„Am avut întotdeauna o atitudine publică şi critică“ – interviu cu artiştii Lia şi Dan PERJOVSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 474 din 14-20 martie 2013
„Am avut întotdeauna o atitudine publică şi critică“ – interviu cu artiştii Lia şi Dan PERJOVSCHI  jpeg

Artiştii vizuali Lia Perjovschi şi Dan Perjovschi şi dirijorul Yoel Gamzou sînt laureaţii celei de-a cincea ediţii a Premiului „Prinţesa Margriet“ al Fundaţiei Culturale Europene. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 19 martie 2013, la Bruxelles, în prezenţa Alteţei sale Regale Prinţesa Margriet a Olandei. Premiul „Prinţesa Margriet“ se decernează anual, începînd din 2008, artiştilor, intelectualilor şi activiştilor culturali europeni a căror muncă demonstrează „importanţa culturii în construirea unei Europe democratice şi cuprinzătoare.“ 

Premiul „Prinţesa Margriet“ vă este conferit (şi) pentru proiectele artistice comune. Care sînt acestea? 

: Atelier deschis, strategiile de supravieţuire, depozitul de la Sibiu – pentru că am rămas aici să construim. Dan Perjovschi: Platformele-proiect create de Lia, Arhiva de artă contemporană, Centrul de Analiza Artei şi, acum, Muzeul Cunoaşterii au funcţionat ca zone de dezbatere, educaţie alternativă sau rezistenţă critică. Împreună sau independent, ne-am folosit succesul şi experienţa internaţională ca să schimbăm lucrurile în interior. Ne-am spus întotdeauna părerea şi am suportat consecinţele. Pe vremuri, boicotam singurul muzeu de artă contemporană plasat, nefericit, în Palatul Parlamentului. Acum boicotăm şi ICR-ul naţionalizat şi provincializat. N-am plecat şi nu ne-am ascuns. Am avut întotdeauna o atitudine publică şi critică.

Multe dintre intervenţiile dvs., domnule Perjovschi, par datate: ele se referă la chestiuni de actualitate sau, adesea, la subiecte locale (româneşti). Şi totuşi, ele au succes universal. Cum vă explicaţi că funcţionează în spaţii culturale diferite? Cum vă explicaţi că ţin şi după ce au fost create? 

: În România desenez despre România şi restul lumii. Iar cînd sînt în lume, desenez despre lume. Plec de la ceva citit în ziar, auzit la TV sau văzut pe stradă, dar extrag ceea ce poate fi valabil peste tot, astfel încît un desen din Hong Kong să-l pot redesena pe un zid în Paris sau Hamburg. Dacă Vaca Nebună se crede Cal, posibil ca lumea să localizeze şi tragedia de acum nişte ani, dar şi manipularea de piaţă de azi, nu? Iar dacă acest mesaj nu e receptat, atunci măcar ideea de consum global (ambalat aici, etichetat acolo şi vîndut dincolo) să fie clară... 

Aţi remarcat alterări ale sensului atunci cînd aţi reprodus o lucrare în alt loc decît cel pentru care a fost concepută iniţial? 

.: Da. Se întîmplă uneori şi în acelaşi oraş sau pe acelaşi zid. Omenii înţeleg ceea ce fac în funcţie de ce bază culturală sau politică au. Publicul îşi recunoaşte propriile idei. Nu văd desenele mele, ci pe ale lor. Desenul în care un occidental nu ştie dacă femeia din faţa lui este îmbrăcată în burka sau nigab, şi nici ea nu ştie dacă el poartă Levi’s sau Diesel va fi înţeles cu nuanţe diferite la Köln, New York sau în Emiratele Arabe Unite. Dar ideea de ignoranţă culturală reciprocă va rămîne... E adevărat că unele desene sînt universal valabile pentru că descriu capitalismul global, care are reflexe identice, şi în Japonia, şi în Macedonia, şi în Elveţia. De exemplu, desenul în care blugii rupţi (deci trendy) costă mai mult decît cei întregi. 

Din 1999 publicaţi în revista 22 scurte note şi comentarii despre actualitate la rubrica „Vis-à-vis“. De ce aţi simţit nevoia să ţineţi această cronică scrisă a evenimentelor sociale, politice etc.? 

: A început ca un experiment şi a devenit o rubrică clasică. Gabriela Adameşteanu m-a pus să scriu. Rodica Palade m-a preluat şi dus mai departe. Să vedem ce zice Armand Goşu, acum. Rubrica mea are şase cuvinte şi este varianta textuală a conciziei şi umorului din desene. De ce? Pentru că unele lucruri pur şi simplu nu pot fi desenate. 

Nu vă îngrijorează că arta performativă pe care o practicaţi e atît de efemeră? 

: În cazul meu, efemer este doar „spectacolul“, partea mea de „entertainment“. În rest, nici un desen (de fapt nici o idee) nu dispare. Fiecare proiect al meu înseamnă un carnet-obiect în care s-au născut toate desenele de pe pereţi. Am peste o sută. Deşi mare parte din arta mea se şterge, există proiecte paralele şi consistente care rămîn. Şi uite aşa efemer cum sînt, mă găseşti în colecţiile MoMa, Tate Modern, Centre Pompidou, Ludwigsmuseum sau Moderna Museet, adică în principalele muzee mondiale. Asta ca să înţeleagă şi domnul Marga de la Institutul Cultural Român că definiţia operei durabile e un picuţ mai complicată. Ca iniţiatoare a Centrului de Analiză a Artei, ce ne puteţi spune despre evoluţia artelor vizuale din România, din ultimii zece ani? Şi-au găsit artiştii contemporani un public pentru ceea ce au de transmis? L.P.: Aici nu, afară da. Aici nu, pentru că publicul nu este educat, informat, nu are adresă fixă (cu exceptia MNAC în Palatul Parlamentului). 

Spaţiile de expoziţie apar şi dispar, sînt improvizate (nu se văd, sînt mici, sînt în subsoluri, în clădiri abandonate, miros urît...). În România, artiştii nu au public (sau este un public mic de specialişti), dar au subiecte. Este incredibilă radiografia pe care o fac contextului lor – dacă cineva vrea să privească (nu mă refer la artiştii comerciali, ei au colecţionari şi fac bani).

De bine, de rău, artiştii contemporani şi-au creat singuri spaţii de expunere şi reţele. A apărut o masă critică de artişti valoroşi. S-a schimbat în vreun fel relaţia dintre artişti şi instituţiile publice? 

: Da, cred că acesta-i marele atu al artistului, în asta constă valoarea lui: creează posibilităţi, soluţii. Relaţia dintre artişti şi instituţiile publice s-a schimbat puţin, dar este departe de ce ar trebui să fie.

Există o solidaritate a artiştilor români în jurul unor principii sau valori? 

: Poate. Puţină. Şi în condiţii excepţionale... 

: Există mai ales pe teme activiste (Hala Matache, Roşia Montană etc.). Pe subiecte culturale sau de atitudine culturală e mai greu. Dacă se întîmplă e mai ales din cauza subfinanţării cronice. Aşa s-a înfiinţat, de pildă, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Fabrica de Pensule de la Cluj, Coaliţia Sectorului Cultural Independent etc. Ele nu sînt rodul vreunor enorme viziuni culturale, ci mai ales rezultatul unei disperări existenţiale. 

Dacă ar fi existat o reacţie mai compactă a artiştilor, dar mai ales a instituţiilor publice, n-ar fi dispărut atîtea proiecte bune sau poziţii individuale. Apropo de solidarizare: mulţi din cei care şi-au pus în vară papion colaborează acum cu noul ICR. Penibil.  

A consemnat Matei MARTIN 

Foto: A. Sanchez

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
De ce unii localnici din nordul Angliei ajung să ofere moșteniri regelui Charles atunci când mor
Ce îl leagă pe un fost miner și republican de-o viață de regele Charles al III-lea? Răspunsul surprinzător, așa cum a relatat The Guardian, este că averea fostului miner face parte acum dintr-un fond care generează venituri private pentru monarh.
image
Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni FOTO VIDEO
Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.
image
Pericolele care îi pândesc pe români într-o destinație exotică de lux. „Paza bună nu e suficientă ca să treacă primejdia”
Tot mai mulți români cu bani aleg destinații exotice, însă unele implică anumite riscuri. O familie de români a aflat acest lucru pe propria piele, iar la final părinții au aflat că cei doi copii ai lor s-au aflat într-un pericol imens, fără măcar ca ei să bănuiască.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic