Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
image

Festivalul Art Safari și-a deschis oficial porțile, iar cea de-a X-a ediție aduce în prim-plan lucrările peisagistului englez John Constable, găzduite azi de Victoria and Albert Museum din Londra. Muzeul londonez, care astăzi înregistrează în patrimoniul său peste douăzeci de colecții a căror amploare acoperă mai bine de cinci secole de istorie a artei europene, constituie capul de afiș al acestei ediții și este poate una dintre cele mai însemnate realizări ale acestui festival de artă, deja consacrat în România, și, cu siguranță, cel mai important moment în ceea ce privește importul picturii engleze în România. Pavilionul dedicat lucrărilor lui John Constable, curatoriate  de Emily Knight și Katharine Martin, însumează un număr impresionant de tablouri din portofoliul pictorului începînd cu lucrări de tinerețe, zeci de schițe în plein air și pînă la piese fundamentale, precum The Leaping Horse (1824-1825), prin care Constable marchează definitiv o inovație a tehnicilor picturale și reușește să impună un model expresiv, viu și liber de operare a culorii. 

John Constable, The Hay Wain © wikimedia commons
John Constable, The Hay Wain © wikimedia commons

Puternic influențat de peisajul rustic englez și de un ethos conservator în ceea ce privește reprezentarea cadrului natural, peisagismul lui John Constable se construiește în jurul unei organicități în ceea ce privește redarea spațiului autentic, în mare parte reprezentat de locul natal și de casa părintească, ce rămîn de-a lungul întregii sale cariere principalele surse de inspirație. Lucrările lui sînt în mare parte motivate biografic și definite atît prin prisma relației pe care o are cu marii maeștri din trecut, cu tradiția peisagismului și a artei plastice de secol XVI-XVII (căci Antonie Waterloo, Schelte a Bolswert sau Rembrandt constituie principalele repere în arta plastică la care John Constable se raportează referențial), cît și din punct de vedere al cadrului social și familial. Habitus-ul joacă un rol important în creația lui Constable. Provenit dintr-o familie prosperă de negustori din sud-estul Angliei, statutul profesional și social al părinților influențează puternic viziunea artistului, după cum a subliniat una dintre curatoarele expoziției, Emily Knight, la conferința de presă care a precedat deschiderea oficială a pavilionului. Esențialismul care mobilizează imaginarul vizual al lui John Constable contrapunctează, bunăoară, arta peisagistică și picturală a congenerului său, William Turner, al cărui temperament romantic se imbrică cu o viziune care prefigurează aproape un modernism avant la lettre, cu o oarecare deschidere spre o formă de expresie artistică impresionistă, căci apologia pentru bucolic din lucrările lui Constable e substituită în creația lui W. Turner de un model de reprezentare aproape abstract și care încorporează elogiul avansului marcat de începuturile industrializării. Descinși dintr-o tradiție academică a picturii, în raport cu Wiliam Blake, de exemplu, Constable și Turner reprezintă două fațete contrastante și complementare, totodată, ale picturii engleze de la începutul Revoluției industriale. Un alt lucru important care trebuie menționat în ceea ce privește expoziția John Constable a celei de-a X-a ediții a Festivalului Art Safari este că lucrările artistului sînt însoțite de alte opere importante din colecția personală a lui J. Constable, printre care se numără cîteva dintre tablourile lui J.M.W. Turner însuși (Warkworth Castle, 1799 sau South Wiev of Salisbury Cathedral from the Cloisters, 1802). De asemenea, expoziția găzduiește lucrările unor artiști peisagiști de talia lui Richard Wilson, Jacob van Ruisdael sau David Lucas, dar și reproduceri valoroase după Rembrandt (The Three Trees, 1643) sau chiar și după Peter Paul Rubens (Landscape by Moonlight, 1638).   

John Constable, Wivenhoe Park, Essex, 1816 © wikimedia commons
John Constable, Wivenhoe Park, Essex, 1816 © wikimedia commons

Firește, proiectul Art Safari nu se limitează deloc la expunerea unor artiști de referință din istoria artei mondiale, ci în egală măsură recuperează și revizitează arta plastică românească oferind un spațiu larg de (re)afirmare unor artiști români mai mult sau mai puțin vizibili. Prin urmare, ediția din acest an oferă un spațiu generos de expunere picturilor lui Ștefan Popescu, un maestru al artei românești, aproape necunoscut totuși în România, după cum îl prezintă curatoarea expoziției, Elena Olariu. Cunoscut mai degrabă ca grafician (Muzeul Național de Artă al României, Cabinetul de Desene și Gravuri găzduiește o importantă colecție de artă grafică Ștefan Popescu) și în foarte mică măsură ca pictor, în lipsa expozițiilor consacrate picturilor sale, pavilionul Art Safari dedicat exclusiv pictorului Ștefan Popescu este menit să recupereze portofoliul de picturi (uitate) ale artistului. Format la München, Ștefan Popescu pleacă la Paris la 1900, unde se va afirma prin tematicile orientale pe care le abordează și prin singularitate artistică, căci Ștefan Popescu, într-o primă fază, se demarcă de impresionismul care acaparează terenul ideilor și al  tehnicilor artistice la acel moment și, în cele din urmă, ajunge să fie consacrat în cîmpul artistic francez, fiind recompensat pentru activitatea sa efervescentă în anii ’20, cînd primește gradul de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare la Paris. În cadrul expoziției „Povestea Călătoriilor” sînt în mare parte expuse lucrările inspirate din călătoriile artistului în Africa de Nord (Maroc, Algeria, Tunisia) și care ranforsează direcția picturală orientalistă din Franța ce a început să se instituie odată cu lucrările lui Eugène Delacroix. Profund inspirat de autenticitatea și frustețea vieții din Africa de Nord, reprezentarea acestui spațiu va ocupa un loc central în creația lui Ștefan Popescu, deși pictura lui este diversificată tematic, căci în egală măsură nu eludează reprezentarea spațiului bucolic al țăranului român. Expoziția din cadrul Art Safari dedică un spațiu larg lucrărilor lui Ștefan Popescu rezultate în urma călătoriilor în Africa de Nord.   

Alte două pavilioane din cadrul festivalului sînt dedicate unor artiști români contemporani cît se poate de promițători pe termen lung și singulari pe scena artistică de la noi, și anume lui Lilian Theil și lui Mihai Mureșan. Cel din urmă, Mihai Mureșan, descins din noul val al școlii de arte clujene, aflată sub tutela profesorului Ioan Sbîrciu, curatorul expoziției, se plasează în vîrful ultimului val de artiști proeminenți la nivel internațional într-o succesiune de nume deja consacrate (Victor Man, Mihai Pop și Mircea Suciu). Imaginarul artistic al lui M. Mureșan se definește în limitele peisagismului urban, iar expoziția „Lucruri mărunte” reflectă articularea viziunii și consacrarea discursului său artistic în acești termeni.  

De cealaltă parte, lucrările lui Lilian Theil emerg printr-o viziune și concepție unice care mixează problema unei identități duble, principiul unui fel de a fi nici/nici sau și/și în contextul politic al anilor ’70-’80, lucrările artistei nonagenare de origine germană încorporînd drama dublei identități etnice, laolaltă cu lupta femeii de a găsi un mod propriu de a se afirma în arta plastică. Lilian Theil este o artistă necunoscută și descoperită de curatoarea expoziției, Raluca Ilaria Demetrescu. Artista din Sighișoara este exmatriculată în anii ’50 de la Facultatea de Arte Plastice pe motiv de „origine nesănătoasă”, fiind nepoata medicului și profesorului Alexandru Obregia. Lilian Theil găsește prin intermediul artei o formă de a lupta cu crizele cauzate de un regim nedrept și absurd, dar și un mod de a crea artă prin instrumentul cel mai feminin posibil, cusutul. Obiectele lui Lilian Theil suportă indubitabil încadrarea într-o formă de artă conceptuală justificată prin elemente biografice și prin istorii personale. Ea reprezintă vocea singulară a unei femei care  reușește să creeze artă pe un ton angajat subversiv, fără a se revendica de la o agendă ideologică și dispensîndu-se de un discurs vădit feminist. 

Și, deloc în ultimul rînd, trebuie spus că și această ediție a Festivalului Art Safari reușește incontestabil să-și confirme statutul de fenomen artistic mondial și cosmopolit. Astfel, o altă secțiune importantă este dedicată artei contemporane coreene și, în mod particular, artistului Byoung-il Sun, deja consacrat de instituția premiului artistic nu doar în Coreea, ci și la nivel internațional. Expoziția „Korean Beauty in Poster Art” însumează cele mai valoroase și reprezentative lucrări ale artistului.

Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

anca magyar doula de moarte foto instagram png
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de reprezentant al morții, încercând să aduc lumină”
Pe vremuri, bocitoarea, sau doula de moartea, dădea sens morții la sate, jelind răposații și legând lumea celor vii de misterul de dincolo. Odată cu urbanizarea, obiceiul a început să se piardă, iar înmormântările la oraș au devenit ceremonii seculare.
grupe sange jpg
Există o grupă de sânge mai „bună” decât celelalte? Ce avantaje și riscuri are fiecare
Tot mai multe studii analizează legătura dintre grupele de sânge și diferite afecțiuni, de la infarct și accident vascular cerebral până la cancer sau infecții.
Moartea lui Constantin Tănase: „Am făcut o prostie care cred că o să mă coste viața” jpeg
5 iulie, ziua în care s-a născut Constantin Tănase. Povestea neștiută a marelui actor. „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva!”
Pe 5 iulie se împlinesc 146 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase, artistul care a schimbat definitiv teatrul de revistă din România și a devenit unul dintre cele mai iubite nume din istoria scenei românești.
ion stoica
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Românul Ion Stoica, profesor la Berkeley, a cucerit Silicon Valley cu Databricks, companie evaluată la 134 de miliarde de dolari. Tehnologia sa open-source este esențială pentru giganți ca OpenAI și Microsoft. Într-un interviu exclusiv pentru „Adevarul”, el demontează mitul „apocalipsei AI”.
alexei navalnii jpeg
UE sancționează șase cercetători acuzați că au fost implicați în otrăvirea lui Alexei Navalnîi, principalul rival al lui Putin
Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a șase cercetători ruși suspectați de implicare în otrăvirea liderului opoziției Alexei Navalnîi, despre care mai multe guverne europene susțin că a dus la moartea acestuia într-o colonie penitenciară rusă în 2024.
Captură de ecran 2026 07 04 190648 png
Prințul Harry se întoarce la Londra, însă fără Meghan și cei doi copii. Disputa privind securitatea a schimbat planurile familiei
Prințul Harry va efectua săptămâna viitoare o vizită de cinci zile în Regatul Unit, însă nu va fi însoțit la Londra de soția sa, Meghan Markle, și de cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, după ce familia a aflat că nu va beneficia de protecție polițienească finanțată de statul britanic.
depresie shutterstock
Ce se întâmplă când depresia devine „contagioasă” între adolescenți
Sănătatea mintală a adolescenților nu mai este doar o problemă medicală, ci și una economică. Un studiu publicat în JAMA Psychiatry, realizat pe peste 600.000 de adolescenți, arată că riscul de a dezvolta tulburări psihice crește atunci când un prieten apropiat se confruntă cu astfel de probleme.
Trasee de drumeție în cadrul programului Anii Drumeției din Sibiu Foto Anii Drumeției
Românii dau la schimb lenevirea pe șezlong pentru vacanțe în care învață să gătească sau să descopere un meșteșug nou
Vacanța în care singurul plan era șezlongul de pe plajă și câteva zile de odihnă începe să piardă teren. Tot mai mulți europeni, inclusiv românii, aleg concedii în care învață să gătească, modelează ceramică, studiază o limbă străină sau participă la ateliere tradiționale.
Banii pe care adolescenţii îi economisesc sunt apoi investiţi în dispozitive IT, softuri sau electronice
Secretul oamenilor care reușesc să economisească. Nu ține doar de cât câștigă
De ce unii oameni reușesc să pună bani deoparte chiar și atunci când nu au salarii spectaculoase, în timp ce alții cheltuiesc aproape tot ce câștigă?