„Muzeul viitorului încurajează schimbarea de paradigmă“ – interviu cu Gerfried STOCKER

Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
„Muzeul viitorului încurajează schimbarea de paradigmă“ – interviu cu Gerfried STOCKER jpeg

Ars Electronica e o instituție culturală a orașului Linz care de 40 de ani urmărește contribuția noilor tehnologii în artă și societate. Această misiune e declinată în mai multe direcții: arhivare, promovare, cercetare în domeniul artei și tehnologiei. Iar muzeul își propune să stabilească punți între artă, tehnologie și societate. Gerfried Stocker este directorul artistic al acestei instituții unice în lume. 

Ce înseamnă Ars Electronica?

Avem, din anii ’70, un mare festival dedicat artelor multimedia, organizăm, tot de vreo 40 de ani, o competiție de artă digitală, avem un centru de formare și de cercetare menit să-i aducă împreună pe artiști, pe designeri, pe ingineri, pe dezvoltatori de programe ca să realizeze proiecte artistice, dar și să propună prototipuri sau diverse cercetări pentru domeniul industrial. Și mai există și muzeul viitorului pe care îl găzduim.

Un „muzeu al viitorului“ – această denumire sună oarecum paradoxal, căci muzeele se referă la trecut și, uneori, la prezent. Care e sensul acestui muzeu al viitorului?

Ne-a fost clar încă de la început că ne jucăm cu o denumire provocatoare. Pentru noi, ideea e să vedem care ar fi misiunea instituțiilor muzeale în acest viitor cu tehnologii digitale, cu Internet etc. Am lansat acest program în 1996 și, pe vremea aceea, chestiunea legată de viitorul muzeelor era arzătoare. Mulți specialiști din domeniul muzeologiei aveau nevoie de această reflecție despre natura profesiei lor, despre impactul noilor tehnologii asupra muzeelor și asupra publicului. Așa că Ars Electronica a devenit nu doar un „muzeu al viitorului“, ci mai ales o școală a viitorului. Asta pentru că mediile digitale, noile medii oferă posibilități nelimitate în ceea ce privește expunerea, arhivarea etc. Vedeți dumneavoastră, în mentalul colectiv, muzeul e o instituție prăfuită, învechită, închistată. Noile tehnologii ne pot ajuta să reinventăm instituția muzeului și să schimbăm percepția publică. Totul depinde de cum folosim aceste tehnologii. Muzeul viitorului încurajează schimbarea de paradigmă.

Cum arată, azi, viitorul muzeului? Azi, cînd noile medii înseamnă deja prezentul, nu viitorul.

Evident, s-au schimbat multe de la momentul lansării acestui program. Noile tehnologii sînt acum actualitate. Și sînt răspîndite la scară globală. Dar asta nu înseamnă că reflecția și-a pierdut actualitatea. Cred că acum avem nevoie de muzee care să știe să ne asculte. De regulă, muzeul e un loc care ne spune o poveste: muzeul înseamnă autoritate. Vă arătăm, vă spunem o poveste. Astăzi trebuie să înlăturăm ierarhiile și să-i facem pe oameni să participe și ei la această poveste. În acest sens, noile tehnologii chiar sînt de ajutor. De pildă, muzeul nostru are posibilități de proiectare nu doar pe pereți, ci și pe podea. Dar nu proiectăm filme sau simple prezentări, ci mereu e o persoană avizată care îi îndrumă pe vizitatori implicîndu-i în discuții. E un muzeu care încearcă să pună în dialog temele și conținuturile noastre cu interesele și preocupările publicului.

În ce măsuri pot fi exportate aceste idei? Poate fi „exportat“ muzeul viitorului și în instituții vechi, clasicizate, din mainstream?

Între timp am înființat un departament care chiar așa se numește: Ars Electronica Export. Pentru că există într-adevăr un interes public important pentru expozițiile noastre. Acest interes a apărut tocmai pentru că ne ocupăm de teme atît de actuale. În ultimii ani a devenit evident că digitalizarea schimbă jocul în toate domeniile, inclusiv în viața cotidiană. Nu mai e doar un slogan, ci o realitate culturală și socială. Însă nu doar expozițiile de artă, ci și metodele noastre participative sînt foarte căutate. În ultimii ani ne-am specializat în a nu face aceste expoziții doar între zidurile unui muzeu, ci și în spații comerciale sau industriale. Asta nu pentru a „înfrumuseța“ produsele de la mall sau pentru a gira comerțul. Ci pentru a putea viza un public care poate altfel nu ar merge la muzeu. Cred că acest tip de deschidere, posibilă doar prin noile tehnologii, prelungește influența muzeului, ne ajută să ieșim în lume.

Există și un Prix Ars Electronica, cu un palmares foarte divers. Cum sînt atribuite aceste premii?

Premiul există din 1987. Printre premianți au fost Peter Gabriel, John Lasseter… Dacă ne uităm, retrospectiv, pe lista laureaților, avem în fața ochilor o mică istorie a artei digitale. Între timp s au diversificat și categoriile la acest premiu. Concursul e internațional și primim circa 3000 de înscrieri în fiecare an. Un juriu format din cinci experți internaționali se întrunește o dată pe an, vreme de cîteva zile, pentru a stabili premianții. Ne interesează, bineînțeles, valoarea artistică a proiectelor, dar încercăm să descoperim direcții interesante și artiști care să deschidă noi perspective.

Cum pot fi promovate creativitatea și industriile creative în state mai sărace, care nu au un buget public generos pentru cercetare, educație, cultură?

Importantă e colaborarea între artiști cu oameni din domeniul tehnologiei, dar și cu mediul universitar. Noi încercăm să găsim căi de cooperare între artă și cercetare. Vrem să stimulăm curiozitatea, să inventăm lucruri noi. Nu ne mulțumim cu ce avem, trebuie să căutăm mereu alte răspunsuri.

Parlamentul European tocmai a aprobat așa-numita „directivă copyright“. Ce părere aveți despre această directivă care a stîrnit deja numeroase controverse?

E o inițiativă problematică. Pe de o parte, creatorii, deținătorii drepturilor de autor chiar aveau nevoie de o legislație adaptată contextului de acum, care să le protejeze mai bine drepturile. Arta și cultura au nevoie de această protecție. Din păcate, aceste așteptări legitime au fost susținute și promovate prin lobby de marile case de producție editorială astfel încît, în forma finală adoptată, directiva își depășește cu mult intenția inițială. Acum trebuie să urmărim cum anume va fi implementată. Reglementarea în sine nu reprezintă o mare amenințare, căci formulările sînt suficient de vagi încît să lase loc de manevră și, în plus, există și exceptări clar definite. Problema e cum se va stabili cadrul național. Riscul e ca în acest proces să se piardă din vedere tocmai interesele cetățenilor în favoarea marilor producători de conținut, ca în această bătălie între giganții Internet precum Google și YouTube, pe de o parte, și loby-ul din industria editorială, pe de altă parte, să fie uitate tocmai interesele celor care creează. E, de acum înainte, misiunea societății civile din Europa să ceară îndreptarea unor reglementări altminteri necesare. Căci, așa cum am spus, această furie a revoluției Internet, de tip Wild West, nu poate continua. Libertatea totală inhibă pînă la urmă creația. Dacă vrem ca Internetul să contribuie într-adevăr la progresul social, avem nevoie de reguli ale jocului. Dar aceste reguli trebuie să fie interpretate și adaptate în permanență, astfel încît să corecteze inechitățile, nu pentru a favoriza doar anumiți jucători.

Ce se schimbă, de fapt, odată cu transpunerea acestei directive, în relația dintre creator și publicul său?

Pentru artiștii convenționali, pentru artiștii care expun în galerii sau pentru muzicienii care vînd discuri și cîntă la concerte ori pentru scriitorii care publică la edituri, nu se schimbă mai nimic. Drepturile lor sînt oricum protejate – odată cu transpunerea directivei, vor fi mai bine protejați și pe Internet și ar putea capitaliza aceste drepturi. Asta, desigur, dacă se găsesc metode prin care banii să ajungă direct la ei, eventual prin diverse structuri descentralizate – Internetul oferă și această posibilitate – fără ca marile companii editoriale să răpească prea mult din venituri. Însă directiva riscă să lovească în altă parte: în cei care creează reciclînd, recontextualizînd opere sau fragmente de artă create de alții. Să nu uităm că Google face bani nu doar din conținut publicat de marile case de producție, ci și din ceea ce postează oamenii simpli, creatorii poate anonimi care nu obțin niciodată nici o părticică din veniturile astea colosale.

Astăzi, oricine are o cameră foto, o cameră de filmat, un reportofon. Democratizarea tehnologiei oferă o „pînză“ pe care și-o permite aproape oricine. Iar Internet înseamnă acces la un public planetar. Cum ar veni, oricine e artist… Cum mai putem face distincția între arta adevărată și mediocritate?

Ce mai înseamnă artă valoroasă? Ce înseamnă valoarea artei? Această revoluție informațională ne-a zdruncinat toate valorile. „Marea artă“ e mare pentru că se vinde pe bani foarte mulți la licitații? Un tablou e valoros pentru că e unicat? Constă valoarea unei opere în faptul că un specialist, o autoritate i-o depistează? Internetul a generat alt fel de a percepe arta. Vor exista în continuare instituțiile oficiale, formale sau informale, care vor avea grijă să susțină și să promoveze valoarea adevărată. Se construiesc în continuare teatre, muzee, săli de concerte… Afluxul de creație a generat și nevoia de a consolida aceste instituții. Ele nu sînt depășite tocmai pentru că simțim nevoia să ne orientăm în această abundență de creații artistice de tot felul – și fix asta e treaba muzeelor. Însă nicicînd elementul uman al artei n-a avut atîta căutare ca acum. Digitalizarea, tehnologizarea aduc echilibrul. Artă nu înseamnă doar cultură înaltă, ci și cultură populară. Metodele sînt diferite. Nevoia e însă aceeași.

a consemnat Matei MARTIN

Foto: Robert Bauernhansl

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.