberale de comasare a instituțiilor de cultură doar pentru a crea o imagine de reformist. Refuz să accept autorități locale care habar nu au ce mișcă cultural în orașul lor. Nu noi trebuie să mergem spre ei, ei trebuie să știe cine sîntem și ce facem și să ne propună parteneriate conforme cu politica culturală locală și națională. Care politici nu se fac în birou de către cineva numit politic. Politica culturală se face cu cei care fac cultura. Administratorii locali și naționali sînt niște administratori, nu creatori. Cu alte cuvinte, eu nu recunosc autoritatea Ministerului Culturii, a Muzeului Național cu ai săi trecători directori.

„Doar rezolvări individuale”

Spuneați la un moment dat că pandemia, în loc să ne facă mai toleranți și mai solidari, ne-a înrăit. E valabil și pentru lumea artei?

Mda. După cum am zis mai sus, eu n-am văzut solidaritate de la cei care au avut spre cei care n-au avut deloc. Nu am văzut soluții și nici mari discuții. Am văzut rezolvări individuale. Art Encounters a imaginat un mentorat online și a putut astfel plăti niște artiști, iar la alții am văzut un soi de rezidențe virtuale. Eu însumi am beneficiat de un bun parteneriat cu Institutul Goethe pentru Anul Beuys. Am văzut și un timid ajutor de la Primăria București către galeriile bucureștene. Dar n-a extins nimeni la nivel național aceste soluții. Înțeleg că ajutorul guvernamental către artiști s-a încurcat în știință și, ca de obicei, a creat probleme în loc să le rezolve, dar nu știu multe aici, că nu am aplicat sau beneficiat de el. Am văzut pizma și ura clasică, potențate de lipsurile din ultimii doi ani. Lumea s-a descurcat prost. Și, în loc să caute soluții, au căutat ținte să înjure. Mi se pare tot mai mult o scenă obsedată de bani și onorarii și mai puțin de idei și de viziuni. Dar poate mă înșel. Am fost prins cu atîtea că nu m-am uitat cu atenție. Culmea, eu am avut mai mult de muncă în pandemie.

931 15 distanta sociala 2020 jpg jpeg

Credeți că această perioadă a avut vreun impact asupra modului în care vă raportați la lumea artei?

Da. Eu eram, fără să știu, pregătit de pandemie. Am învățat o viață întreagă să mă adaptez, să răstorn ce pare dezavantaj într-un asset. Am ajuns să desenez pe ziduri și am făcut o carieră internațională din asta pentru că nu am avut niciodată bugete pentru instalații clasice și nici contextul instituțional și legal din jurul meu nu mi-a creat niciodată libertate de mișcare și gîndire. Mi-am creat-o singur. Cu riscurile de rigoare. Pentru mine, pandemia, lockdown-ul, restricția sînt și ocazii să fiu altfel, să inventez ceva nou, să fiu pus într-o situație nouă. De aia am făcut „Jurnalul” colectiv și nu l-am făcut solo, că puteam liniștit să postez singur de multe ori pe zi. Eu, care vin din colectivitatea forțată, am luptat ani de zile, cu toată puterea mea, pentru individualitate. Și iată că în 2020 am redescoperit echipa, colaborarea... Nu a fost ușor, nu-mi plac instinctiv o grămadă de expresii artistice și mă doare fizic cînd cineva din același proiect cu mine nu e la fel de implicat și nu are același simț al răspunderii ca mine. Dar mi-am mușcat buza și am făcut acest proiect colectiv.

În 2021, la Muzeul Ludwig din Aachen, cînd marea mea expoziție solo era închisă, am scos desenele pe geam în centrul medieval al orașului, pe fațada de sticlă a Centrului Charlemagne. Exact în buricul tîrgului. Muzeul Ludwig e poziționat mai lăturalnic, într-un cartier mai divers al orașului. Pînă și acolo, la sediu, am scos desene pe zidul și geamul de intrare al Muzeului exact pentru cei care nu aveau test ca să poată intra (în perioadele cînd s-a dat drumul cu respectiva condiție). Mi-a plăcut la nebunie. La Muzeul de Artă Contemporană din Ravensburg, într-o expoziție de grup despre „pauză”, desenele mele au funcționat ca afișe în oraș. Și pentru jumătate din timpul alocat acestei expoziții au fost și singurele „lucrări” accesibile publicului. Tot anul 2021 am trimis cărți poștale Galeriei Prozori (Geam). Prozori Galerija este de fapt un geam lung-lung al unei biblioteci de cartier din Zagreb, plasată la parterul unui bloc din anii ’70. Curatoarea de acolo, care avea biblioteca închisă și oricum nu mai putea aduce artiști să facă proiecte, a expus vederile mele pe geam acumulativ, în ritmul sosirii lor la cutia poștală. Mi-am delegat desenele pentru expoziția solo din Bogotá, unde nu am mai putut ajunge, și echipa Galeriei Instituto de Visión a făcut un soi de performance colectiv din redesenare, invitînd artiști locali să participe. Etc.

Am dat exemple din ce am reușit eu să fac. Sigur, sînt și altele. „Jurnalul de virus” e unul din aceste exemple. Ideea de a-l face afiș a fost a Alinei Andrei, gazda inițială a proiectului (White Cuib, Cluj). O expoziție pe afișe care se poate expedia simplu și repede prin poștă dintr-un loc în altul. „Jurnalul” e acum un model de soluție și de solidaritate. Nu te costă enorm. Multe spații au găuri în program din cauză de bani, de restricție, de circulație etc. „Jurnalul” poate acoperi acele găuri. Nu vom putea reveni unde am fost. Banii din cultură vor fi tăiați peste tot în lume. Și responsabilitatea (de-a face), și privilegiul (de-a avea) trebuie asumate. Există urgențe enorme în lume. De care trebuie să ținem cont noi ăștia, „creatorii”.

E ceva care vă face să priviți cu speranță către viitor?

Da. Eu sînt invitat la Documenta (cel mai important eveniment cincinal din artă la nivel mondial – n. red.), iar Lia Perjovschi va avea un solo show la Art Basel.

interviu realizat de George PLEȘU

Desene de Dan Perjovschi

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.