„Vorbim de fragilitate, dar ce e dincolo de ea?“ – interviu cu Mircea CANTOR

Publicat în Dilema Veche nr. 455 din 1-7 noiembrie 2012
„Vorbim de fragilitate, dar ce e dincolo de ea?“ – interviu cu Mircea CANTOR jpeg

Mircea Cantor nu mai are nevoie de România. România îl urmează însă, orice ar face el, artist al lumii, care, la 35 de ani, ascultă cu un zîmbet de adolescent victorios cum ministrul francez al Culturii, Aurélie Filippetti, îi mulţumeşte la vernisajul expoziţiei personale de la Centrul Pompidou că, în urmă cu 15 ani, a plecat din ţara sa şi a ales Franţa ca scenă de formare şi de exprimare artistică.

În Grădinile Tuileries s-a ridicat o casă tradiţională maramureşeană, încinsă cu un brîu sculptat direct în lemnul cald al pereţilor. Pentru Centrul Pompidou, unde expoziţia personală deschisă pînă în ianuarie 2013 e urmarea premiului Marcel Duchamp decernat în 2011, Mircea Cantor a imaginat o instalaţie uriaşă – o rosace, asamblată din site de cernut făina. Obiectul simplu, esenţial, luat cu sine din universul familial, e aşezat într-o configuraţie care îl arată desăvîrşit universal, cu încărcătură metafizică. Parabola poetică Aşa trece gloria lumii are drept fundal sonor toaca de la mănăstirea Putna. România i-a rămas atît de puternic în fiinţă încît se impune ca o fatalitate.

Mircea Cantor face parte dintre acei aleşi care-şi urmează rostul pe pămînt, oriunde, oricînd: acela de a crea, cu încăpăţînare, cu un soi de autism în faţa lumii care se dărîmă. Iar obiectele sale artistice, stranii poezii vizuale, sînt decantarea lumii în splendida ei destrămare. Mircea Cantor nu mai are nevoie de România, dar vibrează în continuare la toate maledicţiile acesteia, ca un seismograf calibrat pentru nelinişti, semnale de alarmă, nonsens. Pentru România de astăzi, autistă tocmai faţă de artişti, creatori care au ştiut să-i sublimeze dimensiunea universală – precum, între alţii, Mircea Cărtărescu –, internaţionalul Mircea Cantor, celebru şi modest, e cel mai frumos exemplu că identitatea românească nu poate fi o directivă a culturii de stat. Cel mai mare serviciu adus românilor care trăiesc în afara ţării (şi care s-ar afla, spune-se, în pericol de a-şi pierde identitatea românească!) ar fi ca instituţiile româneşti să fie lăsate să aibă competenţa necesară pentru a promova doar artă, artişti, scriitori de talent şi atît. O sită supranaţională cerne oricum zgura de aurul fin. Pe scena internaţională, la scara unei vieţi, sita e piaţa, gustul momentului, confruntarea cu valorile canonice. La scară de generaţii, sita e proba timpului. Degeaba o ciuruim nervos, ca să treacă mai mult, mai repede, tot.

O sită ciuruită e cea mai violentă imagine a eşecului – spune Mircea Cantor. (C. H.


E suprarealist şi se întîmplă în mijlocul Parisului, lîngă Luvru, în Grădinile Tuileries, pe o ploaie vioaie: instalaţia dumneavoastră reprezentînd o casă maramureşeană din lemn, în mărime naturală, tocmai este montată de un grup de meşteri, lucrători în lemn, veniţi din România. Se intitulează Prag resemnat. De ce?

Arată o stare a lucrurilor, în faţa cărora ne resemnăm, de parcă nu mai avem forţa să le rezistăm. Motivul principal, casa tradiţională românească, îl port în mine din 2007, de cînd tot umblu prin Maramureş: m-a impresionat acest savoir faire românesc, lucrul cu lemnul, inevitabil sînt lucruri care te influenţează. În realitate, sînt case pe ducă, pe care le cumpără străinii, le dezmembrează, iar în locul lor apar tot felul de palate. Motivul funiei, pe care l-am mai folosit pe poarta mea, e reprodus pe bisericile de lemn din Maramureş, dar nu numai acolo, ci şi în zona mea, în Bihor, erau funii. Simbolul trimite la un fel de unitate, de solidaritate şi de consolidare a unei comunităţi. Funia o întîlneşti, evident, şi la alte civilizaţii, culturi, începînd cu babilonienii, egiptenii, apoi culturile europene, şi vorbeşte de ceva care se leagă, se ţine împreună. Am luat motivul şi am vrut să-l duc mai departe. Am ambalat cu ea toată casa.

Aţi încins casa...

Exact, am încins-o, aşa cum te încingi la brîu cu o funie. Şi are şi dublă semnificaţie în româneşte. E o casă abandonată, dar e o casă frumoasă. E o frumuseţe tragică.

De ce e o casă abandonată? Aţi încins-o cu brîul, dar ea se destramă...

E pe cale să se destrame, ca tot mai multe modele care aveau o legitimitate socială. Azi nu mai contează să ai familie, contează să reuşeşti mai mult decît e reuşita de a avea o familie. Nu mai contează să ai familie, ci contează dacă eşti sau nu cunoscut. E un dezechilibru profund. În imaginea casei există un lucru puternic vizual. Cînd te gîndeşti la o casă, ai în minte un pătrat şi un triunghi. Ce adaugi la această imagine? Nu e doar o joacă. Există evident o notă etnografică, dar şi ceva care poate rezona, la nivel subconştient, cu anumite rădăcini pe care toţi le avem, indiferent de cultură.

La vernisajul de la Centrul Pompidou spuneaţi că expoziţia de acolo, urmare a premiului Marcel Duchamp în 2011, este portretul dvs. la 35 de ani. Fiecare lucrare include, artistic, obsesiile dvs. Ce vă nelinişteşte la 35 de ani?

Sînt de fapt preocupări şi sînt experimente. Nişte căutări care devin nelinişti, cum spuneţi, dar trebuie să aibă şi ceva catharsis în ele. Temele sînt legate de fragilitatea corpului, a vieţii, a acţiunilor noastre. Sînt lucruri legate de putere şi de relativitatea puterii – care azi e, mîine nu e. Arată şi preocuparea de a transcende dincolo de toate aspectele pe care le vedem. Vorbim de fragilitate, dar ce e dincolo de ea? Vorbim de gloanţe, dar ce e dincolo de violenţa care se exprimă prin ele? Viziunea mea e, pînă la urmă, în limbaj. E un proces de rafinare în arta vizuală. Limbajul verbal nu e atît de cizelat.

În lucrarea video Sic transit gloria mundi asistăm la o ceremonie misterioasă: un cerc de femei îngenuncheate, cu palma întinsă, primesc din partea unei alte făpturi un fir căruia i se dă foc şi care arde într-o clipită. Fundalul sonor e dat de ritmul obsedant şi tensionat de toacă, cea de la mănăstirea Putna. E firul vieţii? Fragilitatea timpului care ni se dă şi forţa care stă în incandescenţa sa?

Important e să glosăm cît vrem, pentru că sînt lucruri care ne ating pe fiecare în parte. Da, am plecat de la secvenţa adevărată, care există şi astăzi la Vatican, în care călugărul vine în faţa papei şi arde firul spunînd „Sic transit gloria mundi“ (Aşa trece gloria lumii). M-am întrebat ce-i cu acest gest care se întîmplă încă aidoma în secolul nostru. Am pornit de la el pentru că era vorba despre prima mea expoziţie la Roma, unde filmul a fost prezentat, pentru prima oară de altfel, la Muzeul Contemporan de Artă. Mi-am dat seama că există o altă condiţie a noastră ca oameni, care ne aminteşte în mod foarte direct de efemeritatea şi de trecerea acestei lumi – şi anume cerşetorul. O figură prezentă din Antichitate pînă astăzi în diferite contexte şi limbaje, literatură, pictură, în Biblie, e o figură centrală şi profundă. Ne arată condiţia noastră, a tuturor. Nu trebuie să stai cu mîna întinsă pe stradă cerşind, sau în faţa bisericii, ca să te numeşti cerşetor. Noi sîntem cerşetori din naştere, cerşim dragostea mamei, iubirea celor din jur, cerşim mîncare. Cînd ne e foame, urlăm – e o formă de a cerşi, în fond. Cînd apare prima dorinţă e o formă de a cerşi. Între a cere şi a cerşi diferenţa e de o muchie.

Există un personaj care nu pare să cerşească. Femeia din mijlocul cercului care împarte aţa-dinamită tuturor cerşetoarelor.

E pentru mine un contrast. Vanitatea, mîndria se află de partea celei care dă. Dar ce dă? Ceva care trece. Dă un fir pe care îl aprinde după aceea. Contrastul între umilinţa cerşetorului şi vanitatea celui care dă. Nu ştii dacă va fi primit darul. Ce ai în inima ta? Rămîne o deschidere.

Practic, între cei care cer şi cei care dau relaţia nu are loc. Toată viaţa cerem şi dăm, e un comerţ fără nici un profit? În filmul dvs. nu există o comunicare între a cere şi a da.

Nu vreau să soluţionez relaţia. Eu sînt acolo ca să pun probleme, să trag un semnal de alarmă. Miza este de a fi capabil să dau un răspuns vizual, artistic. Nici nu vreau să fie comunicare. Comunicarea e între tine şi film, se întîmplă în tine.

Într-o altă instalaţie, ca o mandală uriaşă, aţi folosit site de cernut, unele fiind găurite de gloanţe. Aţi plecat iarăşi de la un obiect esenţial, simplu, direct.

Sita e a cerne şi a discerne. Limba română are subtilităţi pe care obiectele mele artistice le poartă şi transcend. O sită găurită e însă ceva fatal. E imaginea fatalităţii. Sita e găurită prin natura ei de filtru. Cînd e ciuruită, e atît de violent, încît e un impas total. Verbul „a ciurui“ înseamnă „a distruge“.

În Epic Fountain aţi închipuit trei coloane de o eleganţă luminoasă, torsade de trei metri, care respectă spirala ADN-ului. Cînd te apropii, constaţi că sînt formate din ace de siguranţă aurite, puse cap la cap. ADN-ul e obsesia dvs. fertilă...

E pragul umanităţii. De aici vor merge toate, spre bine sau spre rău. Cînd începi să manipulezi genomul uman, al fiinţelor, lucrurile vor devia şi va fi fatal prin comparaţie cu ce ar putea fi benefic. Pentru că n-avem o disciplină interioară, o conştiinţă înaltă, care să ne permită să controlăm ca lucrurile să se îndrepte spre bine. Acul de gămălie m-a inspirat. Acul de siguranţă care ţine lucrurile împreună şi care e un obiect antic, străvechea fibulă reinventată în secolul al XIX-lea. Obsesia care domneşte azi este Security. Nu, n-avem nevoie de siguranţă. Noi avem nevoie de o libertate, una interioară pe care n-o avem şi pe care o defulăm în libertinisme.

Văd aici şi o metaforă a violării misterului care sîntem. Ne vrem cît mai previzibili.

Şi cît mai manipulabili. Să nu striveşti corola de minuni a lumii a lui Blaga. Da, eu pun aceste întrebări. E o responsabilitate morală a artistului să o facă.

În acest moment, în Franţa, România pare să aibă cea mai joasă cotă de imagine. Dvs., artist recunoscut, preţuit, premiat, o simţiţi?

O simt. Prin unele remarci mi se aduce aminte de această imagine dezastruoasă... În acelaşi timp, eu vin cu forţa mea artistică şi asta reuşeşte să transcendă aceste maledicţii politice.

În ce fel comentaţi dvs. aceste maledicţii?

Ce se întîmplă în România e halucinant. Reacţia mea este de stupefacţie: ciupeşte-mă ca să ştiu că nu visez. Nu-mi vine să cred că, după atîţia ani, reuşim fulgerător să facem paşi în urmă. OK, schimbi lucruri. Dar de ce te atingi de cele care funcţionează?

Care vi se pare că este regresul cel mai vizibil din ultimele luni?

Felul în care în trei luni de zile s-a reuşit năruirea imaginii culturii române în străinătate, faţă de anii în care s-a încercat totuşi o construcţie. Vorbesc de imaginea prin cultură. În politică n-am avut niciodată o altfel de imagine. Chiar înainte de scandalul politic al acestei veri, în clişeele şi minţile franceze, România era un cuib nesigur, de oameni profitori, corupţie etc. Nu zic că în Franţa n-ar exista, dar ai şi partea cealaltă, a legalităţii, care e mai accentuată şi care contrabalansează. Dar pe teritoriul culturii asta e catastrofal. Cînd vezi că oameni precum Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Andrei Şerban – oameni care se consideră a fi elita culturii române actuale – au luat poziţie fermă şi, în ciuda acestei poziţii, actuala conducere nu se autosesizează, asta arată rea-voinţă. Sînt cuvinte cu mult mai murdare care ar putea fi folosite, şi spun doar atît – e rea-voinţă. Dacă aceşti oameni, care au adus României – cultural vorbind – imaginea cea mai pozitivă, dacă aceşti oameni sînt nemulţumiţi de ceea ce se întîmplă, atunci întrebarea mea este: tu pe cine contezi, pe cine vrei să mulţumeşti?

a consemnat Cristina Hermeziu  

Foto: M. Cantor

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.