Nişte doamne
În ultima vreme am ieşit cu nişte doamne. Doamna Feist mi-a spus că ar trebui să-mi pară rău, că am fost egoist şi m-am purtat aiurea. I-am dat dreptate. Altă doamnă, una, Florence, mi-a zis că nu prea mai e nici o salvare pentru mine, că mă duc de-a berbeleacul în jos, dar că asta e bine. Mi s-a părut ceva mai liniştitor, am crezut-o şi pe ea. În fine, o alta, Julianna Barwick, a fost ceva mai tăcută şi doar mi-a arătat cîteva lucruri, un loc magic, un steag alb, chestii d-astea. Am fost încîntat de cunoştinţă, chiar aveam nevoie de cineva care să nu-mi toarne reproşuri de dimineaţa pînă seara. Altfel, ce să zic, n-am ajuns prea departe cu ele. N-am îndrăznit să le duc la piaţă, n-am bătut în Toba de tinichea împreună, nu le-am plimbat cu tramvaiul 41, nu le-am prezentat-o pe mama şi nu le-am explicat cine e Băsescu Traian, ca să scandăm împotriva lui la ceas de seară. Am strigat numai eu. Ce să mai, nici măcar după ţigări n-am ieşit cu ele, deşi chioşcul e chiar în faţa blocului şi e deschis non-stop.
E adevărat, cînd a fost să fumez, şi asta s-a întîmplat destul de des, doamnele au stat cu schimbul alături de mine. Pentru asta le sînt recunoscător. Acum, sincer, nu ştiu cît de încîntate au fost ele de mine, pentru că mare lucru n-am fost în stare să fac. Le-am deschis geamul ca să ne bucurăm cît de cît de frig, le-am arătat cum ninge, cum ţi se înroşesc urechile de la ger, cum trebuie să sufli în palme cînd n-ai mănuşi, le-am povestit un pic despre zăpadă, atît cît mi-am amintit din altă viaţă, am numărat coţofene şi ciori, le-am lămurit că ăia albi sînt pescăruşi, habar n-aveau, apoi, tîrziu, ne-am tot uitat peste cîmp, la luminile alea gălbui şi îndepărtate de pe Şoseaua Alexandriei. Le-am spus că o să scriu, dar să mai aibă răbdare cu mine. Cam atît.
Matei Florian este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Şi Hams şi Regretel, Polirom, 2010.
