Un vis cubanez: Parisul

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Un vis cubanez: Parisul jpeg

pentru Tania şi Floriane 

Cînd, pe înserate, ieşeam dintr-un bar la Havana, un prieten regizor, Carlos Celdràn, îmi arată luna nouă, desenată ca o verighetă pe cer: „Cînd o vedem, superstiţia cere să ne punem o dorinţă“, am răspuns dezinvolt, şi atunci, în cor, două voci au replicat simultan: „Parisul“, care, pentru ei, am resimțit-o cu emoţie, se constituia în echivalentul „Moscovei“, acel paradis retrospectiv la care „surorile“ lui Cehov visează neîncetat. „Parisul“ era „Moscova“ lor şi, atunci, indirect, am resimţit legătura profundă care ne reunea: cu cîteva decenii în urmă, şi pentru mine, pentru noi, la Bucureşti, răspunsul era acelaşi: Parisul!

Regăseam la Havana simptomele tinereţii mele „eroice şi sordide“ cum, cu o admirabilă intuiţie, mă prevenise Andrei Şerban. O lungă discuţie cu Carlos Celdràn mi s-a părut a reconstitui propria-mi „rezistenţă culturală“ din anii ’70: vorbeam despre aceleaşi spectacole pe care le văzusem eu în Europa, iar el le ştia de pe YouTube. Şi această comuniune intelectuală mi-a amintit fraza care m-a flatat a unui profesor, cînd ajungeam la Sorbona: „George, tu ai citit aceleaşi cărţi ca şi noi“. Iată baza prealabilă pe care se constituia comunicarea noastră. Eu îi cunoşteam preţul şi îi respectam efortul.

Cu cîteva ore înainte îi văzusem spectacolul consacrat unui mare om de teatru cubanez care îi servise de mentor, un maestru genial şi turmentat ale cărui sfîşieri publicul le urmărea cu respect şi admiraţie: o viaţă dăruită scenei. Interpretul principal, Caleb Casas, se impunea printr-o prezenţă ce i acorda dimensiunea unui martir laic, a unui personaj emblematic pe care spectatorii din sală îl respectau. La ieşire, mărturisindu-mi admiraţia pentru el, cineva mi-a răspuns: „N-a beneficiat de recunoaşterea pe care o merita, căci a făcut alegerea să rămînă în Cuba. Să nu plece!“. Din nou, reverberaţiile Bucureştiului răsunau în amintirea mea. Să pleci, să nu pleci… de cîte ori nu m-am întrebat în anii ’60!

În prima noapte, noapte de insomniac refractar la refugiul privat, descopeream Fabrica de Artes – poate cea mai semnificativă reuşită a Havanei –, unde în week-end se reunesc artişti şi spectatori din toate domeniile, din toate generaţiile. Fotografie şi pictură, muzică, literatură sînt asociate: aici pătrundem într-un labirint pe care doar cunoaşterea lui de către un obişnuit al locului, Philippe Murcia, îmi permite să-l descopăr fără a mă rătăci. Iată, îmi spun, o metaforă a lumii actuale unde confuzia domeniilor e generalizată, dar, totodată, limitele acordate fiecărei arte sînt respectate. Ascult într-o tăcere absolută monologul unui mare actor, în timp ce alături, într-o sală perfect izolată fonic, o orchestră de rock îşi afirma, violent, energia sonoră. Călătoria internă rămîne posibilă, fără a afecta însă autonomia fiecărei arte. Locul îmi evocă Fabrica de Pensule de la Cluj. (Ieşind, mă opresc în faţa unor graffiti braziliene de geniu, pe zidurile Fabricii, street art la cel mai înalt nivel. Ea se etalează ca un inspirat gest artistic cotidian şi nu doar ca o inscripţie banală pe străzile oraşelor astfel maculate. Orice artă e salvată de capodoperele sale.)

20190225141331 jpg jpeg

Oraşul pare a fi un dublu al Bucureştiului comunist, cu case recent restaurate şi altele, vecine, complet dărîmate, surpriza poate interveni oricînd, oriunde. Ca atunci cînd intru într-un studio de dans unde sînt invitat la o repetiţie. O insulă în inima oraşului. Aici, conduşi de o mare coregrafă, Sousana Pous, tineri dansatori se confruntă şi reuşesc să depăşească dificultăţile fizice impuse. Devoţiune extremă, succes indiscutabil – arta le serveşte de orizont. Nici o discuţie nu intervine pentru a parazita concentrarea, nici o capitulare nu ameninţă proiectul iniţial. Arta le e salvarea. E ceea ce resimt privindu-i în contextul acesta colectiv, unde o generaţie de dansatori se afirmă ca odinioară în spectacolele concepute cu talent de Myriam Răducanu. Acest voiaj produce fără încetare efecte de rememorare. De coborîre în propriul timp, în biografia debutantului ce eram la sfîrşitul anului ’68. Nostalgie inevitabilă.

Şi cum să nu evoc Teatrul „Ţăndărică“, sub tutela Margaretei Niculescu, într-o sală de marionete brutale şi expresive, căci ele, şi în Cuba, şi în România, au beneficiat de o libertate neacordată teatrului. Incredibilă înrudire între practicile dictaturilor nu doar comuniste. Cenzura a adoptat aceleaşi criterii sub Salazar la Lisabona ca la Bucureşti şi Moscova, unde, de altfel, teatrele de păpuşi au cunoscut o notorietate extremă. Serghei Obrastov a fost o figură exemplară în Rusia brejneviană, libertatea acordată copiilor i-a fost propice. (Ca şi acestui teatru cubanez din Matanzas unde, intuiţie poetică, spectatorii debutanţi, la ieşire, traversează o grădină minusculă ce pare a fi o arcă a lui Noe reunind papagali şi iepuri, păuni şi veveriţe. Teatrul conservă ceea ce în lumea virtuală de azi, chiar şi în Cuba, a dispărut şi astfel dă o lecţie de cunoaştere directă. Nu doar un ecran sau o pagină de carte, ci un rendez-vous poetic cu un univers altundeva absent. Apoi, în altă parte, tinerii se regăsesc pentru un spectacol grotesc şi tropical, cu travestiuri şi machiaje policrome. Cît sînt de departe – şi o admit – de aceste excese în deriziune proprii tinerei generaţii! Nu judec, ci mă examinez: e un semn de senectute?)

Conferinţele pe care le prezint la invitaţia lui Viviane Martinez au loc la Casa de Las Americas, creată de o prietenă a lui Fidel Castro pentru a federa artiştii Americii Latine, a-i invita şi promova. Era o femeie simplă, indiferentă la practicile de publicitate oficială – afişe, panouri –, încît aproape i se ignora figura aici, unde imaginea de propagandă a servit de marcă a regimului castrist. Iar Fidel, după ce a practicat pînă la exces toate manifestările proprii cultului personalităţii, a decis, prin testament, strict respectat, să se interzică orice expresie turiferară. Nici o statuie, nici o piaţă nu-i poartă numele. Strategie subtilă, căci astfel vechiul lider maximo se constituie într-o divinitate „absentă, dar peste tot prezentă“. În schimb, imaginile legendare ale lui Che Guevara sînt dispersate, pînă la saţietate, pe străzi şi imobile, făcîndu-l un veritabil erou christic. Din întîmplare descopăr o carte poştală cu Fidel şi Che văzuţi din spate în timp ce pescuiesc. O privesc şi mă gîndesc: poate că Robespeierre şi Saint-Just au trăit şi ei asemenea momente. Dar şansa Franţei a fost că puterea le-a fost efemeră şi nu durabilă ca aceea a celor doi tineri pescari: 60 de ani de cînd Cuba le-a servit de teren experimental. Pe un vechi panou citesc: „Avem nevoie de o societate de idei“, țel nobil, dar încă şi azi alimentele se vînd pe cartelă şi se face coadă la pîine. Idei care nu hrănesc.

Nu departe de Havana, Hemingway şi-a ales un domiciliu care-i permitea să trăiască într-o vară continuă: şase luni în Florida, şase luni în Cuba. Îi privesc biroul şi modesta maşină de scris Reming-ton, gloanţele de vînătoare şi capetele de tigru împăiate, mă opresc lîngă barca ce-i servea pentru escapade maritime şi îmi reamintesc celebra lui parabolă Bătrînul şi marea, aici scrisă, după modelul unui căpitan de yacht, Gregorio Fuentes, pe care l-a admirat şi iubit. Iată, îmi spun, locul unde s-a născut cartea tinereţii mele. Îl părăsesc îngîndurat.

Înaintea plecării trec prin faţa unei splendide grădini care i-a aparţinut poetei Dulce Maria Loynaz. Ea nu s-a asociat lui Fidel, ea s-a izolat şi acest refugiu i-a fost respectat. Scriitoarea de geniu s-a desprins de lume şi a trăit alături de ea ca Stanislavski la Moscova în palatul său, învecinat Kremlinului. Rezistenţă din interior sau domiciliu forţat? Ambele. Pe drumul spre aeroport fac o lungă pauză pentru a vizita palatul unei contese spaniole care, la venirea comunismului, şi-a împachetat bijuteriile şi, părăsind Havana, a lăsat în urma ei o colecţie unică de artă japoneză şi ceramică franceză, de mobilier iberic şi de picturi italiene. O lume imaginară în mijlocul Cubei de altădată ca şi al celei de azi. Mă întreb cine a decis salvarea acestui inestimabil tezaur cosmopolit.

În avion citesc biografia unui exilat cubanez, Eduardo Manet. El scrie: „Parisul e visul nostru, al tuturora“. E ceea ce, treizeci de ani mai tîrziu, o confirmau prietenii care priveau luna nouă. Nimic nu s-a schimbat. Parisul a rămas un vis cubanez. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Tentativă de omor în trafic. Pietoni loviți intenționat cu mașina pe trotuar. Una dintre victime a fost ulterior înjunghiată
Doi bărbați au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce unul dintre ei a lovit în plin cu mașina doi pietoni care mergeau pe trotuar, iar cel de-al doilea s-a dat jos din autovehicul și a înjunghiat-o apoi pe una dintre victime
image
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile
image
Istoria romanțată a Hotelului Intercontinental, unde s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar" VIDEO
Simbol al Capitalei, Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar".

HIstoria.ro

image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.