Muzici cu tronc
● Gianluca Petrella’s Cosmic Renaissance, Universal Language, Schema records, 2022.
● Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022.
Concertul meu favorit de la ediția de avarie-pandemie Smida Jazz (2021) a fost al lui Gianluca Petrella în fruntea proiectului Cosmic Renaissance care recontextualizează în cheie bombastic-psihedelică un instrument căruia nu i-am prea dat atenție – trombonul. Ce a făcut Miles Davis cu trompeta i se întîmplă trombonului lui Petrella, instrument ce necesită însă mai mult spațiu de manevră a culisantei și, prin urmare, cu totul alt joc de scenă. L-aș vedea mai degrabă aliniat într-un pluton de instrumente de suflat al vreunei archestre (sic!) decît să gliseze înghesuit între kraut-rock, electro-ambientale și reminiscențe Sun Ra. Acum, la resuscitarea industriei concertistice, mă bucur că Petrella se întoarce în cadrul mai intim de club unde trombonul său are o prezență chiar mai impunătoare.
Turneul promovează primul album post-pandemie al proiectului. Interesant, e albumul pe care Petrella se aude cel mai puțin, lăsînd frecvent loc invitaților și ambianței, ori contribuind doar discret la ambianță cu micromelodii sporadice; nu e, în consecință, cea mai potrivită ocazie de familiarizare cu imprevizibilul experiment trombonistic, dar e un capitol natural în istoria proiectului Cosmic Renaissance și va cădea cu tronc boemilor pasionați de intersecția dintre jazz și yoga, dintre ezoteric, intelectual și terapeutic.
Spre deosebire de ce am văzut la Smida, noul material are contribuții vocale – din zonele soul și rap, Anna Bassy și jazz-rapper-ul Soweto Kinch – și instrumentiști exotici precum harpista Vanja Contu ori beatmaker-ul DJ Gruff. Asta îl face cel mai eteric material Cosmic Renaissance, subtil afro-futurist și mai puțin jazz. Pare un album planificat în pandemie drept o celebrare post-apocaliptică a vieții; celebrarea se dovedește pripită, sound-ul terapeutic vine în contratimp cu spiritul vremurilor – totuși, cu două pahare de vin la bord va fi primit drept o experiență escapist-optimistă de care avem nevoie ca de aer.
Mark Lettieri provine și el dintr-un soi de archestră post-Sun Ra, acel ansamblu muzical Snarky Puppy cu relații bune la Premiile Grammy. De data asta, Lettieri a obținut o nominalizare Grammy pe cont propriu cu al doilea capitol al unei serii de albume subintitulată The Baritone Sessons. Esența albumului este o chitară bariton spasmodică ce întinde punți între acea nișă rock reprezentată de trupe ca Primus și jazz-ul de fuziune al proiectului Snarky Puppy. Titlurile sînt referințe cosmice similare cu ale proiectul lui Petrella, dar nu prea se leagă de oferta sonoră, albumul fiind mai degrabă antiambiental, dominat de solo-uri de chitară cu propulsie și dueluri chitară-clape dătătoare de vertij. Ar putea fi coloană sonoră pentru un festival de skater-i, dacă skater-ii ar asculta jazz; perfecțiunea granulară a compozițiilor e jazz neîndoielnic, dar miza energizării și adrenalinei nu ține de această scenă. Aceasta e probabil și tactica lui Lettieri de a se diferenția de alte proiecte ale sale, exploatînd chitara bariton ca pe un bas funk avînd acest zvîc aparte, riff-uri smucite și corzi pălmuite.
Colegii de la Snarky Puppy îi acordă ajutor pe unele piese, fantoma lui Prince bîntuie și ea pe acolo (prin trupa de suflători The NPG Hornz, dar poate cea mai mare surpriză e prezența chitaristului Toto, Steve Lukather. Altora ar putea să le atragă atenția și numele lui Phillip Lassiter, Adam Deitch sau Keith Anderson.
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
Gianluca Petrella’s Cosmic Renaissance vor concerta în Clubul Control din București pe 5 decembrie. Mai multe detalii pe pagina de FB Jazz Nouveau.
Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.
