Alternative
● Bar Italia, The Twits, Matador Records, 2023.
Cum să n-ai încredere în Roy Chukwuemeka Nnawuchi? Fie că îl știi ca parte din Graffiti Island, Babyfather sau Hype Williams, fie că faci click la alias-ul Dean Blunt, omul nostru rămâne unul dintre cei mai provocatori muzicieni din Marea Britanie. Stop. Nu c-ar trebui să vorbesc mai mult despre el, dar Blunt e cel care a extras din alternascena londoneză, în 2020, o trupă numită Bar Italia pentru a o contracta cu label-ul său, World Music. Aia zic, cum să n-ai încredere în Nnawuchi, cînd Angelica Pilled, Quarrel și Bedhead, EP-ul, respectiv primele două LP-uri ale trioului Nina Cristante – Sam Fenton – Jezmi Tarik Fehmi, lansate în perioada 2020-2021, ne-au făcut atenți pe toți, dar mai ales pe Chris Lombardi, șeful de la Matador Records? La urma urmei, dacă te gîndești la cum sună astăzi Bar Italia, s-ar putea să ți se pară perfectă asocierea cu casa unor Yo La Tengo și Guided by Voices, Modest Mouse și Sonic Youth, să zicem. Nu las deoparte nici numele, unul la care Jarvis Cocker, de exemplu, n-ar fi neapărat indiferent – „That’s what you get from clubbing it / You can’t go home and go to bed / Because it hasn’t worn off yet, / And now it’s morning, / There’s only one place we can go, / It’s around the corner in Soho / Where other broken people go. / Let’s go!”. Ăsta era finalul perfect pentru caietul-program a ceea ce vom recunoaște mai tîrziu ca fiind blairism, Different Class, așa cum e, cu siguranță, numele corect al unei formații care conține o italiancă relocată din Roma prin 2007 și care, într-un fel sau altul, produce, la vreo două decenii distanță, un fel de britpop cu asperități (sic!) americane. Da, deloc aparent, oamenii din Bar Italia par a fi studiat catalogul Matador încă dinainte de a semna cu casa de discuri independentă din New York. Și Tracey Denim, albumul lansat în luna mai a acestui an, și mai proaspătul The Twits se revendică serios de la o paradigmă sonoră care trimite bezele către slacker culture – e muzica pe care The Dude ar asculta-o dacă n-ar fi fan Creedence Clearwater Revival. Șarmant și lo-fist, derulat într-o monotonie calculată, indispus, foarte artsy și foarte sexy, sound-ul formației londoneze este, pe The Twits mult mai mult decît pe anteriorul album, pur și simplu focusat, livrînd band-ului acel halou identitar de care avea nevoie. În fond, poate că nu mi se pare chiar degeaba că graba de a avea un al doilea album în același an are legătură cu suma de retușuri pe care Cristante, Fenton și Fehmi i le-au adus lui Tracey Denim. Sau, mai exact, și le-au adus chiar lor – un trio cu o reprezentare idiosincratică, de care putem lipi cît ai clipi primele cuvinte pe care le auzim pe The Twits: „Your pretentious ways / Make me die a little”.
Paul Breazu este jurnalist.
