Mici istorii

Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
Mici istorii jpeg

Am multe istorii mici care, pe măsură ce timpul trece, mi se pare că se autonomizează în raport cu propria mea viaţă, căpătînd contur propriu. Una dintre ele priveşte construirea unei mănăstiri la Zărneşti, undeva pe un platou al Pietrei Craiului. E loc considerat sacru cel puţin din secolul al XIV-lea, de cînd sînt urme de sihaştri care se vor fi nevoit în muntele acela. Am proiectat pro bono şi cu ajutorul cîtorva studenţi de la fostul program de master Antropologia spaţiului sacru întreg ansamblul, din care nu s-au ridicat, deocamdată, decît arhondaricul şi o bisericuţă de lemn. Construcţia s-a făcut în acelaşi timp cu turnarea filmului Cold Mountain, dar pe versantul de vizavi în raport cu drumul de acces. Minghella i-a lăsat părintelui stareţ de atunci – un tînăr călugăr blond, spelb – tot satul de lemn făcut ca platou de filmare. O parte dintre vedete au şi contribuit financiar. De unde şi numele neoficial pe care îl dădusem locului, deşi e închinat Sfintei Parascheva: mănăstirea Nicole Kidman.

În chiar ziua cînd s-au anunţat rezultatele fazei întîi la concursul pentru catedrala patriarhală din 2002 eram acolo, pe platou. Un tractorist beat era să ne omoare, în vreme ce coboram din munte: m-am ales cu mîna şi piciorul stîngi rupte şi, la festivitatea zisă de premiere, am mers în gips şi cîrjă. Nu vă mai povestesc prin ce am trecut, întîi la Zărneşti şi apoi la spitalul de specialitate din Azuga, dar cert este că m-am întors conducînd eu însumi la Bucureşti. Tot de atunci datează şi povestea din familie, cu tata care întreba îngrijorat ce e cu mine, căci simte că am nevoie de ajutor... Am nişte fotografii tare bizare de la festivitatea de premiere, cînd PF Teoctist, fie iertat, cînd m-a văzut în ce hal eram, cît nu mă iubea dînsul că-i stricam aranjamentele cu catedrala, m-a îmbrăţişat exact ca un bunic căruia îi era milă de nepotul său tîrîndu-se-n cîrje. Dar despre micile istorii ale catedralei, într-un viitor episod, poate. Sau poate că nu: ce rost mai are?

Părinţelul îmi spunea apoi că, dacă se toarnă Cold Mountain 2, termină mănăstirea. Nu s-a mai turnat. Regizorul s-a prăpădit. Tînărul stareţ n-a rezistat ispitelor şi a fost caterisit, întrucît contribuise la plăsmuirea unui prunc, se pare. De aici m-am ales cu cîteva drumuri speciale la locul acela, cu adevărat sacru, despre care am şi scris odinioară în Dilema, precum şi cu cunoştinţa P.S. Visarion Răşinăreanul care, între timp, a devenit episcopul Tulcei. Dînsul mi-a explicat, la praznicul de Sf. Parascheva, de ce la noi Sf. Augustin este doar Fericit (nu mai ţin minte argumentaţia, dar cred că are de-a face cu faptul că trebuie citit mult de tot spre a-i înţelege teologia) şi, ulterior, mi-a trimis prin poştă o iconiţă grecească cu Aghios Avgostinos, căci la greci, se pare, este mai cinstit decît la noi...

O altă poveste pe care o am priveşte modul în care în anii ’90 se construiau lăcaşuri de cult în România. Nu am fost capabil să întocmesc vreodată un buget pentru bisericile făcute în atunci recent înfiinţata Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor. Preţurile materialelor de construcţie fluctuau ca şi bietul leu văcărescian. Betonul apărea te miri de unde. Unii nu aveau ce să doneze, dar lăsau camionul cu cheile în contact la poarta şantierului, pentru vreo săptămînă, şi se rezolvau astfel cheltuielile de transport al materialelor. Unii nu aveau nici măcar atît, dar veneau cu mîncare, oricît de sărăcăcioasă, pentru muncitori. Îmi amintesc, mult dinainte de moda berii la metru, cum venise o familie în vîrstă cu o scîndură dusă în balans pe care erau înşiruite păhărele de ţuică, pe care au sprijinit-o apoi de un colţ de zid, orizontală, invitîndu-i pe muncitori să ia o pauză, de sufletul cutăror morţi ai lor. Nu cred că a fost studiat socio- şi psihologic rolul de community-building pe care ridicarea de lăcaşuri de cult l-a avut în acest prim deceniu postdecembrist în destructuratele sate şi tîrguri ale acelor vremi. Desigur, în bună măsură, aceste lăcaşuri de cult sînt urîte. Nu ştiam meseria aceasta, care e bazată pe transmisiune; or, transmisiunea tainelor ei s-a întrerupt în România vreme de peste cincizeci de ani. Cei ce am reînvăţat-o, am făcut-o de unii singuri, cu ochii la exemplele locului şi ale Bizanţului. Dar ceea ce este cu adevărat important aici nu este atît estetica lăcaşurilor acestora de cult, cît rolul lor de liant în comunităţi. Acum, cu bani europeni, preoţii aceloraşi localităţi descoperă scrierea de proiecte valide şi aşezămintele cu caracter social, fie pentru bătrîni, fie pentru copii (fie, mai nou, pentru ambele vîrste, care se îngrijesc şi se mîngîie reciproc).

Ajunşi aici, o altă poveste. Biserica de care atîrnam, în Bdul Ghencea, este construită în 1956, pe un teren care a aparţinut armatei. Să mai spun încă o dată, ca să înţelegeţi deplin, bizareria? Cum să dea Emil Bodnăraş teren pentru o biserică, fix în vremea cînd erau prigonite cultele din ţară, mănăstirile – risipite şi deşerte? Cînd, în 2006, am făcut un serial pentru TVR Cultural despre Arhitectura ortodoxă din România în secolul al XX-lea, l-am intervievat pe părintele paroh de acum, un om cu o voce baritonală care zguduie lăcaşul de cult duminica. Dînsul susţine că a fost şi o luptă titanică în subversivitatea ei cu sistemul a primului preot paroh, înmormîntat în grădina bisericii. Ni se mai spune, nu cu documente, că fata lui Bodnăraş a murit şi, poate, omul a avut un moment de cumpănă. Sau, mai probabil, s-au speriat după Revoluţia maghiară şi au lăsat-o mai moale, căci nu li s-a părut o concesie majoră. Probabil că adevărul e o combinaţie de factori. Cert este că părintele paroh de-acum a făcut un aşezămînt pentru bătrîni. Mă rog, sînt mai multe mămăi. După care ne-a dat de veste că, în loc de pomeni unde să ne ghiftuim cu neamurile, mai bine este să dăm fie bani pentru ajutorarea bătrînilor, fie alimentele de strictă necesitate, fie să gătim o masă pentru toţi cei ajutaţi acolo şi să o dăm, spre pomenirea morţilor noştri, tocmai celor care nu au cum să ne întoarcă binele făcut. Zis şi făcut. Comunitatea s-a orînduit. Între timp, sînt primiţi acolo şi cîteva zeci de copii necăjiţi. Mămăile, mai înainte vreme cam fără treabă, au înviat brusc: au grijă să spună frumos copiii Tatăl Nostru înainte de masă, să se spele frumos pe mîini, să îşi facă temele, să mai primească şi o masă de seară şi să plece acasă. Cînd am filmat, am surprins o secvenţă de viaţă destul de bine rînduită, de asemenea menită să ne adune pe cei din parohie într-un fel de comunitate de grijă şi datorie pe care doar pădurea de blocuri din jur nu o putea oferi.

Domnul profesor Ion Bănşoiu, împreună cu care povestesc adeseori astfel de secvenţe, de petites histoires care sînt într-o oarecare măsură relevante, mi-a propus cu vreme în urmă să scriu o carte despre Bisericile mele. Ăsta e şi titlul, mi-a spus dînsul. Cum ar veni, the making of: poveşti mici şi mari despre facerea acestor mici secvenţe de spaţiu sacru. Aş începe o asemenea carte cu următoarea poveste despre biserica din Urziceni (prima, cu hramul Sf. Constantin şi Elena, căci între timp am mai făcut una, Sf. Treime, un exerciţiu pe tema crucii greceşti, într-un cartier mai sărac al micului, dar vrednicului municipiu, al cărui primar, dl Constantin Sava, a cîştigat recent, şi pe bună dreptate, titlul de cel mai bun primar de municipiu din ţară!): la sfinţirea bisericii nu am fost în ţară. La o vreme după aceea, am reuşit să ajung. Eram obişnuit cu şantierul, cu atmosfera de lucru de-acolo, cu zgomotul. Acum era tăcere absolută. Ardeau lumînările. Vorbeam cu soţia mea despre loc şi o femeie de la pangar mi-a atras atenţia să păstrez liniştea (deşi nu mai era nimeni altcineva de faţă). Cît pe-aci să-i răspund că e biserica mea: au nu dădusem eu atîţia ani note de şantier spre ridicarea ei? N-am bătut eu drumul Urzicenilor atîta amar de ani, ca s-o văd gata?

Dar m-am oprit la timp: nu mai era biserica mea, ci a Altcuiva – şi a lor, a celor care veneau să se roage înăuntru. 

Augustin Ioan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

982 16 sus coperta jpg
O bere cu Dave Grohl
Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).
p 17 jpg
Teatru de război
Narvik e despre acest cuplu – ea, „soție și mamă”; el, soldat chiar pe frontul din fața casei – care trebuie să le facă față nemților, „separat, dar împreună”.
982 17 coperta1 jpg
Familia Wakeman
Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.
George Banu jpg
George Banu – un portret pur subiectiv
Biţă folosea des expresia entre‐deux, inclusiv în Povestirile lui Horatio, una dintre ultimele lui cărți.
landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești