Scurt parcurs Victor Brauner (1903-1966)
Reprezentant de seamă al avangardei românești între anii 1923-1938 și membru al grupului suprarealist parizian începînd cu anul 1933, Victor Brauner este creatorul unui univers care dezvăluie multiplele variante ale unei mitologii deopotrivă naivă și savantă, personală și universală.
Născut în ziua de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț, Victor Brauner debutează pe scena avangardei românești în anul 1923, cînd ilustrează volumul Restriști semnat de poetul Ilarie Voronca. În 1924, pictorul și poetul sînt inițiatorii unicului număr al revistei de orientare dadaist-constructivstă 75HP. Considerîndu-se inventatori ai pictopoeziei, Brauner și Voronca insistă în paginile revistei asupra caracterului sintetic al noii forme de artă prin care imaginea și cuvîntul scris urmau să se unească. Sub semnul modernismului românesc de la începutul secolului XX, trecînd prin cubism, expresionism, dadaism și constructivism pentru a ajunge la suprarealism, creația brauneriană dintre anii 1923 și 1930 oferă întregul spectru al etapelor pregătitoare ale unei opere dintre cele mai originale.
În 1933, cînd Victor Brauner devine membru al grupului suprarealist din jurul lui André Breton, marile constante ale operei sînt deja trasate: referințele la modelul interior suprarealist, invenția, imaginile simbolice și umorul. Un an mai tîrziu are loc prima sa expoziție personală de la Paris, la Galeria Pierre (Pierre Loeb), unde pictorul expune lucrări realizate între anii 1930 și 1934. Impresionat in mod deosebit de lucrarea sub formă de diptic Forța de concentrare a Domnului K. (Force de concentration de Monsieur K., 1934), André Breton semnează prefața catalogului expoziției. Brauner revine un an mai tîrziu la București, unde va juca un rol esențial în evoluția creației de avangardă românești între anii 1935 și 1938. În seria de desene intitulată Anatomia dorinței (Anatomie du désir, 1935-1937), transpunerea în imagine a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic, este reprezentarea halucinantă a unui obiect sexual absolut. Figurilor reale, recognoscibile, le sînt adăugate elemente imprevizibile, surprinzătoare sau anarhice, pentru a dezvălui principiul după care artistul se ghidează: totul este permis, totul este posibil…
Scopul urmărit este acela de a anula frontierele care separă realul de ireal și cotidianul de fantastic pentru a reflecta legile concrete după care funcționează lumea imaginarului. În 1937, „tablourile de călătorie“ sînt dominate de atmosfera de vis, adesea neliniștitoare, proprie imageriei suprarealiste. Accentul este pus pe impactul provocat de imaginea poetică, ce va rămîne o caracteristică a creației brauneriene.
Victor Brauner părăsește definifiv România în 1938 pentru a se stablili la Paris, unde, la scurt timp, are loc tragicul eveniment prin care își pierde ochiul stîng în timpul unei întîlniri între prieteni, încercînd să împiedice o altercație între pictorul spaniol Oscar Dominguez și compatriotul acestuia Esteban Francès. De-a lungul mai multor ani, începînd cu anul 1927, tema ochiului apare în repetate rînduri în desene, acuarele și tablouri care anunță accidentul. Din anul 1938, în operă are loc o transformare, o nouă deschidere către „misterele nopții“, către fantastic și miraculos. Căutarea poetică a miraculosului în lumea pe care suprarealismul o interoghează are ca scop dezvăluirea invizibilului. În seria „himerelor“ sau a „amurgurilor“, Breton vede una dintre cele mai fidele ilustrări ale teoriilor sale. Reflectînd „imaginea interioară“, pictura dezvăluie un spațiu închis populat de lumea spectrală a „licantropilor“ învăluiți într-o atmosferă nebuloasă. „Uniunea contrariilor“, simbolizată printr-o figură androgină, figură mitică a cărei reconstrucție este considerată de André Breton de primă necesitate, este reprezentată în Nașterea materiei (Naissance de la matière, 1940). „Prin Nașterea materiei, Victor Brauner aruncă o primă punte între simbolismul universal și propriul său simbolism“, scrie poetul Alain Jouffroy, prieten și exeget al operei artistului. Plecînd de la ideea că în orice chip există două fețe, una întoarsă către exterior, cealaltă către interior, în sculptura Semn (Signe,1942-1945) „dublul“, temă care traversează întreaga operă brauneriană, apare sub forma a două capete suprapuse pentru a aminti că „ceea ce jos este la fel cu ceea ce este sus“ (Hermes Trismegistul). În tabloul Mitotomie (Mythotomie, 1942), „capul dublu“ avînd în mijloc marele ochi vizionar are rolul de a accentua „vederea dublă“ a lucrurilor vizibile și invizibile. În creația lui Victor Brauner, sinteza dintre scriere (semn) și imagine (Bild) apare ca o preocupare permanentă, criptare sau corespondent al unei arte combinatorii care include „secretul“ pe care suprarealismul îl ridică la rangul de emblemă. Considerat „maestru al secretului și al enigmei“, pictorul este recunoscut ca unul dintre creatorii de seamă ai mișcării suprarealiste la expoziția internațională Suprarealismul în 1947. Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil (Tableau autobiographique ultratableau biosensible, 1948), un curriculum în care sînt reunite imaginea și cuvîntul scris, este povestea unor întîmplări imaginare și reale deopotrivă. „Brauner este un artist «anti-artistic», un poet «anti-poetic» și un individ «anti-individualist»: un paradox în acțiune“, scrie Alain Jouffroy în monografia consacrată pictorului în anul 1959 (Alain Jouffroy, Brauner, Fall, 1959).
Începînd cu anul 1948, an în care se desparte de grupul suprarealist din jurul lui André Breton pentru a-și urma propriul drum, Victor Brauner pictează mai multe cicluri de lucrări tratînd o temă inspirată din psihanaliză, „realizarea simbolică“. Semnătura pictorului este însoțită de semnul infinitului, Victor ∞, mărturie a nenumăratelor întîlniri ale Eului cu Sinele într-o experiență extatică dezvăluită într-o manieră burlescă, în care umorul și autoironia, hilarul și grotescul sînt alăturate. Realizează seria de 37 de tablouri intitulată Onomatomanie, urmată de cea a Retractaților, prima tratată cu umor, cea de-a doua dominată de tragicul existenței eului în lume. În anii 1950, pictura lui devine „un alfabet de semne“ în care autoportretele imaginare, „portrete de substituție“, sînt în totalitatea lor o odă adusă ființei „interioare“. Brauner personifică „ființa interioară“ sau „secretă“, angajînd-o într-o varietate de imagini care pot fi multiplicate la infinit. Artistul conferă imaginii caracterul unui text continuu, iar privirea este condusă de la o „figură“ la alta pentru a dezvălui multiplele fațete ale ființei. „Unelte spirituale“, tablourile oglindesc diferite stări emoționale. Pictînd, artistul se supune unei necesități profunde pe care o numește „tropism totemic“. La începutul anilor 1960, el vorbește despre o totemizare a picturii și despre apropierea viziunii sale de cea a creatorilor anonimi, prin care caută să redefinească legăturile secrete ce-l leagă pe om de univers. În ultima lui serie de lucrări, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor (Mythologie et la Fête des Mères, 1965), considerată un testament plastic al pictorului, tablourile-obiect îmbină mitologia personală cu cea universală. Reunind marile teme care traversează întreaga operă brauneriană, ansamblul lucrărilor expuse la începutul anului 1966 la Galeria Alexandre Iolas din Paris asociază autobiografia artistului și numeroasele sale întîlniri cu alchimia, gnoza și cabala, psihanaliza și filozofia, miturile, vechi și noi, alăturate cotidianului și fantasticului. Pictorul se stinge din viață la Paris în ziua de 12 martie 1966, an în care urma să reprezinte Franța la Bienala de la Veneția. Considerat unul dintre reprezentanții de seamă ai artei secolului XX, Victor Brauner este omagiat în acest an într-o amplă retrospectivă organizată de Muzeul de Artă Modernă din Paris (24 aprilie – 16 august 2020).
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
Ilustrație: Victor Brauner, Semn, 1942-1945
