Prinţesele-spion

Robert BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd ne-am apucat de lucru la Prinţesele-spion, pe strada pe care locuiesc erau două zone de spaţiu verde, iar domn’ primar nu spusese încă nimic de distrugerea a încă unei părţi din Parcul Titan. Acum, unul dintre spaţiile verzi a devenit parcare. Dar maşinile stau tot pe trotuar. Primăria are deja aprobări şi finanţări pentru distrugerea parcului. Adică pentru o modernă şi „utilă“ sală polivalentă. 

Noi am început să lucrăm la spectacol în septembrie. 2014. Dacă lucrurile continuă în acest ritm, presupun că, pîn’ la sfîrşitul lui noiembrie, la premieră, n-o să mai fie nici un parc şi n-o să mai ştim ce e aia iarbă. Da, sigur, exagerez, dar e al dracului de greu să găseşti o formă frumoasă, interesantă şi nevindicativă de a vorbi despre lucrurile astea. Mai ales într-o piesă pentru copii. Dar las’ că Elena Vlădăreanu a făcut treabă bună şi a scris un text frumos, amuzant, o piesă pe care s-o înţeleagă şi copiii (chiar foarte mici), şi să fie şi pe placul părinţilor.  

Asta facem. Un spectacol pentru copii. O poveste despre nişte Cămăşi Albe care vor să facă un complex imobiliar într-un parc, şi copii, arici, veveriţe, leagăne care se luptă pentru locul lor de joacă şi de trai. Îl facem la Sibiu, acolo unde nu s-au distrus parcuri ca să se facă mall-uri, ca în alte părţi, da’ promitem să ajungem în mai multe oraşe. Pînă una-alta, am terminat de scris piesa şi ne apucăm de repetiţii. Premiera e la sfîrşitul lui noiembrie, la Teatrul Gong. Şi – nu v-am spus. Cu teme din astea „sociale“, facem spectacol pentru copii începînd de la 3 ani. Nu strîmbaţi din nas! Vă garantez că o să le placă. Avem tot ce trebuie. Şi poveste, şi cîntecele, şi păpuşi, şi personaje fantastice, şi personaje-copii, şi actori buni. E drept că ne-am depăşit puţin atribuţiile şi am scris o piesă în care să găsească ceva şi fratele de 10 ani, şi mami, şi bunica. Sînt sigur că fiică-mea se va distra. Şi toţi copiii din sală. Pentru că picii sînt mai inteligenţi decît vrem noi, ăştia mari, să credem. 

Robert Bălan este regizor.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

incendiu upu bagdasar arseni 3 jpg
Criză de medicamente și materiale în spitalele din București. „Dacă acum intră un pacient cu politraumă, mai rezistăm câteva zile”
Mai multe unități de primiri urgențe din București au ajuns în situația de a avea stocuri critice sau chiar zero pentru unele medicamente și materiale sanitare, pe fondul lipsei de fonduri. La Spitalul Bagdasar-Arseni, de exemplu, UPU nu mai are substanță de contrast pentru investigațiile CT.
pexels ej merl 421916742 26574478 jpg
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns să fie salvați de pe muntele Monte Shasta, după ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiunea. Fără experiență în alpinism, ei au urmat recomandările AI privind traseul, echipamentul și durata urcării, dar au rămas blocați pe munte.
Inteligenta artificiala foto shutterstock jpg
Cum ar putea inteligența artificială să distrugă omenirea. Scenariile care îi sperie pe cercetători
Inteligența artificială ar putea reprezenta un risc existențial pentru omenire, avertizează tot mai mulți cercetători din domeniu.
Afișul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu – două destine dedicate României”, la Muzeul Național de Istorie a României
Deschiderea expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu – două destine dedicate României”, la MNIR
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Fundația Lapedatu organizează în perioada 14 septembrie – 18 octombrie 2026, expoziția „Alexandru și Ion Lapedatu – două destine dedicate României”, prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea celor doi frați.
utilaj agricol, camp, agricultura   foto pixabay jpg
Mirosul de la marginea orașului are un nume: agricultură ecologică. Și un calendar
În fiecare an, în aceleași săptămâni, aceeași scenă. Cartiere întregi din Brașov, Cluj, Arad sau din centura Bucureștiului se trezesc într-un miros greu, apar sute de reclamații, primarii cer intervenția ministrului Mediului, iar Garda de Mediu răspunde cu o formulă pe care nimeni nu vrea să o audă
lingouri
Prețul gramului de aur, 10 septembrie 2026. Aurul s-a ieftinit cu câțiva bani
Prețul gramului de aur a scăzut joi, 10 septembrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 638,0876 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 638,2649 lei.
Casă cu piscină
A săpat pentru o piscină și a găsit aur de 700.000 de euro. La cine au ajuns lingourile: decizia autorităților
Un bărbat care a săpat în curtea casei sale pentru a construi o piscină a făcut o descoperire neașteptată. În pământ se afla o avere estimată la aproximativ 700.000 de euro, formată din lingouri și monede de aur. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile, iar ulterior a aflat că putea păstra comoara.
euro dolar png
Curs valutar BNR, 10 septembrie 2026. Euro, dolarul, lira sterlină și francul elvețian au scăzut
Banca Națională a României (BNR) a publicat joi, 10 septembrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro, dolarul american, francul elvețian și lira sterlină au scăzut față de ședința precedentă, în timp ce forintul maghiar a crescut.
marius pancu instagram jpg
„Mister Pancu” face furori pe TikTok! Prezentatorul de la Antena 1, de nerecunoscut. Femeile l-au asaltat cu mesaje
Marius Pancu, prezentatorul „Observator 23” de la Antena 1, a reușit să atragă atenția unui public diferit de cel care îl urmărește seară de seară la pupitrul știrilor. Dacă la televizor apare mereu elegant, în costum și cu o atitudine serioasă, pe rețelele sociale jurnalistul arată altă latură.