Viața altora

Interesul pentru viaţa altora derivă din curiozitate; curiozitatea de a vedea dacă ceilalţi o duc mai bine, mai rău sau cel puţin la fel. Dorinţa de a ne raporta la semenii noştri se materializează, de cele mai multe ori, într-o rază scurtă de acţiune, într-un perimetru comun în care ne simţim ca acasă, deoarece sîntem acasă. Mecanismul empatizării devine stimulentul curiozităţii, ne face să ne dorim mai mult, chiar dacă cunoaştem deja filmul care se derulează în faţa ochilor noştri. Acesta este şi cazul filmului Fifth, Sixth and Seventh Floor, adică o situaţie atît de familiară încît avem dificultăţi în a înţelege care este partea captivantă din ea, de ce filmarea unor personaje ce-şi desfăşoară activitatea în balcoanele unui bloc oarecare ne trezeşte interesul. Contextualizarea cotidianului într-un spaţiu expoziţional şi evidenţierea aproape forţată a acestuia ne oferă un sistem de repere cunoscut, cu care am crescut şi de care adesea ne-am ferit, dar faţă de care simţim un fel de duioşie ce ne face să-l acceptăm. Viaţa celorlalţi devine interesantă atunci cînd indentificăm în ea o reflecţie a propriei sfere intime. Este un voaiorism natural, precum senzaţia de frică, de care nu trebuie să ne ferim şi care este normal să ni-l asumăm. Documentarea celorlalţi, pentru mine, nu are nimic ştinţiific şi nu se vrea un studiu antropologic; o fac pentru a scurta distanţele şi pentru a documenta mai degrabă procesul prin care ceva obişnuit poate deveni brusc deosebit, tocmai prin simplitatea subiectului. Tehnica mă ajută doar în a merge acolo unde privirea nu poate ajunge, zoom-ul folosit în filmul Fifth, Sixth and Seventh Floor nu deformează realitatea, dar o defineşte, conturînd nişte scene pe care oricum le vedeam cu ochiul liber, dar fără a putea să le „trăiesc“; în toate cazurile, pentru mine, mai importantă decît tehnica este materialitatea acestor momente, posibilă prin captarea şi păstrarea lor pe formate sigure, sau mai sigure, precum pelicula. Consider cotidianul amalgamul în care lucrurile ajung să se amestece fără a mai fi observate, şi din care orice detaliu, dacă evidenţiat, ajunge să pară dintr-o „altă lume“, fiind în acelaşi timp lumea fiecăruia.  

Michele Bressan este artist vizual. Expoziţia Vita, Morte e Miracoli din care face parte şi scurtmetrajul Fifth, Sixth and Seventh Floor este deschisă la LC Foundation – Centru de Artă Contemporană.