Mai puţin ca perfectul - Bucharest Biennale 5

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Mai puţin ca perfectul   Bucharest Biennale 5 jpeg

De fiecare dată, Bienala Bucureştiului m-a dus în locuri necunoscute sau imprevizibile. Şi totuşi, dacă în trecut vorbeam chiar de instituţii de artă sau muzeale, proprii expunerii (Simeza, Orizont, Centrul de Introspecţie Vizuală, Muzeul de Geologie), de data asta vizita bienalei devine şi mai intensă. Pentru că te poartă - pe lîngă spaţiile de artă Alert Studio şi Pavilion, info point-ul BB din Piaţa Victoriei - şi în Casa Presei Libere, într-un mic restaurant de pe Strada Ion Câmpineanu, în Pantelimon la “Make a Point”, la Cinema Union înaintea ultimei proiecţii a zilei şi la Institutul pentru Cercetări Politice.

Bienala Bucureştiului, ai cărei directori sînt Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, se află la ediţia a cincea, este deschisă pînă pe 22 iulie şi este curatoriată de Anne Barlow (New York). „Tactici pentru aici şi acum“ este direcţia pe care ea o propune, o direcţie corectă, pe care Barlow o vede funcţionînd pentru Bucureşti: artiştii contemporani chestionează istoria, sisteme de autoritate şi o fac adesea cu ajutorul unor „tactici de subterfugiu şi infiltrare“, constant apelînd la „metode informale“. Metodele „informale“ se dezvoltă într-un stat care în trecutul recent a trăit experienţa represiunii şi pe cea a unei lungi tranziţii politice. Sferelor formale ale societăţii comuniste, individul le-a răspuns prin strategii informale de sustragere.

Sînt diferite tipuri de istorii în lucrările artiştilor de la Bienala Bucureştiului, istorii care în nici unul dintre cazuri nu se prezintă în urma unei documentări clasice. Arta contemporană ne-a obişnuit cu artişti preocupaţi de crearea de arhive, artişti care merg pe teren, fac interviuri şi apoi produc video-uri şi documentare elaborate, la graniţa cu jurnalismul. În cazul BB5, se produce un fel de derobare de la metodele deja încetăţenite, către altceva. BB5 nu îţi ia mult timp să o vizitezi. Sînt 21 de artişti, presăraţi echilibrat în şapte spaţii şi trei reviste (Jill Magid are insert-uri în Tabu, Vice şi Zeppelin). În schimb, trebuie să străbaţi oraşul, de la un spaţiu la altul (ce ziceţi de o plimbare de la Casa Scînteii în Pantelimon, luînd autobuze şi schimbînd metrouri?). Lucrările creează diferite tipuri de situaţii, pentru a încerca să „altereze realităţile aşteptate într-un anume context“. Artiştii îşi asumă cercetarea preliminară, rezervat, fără entuziasm excesiv, fără balast de narativitate, fără o dorinţă de exhaustivitate, totul e moderat şi lăsat la volum mic, nimic emoţional sau excesiv informativ, nimic forţat, nici o situaţie în care să simţi că subiectul este exploatat la maximum sau folosit pentru că este la modă. Pe scurt, nimic cool la Bienala Bucureştiului, nimic melodramatic, un ton împăcat. În acelaşi timp, nu ai nici senzaţia de improvizaţie. Mai degrabă ai în faţa ta opţiuni venite din partea artiştilor, unghiuri de vedere ascuţite.

Bienala Bucureştiului în 2012 pare că îşi ia măsuri de precauţie, îşi asumă un ton modest şi riscă să treacă neobservată sau, din contră, poate primi o receptare mai corectă, mai puţin blurată de superlativele absolute din trecut, care frizau uneori ridicolul („bienala celui mai tînăr curator“ în 2010, unul dintre evenimentele cele mai importante ale scenei internaţionale, bienala hipervizitată etc.). Tonul moderat a apărut şi în conferinţa de presă de pe 24 mai, cînd Răzvan Ion a făcut public bugetul – redus substanţial pentru această ediţie – şi a adăugat că o bienală plasată într-un oraş haotic şi nefuncţional nu poate fi „perfectă“. Nu e vorba de asumarea unui act eroic – spune tot el –, ci să faci ceva în locul pe care îl iubeşti şi în care trăieşti. Pot declara şi eu acum că, după ce am văzut Bienala Bucureştiului din acest an, în sfîrşit am început să cred că e, pe alocuri, într-un dialog cu oraşul ei şi că e, în sfîrşit, mai sinceră. Nu e coerentă de la un cap la altul, nu e unitară, dar are scurte momente cînd reuşeşte să fie o bienală a acestui oraş. Momente cînd spaţiul nu e doar recipient pentru lucrarea de artă, momente cînd reuşeşti să te detaşezi de privirea celui din lumea artei şi să te plasezi pe poziţia vizitatorului.

Dezamăgirea vine de la „Make a Point“: locul, cartierul, marginea în sine sînt generoase, dar ele nu fac altceva decît să fie un simplu container pentru trei proiecte artistice pe care le receptezi greoi. Însăşi proiecţia video a performance-ului lui Klas Eriksson (Hotelul InterContinental, care pare că e cuprins de flăcări) nu reuşeşte să mai intereseze, odată aşezată în spaţiul de la periferie. Spre deosebire de simularea in actu a incendiului din centrul oraşului, realizată cu ajutorul a 100 de voluntari, care a reuşit să creeze iluzia, lucrarea proiectată la Make a Point nu e suficient de puternică vizual, fiind percepută, în final, ca o glumă.

BB5 capătă identitate în subsolul Institutului pentru Cercetări Politice, în cele două încăperi mici de la Alert Studio (pe Strada Mircea Vulcănescu, nr. 2-4) şi la Casa Scînteii. În acest din urmă loc, plasarea cîtorva proiecte de artă în fosta Tipografie Coresi îţi dă ocazia să intri puţin în măruntaiele istoriei recente. Una dintre lucrările prezente aici îi aparţine lui Abbas Akhavan, Untitled Garden. Spaţiul de expoziţie este blocat de un gard viu – făcut din mici brazi în ghiveci, cei care marchează graniţa între case sau demarchează clar un loc plasat în spaţiul public. Copacii lui Akhavan trebuie ocoliţi pentru a trece dincolo, în spaţiul propriu-zis de expunere care – surpriză – nu îţi mai arată nimic. Lucrarea de artă e însăşi acest prag. Dincolo de ea e o încăpere lungă, cu urmele unor utilaje, murdară, un loc altădată viu al Casei Scînteii, pe care acum îl poţi parcurge.

La Institutul pentru Cercetări Politice, Adevărata Casă a Poporului. Casa oamenilor adevăraţi – instalaţia artistei Marina Albu – este o reactivare a tehnicilor de supravieţuire din anii ’80 şi lucrarea cu cel mai puternic impact din Bienală. Casa Poporului este luată ad litteram: la umbra ei am trăit noi, „oamenii adevăraţi“, adevărata realitate, ne-am născut noi, copiii anilor ’80, ca mine şi ca Marina. Artista mobilează cu relicve din perioada comunistă o cameră în subsolul Institutului. Substitute ale aparatelor electrice prin care oamenii reuşeau să facă faţă zilnic întreruperii programate a curentului: lămpi cu fitil, spirtiere pentru gătit, aragaze de voiaj, borcane de iaurt cu lumînări în ele, lumînări de cununie, veioze cu ulei lampant, butelii de gaz, lanterne. Un calendar ortodox fără an pe perete, cărţi cu poveşti, o masă, scaune de sufragerie. Lumînările aprinse afumă tavanul, iar spaţiul este umplut de vocea artistei care spune mai multe poveşti colate despre cum percepeau ei, copiii, aceste nopţi impuse. Poveştile merg dintr-una într-alta, sînt trunchiate şi sînt mărturisirile perfect topite ale mai multor „martori“ cu care artista a stat de vorbă. „Orice îţi permitea lumina plăpîndă. Şi se vedea şi la blocurile din jur că oamenii aprindeau şi ei lumînări şi parcă oraşul devenea mai mic şi mai intim“, spune artista la un moment dat. Instalaţia Marinei Albu are ceva de buncăr, de refugiu, e un microclimat optzecist profanizat. E societatea acelor ani la scară redusă, Casa Poporului închisă între pereţii unei camere de bloc – adevărata viaţă, realitatea, spaţiul privat, care nu e privit cu nostalgie sau critic, e privit aşa cum era, prin ochii copiilor, şi totuşi necăzînd într-o poveste pentru copii şi neexploatînd această dimensiune. Pe întuneric vedeai mai bine. Întoarcerea forţată în peşteră te făcea să distingi mai bine nuanţele, albul de negru.

Alături de camera instalaţiei Marinei Albu se află, într-o altă încăpere, monitoarele cu baletul mut al Anahitei Razmi. Roof Piece Tehran aduce pe acoperişurile din Teheran 12 performeri îmbrăcaţi în roşu, care dansează fără muzică şi cu mişcări calculate, într-o ţară în care dansul neconform cu regulile islamice este interzis. E un performance fără privitori, absurd, interzis. Razmi construieşte şi ea un microspaţiu privat, al posibilităţilor, într-un loc al restricţiilor.

Bienala Bucureştiului ediţia a cincea este, cum spuneam, mai onestă. Îşi propune mai puţin şi poate reuşeşte mai mult. Deşi inegală, BB5 are aerul că e mai spontană, mai puţin căutată, mai organică. BB5 îşi asumă dimensiunile mici şi eşecurile şi cîştigă prin cîteva lucrări puternice. BB nu e încă un proiect matur, ci unul care se transformă şi evoluează din mers. 

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: R. Tudoroiu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.