„Trăim în ultima vreme o formă de naţionalism parşiv“ – interviu cu Dan PERJOVSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
„Trăim în ultima vreme o formă de naţionalism parşiv“ – interviu cu Dan PERJOVSCHI jpeg

În 2016 se deschidea la Bucureşti, la Combinatul Fondului Plastic (o zonă care creşte în spaţii de artă – galerii comerciale ori non-profit – plasate alături de ateliere deja existente), Sandwich: o platformă iniţiată de către un grup de artişti şi plasată într-un reziduu, între două construcţii utilitare. Un an mai tîrziu, pe 11 mai (ironic sau nu, în plină inaugurare a Bienalei de artă de la Veneţia), Dan Perjovschi deschide aici World Attractions: o expoziţie cu magneţi, aşa cum probabil aproape fiecare dintre noi are măcar cîţiva. Un proiect care a început timid s-a transformat într-o întreprindere internaţională şi a mobilizat lumea globală a artei. Peste 200 de oameni care au contribuit – dintre care aproximativ 150 de instituţii de artă (muzee, bienale, centre) – peste 500 de magneţi. Plicuri venite de la marile muzee aterizau într-un spaţiu cît o fîşie, gata pentru a fi instalate. Am vorbit cu Dan Perjovschi despre acest fenomen al magneţilor, dar şi despre lumea lui virtuală.

Cum v-a venit ideea unei expoziţii cu magneţi, în locul desenelor? Ce reacţii au apărut?

Alexandru Niculescu m-a invitat să expun la Sandwich. Locul e problematic, între două garaje de tablă, o platformă creată de oameni entuziaşti, fără buget. Şi pentru că zidul e de metal, m-am gîndit să aduc lumea cu aceşti magneţi la Sandwich, să fac un show internaţional. E o logică simplă, magneţii se prind pe metal, organizatorii nu mai trebuie să cumpere nimic, nu voiam să îi încarc. O idee ar fi fost să desenez cu un cui, să zgîrii, dar asta însemna ca următorul care vine trebuie să mă aibă pe mine în cîrcă sau că organizatorii trebuie să vopsească. Or, eu nu voiam să modific nimic, să nu încarc locul cu probleme în plus. Dar proiectul s-a ramificat apoi. Timp de cîteva luni am cerut magneţi tuturor instituţiilor cu care am colaborat în viaţa asta… A fost un întreg proces de rememorare. În unele locuri, nu mai e directorul sau curatorul cu care eu am făcut expoziţie în urmă cu 15 ani, a trebuit să interacţionez cu noua conducere… a durat în unele cazuri. Te uiţi pe aceşti pereţi şi vezi unde am expus, de-a lungul carierei. La un moment dat, am cerut magneţi şi prietenilor.

Sînt mai multe niveluri de lectură: sînt şi acei magneţi clasici cu obiective turistice din diferite oraşe, dar sînt magneţii cu logo-urile unor instituţii de artă ori magneţii personali, cum e cazul lui Kristine Stiles şi fotografia-magnet a calului ei.

Proiectul a pornit ca un fel de ironie la adresa spaţiilor de expoziţie, dar între timp a devenit foarte ambiţios. Magneţii sînt fie kitsch, un kitsch autentic, fie conceptuali. Dacă îi pui împreună, kitsch cu kitsch se anihilează, minus cu minus dă plus. Lumea a reacționat cum a vrut, unii au produs un magnet. Mi-a consumat foarte mult timp, deşi iniţial eu am crezut că îi dau drumul și îmi văd de-ale mele.

Dacă desenaţi, perioada de lucru era mai scurtă…

Lumea are un tip de așteptare de la fiecare artist. Eu îţi zic acum Damien Hirst – te gîndești la ceva, zic Hans Haacke – îți imaginezi un tip de instalație. Dar poate acelaşi Haacke vine la București și va face cu totul altceva. Eu mi-am propus să fac ceva care să nu apese pe umerii organizatorilor, să fie haios și în același timp serios.

„Şapte metri de călătorie“

Începeţi să stabiliţi un dialog cu diverse țări.

Da, dar eu nefiind un artist de tipul acesta, nu mi-a fost foarte ușor să imaginez acest protocol şi nu-mi dau seama nici în momentul de față dacă am procedat corect. Eu am profitat de Facebook, cum scria unul, cum: „Adu-mi și mie un magnet!“ Sau primeam o invitație la o expoziție în nu știu care muzeu şi răspundeam: „Am primit, dar nu vreți să-mi trimiteți un magnet?“. Sandwich a trebuit să-și facă o cutie poștală, poștașul a învățat adresa, deci s-a creat un fel de mașinărie pe care eu nu am plănuit-o neapărat. Spre surprinderea mea, lumea este un sat global. Gîndește-te și tu, MOMA trimite un plic la Galeria Sandwich. Cum e asta? Există un tip de solidaritate extraordinară în lumea artelor, instituțională sau privată. Pasul următor a fost să producem şi noi magneți, în care am vrut să fie toate proiectele de pînă la mine, vizitatorii să le poată cumpăra cu bani foarte puțini, şi toţi aceşti bani strînşi să susţină spaţiul. Lumea trebuie să înțeleagă că locul acesta nu primește bani din văzduh, e un efort foarte mare pentru artiștii din spatele lui.

Aţi avut criterii de expunere a magneţilor?

Nu am vrut să fie didactic. Le-am amestecat pentru că aşa e lumea. De fapt, principalul scop al acestei expoziţii era următorul: vii aici, in the middle of nowhere, şi vezi pe magneţi nume de oraşe în care poate că ai fost şi tu – şi e un exerciţiu de rememorare – sau unde ai vrea să mergi. Sînt şapte metri de călătorie. Te pun în situaţia în care îţi poţi imagina. Există şi o definiţie mai culturală, de la Borges, El Aleph. Ai într-o particulă mică toată lumea. La un moment dat am devenit obsedat, mă uitam să văd din ce oraşe nu am magneţi şi voiam să aflu ce instituţii de artă sînt în locul respectiv ca să le cer repede… Sînt multe locuri pe care nu le am, dar am de pe toate continentele, deci acum sînt totuşi liniştit.

Eu îmi iau cîte un magnet din orice loc călătoresc, e un suvenir care îmi place. E, uneori, un kitsch încîntător. Cum vi se pare acest amalgam vizual la nivel estetic?

E amestecat. Mie, structural, îmi plac ansamblurile de lucruri mici şi colorate, orice! Mereu îmi atrag atenţia. Dacă merg, de exemplu, într-un tîrg de vechituri, imediat mă lipesc de masa cu multe insigne, mă fascinează. Am învăţat această practică a colecţionării de la Lia, soţia mea. Dar colecţiile ei sînt mult mai conceptuale. Eu, în schimb, sînt colecţio-narul fanatic. Lia selectează, nu ia orice dintr-o anumită colecţie, spre deosebire de mine, care iau tot din jurul unui anumit element. Devine obsesiv pentru mine, de aceea mă şi bucur că se termină acest proiect. Am cheltuit o căruţă de bani pe magneţi.

Ce veţi face cu ei acum, la final de expoziţie?

Îi ţin ca pe o piesă în sine şi voi dezvolta ceva pornind de la ei. Pasul următor va fi la Sibiu, pentru că la anul sărbătorim o sută de ani de România şi va fi un an naţionalist – după cum vezi, trăim în ultima vreme o formă de naţionalism parşiv, nu ştiu ce se întîmplă cu ţara asta –, şi aş vrea să rup ceva din suta aia de ani de România şi să aduc toată lumea la Sibiu sub forma magneţilor. O jumătate din zidul pe care eu îl desenez la Sibiu e din metal, partea de sus. Voi găsi o formulă de colaborare, dar nu voi mai lucra cu instituţii… Eu am totuşi o grămadă de follower-i pe Facebook. O să le cer prietenilor mei şi celor care mă urmăresc pe Internet, vreo 25.000, să îmi trimită cîte un magnet de pe unde se duc ei în vacanţe. Acesta e planul iniţial, cum va arăta la sfîrşit, mai discutăm.

Cum vă explicaţi atracţia noastră pentru magneţi şi modul în care ei au apărut în orice orăşel, oricît de mic? E ca o lucrare de artă în miniatură, atunci cînd nu ne permitem una reală.

Sîntem atraşi de ideea de suvenir, ne trebuie ceva din locul pe care îl vizităm. Eu, de exemplu, iau vederi. Sau hărţi (eu cu Lia le păstrăm pe toate, în sacoşe).

Da, dar în cazul magnetului intervine ideea de expunere.

În prezentările mele publice, am o observaţie la un moment dat despre Palatul Parlamentului: el a ajuns pe magneţi care se pun pe frigiderul care a fost golit ca să se construiască tocmai ea, Casa Poporului, un nume jignitor pentru toată lumea, pentru că nu a fost niciodată a noastră, numai a dictatorului şi a aleşilor… Eu, cînd desenez, oriunde mă duc, merg în magazinele de suveniruri să văd ce consideră fiecare oraş că îl defineşte. În mare parte, sînt unitare pentru că sînt făcute în China… dar, dincolo de asta, apar micile diferenţe. Şi mai e ceva interesant: în toate magazinele de suveniruri, cei care vînd sînt imigranţi.

Ce se mai întîmplă pe pagina dvs. de Facebook şi cum vă mai simţiţi în raport cu această reţea? Priveam numărul mare de fotografii pe care le-aţi primit în timp foarte scurt referitor la „balcoane“, o adevărată cercetare antropologică prin România balcoanelor inventive.

E cîte o problemă politică sau o chestie neghioabă şi parcă îmi apasă mie un buton şi atunci fac un album pe Facebook. Eu încep ceva şi apoi lumea îmi trimite. Mă simt călare pe ceva şi încerc să îl duc mai departe cum pot. Şi sînt mai multe planuri care mă interesează, cum ar fi politicul şi activismul. Un popor are capacitatea extraordinară să ironizeze puterea şi Facebook-ul poate deveni o resursă nelimitată. Ai la îndemînă dintr-odată zeci de mii de cercetători, pe un anumit subiect. Nu fac asta tot timpul, doar atunci cînd am timp. În ultima vreme toate proiectele mele de artă au extensie pe Facebook. Desenele mele ajung să se recicleze în societate prin intermediul acestui instrument. Îmi place mult Facebook-ul, lucrez cu el. E adevărat că uneori genul de comentariu pe care îl primesc mă stîrneşte prea tare şi realizez că îmi ia şi din splină, şi din timp… E interesant pentru că e în priză directă. Pare mai adevărat. Atunci cînd faci o expoziţie pur şi simplu, e o expoziţie pur şi simplu, nu ai nici un fel de control. Aici, online, primesc reacţii mixte, şi toate sînt utile, şi cele pozitive, şi cele negative.

Reţelele sociale ne ţin în bule de acord, îmi spunea critic curatorul Charles Esche de curînd.

Eu am setările deschise, nu lucrez cu prietenii mei. Sînt subiectul unui hate pe care e foarte greu să îl explici. Îl contrazic pe Charles: şi în viaţa reală sîntem în bule, nu ne întîlnim cu cei cu care nu ne place să o facem! Teoriile astea mi se par absolut inutile, în viaţa de zi cu zi trăim în bule! E adevărat că numărul celor blocaţi de mine ajunge la nivelul de prieteni în ultima vreme… Pentru că nu mai am răbdare. Unii oameni au rămas în lista mea tocmai pentru că nu gîndesc ca mine, dar sînt cît de cît suportabili. Eu nu am nici cea mai mică intenţie să îmi sparg bula doar ca să mă simt mai democratic. Toată politica e în bulă! Toţi politicienii. Toată lumea e în bulă, România e organizată pe triburi, pe familii. So-cial media îţi permite să ieşi din bulă dacă vrei, ceea ce media tradiţională nu făcea posibil. Nu îţi cumpărai niciodată ziarele care te ofticau, ci pe cele cu care te identificai. Chiar din contra, social media permite mai mult decît media tradiţională.

a consemnat Daria GHIU

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.