Tineri artiști români la Institutul Italian

La 101 ani de la lansarea de către Filippo Tommaso Marinetti în paginile prestigiosului ziar parizian Le Figaro a „Manifestului futurist“, cînd a lansat nu numai premisele noilor coordonate ale artei, designului grafic, arhitecturii şi teatrului în secolul XX, ci şi un mod original, ce va deveni specific avangardei, de a se adresa publicului, în spirit futurist, adică abordînd într-un anumit fel tradiţia, convenţiile, Institutul Italian de Cultură prezintă o expoziţie de schiţe de costume şi decoruri realizate de studenţi.

Anul I scenografie de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, sub coordonarea d-nelor lector Roxana Ionescu şi Anca Albani, au realizat schiţe pentru piesa lui F.T. Marinetti Alba şi Roşul, „trisinteză“ prezentată integral la vremea ei în revista Contimporanul a lui Ion Vinea şi Marcel Iancu.

Indicaţiile scenografice ale dramaturgului descriu un univers esenţializat, „Fundalul de stofă neagră. O bancă de grădină, în lemn negru“, sau „Fundal de stofă albastră. În faţa fundalului, un divan albastru.“ Din nou fundal de stofă neagră... Personajele cu nume de culori vor avea faţa vopsită în roşu şi respectiv în alb... Fraza de sfîrşit a acestui minunat text dramatic de Marinetti este „Nimeni nu poate suporta fericirea. Toţi o varsă“.

Munca grea a lămuririi unora din sensurile dramei prin vizual a primit excelente răspunsuri din partea tinerilor artişti. Astfel, Ileana Popescu reuşeşte să sugereze din plin atmosfera poetică a piesei prin limbajul vizual ne-mimetic, ne-imitativ, prin siluetele melancolice ca nişte fuioare de fum ale personajului „Alba“. Numai perechea „Dulcea“ şi „Puternicul“ sînt mai construiţi, mai pregnanţi, mai ancoraţi în realitate. Propunerea sa de decor ţine seama de sugestiile lui Marinetti, venind în plus cu o decoraţie modernă, creată dintr-o instalaţie de becuri. Andreea Badea marşează pe ideea plastică a bizareriei, creînd pentru Alba un costum ca de insectă, unde cîmpul înconjurător al schiţei creează un cadru plastic futurist, prin colaje şi jocuri de scriere. Artista propune şi un dispozitiv scenic geometric, abstract şi cu valenţe simbolice. Mihaela Ibănescu, plasticiană în adevăratul sens al cuvîntului, sugerează într-un colaj din elemente ready-made ceva din esenţa suferinţelor din dragoste: personajul feminin, care apare înglobat într-o construcţie compoziţională ce respira ceva din parfumul futurist al simultaneităţii, se află cuprins între bucăţi de hîrtie ca nişte lame, nişte elemente tăioase, într-o reuşită simbolică remarcabilă. Alexandra Motoc, în spiritul imagisticii futuriste, recurge la colaj şi simbolism cromatic într-o imagine dinamică, unde personajele sînt absorbite într-un vîrtej, o spirală metaforă pentru tribulaţiile acestora, în timp ce Rudolf Velicu abordează tema printr-un remarcabil studiu de culoare şi printr-o sugestie de decor care inserează personajele într-o atmosferă lirică – prin postura şi silueta abia conturată a personajelor, prin cromatica şi parcimonia elementelor de decor.

Raluca Paciurea creează un decor construit pe un contrapunct cromatic care pune în valoare simbolismul culorilor gîndit de Marinetti, iar costumele sale ar putea acompania sensibil, feminin şi rafinat, creaţiile actoriceşti pentru personajele feminine. Bianca Micu obţine într-una din schiţe o metaforă a întregului mesaj posibil al piesei lui Marinetti: într-un colaj de rolă de film fotografic, realizat cu pete largi, vibrate de albastru şi negru şi unde apare fragilă, pierdută în vîltoarea existenţei, o fiinţă umană. Studiul său de culoare, posibil preambul la lighting designul piesei, este un real exerciţiu în spiritul interpenetraţiilor spaţiale ale lui Giacomo Balla.

Alberto Duşe este prezent în expoziţie cu schiţe de costume feminine ale anilor ’20, deci contemporane cu piesa lui Marinetti, care evocă lumea rafinată à les annees folles. Costumele sale demonstrează înţelegerea unei mode elevate şi, mai ales, demonstrează capacitatea de a transla aceste valori în lumea spectacolului.

Ne-a făcut plăcere cînd am gîndit această expoziţie să aducem în faţa publicului ceva din momentele de laborator ale creaţiei scenografice, pentru că, pe drumul spre un decor de succes, se află sute de schiţe. Schiţa în creion a lui Andrei Popa este un exemplu de lămurire a situaţiilor spaţiale ale personajelor, în timp ce schiţele sale în culoare sugerează cu mare plasticitate raporturile lor sentimentale. Acelaşi raport sentimental se regăseşte în schiţa Alinei Duţă, unde costumele sînt realizate în cheie carnavalescă.

Marinetti spunea că teatrul nou este născut din electricitate. În acest sens, Dana Anuşca creează costume care încorporează sugestii tehnice, însă cu graţie şi feminitate. Schiţa sa de decor sugerează atmosfera piesei prin pete de culoare şi un dinamism cvasi-abstract.

Expoziţia, deschisă pînă în 18 iunie, marchează debutul de bun augur, sub auspiciile ample ale culturii europene, al unor foarte tineri artişti români care, prin fantezie şi creativitate, au răspuns din plin dezideratului futurist.