Arta în căutarea unei noi modernităţi

- Curated by_Vienna 2011. Modernităţile Estului -

La mijlocul lunii mai, la Viena, cu ocazia Tîrgului de artă Viennafair, aveai şansa să vezi la un loc un număr impresionant de galerii şi spaţii de artă din România. Această prezenţă masivă, susţinută de către Institutul Cultural Român, îţi oferea o imagine destul de concludentă asupra scenei artistice locale şi asupra artiştilor români care funcţionează într-un circuit internaţional. Erau prezente Galeriile Andreiana Mihail, Ivan, Recycle Nest din Bucureşti, Jecza din Timişoara, Plan B, Sabot, Laika din Cluj, platformele independende Vector (Iaşi) şi Centrul de Introspecţie Vizuală (Bucureşti), revista IDEA artă+societate.

În paralel cu Tîrgul de artă, a avut loc şi un amplu proiect, curated_by, în care galerii importante din Viena au deschis, timp de cîteva luni, expoziţii cu artişti provenind din Estul Europei. „Timp de peste o sută de ani, modernitatea a fost caracterizată de supremaţia economică, politică şi (nu în ultimul rînd) culturală a Vestului. Artă internaţională însemna doar artă provenind din Europa de Vest, Statele Unite şi naţiuni precum Japonia. Restul era clasificat drept necivilizat.“ – aşa descrie criticul de artă şi curatorul vienez Sabine B. Vogel situaţia internaţională a artei contemporane, un caz care începe să se nuanţeze după 1989, printr-o deschidere deopotrivă spre Est şi Sud. Timp de decenii, arta creată dincolo de Cortina de Fier e considerată ca nefiind modernă, o artă imposibil de subordonat canonului unic, dominant, al modernităţii occidentale. „Percepţia asupra artei este determinată de graniţe politice“ – încheie Vogel. Era, deci, momentul ca, odată graniţele spulberate, supremaţia modelului vestic să dispară în favoarea unei noi hărţi: cea a micromodelelor, a modernităţilor multiple.

curated by_Vienna 2011 East by South West s-a aflat în acest an la a treia ediţie şi a implicat 21 de galerii, 21 de curatori şi un număr impresionant de artişti din Estul Europei. Din catalogul curated_by am extras o parte din analiza realizată de către criticul de artă vienez. Iniţiat de către departure-Creative Agency a Municipalităţii Vienei (ceva de neimaginat pentru Primăria Bucureştiului, de exemplu!), curated by a investigat în 2011 transformările Europei ultimilor ani, Viena funcţionînd precum un liant cultural pentru locuri precum Budapesta, Bucureşti, Cluj, Istanbul, Cracovia, Varşovia, Ljubljana, Praga, Riga, Sofia, Tallinn, Tbilisi, Vilnius, Zagreb. Titlul – parafrază la Hitchcock, East by South West – „reflectă statutul Vienei, în diferite momente ale istoriei europene, de avocat al culturii şi artei contemporane din spaţiul Europei de Est“. Dar nu înseamnă asta oare căutarea, de către Vest, a unui nou rol dominant?

Un discurs precum acesta, de „unificare“ a Europei, pare deja unul suprasolicitat şi suprasaturat: instituţiile vestice realizează, de douăzeci de ani încoace, megaretrospective dedicate artei estice şi identifică figuri artistice istorice venite din ţările estice, figuri ce ajung rapid să facă o carieră internaţională. Christoph Thun-Hohenstein, directorul curated by, pune aceste probleme încă actuale, legate de receptarea şi înghiţirea occidentală a Estului: „Sistemul de artă global a împresurat aceste ţări, selectînd ceea ce este comercial «exploatabil» pentru o audienţă internaţională şi arătînd în bienale şi simpozioane platforme «atractive» şi critice la adresa pieţei de artă“, dar iniţiativa sa o vede precum o colaborare sistematică între cele mai bune galerii vieneze şi importanţi curatori internaţionali, cu scopul de a arăta relevanţa artei acestei arii geografice, multitudinea de discursuri pe care ea le provoacă, discursuri ce pot deschide o nouă analiză a conceptului de modernitate, într-un centru cultural precum Viena. Unele dintre expoziţiile cele mai dense şi care au vizat artişti din România au fost „Communism never happened“, curatoriată de către Ami Barak la Galeria Charim (artişti: Mircea Cantor, Călin Dan, Adrian Ghenie, Iosif Király, Victor Man, Olivia Mihălţianu, Ciprian Mureşan, Ioana Nemeş, Şerban Savu), „Material culture“ a artistelor Anetta Mona Chişa şi Lucia Tkácˇová (Galeria Christine König, curator Dessislava Dimova) şi „Actual“ la Galeria Mezzanin. Aceasta din urmă, curatoriată de către artistul Ion Grigorescu, îi avea pe artiştii Vladimir Bulat, Ghenadie Popescu (Republica Moldova), Florina Coulin, Ovidiu Feneş, Andrei Gheorghiu, Paul Gherasim, Nicu Mihali, Ghenadie Popescu, Bogdan Vlăduţă, Peter Alexander. „Actual“ mi s-a părut o expoziţie importantă, pentru că îl are pe Ion Grigorescu, de data aceasta în poziţia de curator, şi pentru că artistul român este la ora actuală una dintre figurile româneşti, aparţinînd generaţiei ’70, cele mai discutate şi cele mai circulate internaţional.

Ion Grigorescu „Actual“

În ultimele două luni, mi s-a întîmplat să îl văd pe Ion Grigorescu în două spaţii şi două ipostaze diferite. La Viena şi în Pavilionul României de la Veneţia, în cadrul celei de-a 54-a ediţii a Bienalei de artă. Dacă prima expoziţie s-a încheiat la începutul lunii iulie, Bienala este deschisă pînă pe 28 noiembrie. La Viena îl regăsim pe artist într-o expoziţie în care, discret, orchestrează totul. Cea de-a doua imagine a sa, la Veneţia, este – în schimb – a unui Grigorescu prezentat precum o figură istorică, un Grigorescu exponent al avangardei estice.

Deşi artistul nu este prezent în galeria vieneză cu nici o lucrare, expoziţia în sine devine o operă, prin modul în care lucrările se înlănţuie înăuntrul ei, prin declaraţia de credinţă a artistului, prin biografiile subiective scrise rînd cu rînd de către artist. Grigorescu îşi joacă rolul ambiguu de participant şi martor: este martorul lucrărilor unor artişti în care crede şi în acelaşi timp e participantul activ, dumnezeul expoziţiei, cel care o asamblează. Într-o analiză pe care curatoarea slovenă Zdenka Badovinac i-o face la începutul anilor 2000, aceasta spune că, în performanţele lui, Ion Grigorescu îşi explorează propriile limite ale corpului şi propria intimitate, iar unica lui audienţă este camera de luat vederi. De data aceasta, vorbim tot de explorări în intimitate – box cu camera de luat vederi –, dar Grigorescu devine intermediarul acestor lucrări şi ne aşază pe noi în poziţia auditorului.

Artiştii săi sînt, fiecare în parte, evadaţi, detaşaţi dintr-un loc în celălalt. Asta împart cu el, acest soi de scăpare de lume, fuga continuă şi evadarea în artă şi din artă către altceva. Dar ceea ce îi deosebeşte de el este fuga de locul originar – fie în Vest, fie în România –, aceasta îi face să fie veşnic dezrădăcinaţii şi outsiderii. Dacă la Grigorescu vorbim de acea opţiune de a nu emigra în perioada comunistă pentru că „acasă e mai greu“ să-ţi practici arta, iar arta pentru el este refugiul ultim, la o parte dintre artiştii săi vorbim despre plecare şi despre apărarea individualităţii prin emigrare, aşa cum spune chiar Grigorescu. Acesta este cazul lui Vladimir Bulat, al lui Andrei Gheorghiu sau al Florinei Coulin. Dar pentru fiecare în parte arta este teritoriul de exprimare a libertăţii. Oriunde ai fi în lume, esenţial este să te simţi liber să îţi practici arta. Arta ca teritoriu al tuturor deteritorializărilor – aceasta este una dintre lecţiile pe care vrea să le dea Ion Grigorescu.

Şi astfel, o nouă idee de modernitate, desprinsă de obosita tiranie istorică a fatalităţilor geografice Vest-Est-Sud, ar putea începe să vadă lumina zilei, „coborînd“ arta la nivelul nevoilor elementare ale omului şi lăsînd-o liberă să-şi exercite virtuţile eliberatoare şi formatoare.

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: Bogdan Vlăduţă, "Autoportret gol al lectorului prin Universitatea Naţională de Arte"