„Omulan nu vorbeşte şi nu e de vînzare“ – interviu cu Matei BRANEA

Publicat în Dilema Veche nr. 647 din 14-20 iulie 2016
„Omulan nu vorbeşte şi nu e de vînzare“ – interviu cu Matei BRANEA jpeg

Pe vremea RePublik-ului, Matei Branea făcea lună de lună cîte o bandă desenată în revistă. Atunci l-am cunoscut și pe el, am făcut cunoștință și cu Omulan, personajul pe care l-a creat și căruia i-a dedicat anul trecut un scurtmetraj de animație. Acum îi învață pe studenții de la masterul de la UNATC cu ce se mănîncă animația. Am început discuția noastră de la reportofonul pe care și l-a luat ca să-l țină lîngă pat și să-și înregistreze visele, ca să nu le uite. Acum s-a apucat să facă desene pornind de la atmosfera și firul narativ al acestora. După ce am stabilit că și mai plictisitor decît cineva care îți povestește ce-a visat e cel care începe să-ți spună ce se întîmplă într-un film, am trecut la lucruri mai serioase.

Cum era lumea cînd v-ați apucat de desenat și cum e acum?

Lumea nu s-a schimbat cu totul, dar mi se pare că se întîmplă mult mai multe lucruri decît în alte perioade, că vin oameni tineri cu superidei, amestecate cu tehnologii de tot felul. Se simte din ce în ce mai puțin această separare dintre arte, de genul: fac cinema doar cei care au făcut facultatea de film sau e pictor doar cel care a studiat pictura la Facultatea de Arte. Peste tot în lume există acest trend al mixării dintre arte. Din contra, le încurajează să se combine. Ștampila pe care ți-o dă o școală mi se pare că nu mai poate fi considerată o piedică în zona artistică și nici o garanție a calității în ceea ce produci.

Ce vă amintiți din perioada în care făceați primele benzi desenate?

Cred că am prins un fel de moment de deschidere, deci nu mi-a fost greu. După primul meu album personal la Hardcomics am avut norocul, grație lui Mihai Chirilov, să am pagina mea lunară de BD în revista RePublik și să fiu plătit pentru asta. O raritate. Acum sînt mai mulți oameni care au început să se îndrepte spre zona asta. Ce fac ei e și diferit, și altfel, ceea ce înseamnă că e mai bine. Dar strict pentru bandă desenată, care e un domeniu care a rămas încă destul de îngust, chiar dacă numărul celor care fac asta a crescut. Nu există o producție de bandă desenată autohtonă. Sigur, mai fac cei de la Sefeu, Jumătatea Plină, Institutul Ceh, și încă mai fac și cei de la Hardcomics. Stramb Kids e ultima apariție, un proiect interesant: http://hardcomics.tumblr.com, dar nu avem o cultură în zona asta. Cînd m-am apucat eu, e adevărat că începuse și advertising-ul de la noi să ceară asta. Și cumva a crescut mult partea de ilustrație.

Mobilitatea de a te mișca între aceste mesaje/forme a venit din context?

M-am concentrat întotdeauna pe imagine, pe simbol și, gradual, am trecut spre animație, plăcîndu-mi ce se întîmpla acolo. Și pașii mi s-au părut firești. Bandă desenată am început să fac după ce m-am apucat de animație, pentru că mi se părea mai grea. Acum, cred să aș prefera să fac bandă desenată pentru că vezi mai repede rezultatele decît în cazul animației, unde procesul devine extrem de lung și de complicat. De asta și e filmul cea mai tare dintre arte, pentru că le combină pe toate celelalte.

Cum a fost cu filmul de animație?

Cea mai importantă experiență am avut-o cu storytelling-ul, care a crescut de la cele 30 de secunde la 15 minute. Așa că a fost nevoie să pun acolo lucruri și să fac să întîmple altele. Realitatea e că, deși faci un film de scurtmetraj, lucrezi pe timpi de lungmetraj. Ai nevoie de niște momente în care să percepi lucrurile și în animație poate mai mult decît la film, pentru că tu ai de la început o convenție: ai un desen care se mișcă și noi acceptăm că avem de-a face cu niște oameni. Fiind totul construit de la zero, creierul tău trebuie să decodifice non-stop. Și, decodificînd non-stop, obosește. Or, făcînd acest efort, ai nevoie de niște momente și, dacă mă gîndesc la filmul meu, aș putea să zic că am senzația că se întîmplă prea multe și prea repede. Mi se pare că le-am calibrat bine, dar nu am destule momente de respiro. A fost foarte interesant că am lucrat într-o echipă cu mai mulți oameni. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost să-i las liberi pe ceilalți, ca să vină cu ideile lor.

Cînd s-a născut personajul Omulan?

Prin 2000-2002. Întîi au fost web-animațiile, apoi, odată cu banda desenată, Omulan a devenit popular în zona asta artistică și cool. Eu n-am vrut să-l comercializez. Am zis că, așa cum personajul ăsta nu vorbește, așa n-o să fie nici de vînzare. Și m-am gîndit că, totuși, va trebui să fac ceva și comercial. Și, deși am construit tot felul de personaje, Omulan rămăsese cumva cel mai puternic. Am reușit să mai fac cu el la TIFF niște benzi desenate, ca să testez cumva piața și să văd dacă mai e popular. Cu filmul asta am reînnodat povestea și, de fapt, asta îmi propun și în viitor, să fac mai multe filme și să lucrez cu acest personaj.

Ce se întîmplă în zona animației de la noi?

Avem mare noroc cu Anim’Est-ul. Festivalul are în fiecare an competiția românească în care vezi tot ce se face în­tr‑un an în comparație cu ce se face în alte părți. Și, vrînd-nevrînd, îți dai seama care e nivelul. La noi nu există încă o școală de animație. Există la Liceul „Tonitza“ o clasă de animație, unde se face o oră de animație pe săptămînă. La UNATC nu există licență, există un master pe doi ani, dar din păcate încă nu și o secție dedicată unde să te poți duce trei ani la rînd să înveți animație. La master, studenții vin și trebuie să ia totul de la zero, ceea ce face ca realizarea unui film de 3 minute, cît li se cere la sfîrșitul anului, să fie complicată. Un an pentru un scurtmetraj e un timp foarte scurt. Eu am făcut Omulan în trei ani, asta în condițiile în care am cîștigat finanțare la concursul CNC pentru el.

La școală, la master, încerc să aduc puțină structură. Mă interesează ca studentul să înțeleagă ce înseamnă ani­mația, cum (se) lucrează, și să asimileze noțiuni de storytelling. Vreau să avem un mod de lucru bazat pe regulile de producție specifice filmului de animație, așa cum se lucrează într-un studio. În colaborare cu ei vreau să obținem un produs de tip template care să ne folosească și nouă ca profesori/școală, și lor ca studenți/autori. În ce privește subiectele filmelor, țin să mă mulez pe sensibilitatea studenților, chiar dacă uneori mă văd nevoit să intervin în poveste, cu rol de calibrare.

Nivelul producțiilor sper să crească încet-încet, dar mai e pînă o să putem vorbi despre o școală. Pentru că asta ar însemna să fie încurajată și considerată o prioritate. Deocamdată există doar finanțare de la stat și ar trebui convinși și cei din sectorul privat să se implice. Eu însumi am învățat multe lucruri făcînd filme, iar statul în Germania cu soția mea, care studiază acolo montaj, și participarea la cursurile de acolo m-au ajutat. Am văzut cum își prezintă ei filmele, ce înseamnă organizare acolo și ce înseamnă o școală pe principiul: aș vrea să fac un film cu un robot și mi-ar trebui un braț teleghidat. Într-o săptămînă ți l-au adus sau îl construiesc acolo.

Vestea minunată este că acum avem pentru Master Animație accesul la ceva de domeniul SF-ului, Laboratorul de Animație Digitală din cadrul CINETic (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative al UNATC). E vorba de cel mai important upgrade în tehnologie din ultimii n ani: stații grafice profesionale, tablete grafice de tip ecran, imprimantă 3D, sisteme de motion tracking filmare și stop-motion, un cave 3D imersiv, sisteme de realitate virtuală și lista nu se oprește aici. Dintr-odată posibilitațile s-au deschis la 360 de grade și vorbim de un studio de animație echipat la standarde internaționale de ultimă oră. Un prim test de lucru de succes a fost Animation Worksheep-ul din luna mai,  organizat de asociația Est’N’Est, care s-a ținut la CINETic și unde studenți de la masterul de animație UNATC au fost selectați să participe alături de o echipă de worksheep-eri și trainer-i internaționali și unde, în trei săptămîni intense, s-au realizat un videoclip în tehnica mixtă și o animație experimentală, respectiv 3,48 minute, 5,04 minute de animație.

Care e atmosfera de la UNATC, cum se simte ea de la masterul de animație?

Marea problemă pentru mine e că studenții UNATC nu simt că e o școală de artă. Intră cu entuziasm și după anul I de licență se cam dezumflă. Nu ți se spune clar care e rolul tău, te aștepți să înveți ceva și descoperi altceva. Studenții își fac temele, dar nu se exprimă de la sine în proiecte personale. Îmi amintesc că asta am simțit și eu cînd am intrat la facultate. Așa că, dacă ar fi să încep schimbarea de undeva, aș începe exact cu spațiul. L-aș face să arate bine, ca să vii cu plăcere. Să vrei să stai acolo. Apoi, e toată partea asta de computere, soft-uri etc. Dar cred că pentru toate problemele există soluții. La masterul de animație, acum, că există CINETic, lucrurile s-au schimbat radical și studenții din anul II regretă că termină.

La ce lucrați acum?

La un documentar animat. Care va fi un colaj, despre care nu știu încă să spun dacă va fi un lungmetraj sau un scurtmetraj. E o poveste personală, al cărei protagonist e taică-miu, care între timp a și murit și care a fost un personaj care ne-a influențat pe toți cei trei copii ai lui foarte mult. Am și crescut singuri cu el, dar nu doar noi l-am perceput ca pe un personaj. Pariul meu, dintotdeauna, dar mai cu seamă acum, va fi să mă obiectivez și să ajung la esență.

a consemnat Ana Maria SANDU

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.