ARTE VIZUALE

Ansamblul este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic.

El nu-și explica niciodată lucrările, nu făcea decît să-i incite pe cei curioşi să le privească.

Simetria care domină compoziția tabloului realizat de Brauner în 1948 amintește de picturile lui Crépin în care figurile hibride sînt asociate cu construcțiile minuțios decorate ale unor lăcașuri de cult imaginare.

Tăcerea domneşte la De Chirico şi mişcarea este exclusă. O lume imobilă.

E un atac la stereotipuri. Fiindcă ele, în general lipsesc. Așteptările tale sînt înșelate.

În 1933, Victor Brauner realizează o serie de tablouri care amintesc de ședințele de spiritism organizate de Herman Brauner, la care pictorul fusese martor în copilărie.

În opera lui Victor Brauner, Pălăriile-tandem devin o emblemă a „dublului“, temă care traversează întreaga sa creație.

Victor Brauner își pierde ochiul stîng în timpul unei întîlniri amicale, cînd încercase să aplaneze o dispută între doi prieteni.

Născut în ziua de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț, Victor Brauner debutează pe scena avangardei românești în anul 1923, cînd ilustrează volumul Restriști semnat de poetul Ilarie Voronca.

Pentru Victor Brauner, poezia este un mod de a percepe lumea, iar creaţia este înţeleasă ca un proces al cunoaşterii de sine.

Pentru Victor Brauner, începînd cu anul 1938, an în care se stabilește definitiv la Paris şi cel al accidentului prin care își pierde ochiul stîng, în operă are loc o transformare, o nouă deschidere către misterele nopţii şi ocultism.

Un surprinzător desen realizat în 1933 înfățișează construcția unei mese perforate cu două picioare care se sprijină pe contururile sinuoase ale unui animal fantastic.

Le privesc și ele mă privesc. Schimb de dincolo de viață, dialog mut în obscuritate.

În opera brauneriană, figura feminină, „magiciană“, „prezicătoare“, „inițiatoare“, apare ca personificare a Naturii, fiind alăturată elementelor primordiale, punctelor cardinale și semnelor magice, alchimice şi cabalistice, pe care pictorul le introduce în imagini.

Victor Brauner valorifică noul concept prin ideea prefigurării unei fiinţe create din mai multe elemente asamblate, o „imagine a multiplului“ din care face o  emblemă a aglomerărilor urbane și a vieţii moderne citadine.

În lipsa materialelor de pictură, Victor Brauner realizează „asamblaje“, obiecte în care îmbină lemn, metal, pietre de rîu, pînză şi ceară de albine. Plimbările pe malul rîului Durance îl fac să descopere structura cu aspect arhaic a pietrelor de rîu, pe care artistul încearcă să o transpună în pictură.

Cum să nu rămîi mut privind „surîsul“ care e pecetea lui Leonardo, ca pentru Cehov privirea „printre lacrimi“? Surîsul nu e liric ca la Botticelli, nici sentimental ca la Rafael, e un surîs superior ce atestă un acord cu lumea, o împăcare şi o resemnare, „surîsul“ etern al Giocondei. Surîs ce atrage tocmai pentru că e enigmatic, dar totodată afirmativ.

Neintegrat în Italia, şansa îl va conduce spre acest teritoriu îndepărtat, concurent al  Vaticanului: Spania, citadela închisă, afirmînd o putere autonomă. Şi acolo i se vor deschide porţile „grecului“, la celălalt capăt al Europei. Din Est în Vest, de la icoanele prime, el va evolua către pînze cînd animate de un indescriptibil fior mistic, cînd de o elocvenţă retoric afişată, motivată de scopuri propagandistice. El Greco se mărturiseşte, dar se şi vinde.

„Bucharest Photofest“ le propune bucureștenilor un concept bine articulat încă de la prima ediție; fotografia este pretext pentru dialog și discutarea unor subiecte relevante pentru actualitatea socio-politică și cultural-umană. Totodată, foto

În 1931, Mattis Teutsch a publicat cartea sa manifest, Kunstideologie. Acest termen introdus de el a fost tradus în limba română ca „Ideologia artei“, deși mai potrivit ar fi „Ideologia artă“, ceea ce conotează și o autonomie față de ideologi

Vălurile de mormînt sînt un subiect destul de misterios chiar și pentru specialiști. Funcționalitatea lor ridică multe semne de întrebare: nu se știe cu exactitate dacă erau pregătite pentru a fi folosite la înmormîntare sau erau concepute doar pentr

May You Live in Interesting Times este titlul acestei ediții, propus de curatorul Ralph Rugoff, un personaj mai degrabă rezervat și care își asumă la fiecare pas un ton non-didactic, un număr mult mai mic de artiști expuși (79) și o bienală cu personalitate multiplă: fiecare artist a fost invitat să propună două lucrări diferite, una la Arsenale, cealaltă în Pavilionul Central. Bienala lui e politică fără să fie agresiv-politică. Bienala lui e a artiștilor tineri, activi, în viață, oarecum împot

Marea artă“ e mare pentru că se vinde pe bani foarte mulți la licitații? Un tablou e valoros pentru că e unicat? Constă valoarea unei opere în faptul că un specialist, o autoritate i-o depistează? Internetul a generat alt fel de a percepe arta. V

Decupaje din fotografii de vacanță, obiecte din spațiul casnic și schițe mai vechi au ajuns să fie înglobate în universul mental al pînzei pictate, susținînd scenarii imaginate și animînd spații arhitecturale aparent probabile, dar, la o mai atentă inspecție, de multe ori imposibile.

În avion citesc biografia unui exilat cubanez, Eduardo Manet. El scrie: „Parisul e visul nostru, al tuturora“. E ceea ce, treizeci de ani mai tîrziu, o confirmau prietenii care priveau luna nouă. Nimic nu s-a schimbat. Parisul a rămas un vis cubanez.

A afectat și zona culturală contemporană, au fost foarte multe finanțări care au speculat pe marginea acestui moment al Unirii. Atunci cînd directorul Centrului Ceh, Frantisek Zachoval, m-a invitat să gîndesc o expoziție, mi s-a părut un mom

Acest Picasso iniţial, energic şi uman, conjugă ca nimeni altul geniul plastic şi experienţa vieţii, amîndouă prezente, reunite în tablouri neamputate de nici una dintre dimensiuni. De aici le vine impactul extrem, din reciprocitatea permanent păstrată:

Sezonul MNAC inaugurat pe 15 noiembrie e eclectic, acoperă o plajă enormă de lucrări, din anii ’50 pînă în prezentul absolut, toamna lui 2018. Fiecare etaj vine cu discursul lui, mai puternic sau mai slab articulat.

La Institut du Monde Arabe, expoziţia consacrată Canalului de Suez se deschide cu acordurile subtil temperate ale marşului triumfal din Aida, operă comandată lui Verdi pentru a sărbători acest eveniment fără de seamăn care a permis joncţiunea între Mediterană şi Marea Roşie… Franţa şi Ferdinand de Lesseps s-au asociat cu Egiptul condus de un vicerege, Said Paşa, dornic de modernizare şi de independenţă faţă de Imperiul Otoman, pentru a accepta pariul „canalului“.

Mihai Oroveanu. Știu cît de mult îi plăcea să se piardă în această colecție de fotografii, să le privească, să le sorteze, să poarte conversații despre ele. Amprenta lui Mihai Oroveanu e de neocolit, iar personalitatea lui a modelat în mod decisiv compoziția arhivei și va modela în continuare acțiunile noastre.

Manifesta 12 se transformă într-un eseu urban, un studiu atent al oraşului, al complexităţii lui. Artiştii „încearcă să refacă vechi legături între Palermo, Mediterana şi Europa“ – declară entuziasmat primarul oraşului, il sindaco Leoluca Orlando. Palermo e oraşul care s-a schimbat cel mai mult din punct de vedere cultural în Europa ultimilor 40 de ani, ne spune tot el.

Unde îmi e „locul“? Fără răspuns, indecis, îi resimt absenţa. Dar nu încetez să-l caut.

Muzeul Picasso organizează o expoziţie pasionantă consacrată capodoperei care e Guernica, acest sat bombardat de armata germană trimisă de Hitler în ajutor falangei franchiste. Urmărim un adevărat work in progress care a condus la realizarea acestui strigăt acuzator de o incredibilă diversitate plastică.

La Maison rouge, „Casa roşie“ – această denumire evocă un loc însîngerat, un loc „macbethian“ bîntuit de apariţii, un refugiu periculos.

Cu gesturi de scamator, Gheorghe Rasovszky te conduce pe un drum alunecos autobiografic și, în același timp, perfect fals autobiografic. Și, din fericire, adaug, un drum care își păstrează prospețimea, nu cade grosolan în păcatul comercialului.

Gauguin, ca şi Degas, a preferat fetele tinere. La unul, ca şi la celălalt, toate au paisprezece ani. Atunci, la Paris sau în Tahiti, aceasta era vîrsta maturităţii sexuale. Seducţia pubertăţii e generală. Novalis va fi îndrăgostit de o tînără, frumoasă ca un înger, avînd treisprezece ani şi care se va stinge la cincisprezece ani. Ea pare a fi precursoarea necunoscută a Lolitei lui Nabokov.

Revenită în atenţia publică în ultimii ani, piesa Vizita bătrînei doamne de Friedrich Dürrenmatt a fost prezentată în viziuni regizorale care, mai mult sau mai puţin, s-au axat pe latura socială: sărăcie, moralitate, conştiinţă publică, dreptate etc.

Actriţa Audrey Tatou se pune în scenă, se joacă cu propriul statut de vedetă – şi nu e nimic superficial în asta, ne asigură criticii de artă care au văzut expoziţia.

Dacă iubesc statuile rănite de timp, cu braţe rupte sau marcate de cicatrici definitive, e şi pentru că ele suscită sentimentul de „ne-sfîrşit“ produs nu de artist, ci de ravagiile timpului.

Vreau să creez o relaţie între Brâncuşi, opera lui şi modul în care el devine etern prin ceea ce a realizat, chiar dacă fizic fiinţa lui dispare.

Cînd am vrut să-i fac un dar Majestății Sale, ce puteam să-i duc mai mult decît toate florile de pe dealurile Transilvaniei? Transilvania e locșorul meu.

Dispun de mulţi Iisuşi, nu în numele unei voinţe profane de a-i colecţiona, nici al unei credinţe în căutare de suport. Nicicum. Am făcut-o în numele dorinţei de a mă regăsi zilnic în intimitatea acestui personaj care îmi furnizează cotidian exemplul unei vocaţii şi al martiriului pe care împlinirea ei îl reclamă. Vocaţia implică dăruire şi sacrificiu: e ceea ce, pe pereţi, Iisus fără încetare îmi aminteşte.

Consumul a devenit un model general de raportare la lume, pe de o parte pentru că e mult mai uşor să consumi decît să te angajezi şi pe de altă parte pentru că eşti încurajat să crezi că libertatea este sinonimă cu o infinitate de alegeri prin care trebuie să treci fără a zăbovi prea mult.

„Avem mare noroc cu Anim’Est-ul. Festivalul are în fiecare an competiția românească în care vezi tot ce se face în­tr‑un an în comparație cu ce se face în alte părți. Și, vrînd-nevrînd, îți dai seama care e nivelul. La noi nu există încă o școală de animație.“