⬆
ce mai spune
Prinţesele-spion
Cînd ne-am apucat de lucru la Prinţesele-spion, pe strada pe care locuiesc erau două zone de spaţiu verde, iar domn’ primar nu spusese încă nimic de distrugerea a încă unei părţi din Parcul Titan. Acum, unul dintre spaţiile verzi a devenit parcare. Dar maşinile stau tot pe trotuar.
15 ani fenomentali
"Sărbătorim cei 15 ani de Fenomental printr-un turneu naţional, ce cuprinde 31 de oraşe, turneu în care vom cînta integral albumul."
Promisiuni şi capcane
O Lume Nouă e un film independent pe care l-am scris, şi care este regizat de Luiza Pîrvu, partenera mea din viaţa personală şi profesională. Acţiunea filmului se petrece în ianuarie 1908, în Pennsylvania, şi e inspirată de biografiile primelor generaţii de emigranţi români în Statele Unite (printre care şi cele ale strămoşilor mei).
„Go global or die“
Între 8 şi 13 septembrie, facem la Centrul Naţional al Dansului (dar nu toate producţiile se vor juca la noi, unele se vor desfăşura acolo unde au fost produse) un showcase – o prezentare de spectacole de dans, teatru independent şi multimedia – adresat unor programatori şi critici străini care vor să ştie mai multe despre scena mai puţin mainstream din România
Doar o altă barcă
Doar o altă barcă – cînd va ninge în iulie şi cînd corăbiile vor zbura – este una dintre lucrările din seria internaţională de instalaţii site-specific, cu bărci din hîrtie zburătoare, pregătită pentru Galeria Round the Corner de la Teatro da Trindade din Lisabona.
One Life Left
Am scos un album numit One Life Left. Fiindcă nu m-a convins niciodată teoria postmodernistă potrivit căreia totul în artă a fost spus, şi tot ceea ce ne rămîne de făcut este să combinăm ceea ce au creat alţii, prefer să îl consider un album modern. De fapt, adversarii copyright-ului au dreptate într-o privinţă: orice muzică e un remix.
Psihedelii peste psihedelii
LO! se pregătesc să cucerească Bucureştiul. Iar pentru asta pregătesc ceva special – două concerte în două zile consecutive, cu două abordări diferite de setlist, care să sublinieze bipolaritatea creativă a trupei. LO! vor cînta joi, 26 iulie, în Club Control, la invitaţia trupei-prietene Yelllow, şi vineri, 27 iulie, la Librăria Bastilia, alături de colectivul Abator Industries.
Fashion Picnic la British Gallery
În luna august, British Gallery îşi redeschide porţile pentru a zecea ediţie de rendez-vous-uri cu creatorii de modă din România. Sezonul Fashion Picnic a început în luna mai şi se încheie prin octombrie, fiind o etapă de apariţii interesante semnalate în moda românească şi marcate prin creaţii cu adevărat originale, adesea chiar de excepţie.
Corăbii de hîrtie
„Corăbii Zburătoare, Berlin Storytelling“ e o instalaţie-poveste pe cît de berlineză pe atît de universală. Sînt sute de corăbii de hîrtie, corăbiile copilăriei. E o poveste pregătită pentru festivalul anual 48H Neukölln, cînd multe ateliere, galerii şi spaţii inventate îşi deschid uşile în mod sincron pentru un weekend lung în cartierul berlinez sudic Neukölln.
Bun de Tipar
Pe lîngă cele cîteva lucruri pe care le faci cu mîna ta mai sînt şi lucruri care ţi se întîmplă. Nu pot spune că ideea Galei Industriei de Carte din România mi-a venit mie. Deşi, dacă mă gîndesc, există antecedente. Dar în nici un caz nu îmi trecea mie, atunci, prin cap, cînd Oana Boca mi-a povestit de ea în toamna trecută.
„Umbra e ca un paşaport către spaţiul universal“
Am început aceste „captări“ din lumea aproape necunoscută a umbrelor în 2010. Rezultatul e această serie de tablouri intitulată chiar aşa: Shadows (Umbre). Pe suprafaţa generoasă oferită de backlite am înregistrat imagini din oraşul în care trăiesc. În lucrările mele am marcat umbrele locuitorilor în culori intense.
Nişte doamne
În ultima vreme am ieşit cu nişte doamne. Doamna Feist mi-a spus că ar trebui să-mi pară rău, că am fost egoist şi m-am purtat aiurea. I-am dat dreptate. Altă doamnă, una, Florence, mi-a zis că nu prea mai e nici o salvare pentru mine, că mă duc de-a berbeleacul în jos, dar că asta e bine.
„Scrie, nu lăsa cerneala să îngheţe“
Întîmplarea a făcut ca iarna asta să călătoresc mult cu trenul. Ffff mult şi, mai ales, noaptea. Atît de mult încît nu mai ştiam dacă ajungeam sau plecam. Citeam, ascultam muzică, aţipeam. Cineva îmi scria mesaje, mă încuraja, mă numea Wilbur. Apoi a nins. Am continuat să călătoresc. Contemplam întinderile de zăpadă, îmi aminteam de Melancholia.
Apolodor in English
Apolodor are muzicile lui, eu doar am ascultat ce-mi „cînta“ textul şi l-am propus altor urechi. Apoi ne-am jucat cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Adrian Mihai, zis Mişu Indianu’, l-am „colorat“ cu voci şi tobe, l-am dus prin lume...
Pe orizontală şi pe verticală
În 2009 am fondat împreună cu Cristi Fărcaş (video), Lucian Muntean (foto), Ciprian Voicu (web) şi Oana Ioniţă (manager proiecte) platforma de artă contemporană Modernism.ro. Aceasta susţine, promovează şi expune artişti români contemporani, creatori români, evenimente culturale de anvergură, proiecte bilaterale şi internaţionale din toate domeniile artei contemporane.
„Cea mai frumoasă cursă“
La o scurtă consultaţie, e clar că urmele trecute au făcut sport de performanţă. Antrenate bine, corect, fără steroizi. Cu viziune proprie, fără Eurovision. O alimentaţie sănătoasă, fără E-uri. Urmele de pînă acum rămîn urme de povestit, încercări corecte şi responsabile de a trata critica ca un privilegiu însoţit de obligaţii.
Contra-realistul la Palatul Ştirbei
„Ce n-aş da să am o a treia stare pentru suflet, dacă el ar avea două... O a patra stare pentru suflet, dacă el ar avea numai trei...“, scria Fernando Pessoa. Fiecare individ e un complice al realităţii, al locurilor comune şi al lucrurilor care le populează.
Restauratori vs demolatori
Cu 40 de galbeni, poţi să cumperi o casă medie în centrul Bucureştiului, să o restaurezi şi să o transformi în sală de teatru, cinema sau centru cultural; sau, dimpotrivă, poţi fii tentat să o demolezi, să îţi construieşti un bloc şi să obţii venituri din închirierea spaţiilor, transformîndu-le în cazinouri sau magazine pretenţioase. Î
Warning! Electric Fence!
Cînd sînt întrebată de unde vine, scutur uşor încurcată din cap – e greu să defineşti în cuvinte puţine o stare de spirit atît de complexă. Apoi sînt prizonieră, preţ de cîteva zeci de secunde, a unui slide show tăios de sunet şi lumină.
Numărătoarea continuă
Nu îmi aduc aminte de unde a început numărătoarea! De la primul album Şuie Paparude sau de la prima chitară cu 12 corzi pe care am primit-o cadou şi pe care abia o puteam îmbrăţişa cu amîndouă mîinile? De la primele acorduri New Order de pe albumul Substance, înregistrat pe caseta Maxwell de la Michi, sau de la primul concert în Club A?
Cartea roşie, romancieri nordici şi alte surprize
Grupul Editorial Trei pregăteşte pentru această toamnă mai multe titluri captivante. Evenimentul principal al sezonului editorial este publicarea unui volum inedit C.G. Jung – Cartea roşie – un text însoţit de spectaculoase desene originale ale autorului, considerat multă vreme pierdut şi apărut acum pentru prima dată în limba română, în condiţii grafice de excepţie.
Vînători, concursuri, noi apariţii
Săptămîna trecută a avut loc lansarea cărţii lui Noel Malcolm, George Enescu. Viaţa şi muzica. Au vorbit Laura Manolache, Dan Dediu, Gabriel Croitoru, Vlad Zografi, iar Vlad Stănculeasa a susţinut un microrecital. Evenimentul a fost integrat în programul festivalului, dar cartea o găsiţi în librării.
Două întîlniri. Cortázar şi Bolaño
Pe la începutul verii, ieşind într-o seară la o terasă din cartier, observ în capul unei mese vecine, o masă lungă, cu multă lume, un bărbat solid, cu barbă mare şi plete cam pînă la jumătatea urechii. Trăgea din cînd în cînd dintr-o pipă şi avea un aer absent. Poate din cauza bărbii, poate din cauza pletelor sau a pipei, dar mai curînd poate din cauza privirii, m-am gîndit că seamănă cu Cortázar.
Doi copii şi-o toamnă editorială
Cînd întrebi un angajat al editurii Polirom (care este şi mama a doi-copii-foarte-minori) cam ce mai face, înţelegînd prin asta, în general, cam ce mai face el după serviciu, îl împingi, fără să vrei, în braţele depresiei, aducîndu-i aminte că există oameni care au timp liber.
„Caravana BookLand a plecat prin ţară“
Tîrgul de Carte urban Bookland a plecat deja prin ţară sub forma unei caravane a cărei călătorie de nouă săptămîni se va termina abia pe 16 octombrie, după ce va străbate nouă oraşe ale ţării: Constanţa, Brăila, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Arad, Timişoara, Sibiu şi Braşov.
„Atmosfera plăcută de a vedea filme“
În ultimii doi ani, Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) a organizat evenimente ce au vizat popularizarea filmelor de autor şi încurajarea întîlnirilor şi discuţiilor publice cu regizori, cu critici de film sau cu personalităţi autohtone.
„Scuzaţi-mă că v-am zdrobit meduza cu dicţionarul“
Călătorind cu maşina două zile, am citit doi Julian Barnes, cîte unul pe zi. Primul mi-a confirmat o intuiţie, şi anume că „imposibilul pretinde întotdeauna ceva mai mult timp“. Al doilea, o certitudine: întîlnirea dintre un scriitor bun şi un traducător pe măsură este un regal, dar, ca orice lux, are tendinţa de a fi rarisim
„Aproape zen“
La ultima ecografie, doctoriţa m-a asigurat că mai devreme de 9 septembrie nu o să se întîmple. Fac socoteala zilnic. Mult nu mi se pare că ar mai fi. Dimpotrivă.
Nişte cioburi de oglindă
La mijlocul anilor 2000, Bucureştiul îi promitea unei fete de douăzeci şi ceva de ani să devină a doua capitală culturală a lumii. Făcusem un liceu de artă şi rămăsesem încă conectată cu un mediu care părea subversiv, frecventam cercuri în care se asculta muzica cea mai proaspătă de afară, mergeam în cluburi a căror legalitate preferam să cred că nu există.
„Bucură-te, omule!“
După cum spunea un personaj al lui Horaţiu Mălăele, „de mic copil am vrut să fiu genial, însă părinţii s-au opus“. Asta se întîmpla pe vremea cînd trimiteam bileţele la fete să le întreb dacă mă iubesc şi ele cu aceeaşi pasiune. Atunci mi s-a năzărit că vreau să fiu pictor (pentru că fata a zis „nu“).
Noaptea magică
În ultimii trei ani am lucrat amestecat, cam pe brînci, pe apucate. Îmi plac începuturile, am multe la teşcherea, unele s-au împlinit între timp, iar din tot hăţişul din care încerc să scot cîte ceva aproape că am reuşit s-o fac cu Visul lui Adalbert, filmul regizat de Gabriel Achim.
Un reconfortant exerciţiu de imaginaţie
Sînt, de cîteva veri, client fidel al restaurantului anexat fermei de midii Dalboka din Bulgaria. E un restaurant popular, lipsit de pretenţii, care însă reuşeşte să livreze onest exact ceea ce pretinde: variaţiuni pe tema cărnii de scoică. Poţi servi aici salată de midii, sarmale cu midii, ardei umpluţi cu midii, midii italieneşti, greceşti, ca la Burgas.
Viața altora
Interesul pentru viaţa altora derivă din curiozitate; curiozitatea de a vedea dacă ceilalţi o duc mai bine, mai rău sau cel puţin la fel. Dorinţa de a ne raporta la semenii noştri se materializează, de cele mai multe ori, într-o rază scurtă de acţiune, într-un perimetru comun în care ne simţim ca acasă, deoarece sîntem acasă.
Ceva destul de atipic...
Cînd am fost invitat să „spun“ ceva la această rubrică, am fost sfătuit să povestesc cîte ceva despre ultimul film pe care l-am făcut, o producţie independentă numita Film pentru prieteni. Am acceptat, dar nu m-am aşteptat să îmi vină atît de greu să fac asta. În primul rînd, pentru că nu ştiu să (mă) explic, apoi dintr-un fel de pudoare.
Polanski, Polanski
Anul trecut, de Revelion, Grant Neale m-a abordat cu o propunere incitantă: să-i scriu un monolog, un one-man show în care să-l joace pe Roman Polanski. Toată lumea îi spunea că seamănă leit cu celebrul regizor aflat, pe atunci, în arest la domiciliu în Elveţia. În plus, sînt născuţi în aceeaşi zi, pe 18 august.
O coadă de motan nespălat
Dacă tot m-ai întrebat ce mai fac, află despre mine că sînt bine, sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie. Numai că de curînd m-a apucat din nou „artisticăreala anuală“. Îi zic aşa pentru că, de cînd am terminat facultatea, făcutul pe artistul a devenit mai mult un hobby.
Îmi răcoresc buzele arse acolo unde...
"Radu e prietenul meu, singurul, am făcut mii de revoluţii împreună, ne-am îmbătat, am urlat, am spus atîtea lucruri, ceva trebuie să fi rămas. Dar nu-mi vine nimic şi nu ştiu ce caut aici la 3 noaptea. Mi se face ruşine, sînt pe punctul să cedez nervos, e normal, o reacţie fizică de la foame, trag o gură de ketchup, e iute ca naiba, îmi arde stomacul."
Cîteva zile am stat cu nasul în cărţi
Anul acesta vom avea standuri cu volume de poezie de la 18 edituri, iar publicului îi propunem patru spectacole de poezie (cu actori, muzicieni şi poeţi de marcă), 11 lecturi publice cu 36 de poeţi de primă mînă, un cenaclu, un colocviu şi o dezbatere, toate pe teme actuale ale poeziei şi toate concentrate în cele patru zile ale tîrgului.
„Mi-e frică“
Pe tot parcursul copilăriei mele am trăit o stare de frică uniformă şi continuă. Îmi era frică să nu se întrerupă curentul în timpul emisiunii Lumea desenului animat, îmi era frică să nu se ia apa caldă în timp ce făceam baie şi aveam şampon pe cap (...)
Paradoxul minoritarului
Cum e să trăieşti toată copilăria şi adolescenţa încercînd să fii român? Încercînd să faci ceva atît de simplu, care pentru majoritate este un dat social, perceput ca firesc şi natural. Iniţial tu crezi că eşti român. Acasă se vorbeşte limba română. Trăieşti la bloc, ca toţi ceilalţi copii.
Experienţe socio-fonice în Bucureşti
Dacă eşti surd şi vrei să te uiţi la ştiri, n-ai să înţelegi nimic. Dacă vrei să-ţi comanzi un taxi, n-ai să poţi. Copiii de la bloc o să fugă de tine. O să te faci zidar sau o să vinzi jucării în tren. Sau nu. Într-o societate saturată vizual, am încercat să explorez un tip de stimulare acustică a spectatorului.
Ghicitori pe Electromagnetica
Într-o perioadă, am scris cronici muzicale într-o revistă bucureşteană. Din ascultătorul fidel de albume, devenisem un tip care căuta să scoată fraze interesante despre nişte piese, care-ţi plac sau nu, şi despre nişte senzaţii, care pot fi mai greu explicate prin cuvinte. Acum aş vrea să-mi iau revanşa.
O mamă, un tată un bunic, un străbunic
Într-o zi, cînd filmam documentarul Valea Corlatului, m-a marcat o discuţie cu nea Gheorghe, simpaticul personaj de 70 de ani care povesteşte istoria satului din vale: „Dumneata eşti francez, nu?“ „Da“, îi răspund. „Român nu poţi să spui că eşti.“ Eu: „Nu.“ „Dar ai religie de român.“ Eu: „Aşa e, sînt ortodox.“ Gheorghe: „Degeaba! Tot francez rămîi.“
Cum se măsoară pH-ul hîrtiei?
În Atelierul de Carte, găzduit de MŢR, vreo 3000 de oameni au văzut, în patru ani, cum se face hîrtia de mînă, unii încercînd şi singuri, după. Atelierul meu tinde către o bibliotecă alcătuită din ediţii meşteşugite, case din deşeuri de hîrtie, o moară de hîrtie ca la carte şi un letterpress. Despre ele şi alte meşteşuguri puteţi citi în lunarul meţeriaşii.
„Frîngem inimi, beţe şi corzi“
Puneţi cap la cap: experienţa decenală a lui Doru cu AB4, pasiunea lui Florin pentru chitară şi combo-ul grunge-punk din care provin Alex şi Dorian. Acum apăsaţi pedala de distors pe fondul disonant al cinelelor şi ţineţi-o apăsată suficient timp cît să intraţi în starea propice pentru a asculta The Mono Jacks.
Straşnic de Triptic!
Proiectul Librăriei Triptic a luat naştere din dorinţa a trei tineri fără prea multă pregătire pentru vasta lume a afacerilor, dar cu foarte multe aşteptări de împliniri personale. Ne-am dorit să creăm un spaţiu public cultural, un bookshop relaxat şi deschis spre toate sferele vieţii artistice.
Avant'n'Gard
Despre sunet e vorba la mine-n viaţă. În mai puţine cuvinte: radio şi muzică. Desigur, frazele pot deveni mai lungi şi-atunci afli pixelii sau microtoniile. Emisiunea mea Dimineaţa crossover creşte de trei ani la Radio România Cultural.
„Da, am trac!“
De cîteva săptămîni nu mai sînt om. Nu mai dorm noaptea, iar ziua mă apucă plînsul din te miri ce. O prietenă, actriţă, îmi zicea ieri, văzîndu-mă în ce hal sînt: „Măi, Dănuţa, tu ai trac“. Şi mi-am dat seama că da, am trac. Mult mai rău decît la orice spectacol de teatru la care am avut premieră.
Percuţia e în toate
De cîteva luni fac un slalom între textele lui Mircea Horia Simionescu, Mircea Cărtărescu, Sorin Gherguţ, Cioran, Artaud, T. O. Bobe, Simona Popescu, Marie Darrieussecq, între textele mele şi facultativele: Mircea Ivănescu, Virgil Mazilescu, jurnalul lui Kafka.
Chipurile şi tainele scriitorilor români
Portrete. 55 de scriitori români contemporani. Furt de suflete, alb-negru, cu aparatul de fotografiat. O muncă de zece luni pentru o expoziţie. Sînt oameni iubiţi de ceilalţi pentru ce scriu, pentru cum scriu. Numele lor stau pe coperţile cărţilor şi, uneori, sună la fel de familiar ca numele prietenilor.
Mai am un singur Doors
Sub acest titlu va apărea, la Editura Blumenthal, o antologie de poezie (mai mult sau mai puţin) patriotică. Au avut amabilitatea să-mi trimită texte poeţi importanţi de după 1990: Anca Mizumschi, Robert Şerban, Mihail Vakulovski, O. Nimigean sau Mihail Gălăţanu.
Curiozităţi, ciudăţenii, lucruri banale
Am o casă mare şi frumoasă (aşa o văd/simt eu). Înainte voiam să stau aici tot timpul. Acum stau mai puţin, îmi vine să mai şi plec. Acasă, cel mai mult timp îl petrec pe două saltele vechi de izopren. Citesc, scriu, fac puţină gimnastică, uneori îmi fac hatîrul şi mai şi dorm pe ele.
Carte excepţională caută editor!
Clubul Ilustratorilor adună tineri artişti fără nici o şansă în lumea editorială din România (exagerez, dovadă Irina Dobrescu sau Livia Coloji, dar cu una-două flori...). M-am întrebat deseori care e motivul pentru care editorii de la noi scot cărţi străine pentru copii cu ilustraţie la pachet?
„Toulouse Lautrec citea Julio Cortázar“
Sinaia. Vara 2010. Fug de căldura sufocantă a unui oraş prăfuit şi prea plin de o viaţă întreţinută cu anabolizante. Aici în Sinaia este ca în Ghepardul lui Lampedusa, mai simţi mirosul de trăsură regală, te poţi întoarce uşor în timp privind clădirile părăsite, clădirile ce au devenit muzee.
În competiţie cu mine însămi
În dubla mea calitate de mamă şi doctorand la Litere, raportez că sînt mereu în competiţie cu mine însămi şi, uneori, chiar mă autodepăşesc. Să fac referate şi research, să dau examene şi să fac proiecte academice ştiam şi înainte. În ultimele zece luni am învăţat, însă, cîte în lună şi în stele.
Avem miau-miau şi avem hihihi
Azi a desenat cu creionul, ţinut pe rînd, în fiecare mînă, fiindcă nu era convinsă cum i-ar şade mai bine. A trasat linii pe caiet şi a rîs cu mare satisfacţie. I s-a părut fantastic că a reuşit să scoată sunete din clapele colorate ale pianului. Dacă o mai şi lauzi că ştie să bată din palme, you made her day!
„În altă parte”
De aproape doi ani, mă simt, cu foarte mici pauze, nesemnificative, nefericită în locul în care stau. Prin loc înţeleg blocul, cartierul, oraşul, ţara. Nu am trecut pînă acum prin multe locuinţe, iar ţările le-am schimbat pentru perioade determinate, pentru burse, lecturi sau vacanţe.
„Colac peste pupăză”
Ar fi interesant de aflat dacă pe Andrei Pleşu îl intrigă sau îl amuză «Simona Ionescu», piesa formaţiei Aeroport, difuzată în ultima vreme decent de des pe Radio Guerrilla. Nu de alta, dar este piesa mea. Între timp a devenit, bineînţeles, a noastră – Aeroport constînd nu numai din mine, dar şi din Luca Dinulescu, Cristian Văraru şi Ştefan Ciucă.
„Totul e imagine, reprezentare şi divertisment“
În această dimineaţă fabuloasă, Farid Fairuz s-a trezit obosit şi s-a uitat pierdut la ceas. 8 şi 20 pare o oră decentă, dar nu şi pentru cineva care a lungit-o cu vrăjile pînă tîrziu spre dimineaţă, de cinci ani încoace. Un gînd cumplit i-a încolţit în cap şi a început să-i răsucească minţile. Azi nu mă duc, şi-a spus frecîndu-şi tălpile sub plapuma pe care Trabi atîrna încă sforăind.
„Sînt doar parte din tot”
Am terminat un master de teatru şi cultură japoneză predate, printre alţii, de Juro Zencicu, apreciat ca national treasure, sau excelentul Fujisaburo Fujima, dar sensei Sanae Kagaya, profesoara de dans contemporan – butho, este cea care m-a ajutat să mă reintegrez în natură.