ARTE VIZUALE

„Te poți duce pînă la capăt în nebunia ta și nu vei întîlni nici un zid, nu ai o cotă de atins sau o structură fixă de urmat.“

Născut în 1987, cu studii la Cluj, reprezentat de galeriile :Baril din Cluj şi Spazio A din Torino, Maxim Liulca a expus constant în Belgia, Italia şi Austria. Poziţionat distinct printre artiştii emergenţi din generaţia sa, Maxim Liulca reuşeşte să propună un construct articulat abstract, în acelaşi timp epurat de vreo încărcătură culturală.

Bienale, expoziţii, festivaluri. 2013 a fost un an plin. I-am întrebat pe patru critici de artă 1) care a fost cea mai bună „personală“, 2) cea mai bună „colectivă“ şi 3) cel mai interesant fenomen (tout genre compris).

După jurizarea celor peste 100.000 de fotografii înscrise în cea de-a 56-a ediţie a „World Press Photo“ – una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie de presă din lume –, doar 54 de fotojurnalişti au fost declaraţi cîştigători. Pe cîţiva dintre ei îi puteţi regăsi într-o anchetă specială a revistei Dilema veche.

Am asistat, relativ de curînd, la lansarea unei expoziţii-galerii-atelier: Backspace. 5 artişti plastici, Victor Bratu, Daniel Crăciun, Bogdan Lascăr, Sorin Moldovan şi Ovidiu Panighianţ. Cu toţii absolvenţi de Arte Plastice spre sfîrşit de ani ’90, au renovat o încăpere cu potenţial dintr-o casă veche şi şi-au expus acolo o parte din lucrări.

Pe cei trei artişti – Ungureanu, Anghelescu şi Preda (UAP) – nu-i leagă aparent nimic. Nu formează un grup, pentru că vremea grupurilor a trecut, şi nici un subiect comun, pentru că fiecare expune în propriul spaţiu fără ca lucrările să se amestece. Sînt ca locatarii unui bloc.

Fundaţia Culturală META organizează la Bucureşti, în perioada 11 octombrie – 11 noiembrie, Bienala Tinerilor Artişti. Ediţia din acest an, a cincea, se desfăşoară sub titlul „Overlapping Biennial“ şi are la origine un proiect curatorial de artă contextuală.

În urmă cu aproximativ doi ani am fost contactat de către New Jersey Museum of Contemporary Art pentru a realiza un proiect destinat spaţiului exterior, străzii. Dintr-un număr de alternative, oraşul Red Bank a fost ales pentru a găzdui acest proiect intitulat „Heads“.

„Să înţelegem arta contemporană“ este un proiect la care am început să mă gîndesc din 2008, însă de-abia acum am reuşit să „combin toate piesele“ şi să îl lansez. L-am conceput special pentru copii şi elevi, pentru a-i familiariza, a-i învăţa să observe, să înţeleagă şi să analizeze ceea ce văd.

„Corăbii Zburătoare, Berlin Storytelling“ e o instalaţie-poveste pe cît de berlineză pe atît de universală. Sînt sute de corăbii de hîrtie, corăbiile copilăriei. E o poveste pregătită pentru festivalul anual 48H Neukölln, cînd multe ateliere, galerii şi spaţii inventate îşi deschid uşile în mod sincron pentru un weekend lung în cartierul berlinez sudic Neukölln.

Şerban Savu este unul dintre artiştii români cunoscuţi pe scena de artă internaţională, listat de către The New York Times şi Phaidon Press ca unul dintre cei mai promiţători artişti contemporani ai acestor ani (Vitamin P2 – New Perspectives in Painting, Phaidon Press, 2011 şi Younger than Jesus: Artist Directory, Phaidon Press, 2009).

Sala Dalles, Bucureşti, 12 martie-6 aprilie, 56 de capote pictate de artistul Gheorghe Ilea. Capote de Dacia 1300. Optzecist, asimilat picturii neo-ortodoxiste a anilor '90, Ilea este un „artist de anduranţă”, „capabil deopotrivă de răbdare – înţeleasă inclusiv ca disponibilitate spre solidă reflecţie – şi de înnoire, realizată inclusiv prin apelul la registrul ludic” (Bogdan Iacob).

Roman Tolici e o fire tăcută. O nucă tare. Am fost prima oară la el în atelier acum opt ani şi, după ce m-a servit cu o cană plină de cafea, a trebuit să vorbim aproape o oră – mai mult eu, excitat de atîta cofeină – pînă a decis că e timpul să-mi arate nişte lucrări. Toate erau întoarse pudic cu faţa la perete.

Am început aceste „captări“ din lumea aproape necunoscută a umbrelor în 2010. Rezultatul e această serie de tablouri intitulată chiar aşa: Shadows (Umbre). Pe suprafaţa generoasă oferită de backlite am înregistrat imagini din oraşul în care trăiesc. În lucrările mele am marcat umbrele locuitorilor în culori intense.

În 2009 am fondat împreună cu Cristi Fărcaş (video), Lucian Muntean (foto), Ciprian Voicu (web) şi Oana Ioniţă (manager proiecte) platforma de artă contemporană Modernism.ro. Aceasta susţine, promovează şi expune artişti români contemporani, creatori români, evenimente culturale de anvergură, proiecte bilaterale şi internaţionale din toate domeniile artei contemporane.

În 13 decembrie 2011, la „Galeria” din Bucureşti a avut loc vernisajul artistului plastic Andrei Ciubotaru, despre care Rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, spune că este „urmaşul tînăr al întemeietorilor care au trudit pentru a impune gravura ca disciplină nobilă a artelor frumoase: Theodor Aman, Gabriel Popescu, Simion Luca”.

„Ce n-aş da să am o a treia stare pentru suflet, dacă el ar avea două... O a patra stare pentru suflet, dacă el ar avea numai trei...“, scria Fernando Pessoa. Fiecare individ e un complice al realităţii, al locurilor comune şi al lucrurilor care le populează.

Îmi place presa scrisă. Îmi plac ziarele şi îmi extrag din ele materia primă pentru ceea ce fac. Capăt informaţie nu doar din textele propriu-zise, ci şi din contextul în care sînt publicate articolele, din alegerea fotografiei, din felul în care sînt puse titlurile, din compoziţia semnelor. Fiindcă asta fac şi eu pe pereţi.

Numărul impresionant de colecţii de artă şi muzee ale Elveţiei face parte dintre particularităţile mai puţin amintite ale acestei ţări. La o suprafaţă de 41.285 km2 şi o populaţie de 7,78 milioane de locuitori, Elveţia numără în prezent 1089 de muzee. Din 1965 pînă astăzi, evoluînd între globalizare şi teama de pierdere a identităţii, numărul muzeelor s-a triplat, ajungînd de la 340, la numărul actual.

"Totul a început în prima decadă a anilor ’90, atunci cînd, la Centrul „Georges Pompidou“ din Paris, am văzut o amplă expoziţie avînd ca subiect erotismul în arta secolului al XX-lea. Pentru un vizitator din estul Europei, chiar artist fiind, o asemenea expoziţie a reprezentat un adevărat şoc vizual, prin totala lipsă de prejudecăţi în abordarea unei teme importante din creaţia artiştilor moderni şi contemporani."

"Au fost ani tumultuoşi în sensul că „urgenţele“ societăţii postcomuniste – stabilirea rolului artei şi al artistului în societate, restabilirea contactului cu publicul, evaluarea trecutului comunist în paralel cu încercarea de a înţelege schimbările bruşte din jur etc. – se prezentau simultan şi aveam senzaţia că trebuie să răspundem la toate acolo şi în acelaşi timp."

Azi a desenat cu creionul, ţinut pe rînd, în fiecare mînă, fiindcă nu era convinsă cum i-ar şade mai bine. A trasat linii pe caiet şi a rîs cu mare satisfacţie. I s-a părut fantastic că a reuşit să scoată sunete din clapele colorate ale pianului. Dacă o mai şi lauzi că ştie să bată din palme, you made her day!

„Asphalt Grün“ e o poveste cu mulţi brazi şi mult Berlin. Instalaţia e construită pentru Plattenvereinigung, o instituţie cu o altă poveste adăpostită într-o hală industrială uriaşă, Peter-Behrens-Halle. În 2011, Plattenvereinigung va fi amplasată în spaţiul public berlinez.

Termenul de sousveillance (tradus literal şi metaforic în cea de-a patra ediţie a Bienalei Tinerilor Artişti, Bucureşti prin „subveghere“) a apărut într-o primă etapă în contextul reconsiderării relaţiilor de supraveghere şi control. Expoziţia reper „CTRL [SPACE] Rhetorics of Surveillance from Bentham to Big Brother“ analiza practicile contemporane panoptice, de supraveghere sau observaţie represivă, dar şi paranoia webcam-urilor sau fantasmagoriile reality-show-urilor.

La 101 ani de la lansarea de către Filippo Tommaso Marinetti în paginile prestigiosului ziar parizian Le Figaro a „Manifestului futurist“, cînd a lansat nu numai premisele noilor coordonate ale artei, designului grafic, arhitecturii şi teatrului în secolul XX, ci şi un mod original, ce va deveni specific avangardei, de a se adresa publicului, în spirit futurist, adică abordînd într-un anumit fel tradiţia, convenţiile, Institutul Italian de Cultură prezintă o expoziţie de schiţe de costume