Pop-ul ca manual al identității de gen

Albumele muzicale LGBT ale verii sînt pestrițe și indecise, precum cultura pe care o reprezintă.

Culori palide

S-o aduci pe Alice în Țara Minunilor nouăzeciste și s-o pui să înghită pilula roșie din Matrix − de aplaudat.

Homeopatie

Două albume pe care se poate conduce mașina pe vreme frumoasă, la drum lung, cu un geam lăsat jos.

Eternul revivalism disco

Dacă cineva are senzația că muzica disco ar putea să dispară vreodată de pe fața Pămîntului, se înșală.

Tratamente

Muzica de avangardă e ferită de războaie ideologice, dezinteresată de pulsul momentului și, prin urmare, mai puțin perisabilă.

America, la telefon

În 2016, Drakeo the Ruler – Darrell Caldwell, pe numele lui din buletin – se afla la o petrecere în Carson, cînd a izbucnit un conflict între două grupuri. Împușcăturile au lăsat în urmă o victimă.

Feminism vrăjitoresc

Dool a luat pe sus o scenă underground ce exploatează contrastul dintre estetica luminoasă hippie și temele oculte-vrăjitorești.

Un album de autoare

Fetch the Bolt Cutters devine un colaj – texturi, detururi, referințe flexează (aproape) liber în structura unui album care, altfel, lasă senzația unei work in progress.

Adecvat așteptărilor

Am debutat în Dilema veche în urmă cu 15 ani cu un articol despre Paradise Lost, așa că sper să fie de bun augur și semn al unei a doua tinereți să revin asupra acestei trupe.

Americanul Brian Christinzio, alias BC Camplight, știe pe de rost lecția asta a indie pop-ului perfect, așa cum a fost ea predată de cantautori ca Brian Wilson sau, doar un exemplu, Stephin Merritt, via Randy Newman și Harry Nilsson – autobiografic, autoironic, abreactiv, armonic.

„Dream rituals”

În disperare de cauză, trupele se folosesc de media socială pentru a oferi mini-concerte din propriile garsoniere și săli de repetiții.

Cavalerii Apocalipsei

Doi cavaleri ai Apocalipsei au scos recent albume – după unii nicicînd mai oportune, după alții inadecvate unor vremuri în care resursele de pozitivism par să se consume iremediabil și ultimul lucru de care avem nevoie e umorul negru.

Timpul futurismului perfect

Pe FN, Lipa reconstruiește cu abilitate ceea ce a însemnat, în mod esențialist, dance-pop-ul deceniilor 7, 8 și 9 ale secolului trecut.

Reveniri

Vestea bună e că răposatele trupe au revenit acum, în plină pandemie, cu albume care zgîndăre agresiv nostalgii.