Leonardo sau absolutul artei

Publicat în Dilema Veche nr. 822 din 21–27 noiembrie 2019
Leonardo sau absolutul artei jpeg

Cele două expoziţii fascinează Parisul. Ele se prezintă ca două feţe ale Europei, Italia şi Spania, sau ale Renaşterii, mijlocul şi sfîrşitul ei. Dialogul captivează, şi dacă Leonardo revela absolutul artei, El Greco asumă terapia artei. Arta nu ca sublimare a dramei, ci ca mîntuire. Arta ca şansă şi soluţie pentru omul dăruit credinţei şi nu artă ca împlinire de sine, ca extraordinară performanţă estetică. El Greco şi Leonardo.

Cînd, timorat, intram la Luvru pentru marea expoziţie Leonardo, comemorare a 500 de ani de la moartea lui,  mi-am amintit de primul Leonardo văzut la Ermitaj, cînd aveam 13 ani şi tatăl meu s-a oprit în faţa lui minute în şir. Tabloul, locul, lumina, totul a reînviat: darul artei exaltat de atenţia părintelui fascinat de cerul leonardesc şi de eleganţa Madonei… Din vizita de atunci nu‑mi rămîne nimic, doar Leonardo. Apoi, la Cracovia, într-un muzeu vetust, nu mi-am putut despărţi privirea de Doamna cu hermină, întîlnire secundă marcată de întîlnirea cu frumuseţea perfectă şi liniştea ei: un portret pentru eternitate. Gest imobil şi seninătate contagioasă. Tînăr, m-am lăsat îndelung impregnat de spiritul ei. Şi, apoi, a reînviat întîlnirea unică, solitară, cu Gioconda cînd, după un spectacol al lui Patrice Chéreau la Luvru, profitînd de dezordinea mondenă, m-am îndepărtat şi am rămas în intimitatea ei… m-am uitat în decolteul celei mai celebre femei cu o impudoare exaltată, i-am atins cu ochii mîinile – nimeni n-a pictat mîini mai splendide ca Leonardo –, m-am pierdut în ea ca într‑un vis. (recent s-au descoperit amprentele lui Leonardo pe corsajul ei). Şi i-am dat dreptate unui prieten pictor, Iulian Mereuţă, care la întrebarea „Ce ţi‑a plăcut mai mult la Luvru?“ răspundea „Gioconda“. Acest voiaj memorial în Leonardo îmi reînvia şi vizita la strămoşii pictorului franco-rus Alexandre Benois, reputat pentru colaborarea cu Diaghilev la Baletele ruse care au triumfat la începutul secolului XX: „La Ermitaj se află o madonă care poartă numele nostru, Benois, căci a fost în posesia străbunicului meu care a găsit-o, inexplicabil, undeva în Astrahan“. O madonă copil ce ţine în braţe pruncul sfînt ca pe o jucărie vie: ei doi, împreună, sînt la originea scenariului biblic. Şi mi-am imaginat atunci, în atmosfera unui apartament parizian, surpriza artistului rafinat care i-a descoperit pierduţi în locuri nevizitate, îndepărtate, inaccesbile. Un miracol. Şi astfel se încheia autobiografia retrospectivă a întîlnirilor personale cu Leonardo. Departe, incertă, s-a ivit şi amintirea Cinei cea de taină, frescă ştearsă, văzută la Milano, savantă compoziţie coregrafică. Apoi, la intrarea în expoziţia de acum, ştiam că ea va marca un fel de climax și de aceea emoţia mă sufoca.

Totul debutează cu o suită de „drapeuri“ variate, agitate sau molatice, adevărate exerciţii de stil care, în epocă, pregătesc o operă, dar azi seduc asemenea unor pînze abstracte ce-şi sînt suficiente lor înșile, „drapeul“ parcă înregistrează viaţa unui corp absent, ascuns şi invizibil. El pare a fi o gamă muzicală, un acord, o promisiune. Îl privesc şi îmi imaginez ce va produce prezenţa corpului altundeva, îl regăsesc în celebrele Madone – „corp drapat“, executat cu o atenţie microscopică. „Drapeul“ în pictură atestă nostalgia sculpturii antice, a pietrei ce se converteşte în materie fluidă, în stofă suplă, acompaniator şi seismograf al trupurilor promise.  Urmează apoi schiţe ecvestre, căci calul şi dinamica lui se constituie într-o obsesivă confruntare plastică proprie lui Leonardo. El va imagina, de altfel, pentru Ludovic Sforza, protectorul său, o statuie imensă, distrusă de armata franceză, consacrată calului singur ca  dublu mitic al puterii. Dar niciunde el nu-şi va exprima mai direct oroarea față de război decît în schiţa pentru Bătălia de la Anghiari, unde războinici şi cai se încleştează feroce, formînd un monstru diform, unde identităţile dispar, se confundă, se dizolvă. Aceluiaşi univers „războinic“ îi aparţin bătrînii violenţi cu gura deformată de ura conflictului – cîtă repulsie pot suscita, mai cu seamă cînd se învecinează cu figuri de sfinte, Ana îndeosebi, sau Madona, expresii ale unei seninătăţi pacificate. Fiinţe izolate pe foi de hîrtie, plutind, înconjurate de vid, revelînd o privire concentrată, dar nicicum mistică. „Eternul feminin“, ar spune Goethe, dar dispersat înainte de a fi încarnat de Gioconda. Leonardo a căutat-o îndelung.

Mă opresc dinaintea acestor foi rare, dar numeroase, pe care Leonardo a schiţat proiecte mecanice, a expus detalii anatomice, a imobilizat fragmente de cer şi păsări: linia e precisă, dar rapidă, perfectă. Gîndirea e sesizată în mişcarea clipei  – vise captate pe hîrtie.

14 wc leonardo da vinci double manuscript page on the sforza monument jpg jpeg

Fragmente, mereu fragmente, pentru a transcrie dinamica viziunilor, pentru a sesiza pulsiunea minţii efervescente. Dar nicicînd aceasta nu se impune mai flagrant decît pe acele foi unde, printr-o „compoziţie incultă“ – termenul e al lui Leonardo –, se asociază imprevizibil o figură umană cu un dispozitiv tehnic sau o ruină antică… au fost ele desenate succesiv sau în aceeaşi zi? De ce pe aceeaşi foaie? Prin această efuziune de imagini, Leonardo produce vizual o „nebuloasă“, nebuloasa unui geniu asociativ, inapt să se fixeze, animat de energia ce-i determină salturi abrupte, deplasări imprevizibile de la un subiect la altul, dar care, totodată, îi şi diminuează concentrarea. Privesc şi îmi repet aproape liturgic acelaşi cuvînt: „neterminat, neterminat“. Dar cîtă pasiune emană din această neterminare! Cîtă sfîşiere, ca în extraordinara Adoraţie a magilor, unde Fecioara şi pruncul, în prim-plan, sînt înconjurați de o multitudine de personaje, unele strict conturate, altele abia schiţate, în timp ce, în planul al doilea, survin explozive desene ecvestre sau arhitecturi antice. Amestec de terminat şi neterminat, amestec de gest fulgurant şi de control extrem, Adoraţia figurează „nebuloasa“ Leonardo.

Tablourile sale sînt rare (Leonardo era maniac în căutarea unei perfecţiuni opuse rapidităţii crochiurilor, a sangvinelor dispuse pe mai mult de o mie de foi), ele de-abia ajung la cincisprezece, fără a fi toate confirmate. Dar tablouri perfecte. Chipuri de o nobleţe fără de seamăn – La Belle Féronnière sau Muzicianul, compoziţii genial pictate şi savant puse în scenă – Madona cu stînci, transparente peisaje fantastice ca fond deschis printr-o rafinată „perspectivă atmosferică“ pentru a revela o lume imaginară, onirică. Posturi fizice de un rafinament extrem, corpuri uşor înclinate sau văzute din profil, păstrîndu-şi o parte nedezvăluită de umbră. Cromatica uimeşte prin varietatea nuanţelor pe care pictorul le adaugă şi asupra cărora revine la infinit. Leonardo e omul remușcărilor înscrise pe pînză, de la desenul prim la concluzia finală.

Cum să nu rămîi mut privind „surîsul“ care e pecetea lui Leonardo, ca pentru Cehov privirea „printre lacrimi“? Surîsul nu e liric ca la Botticelli, nici sentimental ca la Rafael, e un surîs superior ce atestă un acord cu lumea, o împăcare şi o resemnare, „surîsul“ etern al Giocondei. Surîs ce atrage tocmai pentru că e enigmatic, dar totodată afirmativ. Surîsul unei fiinţe şi acela al unui pictor care îl declină de-a lungul unei întregi opere, căci îl regăsim nu doar la Gioconda, ci şi la Sf. Ana sau la diferitele Madone. Surîs uman şi mistic. Echilibru fragil, suspendat ca o uimire în faţa minunii de a fi om, ca un diamant interior.

Leonardo sau absolutul artei: încrederea în puterea ei de a transcende viaţa, de a se constitui într-o împlinire perfectă, fără rezervă și fără scepticism, se degajă din aceste pînze „divine“. Pînzele unui demiurg al cărui univers e pacificat prin împlinirea artei. În apropierea lor, prin imaterialitatea unică la care ajunge, Leonardo dă impresia că ele sînt „făcute din materia viselor“ şi, astfel, produce o impresie de „ireal mistic“. Nu atît prin subiecte şi teme, cît, concret, numai prin artă, prin „absolutul“ ei. Dar această intimitate pasageră cu opera, pe care o trăiesc cîteva ore la Luvru, produce regretul unei absenţe, absenţa suferinţei. E ceea ce Leonardo a vrut şi a reuşit să excludă prin artă, dar aceasta nu mă împiedică să resimt, frustrat, lipsa dramei. Nu e loc pentru ea aici. Doar în acel tablou extraordinar, neterminat şi el, unde se manifestă durerea supremă a Sfîntului Ieronim. Andrei Şerban mi-a trimis de mult, de la New York, o reproducere a lui, iar în mine, acum, a produs un sentiment de durere ce reușeşte să tulbure absolutul artei. Răsplata omenească a lui Leonardo.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).

Foto: wikimedia commons

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

congres-sua-shutterstock
Congresul SUA cere evaluarea riscurilor retragerii sprijinului pentru Ucraina
Congresmanii americani doresc ca șefii serviciilor de informații să evalueze riscurile pentru securitatea SUA dacă Washingtonul încetează să mai furnizeze arme Ucrainei și Rusia câștigă războiul.
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Toboşarul trupei VUNK a murit la vârsta de 48 de ani. „Lumea noastră a devenit mai tăcută”
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit joi, 12 decembrie, la vârsta de 48 de ani. „Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete”, au scris colegii de trupă pe pagina de Facebook.
71031783 1004 webp
România a fost admisă pe deplin în spațiul Schengen
Consiliul JAI, reuniunea miniștrilor de Interne din UE, a decis în această dimineață aderarea totală a României și Bulgariei la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Austria și Țările de Jos au renunțat la veto.
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
Klaus Iohannis și Călin Georgescu s-au întâlnit pe vremea când președintele României era primar al Sibiului. În ce context s-au cunoscut cei doi
Un articol din 2003, recent scos la lumină, dezvăluie un moment semnificativ din carierele publice ale lui Klaus Iohannis și Călin Georgescu.
Accident mortal Foto   Info Trafic 24 jpg
Șoferul care a murit în timpul unei întreceri a avut permisul suspendat de polițiști pentru conducere agresivă. Noi informații din dosar
Noi informații în cazul accidentului din Ploiești, de marți seară, în care au murit doi tineri. Șoferul care și-a pierdut viața în timpul cursei a avut permisul suspendat de polițiști. În cauză a fost audiat și celălalt tânăr care a participat la întrecere.
WhatsApp Image 2024 12 12 at 21 42 31 9c8f791e jpg
Cine este americanul dispărut care a fost găsit în Siria. A fost ţinut în închisoare, după ce a intrat în ţară ca pelerin
Un american, care a fost dat dispărut, a fost găsit în Siria. El spune că a fost ţinut în închisoare luni de zile după ce a intrat în ţară ca pelerin. Localnicii l-au văzut mergând desculţ pe străzile din sudul Damascului.
image png
Nicu Sârghea și-a prevestit sfârșitul! Ce a putut să spună cu doar o seară înainte de tragedie
Industria muzicală românească este în doliu după ce Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Moartea lui fulgerătoare a iscat doar lacrimi și suferință în rândul familiei, al colegilor de breaslă și al fanilor lui. Artistul a fost activ pe rețelele de socializare c
112 jpeg
O fetiţă de 9 ani s-a curentat pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator rutier
Un tată a reclamat că fetiţa lui, de 9 ani, s-a curentat pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator rutier, amplasat la mică distanţă. Polițiștii au găsit deficienţe la instalaţia electrică.
Grupul de Luptă NATO dislocat în Cincu Foto Ministerul Apărării Naționale   Facebook jpg
Grupul de Luptă NATO de la Cincu va fi ridicat la nivel de brigadă. Belgia va crește contribuția cu trupe
Oficialii belgieni au precizat că, în anul 2025, numărul trupelor belgiene va crește pentru a susține exercițiile la nivel de brigadă de la Grupul de Luptă NATO de la Cincu, din județul Brașov.