„Istoriei artei estice trebuie scrisă de esticii înșiși”

Publicat în Dilema Veche nr. 370 din 17-23 martie 2011
„Istoriei artei estice trebuie scrisă de esticii înșiși” jpeg

- interviu cu Judit ANGEL -

Draculaland 1 (o Mona Lisa preschimbată în Vlad Ţepeş), Mă simt minunat pe platan, posterul istoric al unei expoziţii anulate de mineriadă, Castelul din Carpaţi (literal, din pachete de Carpaţi) şi Canal Grande metaforic. La Berlin, în Galeria românească Plan B, expoziţia „When History Comes Knocking“ a deschis – aşa cum spune Mihai Pop, directorul Galeriei – „un nou capitol, cel al tranziţiei postcomuniste“, prin lucrări de artă ale anilor ’80 şi ’90. Judit Angel, curatorul expoziţiei şi critic de artă, a trăit pînă în 1998 în România, unde a participat activ la formarea climatului artistic postcomunist, fiind creatoarea unor importante expoziţii pentru arta românească autohtonă, într-o perioadă de tranziţie – anii ’90 –, un timp accelerat după izolarea temporală şi spaţială a anilor ’80. Alături de unul dintre cele mai longevive laboratoare experimentale din România, grupul media Kinema Ikon din Arad, Judit Angel a iniţiat evenimente precum Art Unlimited SRL, Inter(N), Complexul muzeal. În 1999, a fost curatoarea Pavilionului românesc la Veneţia, iar în prezent lucrează la Mücsarnok/Kunsthalle din Budapesta. „When History Comes Knocking: Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up“ a rămas deschisă pînă pe 19 februarie. O expoziţie cu peste 20 de artişti (Alexandru Antik, Sándor Bartha, Rudolf Bone, Mircea Florian, Călin Dan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Wanda Mihuleac, Kinema Ikon, Iosif Király, Dan Mihălţianu, Călin Man, Andrei Oişteanu, Miklos Onucsan, Decebal Scriba, Eugenia Pop, Dan Stanciu, subREAL, László Újvárossy, Sorin Vreme), ce se concentrează asupra direcţiilor experimentale în arta românească a anilor ’80 şi ’90. O expoziţie de sinteză despre arta românească şi despre o generaţie care a trebuit să se „reformateze“ imediat după ’89.

Foarte mulţi dintre artiştii cu care lucraţi în anii ’90 se regăsesc în expoziţia pe care aţi curatoriat-o la Berlin. Cum arată acei ani de tranziţie revizitaţi astăzi într-o expoziţie în Occident? 

Anii petrecuţi la Muzeul de Artă din Arad au fost rodnici; într-un interval relativ scurt (1992-1996) am reuşit să fondăm noua colecţie de artă românească contemporană a muzeului, axată pe lucrări din anii ’80-’90. Vecinătatea grupului Kinema Ikon a fost stimulatoare; colaboram în proiecte reciproce: grupul expunea în expoziţiile concepute de mine, iar eu participam la prezentările grupului în expoziţii ca „01010101... expoziţie“ (Bucureşti, 1994) sau „Media Culpa“ (Bucureşti, 1995). Au fost ani tumultuoşi în sensul că „urgenţele“ societăţii postcomuniste – stabilirea rolului artei şi al artistului în societate, restabilirea contactului cu publicul, evaluarea trecutului comunist în paralel cu încercarea de a înţelege schimbările bruşte din jur, recuperarea istoriei artei de după Al Doilea Război Mondial, stabilirea unor contacte internaţionale etc. – se prezentau simultan şi aveam senzaţia că trebuie să răspundem la toate acolo şi în acelaşi timp. De unde şi „ad-hoc-ismul“ perioadei, sintagmă care nu reprezintă o categorie valorică, ci caracterizează raportul dintre provocările societăţii de tranziţie şi răspunsurile scenei artistice. De pildă, expoziţia „Experiment în arta românească după 1960“ (1996-1997) s-a născut dintr-o asemenea urgenţă şi încă este cel mai la îndemînă punct de reper pentru arta românească din perioada comunistă. 

O schimbare esenţială este că această stare de constrîngere a început să se destindă încă din a doua jumătate a anilor ’90. Lucrurile au început să se aşeze, problemele nu au dispărut, dar s-au despărţit şi au apărut diverse priorităţi. Tranziţia s-a dovedit a fi termenul ideologic-tehnic al trecerii la societatea capitalistă, cea pe care o ştim din experienţa de toate zilele, nu cea a proiecţiei utopice de după 1989. Am devenit mai pragmatici, iar în lipsa unei utopii de serviciu, privim trecutul apropiat cu ochi critic şi lucid, încercînd să descoperim potenţialităţi încă neexploatate.

 Expoziţia de la Galeria Plan B a fost focalizată pe lucrări de artă românească experimentală din anii ’80-’90. Intenţia principală nu a fost aceea de a reconstitui anii tranziţiei care, în propunerea noastră, încep mai devreme de 1989, fiind vorba de schimbări la nivelul culturii, artei şi al mentalităţilor. Totuşi, am încercat să selectez lucrările în aşa fel încît un privitor occidental să poată avea nişte repere pentru reconstituirea contextului istoric. Ar fi multe exemple: Castelul din Carpaţi (1994-2010) al grupului subREAL, Jurnalul 1988-1991 şi Viaţa de artist sub socialism (2007-2010) ale lui Dan Mihălţianu, seria de fotografii (1975-1984) axate pe tema statului la coadă şi filmul Vitan-Ceauşescu (1994) ale lui Ion Grigorescu, Muzeul Teodor Graur (1990), Afişul (1990) lui Miklos Onucsan de la expoziţia „Cartea“, anulată de mineriadă, miniretrospectiva de diaproiecţii (1984-1993-2010) a lui Rudolf Bone, acţiunile Eugeniei Pop din anii ’80, discul Mă simt minunat (1981-2010) al lui Mircea Florian şi am putea continua. Titlurile sînt destul de sugestive şi nu voi descrie lucrările. Cred că expoziţia oferea o mixtură de date şi stări emoţionale, care invita privitorul occidental să construiască în funcţie de propriile apercepţiuni, eventual să şi le chestioneze. 

Diminuarea conflictului Est-Vest 

De ce expunerea – în multe cazuri refacerea – unor lucrări de artă create pentru un alt context temporal este necesară tocmai acum? Spuneţi în statement-ul expoziţiei că trăim astăzi, faţă de începutul anilor ’90, o dispariţie a atitudinii colonizatoare, o dispariţie a relevanţei conflictului Est-Vest. E vorba de un dezinteres al Vestului pentru noi, nu mai sîntem exotici, am fost înghiţiţi de Europa în 20 de ani?

Azi se refac nu numai lucrări, dar chiar întregi expoziţii, există o tendinţă de „re-enactment“, care ţine, cred, de ceea ce spuneam mai înainte despre încercarea de a revizita trecutul apropiat din alte perspective decît cele de pînă acum. Menţionez în statement dispariţia atitudinii colonizatoare a Vestului, diminuarea conflictului Est-Vest nu pentru a insinua dezinteresul Vestului faţă de Est, ci dimpotrivă, pentru a sublinia faptul că, după curiozitatea epidermică şi spectaculară, generată de evenimentele din 1989 şi, mai tîrziu, de războaiele din Balcani, asistăm la o nouă preocupare faţă de producţiile scenelor artistice din fostul Est. Există mai multe motive ale acestui interes, printre care găsim cerinţele pieţei artistice internaţionale, în paralel cu necesitatea revizuirii tezelor modernismului. Ambele converg către o necesitate a istoricizării fenomenului artistic estic al ultimelor decenii. 

Care credeţi că sînt urgenţele istoriei artei estice? Se vorbeşte mult despre necesitatea de a scrie istoria artei estice ca model de sine stătător, nu subordonat modelului vestic, aşa cum propune şi istoricul artei Piotr Piotrowski. 

Aş răspunde scurt: prioritatea este aceea de a scrie istoria artei estice, în primul rînd de către esticii înşişi. Desigur, nu prin lamentări şi într-un mod autarhic, ci ţinînd cont de specificul local privit într-un context internaţional, mai precis, din perspectiva lucidă a poziţiei periferice, în dialog cu discursul dominant.

Asistăm la orientarea către o nouă şi proaspătă axă de interes în arta contemporană? 

Reevaluarea artei estice este un fenomen în curs. În cazurile fericite, cum ar fi de exemplu programele curatoriale semnate de echipa Württembergischer Kunstverein Stuttgart, grupul WHW (Zagreb) sau echipa tranzit, aceasta este conjugată cu investigarea artei unor zone ca America Latină, Orientul Îndepărtat, spaţiile arabe sau Africa. Nu sîntem singurii care intrăm în acest vizor, este vorba despre procesul de reevaluare a unor întregi „zone albe“ de pe harta istoriei artei universale. 

În altă ordine de idei, mi se pare salutară intersectarea dintre film, fotografie, arhitectură, design şi curatoriat – o altă tendinţă care se manifestă de cîţiva ani încoace. Au loc revizuiri şi în această zonă, e vorba despre expoziţiile realizate de echipe mixte, axate pe diverse interstiţii la nivelul vizualului şi socialului. 

Cu ce artişti lucraţi acum?

Momentan lucrez la expoziţia Atelierului 35 din Oradea, care va avea loc în aprilie la muzeul MODEM din Debrecen. Solicitarea a venit din partea grupului în acord cu muzeul. De asemenea, sper că în curînd vom putea organiza expoziţia scenei artistice din Cluj la Mücsarnok/Kunsthalle din Budapesta, instituţia unde lucrez acum. După expoziţia de la Berlin, se pare că am intrat într-un curent reevaluator, care probabil îşi trăieşte momentul acum. Îmi face plăcere să lucrez cu artiştii, mai ales cu cei caracterizaţi de o gîndire conceptuală, însă nu pot spune că am preferinţe. Selecţiile le fac întotdeauna după cerinţele expoziţiei (a ideii curatoriale, ca să nu spun „temă“, deoarece acest termen îmi displace). Pentru mine, de obicei, primează ideea, caut artişti cu care cred că pot colabora în materializarea acesteia. Dar, dacă tot m-aţi întrebat de artişti, aş spune că m-ar bucura să fac cîndva un proiect cu Claire Fontaine, Experimental Jetset, Francis Alÿs sau să lucrez la o expoziţie Marcel Broodthaers, de ce nu?  

a consemnat Daria GHIU

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.