La Maison rouge sau arta ca experienţă

Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
La Maison rouge sau arta ca experienţă jpeg

La Maison rouge, „Casa roşie“ – această denumire evocă un loc însîngerat, un loc „macbethian“ bîntuit de apariţii, un refugiu periculos. Numele ales acum cîţiva ani pentru un nou spaţiu parizian consacrat unor expoziţii neobişnuite îmi evocă de fiecare dată „casa“ din Neînţelegerea lui Camus, casa situată în pustietate, izolată, unde fiul ce revine pentru a-şi regăsi mama şi sora va fi ucis dintr-o inadvertenţă. Un spaţiu propice crimei. Un spaţiu unde asasinatele sînt posibile şi insecuritatea este permanentă. La Maison rouge din Paris, alături de Bastilia, confirmă, pe plan estetic, presentimentul de fiecare dată reactualizat că aici sîntem confruntaţi cu mărturiile extreme ale artei: nu opere, ci experienţe. Experienţe produse de artişti bolnavi psihic, cu expresii „dincolo de artă“, cu manifestarea durerii în ce are ea mai insuportabil. La Maison rouge e un loc al excesului. Azi mă gîndesc cu tristeţe că acest loc exemplar va dispărea în 2018, prin decizia lui Antoine de Galbert, care l-a creat. De ce? Poate din convingerea că trebuie să se pună capăt unei aventuri radicale care nu se poate eterniza și nici domestici: nimic mai străin acestui spaţiu decît temperarea angajării. Aici, mai mult ca oriunde, îmi amintesc de celebra frază biblică citată de Grotowski: „Pentru că nu eşti nici cald, nici rece, ci călduţ, te vomit“. La Maison rouge a fost un loc incendiar unde jăraticul n-a fost nicicînd stins.

Înainte de a se închide sîntem invitaţi la două experienţe unice, două manifestări care, dincolo de o identitate personală, dezvăluie amploarea unei tragedii colective a unui popor, a unei rase. Artistul, anonim sau individual, se constituie în mesager al comunităţii căreia îi aparţine. Şi tocmai această asociere între un destin colectiv şi o operă personală tulbură acum, căci, fără protecţii, arta se converteşte în experienţă biografică dublă, a artistului şi totodată a privitorului. Cînd am părăsit La Maison rouge am răsfoit un album cu instalaţii moderne inspirate de Marcel Duchamp şi, privindu-le, după mărturiile tragice al căror martor fusesem, am înţeles de ce le detest: opere sterile, neutre, opere unde artistul se protejează şi cultivă distanţa securizantă.

Cum să nu-mi pară indecent de reci şi „inteligente“ – le ştiu argumentele! – în raport cu opera unei pictoriţe rome, Ceija Stojka (1933-2013), revelată acum, artistă care, copil fiind, a trăit infernul lagărelor de concentrare? Ea restituie mai întîi amintirile „boeme“ ale poporului său în împrejurimile Vienei graţie unor imagini ludice şi luminoase – o exaltare a vieţii nomade şi comunitare –, unde energia cromatică şi simplitatea apariţiilor o afiliază marilor pictori naivi, de la Douanier Rousseau la artiştii din şcoala sîrbă. Copaci în floare, cîmpii înverzite, dansuri şi muzică… Timpul de altădată. Un proustianism paradiziac. Apoi intervin reprezentările lagărelor cu svastici emblematice şi corbi care înnegresc orizontul, ca în ultimul tablou al lui Van Gogh: prezenţa iminentă a morţii. Acestor imagini, pe spatele operelor, Ceija Stojka le adaugă adevărate poeme ale martiriului îndurat din partea soldaţilor germani care „urlau încît şi lui Satan i s-ar fi făcut frică“, iar poliţistele pudrate şi blonde impuneau inumane constrîngeri umilitoare: cuvintele se asociază imaginilor. Împreună, ele atestă oroarea trăită. Şi cum să rămîi insensibil la povestea fetiţei Ceija, căreia mama ei îi arată ascunderea printre morţi ca soluţie de salvare sau, mai teribil încă, la amintirea soldaţilor americani în lacrimi, îngroziţi de amploarea masacrului nebănuit pe care l descoperă tragic surprinşi, soldaţi derutaţi pe care supraviețuitorii din lagăre îi consolau? Dar artista de azi se revoltă cînd află că pe locul unui lagăr de odinioară se construieşte un complex alimentar, şi atunci ea îşi imploră „morţii“ să se trezească pentru ca nemţii să nu-i uite.

img 9083 jpg jpeg

Pe de altă parte, pictoriţa romă propune imagini mai puţin epice, imagini emblematice, imagini sintetice al căror impact are puterea unui şoc, ca în pînza unde coexistă o iluminare stranie a lumii şi un braţ pe care observăm cifra tatuată a prizonierului. Se afirmă astfel un raport violent între dereglarea cosmică şi tragedia istorică. Sau cum să nu citez ochiul ce se deschide îngrozit pentru a explora masacrul uman? Supraveghere cosmică. Nu divină, ci doar manifestare simbolică a nevoii de încredere că cineva „vede“ ce se petrece între oameni.

În sălile vecine de la Maison rouge sîntem invitaţi la întîlnirea cu o figură inedită, Păpuşa neagră, şi ea o expresie a durerii, dar difuză, asociată condiţiei subalterne, devalorizante a comunităţilor negre din America. Păpușa e un dublu oferit copilului care se identifică cu ea şi o transformă în partener de coexistență ludică. În lume s-a impus imperialismul păpuşii albe, valorizată şi difuzată planetar, încît a sfîrşit prin a se constitui în partenerul electiv al fetiţelor de oriunde. Şi totuşi, descoperim aici, a existat şi o păpuşă neagră, păpuşa concepută şi cusută de dădace care se proiectau pe ele însele în aceste forme primitive, arhaice, aproape mitice. Ele sînt o expresie a unor femei adulte ce-şi afirmau identitatea în mod secret, anonim: păpuşi ale excluderii. Şi cum să nu le resimţim tragedia aflînd care le-a fost soarta, căci toate au fost marginalizate, uitate, sacrificate: în testele la care au fost supuşi copiii, pînă şi fetiţele negre alegeau „păpuşa albă“ ca alter ego. Alienare angajată de la cea mai fragedă vîrstă.

Privesc lumea păpuşilor negre şi îi resimt energia subterană, căci ele nu sînt decorative, ci dimpotrivă, încărcate cu o energie străină păpuşilor albe. Adevărate expresii rituale exilate într-o lume albă, dar identificabile ici şi colo în vechi fotografii de familie care le-au păstrat urma. Şi cum să nu rămîn nemișcat, îndelung, în faţa unei păpuşi „mascate“ – păpuşa albă cu obraji roz şi zîmbet pe buze, care se dismulează în spatele unei măşti de păpuşă neagră? Imagine ce pare împrumutată din Negrii de Jean Genet, dar aici totul e invers: păpuşa albă tinde să se ascundă sub masca neagră şi nu invers, ca personajele din piesa celebră. Lor le semăna Michael Jackson, care, negru fiind, voia să se „albească“. Mai simpatică îmi e păpuşa de la Maison rouge.

În faţa acestor tablouri şi păpuşi reunite am resimţit impactul artei ca experienţă. Aşa cum, cîteva zile mai devreme, văzînd ultimul spectacol semnat de Peter Brook, Prizonierul, mi s-a revelat că doar asemenea întîlniri se convertesc în amprente defintive, numai ele nu se uită. Şi poate de aceea m-am gîndit – şi, sper, l am înţeles din nou, mai bine, mai adînc – la Artaud, cel care a visat la spectacol ca la un „eveniment unic“. La Maison rouge auzeam ecoul profeţiilor strangulate.

P.S. O coincidenţă: La Maison Victor Hugo a organizat o expoziţie de artă brută, artă a bolnavilor ce îşi caută o şansă de acces la lumină prin desen şi culoare. Raţiunea naufragiată se revelează aici ca un univers fascinant tocmai pentru că e lipsit de repere. Şi totodată ca un apel la salvare – pasageră! – prin artă. Naziştii aveau să-i ucidă fiindcă erau „nedemni“ de societatea ariană şi sănătoasă pe care o proiectau. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.