Victor Brauner – Onomatomanie sau „portretul“ stărilor interioare

În 1976, Galeria Alexandre Iolas din Paris publică, în colaborare cu Jacqueline Brauner, Onomatomania lui Victor ∞ (Onomatomanie de Victor ∞), volum în care sînt reproduse 37 de tablouri realizate de Victor Brauner în anul 1949 și textele care însoțesc fiecare lucrare. Conform dorinței văduvei artistului, reproducerile au fost realizate în alb-negru. Prima colaborare dintre Alexandre Iolas și Victor Brauner a avut loc în 1949, cînd Iolas, director al galeriei Hugo din New York, expune lucrări semnate de artist. Începînd cu anii 1950, Alexandre Iolas expune operele lui Victor Brauner în galeriile sale din New York, Paris, Geneva și Milano, permițînd astfel pictorului, confruntat cu dificultăți materiale, să se concentreze asupra realizării operei sale.

În 1948, excluderea lui Victor Brauner din grupul suprarealist şi despărţirea de André Breton marchează un moment de criză în viața artistului şi totodată începutul unei noi etape creatoare. De-a lungul anilor, schimbul de scrisori dintre pictor și poet este dovada prieteniei și a unei strînse colaborări care iau sfîrșit pe 25 octombrie 1948, cînd Brauner, refuzînd să semneze „excomunicarea“ pictorului Roberto Matta, este la rîndul său exclus din grupul suprarealist. Despărţirea lui Victor Brauner de André Breton va dura pînă în anul 1956, cînd cei doi se reconciliază. La invitaţia lui André Breton, Victor Brauner şi Roberto Matta vor participa în anul 1959 la Expoziţia internaţională a suprarealismului de la Galeria Daniel Cordier din Paris.

Victor Brauner devine creatorul în jurul căruia gravitează tineri artişti şi scriitori reuniţi într-un grup care se va numi Contragrupul H, grup care se declară împotriva tuturor formelor de demagogie pseudo-revoluţionară. Atît prin operă, cît și prin comportamentul său, pictorul devine „centrul tuturor răspunsurilor“ la întrebările pe care și le puneau Sarane Alexandrian, Claude Tarnaud, Stanislas Rodanski, Francis Bouvet, Jean-Dominique Ray, Alain Jouffroy: „Ce este ființa în lumea aceasta? Trebuie să continuăm a folosi arta pentru a încerca să răspundem la întrebări metafizice fundamentale? Într-o societate interesată de profit și de rafinament, mai e în stare poezia să joace rolul Nordului absolut în rătăcirea celor care caută să reaprindă flacăra libertății?“ (Alain Jouffroy, „Victor Brauner, ou le premier dépassement du surréalisme“, Victor Brauner, Didier Imbert Fine Art, 1990).

Excluderea din grupul suprarealist este resimțită de Victor Brauner ca unul dintre evenimentele cele mai dureroase pe care le-a trăit, eveniment care-i provoacă o veritabilă criză de conștiință. În cursul anului 1949 (între 14 martie și 7 iulie), sub denumirea de Onomatomanie, prin care sînt reunite cuvintele „onomastică“ și „manie“, Victor Brauner realizează seria de 37 de tablouri care avea să fie considerată cel mai complex ansamblu al operei sale. Tablourile create în 1949 marchează distanțarea artistului de grupul suprarealist din jurul lui André Breton.

În vara anului 1948, în timpul unui sejur la Ronco, în Elveția, unde este invitat de prietenii Sylvie și Rudy Stauffacher, Brauner descoperă „metoda transferului imaginat“ descrisă de psihanalista Marguerite Sèchehaye într-un volum cu titlul Realizarea simbolică: o nouă metodă de psihoterapie aplicată unui caz de schizofrenie (Marguerite Sèchehaye, La Réalisation symbolique: nouvelle méthode de psychothérapie appliquée à un cas de schizofrénie, Èditions Hans Huber, Berna, 1947). Terapia aplicată în tratamentul unei adolescente suferind de schizofrenie este pretextul autoanalizei imaginate de pictor în seria de tablouri în care Sarane Alexandrian vede o „terapeutică“ sau „proiecția în imagini a unor conflicte ale intimității“ (Sarane Alexandrian, Victor Brauner l’illuminateur, 1954). Demersul introspectiv imaginat în tablouri amintește de procedeul descris în manualul de terapie al psihanalistei Sèchehaye prin care recuperarea structurilor personalității tinerei Renée are loc datorită folosirii unui limbaj simbolic. Pentru a-i diminua sentimentul de culpabilitate sînt inventate obiecte simbolice compensatorii: mere, pentru a aminti de sînul matern, un „dublu“ (bebelușul Ézéchiel), un tigru numit „mamă tigru“ sau frișca numită „zăpadă purificatoare“. Comparațiile dintre „mărul verde“ sau „arborele verde“ și sînul matern sînt sursa tablourilor Totem al subiectivității rănite (Totem de la subjectivité blessée, 1948) și Mărul socialist (La pomme socialiste, 1948). În seria Onomatomanie, pictorul imaginează o epopee picturală în care forțele interioare/exterioare ale ființei și ale lumii înconjurătoare, deopotrivă benefice și malefice, sînt prefigurate prin întîlnirea dintre Eul ascuns și conștiința exterioară. Semnătura pictorului este însoțită de semnul infinitului, Victor ∞, mărturie a nenumăratelor întîlniri ale Eului cu Sinele într-o experiență extatică dezvăluită într-o manieră burlescă, în care umorul și autoironia, hilarul și grotescul sînt alăturate. Tablourile sînt însoțite de scurte texte care explică sau completează imaginea. Lucrarea realizată pe 14 martie 1949, Les Victor „Je et moi“, este explicată de artist prin „integrarea Eului în Sine“. În întîlnirea dintre Marii Victor și Micul Victor sînt personificate „rațiunea“ și „conștiința“. În Victor Victoraș dublat de spaimă își privește inima tremurătoare (Victor Victorach doublé d’angoisse regarde son cœur tremblant), ființa secretă – sau Eul ascuns – descoperă spaima în spatele căreia bătăile bubuitoare ale inimii generează ultrasunetul spaimei sau spaima ultrasunetului. Spaima este provocată de „opresorii“ aparținînd lumii exterioare (Marii Victor) sau de preponderența realului asupra imaginarului, imaginar fără de care echilibrul ființei ar putea fi răsturnat sau pus în pericol de „conștiința exterioară“. „Ființa secretă“ sau „omulețul din om“, „micul Victor“ din seria Onomatomanie este ființa ultrasensibilă și necunoscută pe care fiecare o poartă în sine. Iar Sinele, transformat în funcție de stările de spirit prin care trece artistul, este totodată unic și multiplu. Tratat cu ironie și bunăvoință, Victor Victoraș Victorios este „dublul“ inventat de artist, deopotrivă persoana pe care o reprezintă și un obiect distinct. Seria Victor Victorel, compusă din nouă tablouri, tratează subiecte erotice prin care pictorul ilustrează visul „unei forțe sexuale nelimitate“, „amor propulsator“ sau „motorul“ forțelor creative. „Brauner exprimă în delirul dionisiac al lui «Victor Victorel» beția libertății și a bucuriei de a picta, regăsite“ (Didier Ottinger, Victor Brauner dans les collections de l’Abbaye Sainte-Croix, Spadem, Paris, 1991). Libertatea de expresie trimite deopotrivă la creațiile artei populare, la cele ale naivilor sau ale copiilor. Soarele (Victor victorescent) și Luna (Victor semivictorescent), încadrate de motive geometrice, amintesc de reprezentările din folclorul românesc. „Eul își încheie povestea la începutul fiecăreia dintre poveștile sale, dezintegrînd pentru totdeauna imensitatea universală și aruncîndu-se eroic în golul creat în jurul său de el însuși“ – în Victor Victorel fără de număr (Victor Victorel sans nombre). În tabloul cu titlul – în limba germană – Victor Victorios beim Osterspaziergang (Victor Victorios la plimbarea de Paști), „«Eul» își plimbă orgolios măreția primăvăratică pentru a demonstra Devenirea înnoitoare a subiectivității“.

„Opera lui Victor Brauner este o ontologie“, scrie Sarane Alexandrian în monografia consacrată pictorului în 1954, Victor Brauner iluminatorul, ea este „legenda extraordinară a aspectelor interioare ale omului în luptă cu propriul destin“. În seria Onomatomaniei, exegetul operei brauneriene vede „o veritabilă genealogie a Eului, o istorie legendară a formării personalității artistului“ (Sarane Alexandrian, Victor Brauner l’illuminateur, Éditions Cahiers d’Art, 1954).

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Ilustrații: Victor Brauner - „Victor Victorios beim Osterspaziergang”, 1949 (sus), „Totemul subiectivității rănite” II, 1948 (jos)