Victor Brauner – Regatul mamelor
„Eu cred că sărbătoarea mamelor este cu adevărat o sărbătoare antică, o zi în care mamele au toate drepturile și pot face ce vor. Vedem în acea zi alaiul tuturor mamelor, cîntînd, dansînd, căutînd numai plăcerea. O zi de bucurie supremă (...), acea zi în care ele se eliberează de orice constrîngere...“, scria Victor Brauner într-un carnet al anului 1964 (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris).
Întoarcerea – sau parcursul à rebours – la vechile mitologii, revelatoare ale unui tezaur colectiv, este asociată explorării căilor ezoterice, preocupările artistului îndreptîndu-se către mit, magie, științele oculte, fantastic și primitivism. Figura Marii Mame, metaforă a descoperirii secretelor ascunse în Natură, este prezentă în creația lui Victor Brauner încă de la începutul anilor 1930, cînd pictorul se află pentru a doua oară la Paris. Un meteorit inscripționat cu însemne magice amintește de mitul gnostic al Sofiei care coboară din cerul îndepărtat al pleromei pentru a da naștere lumii de jos (Piatra filozofală, 1930). În Rădăcini înstelate (Racines étoilées, 1930), un personaj feminin coboară din cerul întunecat aducînd pe pămînt primii germeni ai vegetației. Un an mai tîrziu, un tablou în ulei înfățișează o lume embrionară din care se desprind contururile unei forme care îmbină regnurile vegetal și uman (Fără titlu, 1931). Personajul feminin din tabloul Mitotomie (1942) este prefigurarea principiului dătător de viață, amintind de Isis, zeița vegetației din mitologia Egiptului antic. În 1943, Mama prevăzătoare (La Mère prévoyante), al cărei bust este interpretarea unei măști africane, în timp ce obrazul (lunar/solar) este asociat cu două mari capete de animale, trimite la ritualurile de inițiere din culturile arhaice sau „primitive“. Înzestrată cu atribute „magice“, figura feminină din tabloul Jacqueline în marea călătorie (Jacqueline au grand voyage, 1946) este „marea inițiatoare“. Pictată în maniera „primitivilor“, a „naivilor“ sau a copiilor, figura Scamatoarei (La Bateleuse) este ornată cu semnul infinitului. Peștele și Luna, simboluri ale fertilității, sînt introduse în compoziția plină de umor a tabloului realizat în anul 1947. Într-un alt tablou intitulat Mama poetului (La Mère du poète, 1948), „trupul mamei”, încadrat într-un pătrat (Hortus conclusus), este o grădină înflorită. În Vorba (1948), „mama“, reprezentată printr-un hibrid asociat cu două animale, este prefigurarea originilor limbajului. Seria de tablouri inițiată în 1947 sub denumirea Mamalie sau Mamalogie reflectă dorinţa de regresiune în „sînul matern“, de reîntoarcere la Natură şi de realizare simbolică a Eului. În scrierile din „caiete și carnete“, prin Mamalie sau Mamalogie artistul înțelege încercarea de a reconstitui în pictură o lume ideală, în care „starea de bine a vieții prenatale“ se confundă cu descoperirea subiectivității interioare: „Primul eu descoperă atunci Mamalia, împărăție neexplorată a psiho-medierii, a stării de bine prenatale, reconstituită într-o lume ideală“ (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris). În Telepîntec (Téléventre, 1948) este prefigurată apariția celor două principii, masculin și feminin. Prevăzut cu două orificii, „pîntecul“ ia forma vasului-matrice (vas mirabile) prin care este anulată opoziția dintre contrarii. În 1949, reprezentările unei „mame ancestrale“ trimit la costumul și atributele șamanilor. Eliberată de atribute sentimentale, „mama“ apare ca un personaj mitic, o figură ancestrală, zeitatea „ultimă“, universală. Formînd un complex totemic, cele trei tablouri intitulate Acolo (Là-bas) sînt prefigurarea în pictură a unui habitat care oferă locuirea imaginară într-un spațiu mitic eliberat de timp și „locul” unde ființa se poate împlini, scrie Sarane Alexandrian în articolul publicat în revista Cahiers d’Art în anul 1949 (Sarane Alexandrian, „La symbolique de Brauner“). Relația dintre om și natură este una simbiotică, așa cum „primitivul“ vede în „lume“ propria sa imagine, suport al unei memorii rituale. Amintind picturile pe piele de bizon amerindiene, Preludiu la o civilizație (Prélude à une civilisation, 1954) oglindește apropierea viziunii artistului de cea a „primitivilor“. „Figurile“ (oameni și animale), încastrate în trupul unui patruped, sînt semnele incizate în ceară ale unei scrieri în care nostalgia unei „lumi a începuturilor“ se confundă cu viziunea panteistă a unei lumii viitoare. Pornind de la analogie, cunoașterea naturii presupune „identificarea“ cu lumea vegetală, animală, minerală sau cu astrele. Tabloul Germinație (1955) amintește de ritualurile de fertilitate din culturile agrare în care muzica și dansul au rolul de a „conjura“ fenomenele naturii. În folclorul românesc, măștile și dansul Paparudelor invocă ploaia și, odată cu ea, fertilitatea pămîntului. Dansul și incantația „cîntată“ contribuie la restabilirea echilibrului cosmic. Prin îndeplinirea anumitor ritualuri, cîntul pune în mișcare construcția „partiturii“ armoniei universale. În Explozia tăcerii (Explosion du silence, 1956), pămîntul-mamă, asociat cu elementele primordiale aer, apă și foc, este personificat printr-un „portret simbolic“. Tabloul face parte dintr-o serie de lucrări în care elementele, obiectele înconjurătoare și evenimentele reale și imaginare sînt prefigurate fiecare printr-un „portret de substituție“ și numite de artist „unelte spirituale“. „Subiectul tabloului este totemic“, „tabloul e magic, el stabilește raporturi incantatorii și directe cu marile reverii primitive…“,scrie Victor Brauner (Communication sans préjugé, 1961). În 1962, pictorul inițiază seria de tablouri în care figura unei „mame ancestrale“ este subiectul compozițiilor care îmbină fascinația „obiectelor primitive“ și stilizările caracteristice picturii brauneriene de la începutul anilor 1960 (Formă mamă clocitoare; Revolta arhetipului, Descoperirea lumii pierdute, 1962). „Forma-mamă“ este matrix sau „matricea“ compozițiilor care trimit la legende și mituri din diferite arii culturale. Elementele naturii, personificate, amintesc de viziunea creatorilor „primitivi“ prin care obiectele, „animate“, reprezintă ființe fabuloase sau personaje mitice. Ornată cu o mască rituală sugerînd un șarpe înaripat, Forma Mamă autofecundîndu-se (Forme Mère s’autofécondant, 1962) trimite la țesătura circulară a pînzei de păianjen. Femeia-păianjen este urzitoarea, păstrătoare a secretelor Destinului și cea care răsucește firul Sorții, prezentă la fiecare naștere. Evocînd aparențele înșelătoare, pînza păianjenului amintește de „vălul iluziilor“ al Mayei, eroina mitului vedic reprezentînd „aspectul dinamic al substanței universale“. Tabloul intitulat Baza și vîrful (1964) este însoțit de un scurt text: „Sînt deopotrivă arborele vieții și axa lumii. Din baza mea fecundatoare, din substanța mea mitriacă se dezvoltă fructul devenirii. Sînt cele trei timpuri: întregul prezent, misterul trecutului, enigma viitorului“.
În ultimul ciclu de lucrări realizat de artist în 1965, Mitologii și Sărbătoarea Mamelor (Mythologies et La Fête des Mères), expus la Galeria Alexandre Iolas din Paris în ianuarie 1966, lucrările sînt tablouri-obiect încastrate în rame din lemn decupat într-o formă evocatoare pentru a reprezenta patru „mame ancestrale“ și episoade autobiografice reale și imaginare. O lucrare intermediară, Tabloul cu patru picioare (Le Tableau à quatre pattes), reia contururile statuetelorarhaice simbolizînd fertilitatea și originea a tot ceea ce există. Lucrarea este noua reprezentare a „Marii Mame“ în al cărei pîntec sînt închise elementele primordiale. Personificate, ele sînt angrenate într-o „mișcare circulară“ pentru a trimite la succesiunea anotimpurilor, a vîrstelor omului și a „umorilor“ sau temperamentelor. Ultimul tablou pictat de Victor Brauner, neterminat, o explozie de culoare, poartă titlul Mama universală. Seria lucrărilor din expoziția de la Galeria Iolas, ultima din timpul vieții artistului, oglindește întregul parcurs al creației brauneriene în care mitologia personală și cea universală, realul și imaginarul, vechiul și noul, primitivismul, arta populară, ezoterismul, filozofia și psihologia sînt alăturate într-o nouă și originală viziune despre lume.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
