„Da, avem nevoie de un muzeu al fotografiei“ – interviu cu Magda RADU

Multă vreme, artistul fotograf Mihai Oroveanu a strîns o colecţie impresionantă de imagini şi negative fotografice în perspectiva înfiinţării unei instituţii dedicate studiului imaginii. Mihai Oroveanu s-a stins înainte să reuşească să pună bazele acestei instituţii. Dar arhiva lui fotografică există. Și în jurul ei s-ar putea construi proiecte de cercetare în mai multe arii culturale. Echipa Salonului de Proiecte şi-a propus să cerceteze şi să digitalizeze arhiva Mihai Oroveanu. Curatoarea Magda Radu este una dintre inițiatoarele acestui demers.

 Ce este arhiva lui Mihai Oroveanu, cum îi evaluați conținutul?

Poate că termenul de arhivă e utilizat oarecum impropriu, căci, în accepțiunea clasică, arhiva presupune o ordonare și o inventariere riguroasă a tuturor elementelor care o compun. În cazul de față avem de a face cu o colecție foarte vastă și variată de imagini fotografice pe tot felul de suporturi: negative pe film, pe sticlă, dagherotipuri, fotografii, precum și albume fotografice colecționate de Mihai Oroveanu. Această colecție are trăsăturile unei arhive, pentru că Oroveanu însuși a avut inițiativa să grupeze imaginile pe diverse categorii care reflectă, de pildă, organizarea socială, politică, economică a României sau să distribuie materialul vizual conform unor criterii antropologice: femei, bărbați, familii, evenimente de tot felul etc. E o importantă muncă de sistematizare începută chiar de colecționar. Dar acest impuls de ordonare nu se extinde la întreg corpusul de elemente care compun arhiva. Cunoștințele lui Mihai Oroveanu cu privire la fenomenul fotografic și la conținutul fotografiilor nu s-au transferat în totalitate în acest demers, multe din informațiile deținute de el fiind din păcate irecuperabile.

Ce se știe și ce nu se știe despre aceste fotografii și negative?

Uneori există indicii care îi identifică pe autorii fotografiilor, însă în foarte multe cazuri această informație lipsește. Vom încerca, acolo unde va fi posibil, să adunăm cît mai multe date relevante despre fotografii. Însă există suficiente situații în care ne e dificil să oferim estimări pentru datarea mai exactă a unor fotografii. Întreaga arhivă acoperă un interval care pornește din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioadă ce marchează începuturile fotografiei, și acoperă aproape întreg secolul XX, incluzînd decadele epocii socialiste și avansînd către perioada mai recentă. Sună copleșitor, dar e un soi de istorie a României moderne în imagini. Sînt multe episoade din această istorie foarte bine înregistrate în cadrul arhivei. Dar nu doar istoria, ci și evoluția mediului fotografic poate fi urmărită aici. Cred că mai ales această dimensiune se va dovedi extrem de interesantă.

Mihai Oroveanu a fost fotograf, teoretician al artei foto, fondator al Muzeului Național de Artă Contemporană – un om cu multe preocupări. Ce se știe despre intențiile sale atunci cînd a început să colecționeze imagini și să-și dezvolte colecția?

Demersurile lui au pornit dintr-o mare pasiune pentru fotografie. Treptat, acumulînd tot mai multe imagini, el și-a dat seama cît de necesar ar fi un muzeu al fotografiei. Și-a dorit să fondeze o astfel de instituție la Anexa MNAC – un spațiu care astăzi nu mai e deschis publicului. Acest lucru nu s-a putut întîmpla la momentul respectiv, iar astăzi lucrurile par încă și mai complicate. Însă, da, avem nevoie de un muzeu al fotografiei.

Dar, ca să ne întoarcem la modul în care Mihai Oroveanu însuși și-a organizat colecția, pot să vă spun că el a construit o bază de studiu care ne permite să îi înțelegem intențiile, iar procesul de ordonare inițiat de el va fi continuat în demersurile noastre.

— din arhiva lui Mihai Oroveanu

Chiar așa, unde mai există fonduri fotografice valoroase și bine arhivate?

E greu de făcut o evaluare, dar, cu siguranță, Muzeul Național al Țăranului Român are în posesie o colecție vastă, la fel și Muzeul de Istorie a Municipiului București sau Biblioteca Academiei Române. Muzeul Național de Artă Contemporană deține, de asemenea, o colecție importantă de fotografie. Și mai sînt și mulți colecționari privați care strîng fonduri fotografice care le cad în mînă mai mult sau mai puțin întîmplător. Cred că interesul pentru fotografie va deveni tot mai mare, iar acest lucru se produce pe fundalul răspîndirii la scară largă a imaginii digitale, căreia îi lipsește însă surplusul dat de materialitatea, de misterul și „corporalitatea“ fotografiei analogice.

Ce face valoroasă această arhivă de fotografii şi negative fotografice a lui Mihai Oroveanu?

Sîntem de-abia la începutul procesului de evaluare a colecției. Există destule imagini pe care Mihai Oroveanu le-a oferit spre publicare în contextul a numeroase proiecte editoriale legate de istoria Bucureștiului ori de cele două războaie mondiale. Aici se vede o însemnătate a fotografiei înțeleasă ca document istoric – și nu sînt puține imagini de acest fel în cadrul arhivei. Dincolo de asta, există numeroase exemple de ceea ce am putea numi fotografie vernaculară – fotografii anonime, dar care nu sînt cu nimic mai puțin interesante cînd vine vorba, spre exemplu, de sondarea unei problematici legate de evoluția socială sau antropologică etc.

În ce stare sînt aceste fotografii și negative?

În general, ele sînt într-o stare acceptabilă. Dar diversele suporturi fotografice sînt și foarte fragile. Se impune, deci, necesitatea adoptării unor măsuri speciale de păstrare a negativelor, a plăcilor de sticlă, a dagherotipurilor. Mai ales în cazul acestora e indispensabilă „îngrijirea“ lor specializată. Pentru supraviețuirea lor pe termen lung ar fi necesară depozitarea lor în condiții adecvate de temperatură și umiditate. Și, nu în ultimul rînd, e bineînțeles crucială operațiunea de digitalizare a arhivei, fiind vorba de un demers care asigură nu doar prezervarea imaginilor, ci și diseminarea lor publică.

Care sînt urgențele, care sînt priorită­țile?

Prioritatea constă deocamdată în procesul de digitalizare. Sigur că ceea ce putem noi să facem acum e destul de puțin față de cantitatea copleșitoare de sarcini care ni se deschid în față. Sîntem un colectiv mic. Eu, alături de colegii mei de la Salonul de Proiecte, Alexandra Croitoru și Ștefan Sava, formăm echipa de bază. Îi sîntem extrem de recunoscători doamnei Anca Oroveanu, care ne oferă în permanență îndrumare și sprijin. Programul pe care l-am demarat în jurul arhivei, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se întinde pe un an și jumătate. Nu se poate construi foarte mult în acest interval de timp, dar sperăm ca inițiativa noastră să continue și după ce se încheie calendarul acestui program multianual. Ne-am dori ca în timp să creăm un site cît mai cuprinzător, iar în perspectivă am dori să producem și cataloage sau cărți.

Prin forța împrejurărilor, prin felul în care sîntem determinați să funcționăm la Salonul de Proiecte, trebuie să organizăm evenimente de diverse tipuri. Am invitat, de pildă, specialiști în științe politice, sociologie, antropologie să aleagă cîte un subiect reprezentat în cadrul arhivei pe care să îl cerceteze, urmînd apoi să prezinte public rezultatele acestor cercetări. Dar intenționăm să lucrăm și cu creatori din zona artei contemporane, iar pentru ei finalitatea constă în conceperea unor expoziții. Astfel de demersuri sînt menite să repoziționeze arhiva într-o zonă a culturii vii, contemporane. Și pentru că discursul în jurul imaginii ne preocupă foarte mult, în toamna aceasta vom organiza la Colegiul „Noua Europă“ din București un simpozion internațional dedicat metodelor actuale de studiu al arhivelor fotografice.

Fiecare artist are o amprentă inconfundabilă, își transferă, cumva, o parte din personalitate asupra operei sale, în ansamblu. În ce măsură colecționarul Mihai Oroveanu și-a transferat personalitaea asupra acestei colecții?

Îmi e greu să vorbesc despre asta, pentru că l-am cunoscut pe Mihai Oroveanu. Știu cît de mult îi plăcea să se piardă în această colecție de fotografii, să le privească, să le sorteze, să poarte conversații despre ele. Amprenta lui Mihai Oroveanu e de neocolit, iar personalitatea lui a modelat în mod decisiv compoziția arhivei și va modela în continuare acțiunile noastre.

a consemnat Matei MARTIN