Subvegherea
Termenul de sousveillance (tradus literal şi metaforic în cea de-a patra ediţie a Bienalei Tinerilor Artişti, Bucureşti prin „subveghere“) a apărut într-o primă etapă în contextul reconsiderării relaţiilor de supraveghere şi control. Expoziţia reper „CTRL [SPACE] Rhetorics of Surveillance from Bentham to Big Brother“, organizată în 2002 la ZKM Karlsruhe de Thomas Y. Levin şi Peter Weibel, analiza practicile contemporane panoptice, de supraveghere sau observaţie represivă, dar şi paranoia webcam-urilor sau fantasmagoriile reality-show-urilor. „Subvegherea“ este legată în mod esenţial de extensiile electronice de mediere ale lui Steve Mann. Camera EyeTap, Mediatorul de realitate, WearComp – computerul portabil cu ecran conectat la Internet, managementul de tip RadioTeletype funcţionau ca dispozitive similivirtuale de subversiune. Purtătorul devenea un fel de hacker-cyborg primitiv, apropriindu-şi instrumentele opresorului şi întorcîndu-le împotriva acestuia. Puternic influenţat de conceptele Internaţionalei Situaţioniste de „deturnare“ sau „derivă“, lucrînd cu realităţi humanoide, aparatul de subveghere îi permitea lui Mann să „altereze perceperea realităţii înconjurătoare cu scopul de a atinge un înalt simţ de acuitate mentală“.
În filozofia politică franceză recentă de nişă, subterană, „subvegherea“ este o noţiune conexă societăţilor de clarviziune. Pentru adepţii lui Toni Negri sau pentru membrii reţelei „multitudinilor“, societatea de clarviziune depăşeşte paradigma foucaultiană a societăţii disciplinare sau pe cea deleuziană a societăţii de control. Dominique Quessada, Éric Sadin sau Frédéric Neyrat înţeleg subvegherea ca pe o formă de automatizare a percepţiei, intrată în sfera statistică, digitalizată, numerică a mecanismelor de arhivare electronică, invizibilă, difuză, bio şi telemetrică. Viziunea şi previziunea conlucrează potrivit unei logici a detectării şi prevenţiei. Excesul de vizibilitate rulat de mecanismele de supraveghere este înlocuit acum de un soi de cecitate hipervigilentă, invazivă şi indiscretă.
Am folosit „subvegherea“ ca noţiune ludică şi coextensivă expoziţiei „Police the police“, ca formă contemporană de gîndire critică, în care metafora poate să sporească puterea atitudinii politice şi poate să revigoreze critica instituţională. Cameleonism care pătrunde în structurile de putere şi care lucrează cu reprezentările noastre imaginare despre autoritate, subvegherea este însoţită poate mai puţin de „lucrări“, ci mai degrabă de „intervenţii“. Practicile artistice heterogene nu renunţă la medii tradiţionale, „frumoase“, dar sînt echilibrate de cercetări comunitare, proiecte relaţionale de artă social-angajată, de formule citaţioniste de diversiune, de prelevări documentare trecute prin filtrul ficţiunii sau de estetici intermediare exemplare. Avînd reflecţia lui Jacques Rancière în minte, în contexte estetice şi artistice, „subvegherea“ înseamnă o stare permanentă de suspiciune flexibilă. „A suspecta“ înseamnă a te îndoi de autenticitatea adevărului, de „genuinitatea“ lui. A „subveghea“ înseamnă a trăi în contradicţie fără a evita investiţia sensibilă. Poţi să pui la îndoială calitatea evidenţelor construind simultan un scenariu fictiv care activează sofisticat percepţia şi permite valorizarea realului după alte norme. Pînă la urmă, „subvegherea“ e un fel de meta-joc al puterii care, în cuvintele lui Helmuth Plessner, păstrează deschise posibilităţile strategice de acţiune.
Mica Gherghescu este curator al ediţiei 2010 a Bienalei Tinerilor Artişti.
