Victor Brauner – Alfa și Omega. Pictura în ceară și „desenul cu lumînarea“
În anul 1943, creația lui Victor Brauner se înnoiește printr-o invenție, cea a unei noi tehnici picturale. Exilat în munții Alpi la Celliers de Rousset, lipsit de materiale pentru pictură, artistul creează folosindu-se de ceea ce are la îndemînă, sfoară, lemn, ghips, plumb, miez de pîine sau de nucă, parafină și ceara de albine pe care o găsește la stupăriile din satul unde avea să trăiască izolat pînă în anul 1945.
În plimbările sale pe malul rîului Durance, pictorul descoperă desenul liniilor albe pe fondul gri-negru-ardezie al pietrelor rîului, pe care le compară cu misterioase semne, stranii, asemănătoare unor graffiti desenate de mîna umană, o probabilă asemănare cu picturile preistorice parietale. Aspectul deosebit al pietrelor îi inspiră experimentarea unei noi tehnici pe care avea să o folosească în desen și în pictură: „M-a cuprins îndată dorința de a pune stăpînire pe acest efect de o mare frumusețe și am început imediat, printr-o mulțime de experimente, să încerc a reconstitui legile acelui extraordinar asamblaj. Atunci mi-a venit ideea lumînării și cred că folosirea ei este cea mai potrivită pentru obținerea unei imagini desenate, pornind de la mariajul atît de perfect al albului cu negrul“, scrie Brauner într-o scrisoare din anul 1943 adresată prietenilor Henriette și André Gomès (Biblioteca Jacques Doucet, Paris). Amintind de uniunea contrariilor din alchimie, „mariajul“ alb/negru este numit „nunta chimică și optică“. Într-un caiet, artistul notează: „Atunci mi-a venit ideea lumînării și folosirea ei va rămîne foarte potrivită pentru obținerea unei imagini desenate, pornind de la acest mariaj care ar putea fi numit nunta chimică și optică“. Brauner experimentează noul procedeu mai întîi pe hîrtie, „desenul cu lumînarea“, care amintește de tehnicile gravurii, apoi în pictură. Procedeul constă în frecarea unei lumînări pe o foaie albă de hîrtie pe care apoi este aplicat un strat de tuș subțiat cu apă. Odată ce lichidul s-a uscat, desenul urmează să fie zgîriat cu un obiect ascuțit și acoperit din nou cu amestecul de tuș și apă. De îndată ce amestecul s-a uscat, stratul de ceară este îndepărtat cu un cuțit, iar ceea ce rămîne este un desen de o calitate originală necunoscută. „Acest procedeu corespunde incontestabil ritului magic complet al forțelor imaginii create“, notează pictorul în caietul unde introduce schema prin care explică „uniunea contrariilor“ alb și negru (Cahier long noir, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris:
1. Alb (hîrtie) + Alb (ceară) = Negru
2. Alb (prima zgîriere) + Negru (tuș) = Negru
3. Alb (îndepărtarea cerii cu cuțitul) = Negru + Alb
Schema amintește de teoria pitagoriciană a armoniei universale în care împărțirea numerelor în pare și impare este asemănătoare cu „formula“ inventată de artist. Prin înlocuirea albului cu Alfa și a negrului cu Omega (prima și ultima literă), „începutul“ și „sfîrșitul“ sînt reunite într-un TOT, o reunire a extremelor: Da și Nu, ceea ce există și ceea ce nu există, ceea ce va fi și ceea ce nu va fi, ființa și non-ființa, devenirea și non-devenirea, Nașterea și Moartea, Teza și Antiteza. Această formulă este cheia tuturor științelor hermetice, specifică Brauner în scrisoarea adresată soților Gomès. „Cu această formulă, în care Alfa este începutul, iar Omega sfîrșitul, regăsim, potrivit legilor corespondențelor, marea scară a extremelor. Schema aceasta redescoperă originea tuturor formulelor sintetice, găsim Nucleul care cuprinde ideea motrice a esenței universale a Totului în Tot, extremele care îl închid între ele“ (Victor Brauner, 1943).
„Desenul cu lumînarea“ amintește de procedeul folosit în antichitate prin care tăblițele acoperite cu un strat de ceară erau suportul scrierii prin incizarea semnelor cu ajutorul unui stilet. În creația brauneriană a anilor 1943-1945, desenul incizat în ceară devine o imagine magică adecvată timpurilor moderne. „Astfel, Victor Brauner, Michaux și Breton devin conștienți în același timp de energia pe care o captează metodele magice și fiecare dintre ei utilizează sau reînsuflețește, pentru a îndepărta o nenorocire generală, semnele, ritmurile și formulele care, din zorii civilizației, i-au îngăduit omului să atragă de partea sa forțele neștiute ale naturii“ (Alain Jouffroy, Brauner, Edition Fall, 1959).
„Cavaler al necunoscutului și al misterului“, Brauner aduce în prim-planul creației sale un „adevăr liric incontestabil“. Spontaneitatea și iraționalul se întîlnesc pe fundalul unui entuziasm mereu reînnoit: „Scufundările în sine vor fi înlesnite de vremea frumoasă și autoscafandrul va aduce noi documente despre necunoscutul lumii subiective, foarte bogat pentru pescuitul miraculos al stimulării imaginației“ (Victor Brauner, 1943). În scrisorile adresate soților Henriette și André Gomès și poetului René Char, pictorul atrage atenția asupra importanței pe care o acordă invenției sale, considerînd procedeul său „complet“ în comparație cu altele: colaj, fumaj, decalcomanie sau frotaj. Scrisorile sînt martorii căutărilor, descoperirilor, invențiilor, experimentelor și proiectelor prin care artistul dezvăluie procesul creator care aduce în opera sa o transformare. Victor Brauner trasează o punte între „lumea magică“ a creatorilor anonimi din diferite culturi îndepărtate în spațiu și în timp și modernitate. Desenul incizat pe suprafața unui suport (pînză sau lemn), acoperit cu culoare, pe care este aplicat un strat de ceară, conferă picturii un aspect arhaic, patinat, și o calitate deosebită. Amestecul de culori și ceară conduce la renunțarea sugerării perspectivale. „Iluzia spațială a făcut loc realității atotputernice a simbolului. Odată cu spațiul, semnul a absorbit lumea“, scrie Alain Jouffroy. Amintind de un mod arhaic de reprezentare, intensitatea și misterul lucrărilor realizate în ceară sînt comparate – în monografia pe care scriitorul o consacră pictorului – cu cele ale frescelor rupestre de la Lascaux sau Altamira, ale picturilor din Valea Regilor sau cele ale Templului din Ajanta.
Folosită în antichitate, encaustica, amestec din pigmenți și ceară, este menționată de Pliniu cel Bătrîn, în Istoria naturală, pentru calitățile deosebite și rezistența culorilor în timp. „Ceara a avut un rol admirabil în toate căutările hermetice, magice, talismano-pantaculare, ea era «legătura» ce unea materiile cele mai divergente, era casa corespondențelor prin intermediul materiei; la mine, ea redevine o «legătură» căreia eu îi dau un sens cu totul nou“, scrie Victor Brauner într-o scrisoare adresată poetului René Char în anul 1943 (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris). Caracterul artificial al imaginii pictate pe pînza fabricată industrial este transfigurat prin preluarea materialelor din natură. Amintind de vechi figurine cu caracter magic, o serie de lucrări sînt realizate din reliefuri în ceară pe un suport din lemn (Éruption palladique, 1943; Talisman, 1943). Adeseori, ceara este asociată cu alte materiale, hîrtie, sfoară, sîrmă sau bucăți de pînză (L’homme idéal, 1943; Pour le lien, 1943; La nuit, 1946). „Astfel, fără doar și poate, esența acestui procedeu este magică, el punînd în mișcare forțele oculte universale ale imaginii“, încheie Brauner textul care avea să fie publicat în 1947 în catalogul primei sale expoziții personale la New York, la Galeria Julien Levy (Victor Brauner, MY DRAWINGS IN WAX, Julien Levy Gallery, 1947). Simbol al descoperirii sale este albina, pe care pictorul o introduce în chip de emblemă în tabloul intitulat Suprarealistul (1947), asociată cu simbolul uniunii contrariilor din alchimie, trandafirul sau „roza alchimică“. Într-o altă lucrare, albina poartă un nume, Poichali. Ea reprezintă „liantul“ prin care sînt alăturate invenția, poezia și magia. Realizate în tehnica inventată de artist în timpul războiului, tablourile anilor 1950 și 1960 dezvăluie interesul lui Victor Brauner pentru artele „primare“ și prin ele se naște un dialog între două lumi, asemănătoare și totodată diferite. Pictorul „s-a recunoscut acolo pe de-a-ntregul, într-o comuniune de gîndire, de suferință și de exaltare cu magicienii civilizațiilor îndepărtate și dispărute“(Didier Semin, „Brauner et les arts premiers“, în Connaissance des Arts, Paris, 2020).
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
