Hopper, un Antonioni al picturii

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
Hopper, un Antonioni al picturii jpeg

Hopper – el e azi la Paris pictorul care atrage aceste mulţimi pe care mediatizarea expoziţiilor le produce frecvent, mulţimi rebele faţă de stupiditatea aproape generalizată a televiziunii. Mulţimi factice căci se constituie în conglomerate disparate, unde pasionaţii se precipită iar „mondenii“ îi imită. Mulţimi eteroclite care nu sînt decît echivalentul migraţiilor turistice ce ne definesc epoca, migraţii în special practicate de persoane în vîrstă. Uneori, exasperat, asemenea îmbulziri le-am considerat consecinţa unor deplorabile manipulări ce produc false dorinţe, excitaţii sociale, bucurii simulate. E ce resimt exasperat la auzul discuţiilor din jur ca atunci cînd, la Bali, după vizite epuizante, un vecin îşi mărturisea „pofta de a mînca o ciorbă“. Ce temple, ce dansuri, ce palmieri, „o ciorbă“! Dar totodată, îmi cenzurez rezerva cînd înţeleg că toţi aceşti „turişti ai culturii“ formează familia unor neliniştiţi ai bătrîneţii pe care, precipitîndu-se în muzee sau avioane, caută să o înşele sau să o amîne. Ei îmi amintesc acel unchi vîrstnic cu care mă duceam zilnic, pe timp de vacanţă, la tot felul de meciuri – de tenis, de volei, de fotbal – şi căruia un spectator cinic îi strigă într-o zi: „Tu eşti la stadion, iar moartea te caută acasă“, „Tocmai de aceea sînt la stadion“ răspunse el făcînd să rîdă pe cei din jur. În cozile de la Hopper şi în îmbulzelile aeropoartelor numeroşi sînt cei ce transformă cultura în armă contra vidului şi a perspectivei declinului iremediabil. Ei se apără „fugind de acasă“ – cum ar fi spus Sorescu.

La marea retrospectivă Hopper, prezenţa lor agasează, îndeosebi la auzul comentariilor. Dar – brusc mă întreb – oare nu opera însăşi le permite, nu e ea oare sursa unor neînţelegeri ce îi explică de altfel succesul? Brâncuşi nu produce asmenea reflecţii, nici Kandinski. Ca Modigliani sau Tonitza, Hopper da! În jur, gîngurelile doamnelor cu părul de argint se explică prin evidenta satisfacţie produsă de recunoaşterea realului pe care arta modernă l-a deviat, alterat sau uitat. Hopper îl prezervă plasîndu-l, însă, într-o perspectivă „metafizică“ şi aceasta-i motivează succesul pentru unii, şi interesul pentru alţii: „primul nivel“ recognoscibil şi vizibil satisface majoritatea privitorilor, celălalt se adresează amatorilor de „invizibil“. Unii pleacă fericiţi graţie lecturii prime care îi securizează, ceilalţi – satisfăcuţi de această depăşire poetică a realului.

Tablourile lui Hopper, adesea enorme, atrag prin modestia scenelor şi evidenţa peisajelor plasate pe suprafeţe largi, spaţial neeconomice. În acest cadru vast, se impune o lume burgheză, cotidiană, banală, dar totodată bolnavă de singurătate. Viaţa pare să se imortalizeze într-o clipă eternă, clipă a zilei ce-şi descoperă angoasant vidul. Tablourile dispun personajele asemeni unor statui imobile, în aşteptare... o aşteptare fără perspectivă, nici orizont. Aşteptarea ca simptom al absenţei de comunicare, al îndepărtării, al uitării de sine. Privesc îndelung şi de demult pictura lui Hopper, dar, acum, pentru întîia dată, ea îmi apare – revelaţie a expoziţiei! – ca echivalentul plastic al filmelor lui Antonioni. Hopper e un Antonioni al picturii! Spaţiile sînt largi şi tăcerile prelungi, imobilitatea domneşte şi anxietatea se instalează: Aventura, Eclipsa, Noaptea îmi revin în minte! Retrăiesc emoţiile de atunci şi îmi amintesc seara – singura din viaţă – petrecută cu Antonioni, cînd brusc el recunoscu în mine un partener de dialog, graţie unei cărţi pe care atunci nu ne-o mai reaminteam decît noi doi: Sînii de Ramos de Serna.

Hopper a iubit teatrul, cinematograful, circul. Le-a frecventat şi admirat. Ele intervin în acest univers antonionian pentru a-l exacerba. A-l accentua. Vedem des spectatori izolaţi, plasatoare pierdute în visuri cinematografice, bufoni derizorii. Teatrul şi cinematograful apar aici ca nişte terapii ratate, incapabile să atenueze neliniştea cotidiană. Spectacolul care se voia a fi o diversiune nu face decît să confirme climatul general şi, în realitate, provoacă un surplus de angoasă, angoasă nu cazonieră, solitară, ci angoasă în public, în sînul unui grup. Cum să nu interpretăm acest gest fondator semnificativ, faptul că primul tablou al lui Hopper se intitulează Spectatorul. Un bărbat singur, văzut din spate, în mijlocul unei întunecate săli goale. Ce priveşte, ce aşteaptă el, aşezat într-un fotoliu de teatru, fără parteneri, nici însoţitori?! Ne ducem le teatru, adeseori, pentru „a fi singuri printre ceilalţi“, aici însă el e singur într-o sală goală! Refugiul nu e decît o iluzie. Un loc de repaos şi întîlnire cu sine pe fondul unui spectacol absent şi al unei săli fără parteneri.

Cînd am fost invitat la San Diego, în California, un epitet utilizat de prieteni care-mi arătau peisajele s-a impus sistematic: „E mare“, constatau ei, aşa cum în Franţa se spune – şi Nathalie Sarraute a ironizat banalitatea evaluării – „E frumos“. La Hopper, pictor american, totul e mare şi imensitatea e o constantă: cerul şi oceanul par a fi ilimitate. Plasate pe pragul uşii sau în faţa ferestrelor, personajele statuare sînt confruntate cu această imensitate care nu reconforteză căci exteriorul inspiră o indiferenţă cosmică... Totul e gol, pînă şi străzile, ca în Antonioni din nou. Singurătatea absolută domneşte.

Hopper e un pictor literar şi specialiştii nu-l apreciază. Materia pe pînză e expusă plat, efectul produs e acela de ilustrată reproductibilă la infinit, fără a pretinde, ca marile tablouri, la o prezenţă fizică în faţa pînzei. Aceasta e însă şi o particularitate a modernităţii care se încrede în puterile suprafeţei şi se dezice de cultul profunzimii. Suprafaţa e o expoziţie fără iluzii, o invitaţie la confruntarea cu imanenţa realului în ceea ce are el mai direct şi straniu. Straniul corpurilor înstrăinate, straniul clipelor suspendate, straniul tăcerii... Hopper – aflu acum – era surd şi liniştea ce emană din operele sale mi se pare a fi o variantă a celebrei „Priviri a surdului“, spectacolul de geniu al lui Robert Wilson. Dacă surditatea la Goya e sursa sa de coşmaruri, la americani ea pacifică fără a elimina însă teribilul sentiment de izolare într-un univers fără sunete, fals pacificat.

Ultimul tablou al lui Hopper se intitulează Actorii. Un cuplu de Pulcinella albi, bărbat şi femeie – se pare că ar fi însuşi cuplul Hopper reconciliat după dispute ce l-au agitat decenii întregi! –, iese dintr-o pădure ce se detaşează în fundal. În toate comediile shakespeariene pădurea serveşte de spaţiu al pierderii şi al regăsirii... pădurea, umbroasă şi complexă, e imaginea vieţii pe care actorii lui Hopper o părăsesc pentru a se îndrepta şi expune pe o scenă. „Lumea e o scenă“ – adagiu shakespearian. Hopper îşi încheie parcursul artistic cu imaginea aparent luminoasă a unei perechi de amanţi seduşi de spectacol şi înşelaţi în speranţă. Ei rămîn pînă la capăt actori pe un platou de teatru, suprema satisfacţie, ultima luciditate. Jocul ca şansă!

Două tablouri de Hopper, revăzute aici, le-am ales pentru coperţile a două cărţi. Spectatorul pentru Memoriile teatrului, apărută la Paris, şi Doi actori pentru Actorul nesupus, apărută la Sibiu. Hopper place oamenilor de teatru şi cineaştilor! Şi de aceea plasticienii îl dispreţuiesc.

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011).

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.