Victor Brauner – Domnul K., morfologia omului și gîndirea enciclopedică
Expoziția retrospectivă Victor Brauner – Eu sînt visul. Eu sînt inspirația (Je suis le rêve. Je suis l’inspiration) de la Muzeul de Artă Modernă din Paris (18 septembrie 2020 – 10 ianuarie 2021) a reunit o selecție importantă de opere din patrimoniul muzeelor din Franța și din prestigioase colecții particulare. Printre lucrările analizate în catalogul expoziției și cel mai des comentate în articolele apărute în presă și în revistele de specialitate se numără cele consacrate figurii Domnului K., realizate în anii 1933-1934. În 1934, Breton vedea în figura Domnului K. „exemplul luptei artistului împotriva «tuturor forțelor de aservire a omului»“, scrie Jeanne Brun în catalogul expoziției de la MAM.
În 1933, an în care Victor Brauner devine membru al grupului suprarealist din jurul lui André Breton, artistul pictează tabloul intitulat Oratorul (L’Orateur). Plasat pe un podium în mijlocul unui peisaj pustiu, „Oratorul“ amintește de manechinele trase de sfori la bîlciuri, pentru a provoca rîsul spectatorilor. Fluturînd tricolorul românesc, el este omagiat de un mic grup plasat în planul al doilea al compoziției, dominat de liniile sinuoase ale unui peisaj îndepărtat. Evenimentele tulburi care aveau loc în România par să fi fost sursa inspirației artistului. În același an, Brauner realizează un mic tablou (Hitler, 1934) în care trăsăturile recognoscibile ale dictatorului sînt contorsionate și mutilate într-o imagine premonitorie a consecințelor războiului. Amintind figura burlescă a regelui Ubu din scrierile lui Alfred Jarry, Straniul caz al Domnului K. (L’Étrange cas de Monsieur K., 1933-1934) este mărturia umorului subversiv caracteristic operei brauneriene. Metamorfozele Domnului K. dezvăluie diferitele aspecte ale autorității exercitate de un personaj deopotrivă neliniștitor și respingător, lacom și naiv. Tabloul, compus din 40 de compartimente, este împărțit în două mari segmente, cel din stînga tratînd despre viața publică a personajului ubuesc, cel din dreapta despre viața sa privată. Figura Domnului K. este asociată cu aceea a mareșalului Paul Hindenburg, decorat cu toate însemnele puterii într-o acuarelă, o imagine care anunță dezastrele celui de-al doilea război mondial și lagărele de concentrare (Fără titlu, 1935-1936).
Anul 1934 este cel al primei expoziții personale a lui Victor Brauner la Paris, la Galeria Pierre (Pierre Loeb). Pictorul expune pînze purtînd amprenta creației suprarealiste, printre care Forța de concentrare a Domnului K. (Force de concentration de Monsieur K., 1934). Conceput sub forma unui „diptic“ de mari dimensiuni, tabloul face parte din seria de lucrări create de Brauner în jurul misterioasei figuri a Domnului K. (1933-1936). Intitulată Botte rose-blanche, prefața catalogului expoziției este semnată de André Breton, care vede în figura monumentală a Domnului K. o „forță fundamentală“ privită din unghi politic și conformă Suprarealismului în serviciul revoluției. Lumea „hieratică, fantomatică“, născută din „imaginația violent dezlănțuită“ a pictorului, evoluează în spațiul neliniștitor „unde apariția duce o luptă crepusculară cu aparența“, scrie Breton.
Figura Domnului K. sugerează, simultan, creația și distrugerea ei. Dubla semnificație viață/non-viață din legenda hasidică a Golemului este prezentă în caricatura uriașului Domn K., văzut deopotrivă pozitiv sau „benefic“ și negativ sau „malefic“. Figura și fundalul (alb/negru) sînt componente ce primesc potențial același rang. „Dublul“, reprezentînd cînd lupta dintre contrarii, cînd uniunea lor, va deveni o constantă în creația brauneriană. În scrierile păstrate în „caiete și carnete“, artistul revine de mai multe ori asupra ideii unui „întreg“ alcătuit din două componente care, prefigurînd „contrariile“, reprezintă un circuit închis, Alfa și Omega, început și sfîrșit, alb și negru, așa cum ele apar pe fundalul pe care este proiectată figura din tablou.
Trupul dezgolit al Domnului K. este acoperit cu „bebeluși“ din celuloid, „păpușele“ pentru joaca copiilor, pe care Brauner le găsește la unul dintre tîrgurile de vechituri din Paris. În eseul semnat de Even Maurer „Dada and Surrealism“, autorul asociază figura Domnului K. cu statuara unui zeu polinezian (A’a) din insula Rurutu, pe al cărui trup „germinează“ o populație în miniatură, pentru a sublinia existența corespondențelor între arta modernă și cea „tribală“ (Primitivsm in 20th Century Art: Affinity of the Tribal and Modern, ed. Wiliam Rubin, New York, 1984). Considerată ca una dintre reprezentările de seamă din tradiția polineziană, statuara, adusă la Londra în secolul al XIX-lea de misionarii britanici, a fost reprodusă în numeroase publicații.
La începutul anilor 1930, Victor Brauner pictează o serie tablouri care înfățișează o „lume a începuturilor“ (Racines étoilées, 1930; La pierre philosophale, 1930; Passivité courtoise, 1930; Composition, 1930-1934). În Forța de concentrare a Domnului K., dubla figură a Domnului K., care ocupă întregul spațiu al tabloului împărțit în două segmente, amintește de legenda antică în care Cronos (Kronos), zeu al timpului, este Kyros, în greacă „Domn“ sau „Stăpînitor“, al lumii create prin uniunea dintre Uranus (bolta cerească) și Rhea (pămîntul roditor). Conform legendei, uzurpator al „forței“ tatălui, Cronos își înghite copiii din teama de a nu avea aceeași soartă. Printr-un șiretlic, în locul ultimului născut înghite o mare piatră, iar Zeus preia puterea în Olimp. În mitologia romană, Cronos se confundă adeseori cu Janus „bifrons“, zeu al porților deschise către trecut și către viitor. Întruchipare a Timpului (Kronos) în tabloul realizat de Victor Brauner, figura impunătoare a Domnului K. este imaginea „stăpînitorului“, în care Didier Semin vede „portretul-robot al tiraniei“ (Didier Semin, Victor Brauner ou l’enchantement surréaliste, Lausanne, 1999). Transformările figurii din tabloul Straniul caz al Domnului K. sînt urmate de seria Morfologiilor omului (1934), în care spațiul tabloului devine traseul unei figuri în mișcare, în perpetuă transformare. Anatomia umană este contaminată de elemente vegetale, animale sau minerale și transformată, printr-un proces reducțional, în construcții arhitecturale. Amintind de planșele enciclopedice, tablourile sînt compartimentate sub formă de raster. La începutul anilor 1960, artistul notează într-un caiet descoperirea planșelor enciclopedice păstrate în biblioteca școlii evanghelice din Brăila, unde fusese înscris pentru scurt timp, descoperire relatată ca unul dintre evenimentele care i-au determinat opțiunea pentru pictură (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris). În Morfologia omului (Morphologie de l’homme, 1934), elementele disparate sînt mereu alăturate pentru a crea o „nouă realitate“. Pentru Brauner, realitatea fizică a omului există sub forma unor părți separate pe care artistul le reunește în funcție de combinații care se succed la infinit. „Iată membre suplimentare care se adaugă corpurilor prin ajustări imprevizibile, iată alte corpuri, aeriene sau pietrificate, pe care le putem atinge cu ochii, iată capete-fortăreață, pîntece ca un soare, sex în elice și o dezvoltare vegetală și animală în interiorul morfologiei umane“, scrie Sarane Alexandrian în monografia consacrată pictorului (Sarane Alexandrian, Victor Brauner, l’illuminateur, Edition Cahiers d’Art, 1954). Tabloul sugerează un traseu în care „începutul“ și „sfîrșitul“ devin punctul 0 aparținînd unui spațiu dedicat figurii în mișcare, amintind de imaginile proiectate cu ajutorul unui aparat (Laterna magica). Oglindind relația dintre elementele unei „combinatorii“ prin care un element este văzut ca o constantă fixă, opusul său fiind variabil, seria Morfologiilor dezvăluie etapele transformărilor sau multitudinea de aspecte aparținînd unui model unic. Prin repetiție și încasetare, „morfologiile“ reprezintă graficul transformărilor psihologice și materiale ale unei „figuri“ care aparține deopotrivă lumilor reale și imaginare.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
Foto: Oratorul, 1933 (sus), Morfologia omului, 1934 (jos)
